Nu gândim niciodată într-o limbă străină


Silabe mi se strâng în piept
Străine, fără să mă-ntrebe,
Neiertătoare şi superbe.
Nu mă mai mir. Ascult, aştept,
Număr cum picură rar, reci,
Îndepărtat ca dintre stele,
Din rotunjirea gurii mele
Moartea şi viaţa mea de veci.

(Ana Blandiana – Silabe)

Ieri a fost  Ziua  Limbii  Române. Majusculele de o zi sunt o slabă compensaţie  pentru neglijarea de fiecare zi.

Cuvintele modelează gândirea. Abia mult mai târziu şi mult mai rar gândirea creează cuvinte. Unii spun că ajungi să vorbeşti bine o limbă straină atunci când gândeşti în acea limbă. Eu aş zice că din momentul în care gândeşti în acea limbă, ea nu mai este o limbă străină.

Unele cuvinte sunt călătoare altele sunt sedentare. De exemplu, cuvintele care denumesc mâncăruri călătoresc doar dacă pot fi puse în traistă; dacă au nevoie de îngrijiri speciale sau depind de roadele unui anumit pământ, cuvintele care le denumesc rămân pe loc.

Uneori reţeta pleacă departe sub un alt nume. Suedezii mănâncă, de pildă, kaldomar. Nu vă spune nimic, nu-i aşa? Dar dacă v-aş spune că e vorba de carne tocată învelită în foi de varză? Aşadar, suedezii mănâncă sarmale? Nici vorbă! Au luat doar reţeta moldovenească, dar, spre deosebire de moldoveni, nu au luat şi cuvântul turcesc sarma. S-a întâmplat acum trei secole, când, după înfrângerea de la Poltava, Carol al XII-lea al Suediei a rămas la Tighina peste 3 ani, unde a făcut cunoştinţă cu sarmalele pe care le-a introdus apoi în Suedia sub numele “kaldomar”. “Sarmalele” au rămas legate de trăirea  convivială balcanică. Suedezii nu mănâncă “sarmale”, chiar dacă reţeta e aceeaşi, chiar dacă le mănâncă de Crăciun. E alt set mental asociat, altă tip de convivialitate, alt Crăciun.

Dar sunt convins că soldaţii lui Carol al XII-lea gândeau, măcar uneori, “sarma”, nu “kaldomar”, pentru că ei trăiseră patru ierni în ţările sarmalei. Raiaua turcească a Benderului, le fusese adăpost după ani de lupte cu ruşii. Se obişnuiseră atât de bine acolo, încât turcii nu au putut să îi facă să plece decât după o încăierare – si astfel a ajuns până în Suedia cuvântul “calabalâc“(lucruri în dezordine, mulţime de oameni). Pentru acei suedezi “sarma” nu era un cuvânt într-o limbă străină, era de-al lor.

Cuvintele modelează gândirea. Fără cuvinte gândirea se întoarce la forme primare, în imagini.

Cuvintele formează patrii, căci fără cuvinte nu există memorie de lungă durată.

Cum bine zicea Nichita Stănescu: “Limba română este patria mea.” Şi tot el: „Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atît de proprie, atît de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă.” Frumos, dar mă întreb dacă Dosoftei ar fi recunoscut ca românesc cuvântul „intim”, din textul de mai sus. Şi nu ştiu nici câţi contemporani îl folosesc în contexte similare – probabil o minoritate.

Nu te naşti într-o limbă, creşti în acea limbă. Luaţi un nou-născut japonez, daţi-i o mamă care să vorbească frumos şi bine româneşte şi el va gândi, vorbi şi simţi româneşte.

Dar ce se întâmplă când limba în care ai crescut nu mai e iarba verde de acasă, ci devine tot mai mult glod şi pământ pârjolit? Ce se întâmplă atunci când nu o mai vorbeşti frumos cu cei din jur?

