Andrei nu e Bărbat, Andrei e Îndrăzneț


Iar Andreea e Îndrăzneala.

Nu prea înțeleg de ce continuăm să traducem cuvântul elen andreia în primul rând prin bărbăție și abia apoi (și inconstant) prin îndrăzneală. Dacă nu am avea acest din urmă cuvânt, a cărui rădăcină (îndrăz-) provine (posibil și prin intermediar slavon) din genitivul grec andros (=al/ale bărbatului), aș putea înțelege aproximarea derivarii din latinul barbatus. Care nu înseamnă decât « cel cu barbă »!

Barba e un semn exterior al unui anumit raport estrogen/testosteron, codificat genetic. Nu barba te face îndrăzneț. Îndrăzneala e o calitate care se cere  cultivată mai întâi în interiorul ființei ce va deveni o persoană. Iar baza îndrăznelii e încrederea primară în sine. Care se dezvoltă în primii ani de viață prin relația cu mama.

« Cherchez la femme » suntem îndemnați, ironic, atunci când e vorba despre un comportament temerar, dar aparent nechibzuit, al vreunui bărbat. Cu dreptate ar fi să căutăm femeia și când avem în fața ochilor manifestări ale îndrăznelii, acel curaj interior care nu e în contradicție cu rațiunea, nici nu e subjugat de rațiune.

Andreea e Îndrăzneala. Andrei e Îndrăznețul.

La Mulți Ani, Andreea! La Mulți Ani, Andrei!

Comprimat anxiolitic (8): Mergi cu frica!


« Si când sărmanul omuleţ zdrobit întreabă uimit şi plin de reproş ca odinioară Antonie, părintele monahilor:

«Doamne, unde ai fost în tot acest timp? de ce nu mi Te-ai arătat de la început, ca să alini durerile mele?»,

atunci aude acel răspuns misterios şi straniu:

«Eram aici, Antonie! Dar aşteptam să văd lupta ta!» »

(Gabriel Bunge – Akedia)

Nu astepta sa ti se arate calea si apoi sa mergi linistit pe acea cale. Va trebui sa pornesti la drum cu frica si sa lupti nu cu frica, ci pentru ceva. Ceva care sa fie dincolo de granitele eului prea grijuliu cu care ai pornit la drum. Curaj! Mergi cu frica! Pentru că nu este curaj acolo unde nu e frică; acolo nu e curaj, e doar inconstientă.

 

aa1

Cuvinte RUPTE: Mironosiţă


RUPTE e un acronim pentru răsturnate, uzate, părăsite, trădate, expulzate. Rupte de sensul lor originar.

Mironosițe = femei evlavioase, purtătoare de mir, cari se duseră la mormântul lui Isus spre a-i unge trupul de pe cruce, dar cărora îngerul le vesti învierea Domnului: săptămâna mironosițelor, a doua săptămână după Paști.

Acesta e sensul originar. Între timp au devenit mult mai folosite sensurile peiorative – a simula smerenia, nevinovăţia, evlavia – în expresii ca « a face pe mironosiţa ». În ultima vreme chiar şi sensurile peiorative au luat-o razna şi nu mai au niciun raport cu cuvântul originar.

Exemplu de pe un blog « feminin »: « Urasc mironositele. Alea care rad ca proastele dupa prima gura de Cuba Libre sau dupa primul fum dintr-o tigara mai speciala.Alea al caror zambet e proportional ca dimensiuni cu numarul barbatilor din camera.  Alea care simt nevoia sa isi reafirme feminitatea la orice colt de strada, impiedicandu-se si scrantindu-si glezna gratios. »

E clar că aici nu mai avem un raport, fie şi negativ, cu sensul originar. Mironosiţă  devine un coş de gunoi pentru tot ce nu-i place « autoarei ». Dar cred că alegerea « coşului de gunoi » nu e întâmplătoare. Mironosiţele erau purtătoare ale unor virtuţi – fidelitate, curaj, recunoştinţă – care nu mai sunt la modă în anumite cercuri « emancipate ».

