Antologia poeziei erotice: Chile


Dă-mi mâna

de Gabriela Mistral

Dă-mi mâna ta şi apoi vom dansa;
Dă-mi mâna şi mereu mă vei iubi.
Ca o singură floare vom fiinţa,
O floare, nimic mai mult nu vom fi…

Acelaşi vers cânta-vom noi,
În acelaşi ritm vom dansa.
Ca un spic ondula-vom apoi,
Ca un spic, nimic altceva.

Eşti Trandafir, Speranţa îmi zice;
Dar numele nu ţi-l vei aminti,
Căci vom fi un dans pe colnice
Doar unul, şi nimic mai mult nu vom fi…

(originalul aici)

 

Privirea e poarta sufletului, dar vocea e cheia


…………………………………………………………………………………………..

Nu putem stoca imagini în memoria de lungă durată, le putem păstra doar codificându-le în simboluri. Pentru simboluri şi istorii avem nevoie de cuvinte. Or, Mica Sirena îşi lăsase cuvintele în adâncul mării, acolo unde nicio ancoră nu poate ajunge. E mută, iar prinţul construieşte povestea doar cu vorbele lui. Şi îi dă rolul de “cea mai buna prietenă”, confidenta dragostei lui la distanţă pentru fata de la mânăstire, pe care o credea salvatoarea lui.

“O, dac-ar şti el că eu mi-am pierdut pe veşnicie glasul numai ca să pot ajunge până la dânsul!” îşi spunea Mica Sirena când erau petreceri la palat şi ea ar fi putut cânta mai frumos decat toate. Ceva tot putea sa facă: dansa (deşi ori de câte ori picioarele ei atingeau pământul parc-ar fi călcat pe vârfuri de cuţit). „Cu fiecare mişcare pe care-o făcea, frumuseţea ei ieşea şi mai mult la iveală, iar ochii vorbeau şi privirile mergeau la inimă mai adânc decât cântecul roabelor”. Ochii frumoşi şi dansul au fost suficiente doar pentru a dormi pe o saltea de catifea, la uşa prinţului.

………………………………………………………………………………………………

Puteţi citi începutul şi sfârşitul acestei poveşti reciclate aici

“O, dac-ar şti el că eu mi-am pierdut pe veşnicie glasul numai ca să pot ajunge până la dânsul!” isi spunea Mica Sirena cand erau petreceri la palat si ea ar fi putut canta mai frumos decat toate. Ceva tot putea sa faca: dansa (deşi ori de câte ori picioarele ei atingeau pământul parc-ar fi călcat pe vârfuri de cuţit). „Cu fiecare mişcare pe care-o făcea, frumuseţea ei ieşea şi mai mult la iveală, iar ochii vorbeau şi privirile lor mergeau la inimă mai adânc decât cântecul roabelor”. Ochii frumosi si dansul au fost suficiente doar pentru a dormi pe o saltea de catifea, la usa printului. – See more at: http://ralix.ro/mica-sirena-si-vocea/#sthash.hINWMTVh.dpuf
“O, dac-ar şti el că eu mi-am pierdut pe veşnicie glasul numai ca să pot ajunge până la dânsul!” isi spunea Mica Sirena cand erau petreceri la palat si ea ar fi putut canta mai frumos decat toate. Ceva tot putea sa faca: dansa (deşi ori de câte ori picioarele ei atingeau pământul parc-ar fi călcat pe vârfuri de cuţit). „Cu fiecare mişcare pe care-o făcea, frumuseţea ei ieşea şi mai mult la iveală, iar ochii vorbeau şi privirile lor mergeau la inimă mai adânc decât cântecul roabelor”. Ochii frumosi si dansul au fost suficiente doar pentru a dormi pe o saltea de catifea, la usa printului. – See more at: http://ralix.ro/mica-sirena-si-vocea/#sthash.hINWMTVh.dpuf

“O, dac-ar şti el că eu mi-am pierdut pe veşnicie glasul numai ca să pot ajunge până la dânsul!” isi spunea Mica Sirena cand erau petreceri la palat si ea ar fi putut canta mai frumos decat toate. Ceva tot putea sa faca: dansa (deşi ori de câte ori picioarele ei atingeau pământul parc-ar fi călcat pe vârfuri de cuţit). „Cu fiecare mişcare pe care-o făcea, frumuseţea ei ieşea şi mai mult la iveală, iar ochii vorbeau şi privirile lor mergeau la inimă mai adânc decât cântecul roabelor”. Ochii frumosi si dansul au fost suficiente doar pentru a dormi pe o saltea de catifea, la usa printului.