Gând de duminică (4)


boca082

Cuvintele noastre nu pot crea universul, ci doar mici cocioabe şi fapte foarte neînsemnate. Sunt însă o mulţime de oameni care nu pot face niciodată nimic cu vorbele lor. Alţii fac numai lucruri negative cu vorbele lor, numai strică ce au făcut alţii. (Arsenie Boca – Icoane pentru suflet)

Cărticica din care am citat e o compilaţie de folos, alternând fragmente din pictura bisericească a părintelui Arsenie Boca şi fragmente din gândirea sa teologică.. Mai multe citate am pus aici

Cuvinte RUPTE: Inocenţă


RUPTE e un acronim pentru răsturnate, uzate, părăsite, trădate, expulzate. Rupte de sensul lor originar.
Cuvântul latin innocens însemna inofensiv, nevătămător, nevinovat (în sens juridic). În latina bisericească, innocentia va căpăta sensul de puritate, derivat însă din înţelesul primar – inocenţa era incapacitatea de a face rău sau chiar de a gândi răul.
Lipsa de răutate apărea încă între definiţiile inocenţei într-un dicţionar explicativ al limbii române din 1939. Astăzi acest sens este dispărut din dicţionare. Scos din uz este şi sensul juridic de nevinovăţie – care avocat ar mai pleda astăzi susţinând inocenţa clientului său?
Au rămas: curățenie sufletească, nevinovăție; candoare. Termenul inocenţă este însă rar folosit în aceste sensuri (cu excepţia contextelor în care se referă la copilărie). Uzul ironic (inocenţă = naivitate, simplitate; ignoranță) al cuvântului tinde să devină principal. 
Ceea ce mă frapează e adăugarea sensurilor de ignoranţă, credulitate, prostie, inexistente în cuvântul originar.
Cum am ajuns să credem că numai proştii nu gândesc răul? Cum am ajuns să credem că inteligenţa însemnă pierderea inocenţei?
Şi pentru ce am alege această inteligenţă? Am mai alege-o dacă am şti că astfel pierdem capacitatea de a iubi cu adevărat?
Pentru că dragostea durabilă e cea care « nu gândeşte răul » şi « este binevoitoare (face binele)« . Iar dacă « dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte ».
.

 

Sonet scufundat în lumină


Nu are muzică luna lui Marte;
Împrăştie mintea-n dezmăţ de culori
Pe pruni înverziţi şi pe geamuri cu flori,
Iar cuvintele se dau la o parte.

În recviem vital aprinse viori
Fără arcuş, feminine şi brute,
Revarsă în creier lebede mute
Pe galbene, negre şi roşii umori.

Beat de imagini, flămând de poveste,
Cu vocea zălog în motet nupţial,
Rog strălucirea mai blândă să fie;

Să-mi lase opt-nouă vorbe modeste
Să le acordez pe un fir de ţambal
Şi-un haiku încet să beau la chindie.

 

Trece timpul? Nu trece…


… în adâncul inimii/ Acolo unde persistă harul/ iubirii ce-nfloreşte în cântec de dor// Timpul ne apropie/ de lumină/ de fiecare dată mai mult, ne reduce/La un singur vers şi o rimă [..]

Poezii de Carlos Drummond de Andrade citite în această dimineaţă pe http://www.escritas.org/pt/carlos-drummond-de-andrade; am tradus două care nu apar în antologia Maşina lumii si alte poeme (traducere în limba română de Dinu Flamând) şi transcriu aici amar-ironicul Cadril din antologia susmenţionată.

Poezia

Am petrecut o oră gândind într-un vers
pe care pana nu vrea să-l scrie.
Şi totuşi el e aici înăuntru
neliniştit, viu.
El e aici înăuntru
şi  nu vrea să iasă.
Dar poezia acestui moment
îmi inundă viaţa întreagă

Cuvântul magic

Un anumit cuvânt doarme la umbra
unei cărţi rare.
Cum să-l dezvrăjesc?
E semnul vieţii
semnul lumii.
Mă duc să-l caut.

Îl voi căuta toată viaţa
în toată lumea.
Dacă întărzie la întâlnire, dacă nu-l întâlnesc,
nu-mi pierd însufleţirea,
caut mereu.