Un articol frumos (de fapt, în bună măsură, o citare a unui text despre mironosiţe al Părintelui Arsenie Boca), intitulat Femeile iubirii, puteţi citi pe anomismia (aici).

Flori, fete, filme si povesti (6)


Aliénor d' Aquitaine, la reine médiévale qui a encouragé la lecture et les arts1. – 2. In tabloul alaturat este reprezentata ca regina a Angliei. Dar a fost mai inainte regina a Frantei, sotia lui Ludovic al VII-lea, primul din spita Capetienilor care a ales ca semn regal floarea de crin. Se numea Cealalta Aenor, pentru a fi, in acelasi timp, deosebita si legata de  mama sa, Aenor.  Si-a insotit primul barbat in Cruciada a II-a si a fost inspiratoarea fiului sau pentru plecarea in a treia. Pe vestmantul sau mai apare o floare care se cheama in limba ei materna, iniesta (asemanarea cu numele unui jucator de la FC Barcelona nu e intamplatoare).

3. Filmul nu este Becket, cu Richard Burton, Peter O’Toole (desi are legatura cu al doilea sot al doamnei despre care am vorbit), ci Leul in iarna, cu Peter O’Toole si Katharine Hepburn (dupa o piesa de James Goldman care a fost jucata si la Teatrul National din Bucuresti, intr-o versiune tradusa si adaptata de Petre Bokor – o puteti vedea aici si aici).faun

4. Cum se numeste cartea? Supranumele celor patru eroi principali sunt cel Măreţ, cea Blândă, cel Drept, cea Vitează.

Cartea săptămânii (IX)


img011O carte pe care nu o recomand celor care cauta raspunsuri. O recomand, ca si autorul, celor care cauta intrebari. Sau celor care accepta raspunsuri care ascund in aceeasi masura in care dezvaluie. Care cred ca adevarul

« nu e de negasit dar el nu se afla neaparat in teritoriul previzibilului, al intelepciunii « institutionalizate ». El poate fi atins, este cu siguranta intr-un loc anume, dar, de regula, in alt loc decât cel in care-l cauti. »

Pentru mine, cartea se desfasoara alert in primele 10 capitole. Ultimele trei capitole ale partii a II-a (Misterul usilor inchis-deschise, Trei feluri de risipa, Iconomul nedrept si inteligenta salvatoare) mi s-au parut mai poticnite ca stil si mai sterpe. Dar sa revenim la capitolele care m-au gasit foarte receptiv.

1 – Sa ma ierte autorul, dar finalul acestui capitol m-a dus cu gandul la filmele cu Indiana Jones:

« Fiecare isi va lua partea sa, caci parabolele sunt semnal revelator pentru unii si camuflaj prudent pentru ceilalti. Ele ascund dezvelind si dezvaluie acoperind, in functie de amplasamentul spiritual al receptorului. Altfel spus, parabolele cheama si totodata tin la distanta.[…]Stiutorii recunosc valoarea indicativa a decorului, in vreme ce, pentru nestiutori, acelasi decor e opac. Parabolele seamana cu un asemenea decor, cu o imagerie anume gandita pentru a conspira si deconspira in acelasi timp o comoara ascunsa »

3 – Se intituleaza Parabola semanatorului sau despre receptivitatea deviata, iar un citat semnificativ, in care domnul Plesu enumera 7 patologii ale receptivitatii, gasiti intr-o postare anterioara (aici)

5 – Am gasit aici un paragraf  luminator despre autoritatea care « te umbreste »

« Evident, recunoasterea unei autoritati exterioare sinelui propriu seamana a « cedare de suveranitate ». Ceea ce castigi e insa mai pretios decat ceea ce pierzi. Castigi o vindecatoare comuniune cu autoritatea care « te umbreste ». In spatiul evanghelic, umbra (skia) e altceva decat intunericul (skotos, skotia). Ea poate fi efectul unei revarsari de har, al unei iradieri benefice.[…] Capacitatea de a umbri (episkiazo) terapeutic e apanajul autoritatii care a trecut prin episodul adumbririi de sine, al jertfei. »