– See more at: http://ralix.ro/mica-sirena-si-vocea/#sthash.hINWMTVh.dpuf

Nu putem stoca imagini in memoria de lunga durata, le putem pastra doar codificandu-le in simboluri. Pentru simboluri si istorii avem nevoie de cuvinte. Or, Mica Sirena isi lasa cuvintele in adancul marii, acolo unde nicio ancora nu poate ajunge. E muta, iar printul construieste povestea doar cu cuvintele lui. Si ii da rolul de “cea mai buna prietena”, confidenta dragostei lui pentru fata de la manastire, pe care o credea salvatoarea lui.

“O, dac-ar şti el că eu mi-am pierdut pe veşnicie glasul numai ca să pot ajunge până la dânsul!” isi spunea Mica Sirena cand erau petreceri la palat si ea ar fi putut canta mai frumos decat toate. Ceva tot putea sa faca: dansa (deşi ori de câte ori picioarele ei atingeau pământul parc-ar fi călcat pe vârfuri de cuţit). „Cu fiecare mişcare pe care-o făcea, frumuseţea ei ieşea şi mai mult la iveală, iar ochii vorbeau şi privirile lor mergeau la inimă mai adânc decât cântecul roabelor”. Ochii frumosi si dansul au fost suficiente doar pentru a dormi pe o saltea de catifea, la usa printului.

– See more at: http://ralix.ro/mica-sirena-si-vocea/#sthash.hINWMTVh.dpuf

Nebuníi


matisseAu trecut deja 300 de ani de la moartea lui Corelli. Un dans nebun al timpului.

Dansul numit de Corelli La folia avea deja cel putin 300 de ani cand  compozitorul italian l-a introdus in lumea mare a muzicii. Unde si-a pierdut o parte din salbaticie si vitalitate, dar se pare ca a castigat o profunzime hipnotica.

Dansul pare sa fie portughez la origine, dar ajunge dincolo de Pirinei sub numele de Nebunie de Spania (Folie d’Espagne). Aici Lully are grija sa interpreteze intr-o cheie triumfalista acest dans taranesc al fertilitatii si al noptii, ca sa fie pe placul Regelui – Soare.

Carl Philipp Emanuel Bach readuce, daca nu noaptea, macar ceata Marii Nordului, dar si un soare berlinez  mai nonsalant in ale sale variatiuni pe tema Nebuniei spaniole.

Matisse ne intoarce insa in chiar negura originara  Nebuniei in seria sa de Dansuri. Les Capucines à la Danse implineste 101 ani, dar nu-i arata.

Daca in dansul portughez din secolul al XV-lea, barbati costumati in femei sunt purtati pe umeri de alti barbati, Matisse renunta la costume, renunta la barbati, renunta la femei si ramane cu zborul pur al vietii.

Imi place Corelli. As fi putut sa va propun oricare dintre muzicile lui. Am ales La folia pentru ca voiam sa o leg de Dansurile lui Matisse. Care ar fi trebuit sa introduca randurile despre tulburarea bipolara pe care planuiam sa le adaug la compilatia Culorile depresiei.

Dar Portugalia si Spania mi-au dat ideea de a mai citi cate ceva despre Juan Carlos I (pe romaneste ar fi Ioan Carol I – ceea ce era un motiv in plus intr-o tara in care atatia Ioni tocmai isi serbasera ziua in tara intemeiata de Carol I). Am gasit insa doua linkuri catre doua filme destul de lungi (un interviu de anul acesta, la implinirea varstei de 75 de ani si un film facut in 2000 de tve, cu ocazia aniversarii a 25 de ani de la reinstaurarea monarhiei in Spania).

A durat trei ore, dar a meritat. Filmele sunt in spaniola, dar cred ca sunt inteligibile pentru foarte multi romani; si foarte instructive, asa ca voi reveni cu secvente care arata remedii incercate cu succes pentru unele nebunii politice cunoscute.