Caut mereu, iar căutarea mea
va fi fost
cuvântul meu

Cadril

João o iubea pe Teresa care îl iubea pe Raimundo
care o iubea Maria care îl iubea pe Joaquim care o iubea Lili
care nu iubea pe nimeni.
João plecă în Estados Unidos, Teresa la mânăstire,
Raimundo muri într-o catastrofă, Maria a rămas la matuşa ei,
Joaquim s-a sinucis şi Lili s-a măritat cu J. Pinto Fernandes
care nu făcuse parte din această poveste.

Veverita scuipa seminte sub banca


DSCF1692In fiecare dimineata de marti, joi si, din doua in doua saptamani, vineri, abia astept sa-i salut pe cei doi muschetari de la noua intrare in Oraselul Copiilor. In vacanta copiii nu se trezesc atat de dimineata si muschetarii sunt singuri sub soarele care bate deja oblic, chiar peste umarul stang al lui d’Artagnan (am stabilit, arbitrar, ca unul este d’Artagnan, iar celalalt este Aramis – statuile sunt, de fapt, identice). Asa ca azi am luat aparatul foto gandind ca nu va fi coada la poze cu muschetarii.

Dar am avut mai intai o intalnire neasteptata. O veverita se ocupa tacticoasa de niste coji de seminte de floarea soarelui. Erau o multime de coji sub o banca, iar veverita le lua, rontaia ce mai era de rontait si arunca inapoi ce nu-i folosea. Am privit-o 20-30 de secunde, ne-am privit alte 5 secunde, parea ca nu o deranjeaza, dar cand am vrut sa o fotografiez s-a retras in copac.

mierlaSemintele de sub banca nu le-am pozat, cred ca ati mai vazut prin oras, dar am mai dat peste o mierla, care s-a miscat prea mult si poza n-a iesit (dar ce credea ea, ca nu gasesc eu pe net o mierla care sa-i semene?);  inainte de a ajunge la muschetari mi-am mai oferit privirii un trandafir si doi pui de pin albastru.

Ochi uimiti, gandire cu incetinitorul


« Baietii cu încetitnitorul » (Slow mo guys) iti propun « o clipa de uimire pentru ochii tai ».

Eu unul sunt chiar uluit: stiam ca uimirea poate fi o stare a mintii, nu a ochilor.

Dar e clar ca « baietii cu încetitnitorul » nu se adreseaza mintii, ci iti dau imagini care nu inseamna nimic (mingi de tenis in flacari, recipiente cu vopsele explodand, baloane care se sparg – totul filmat cu incetitnitorul), intr-un timp dilatat de 600 de ori.

O clipa se transforma intr-un minut in care mintea e goala si ochii nu transmit nimic gandirii. Iar gandirea nu mai modeleaza privirea.

Si nici macar nu e o joaca de copii. Inainte sau dupa fiecare minut in care mintea ta se goleste privind nimicul umflat  cu incetinitorul sunt acolo pentru a o umple doua minute de imagini publicitare zgomotoase si rapide.

Cuvinte RUPTE: Bunăstare


RUPTE e un acronim pentru răsturnate, uzate, părăsite, trădate, expulzate. Rupte de sensul lor originar.

« Bunăstare » a intrat la noi prin traducere din germana (din Wohlstand); in germana se face si astazi distinctie intre « bunăstare materială » si « bunastare spirituală »; la noi  « bunastare materiala » a ajuns sa sune aproape pleonastic, pentru ca « bunăstare » a ajuns să evoce exclusiv latura materiala.

In asa masura a fost deformat cuvantul spre intelesul de « avere », ca pentru echivalentul englez a lui Wohlstand, wellbeing, se prefera in română traducerea prin « stare de bine » (« wellbeing » avand in compunere « a fi », nu « a avea »); in schimb, « welfare state » e tradus prin « statul  bunăstarii ».

Sensul originar al cuvântului welfare se referă la bunăstarea … animalelor domestice