7 – O surprinzatoare recadrare a rugaciunii ca act de indrazneala si perseverenta

« Pentru cine are fie si o minima experienta a rugaciunii, un anumit tip de « jena » prost plasata e un sentiment frecvent. Cum pot indrazni sa ma rog, dintr-o data, pentru ceva, cand, in restul timpului, traiesc in afara oricarei reguli duhovnicesti? […] Fa-o! Lasa deoparte caldicelul « bunelor moravuri », accepta sa te faci antipatic, sa depasesti « masura », sa-ti inoportunezi partenerul, fie el prietenul de-alaturi sau Dumnezeu. »

Voi mai spune doar ca primul capitol (Faptă si contemplativitate din perspectiva parabolelor) al partii a doua este, in opinia mea, cel care ar putea gasi cei mai multi cititori receptivi printre oamenii (prea) activi ai zilelor noastre.

« Cunoasterea nu se exprima doar ca mod de a gandi, ci si ca fel de a fi, iar actiunea nu e doar mobilizare motrice, ci si fel de a intelege. »

[Binecuvântat fie poporul român]


Atotputernice şi veşnic Dumnezeu,

Ne amintim în această zi, cu inima plină de recunostinţă, de lucrarea neostoită săvârşită cu statornică demnitate şi dăruire de Regele Mihai în slujba României.

Binecuvântat fie poporul român şi suveranul său, în această generaţie, în cele viitoare şi în vecii vecilor! Amin.

(din rugaciunea rostita de Capelanul Ordinului Regal Victorian la sarbatorirea Regelui Mihai la Londra, pe 8 noiembrie 2012)

Puteti vedea aici filmul relizat de Marilena Rotaru cu ocazia festivitatilor de la Londra dedicate Regelui Mihai.

Frica de frică


Atacul de panică este cel mai frecvent motiv de solicitare a serviciilor medicale de urgentă.

Primele atacuri sunt percepute ca furtuni devastatore izbucnite pe cer senin. Senzatia de moarte iminentă domină adesea tabloul. Si mai rău e percepută senzatia de pierdere a controlului.

Oamenii cu nevoi mari de control sunt mai vulnerabili la tulburarea de panică. Cei care incearcă prea mult să-si « stăpânească » emotiile. Cărora li s-a spus si isi spun mereu că frica e o slabiciune inacceptabilă.

Dar poate că orice curaj adevărat nu este altceva decât cunoasterea si domesticirea fricilor cotidiene. Si mai cred că facem acte de curaj autentic doar atunci când ne insoteste frica de a pierde esenta personală a umanitătii noastre.

Atacuri de panică are aproape toată lumea. Destul de multi (20 – 30%) au chiar un episod definit de tulburare de panică vreodata in viata lor. Majoritatea invată să trăiască apoi in intelegere cu fricile lor; le recunosc si le salută in fiecare zi. Ceilalti se inchid in casă pentru că se tem că s-ar putea să apară un atac de panică. Pentru a evita câteva minute de pierdere a controlului sunt dispusi sa-si restrângă drastic libertatea.

Tulburarea de panică durează, in medie, câteva luni. Agorafobia sau frica de a-ti fi frică poate roade ani buni din viată.  « Remediul » se dovedeste mai rău decât boala.

Abecedar emoţional


♦ Anxietate  – « Anxietatea este ameţeala libertăţii »  (Søren Kierkegaard – Begrebet Angest, 1844) « Anxietate – alergie la viaţă » (Ramona Moroianu – Abecedar emotional, 2012) Bucurie – « Bucuria este cea mai simplă formă de recunoştinţă. »  (Karl Barth – Von Freunde und Lindigkeit, 1932) ♦ Curaj – « Fundamentul adevăratului  curaj este îndoiala »  (Alain – Propos, 1935) ♦ Durere – « Când durerea a trecut, amintirea ei devine adesea plăcere » (Jane Austen – Persuasion, 1818) ♦ Entuziasm – « Deznădejdea – forma negativă a entuziasmului » (Emil Cioran – Cartea amăgirilor, 1936) ♦  Frică – « Frica este moartea măruntă, purtătoarea desfiinţării totale. » (Frank Herbert – Dune, 1965) ♦  Greaţă – « Există o mică fericire în Greaţă: se răspândeste până pe fundul baltoacei vâscoase,  până pe fundul timpului timpului nostru » (Jean-Paul Sartre – La Nausée, 1938)   Hotărâre – « Educaţia cea mai rea este să-l laşi pe copil nehotărât între voinţa lui şi a ta. » (Jean-Jaques Rousseau – Emile ou De l’éducation, 1762)  Incitare – « Dominăm mai usor oamenii incitându-le pasiunile » (Gustave le Bon – Aphorismes du temps présent, 1913) Îngrijorare – « Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? »  (Evanghelia dupa Matei) ♦ Joc – « Jocul e o luptă corp la corp cu destinul » (Anatole France – Le Jardin d’Epicur, 1895) ♦ Kakania – « În Kakania un geniu putea fi luat oricând drept un necioplit, dar niciodata, asa cum se întâmpla în alte parti, un necioplit nu putea sa treaca drept un geniu » (Robert Musil – Omul fara însusiri, 1930) ♦ Lacrimi – « Cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit aşa de mult să plânga şi n-au putut » (Lucian Blaga – În marea trecere, 1924) ♦ Mânie –  Soarele să nu apună peste mânia voastră  (Apostolul Pavel – Epistola catre Efeseni) Nefericire ♦ Oboseală –  « Veselia nu este un păcat, ci ea alungă oboseala, căci din oboseală vine deznădejdea, care-i mai rea ca toate. » (Sfântul Serafim din Sarov)♦ Plăcere – « E mare lucru să afli ce anume îţi place ţie cu adevărat între atâtea plăceri ale altora » (Ramona Moroianu – Abecedar emotional, 2012) ♦ Quo vadis, Domine? – « Unde mergi, Doamne? […] Dacă tu parasesti poporul meu, mă duc la Roma ca să fiu răstignit a doua oară. » (Henryk Sienkiewicz – Quo vadis, 1895) ♦ Râs – ”Om de spirit este acela care în fundul inimii lui râde de toţi și de toate. Om de geniu este cel ce râde de el însuși. » (Mihai Eminescu Geniu pustiu, 1868) ♦ Surpriză – « Secretul umorului este surpriza » (Aristotel – Poetica, ~335 î. H.) ♦ Şoc – « Nu există o cale uşoară de a trata această creştere năvalnică, acest cancer al istoriei. Nu există un leac magic pentru a vindeca boala fără precedent pe care o poartă pe urmele sale: şocul viitorului. » (Alvin Toffler – Şocul viitorului, 1970) ♦ Tristeţe – « Tristeţea este o rană a sufletului care trebuie spălată cu apa binefăcătoare a cuvântului plin de blândeţe. » (Ioan Gură de AurOmilii la statui, 397) ♦ Ţipăt –  “Mi-am dat seama că ţipetele există. Însă nu le auzim. Nu vrem să le auzim. Suntem surzi, iar cei care ţipă se chinuiesc să ţipe şi mai tare văzând că nimeni nu-i aude. » (Octavian Paler – Viata pe un peron, 1981) ♦ Umilinţă – « Gândită creştin, rugăciunea ne arată că umilinţa înalţă , iar nu coboară pe om » (Petre Tutea – 321 de vorbe memorabile, 1993) ♦ Violenţă – « Violenta este ultimul refugiu al celor incompetenti » (Isaac Asimov – Foundation, 1951) ♦ Week-end – « Un concept opus duminicii » (Dan Ghenea – Abecedar emotional, 2012);  « Zile când ai vrea să trăiesti, dar nu mai știi cum » (Ramona Moroianu – Abecedar emotional, 2012) ♦ X ♦ Y♦ Z

Oricine vrea sa intre in joc, e binevenit – cu propriile definitii, sau cu vorbele altora.