Minunile omenești ale Sfântului Nicolae


Vrând dimineața, Avlavie, după porunca împăratului, să scoată pe cei legați din temniță la tăiere, tu, cu minunile tale, mai înainte ai apucat prin vis și îngrozindu-l pe el, ai zis : nimic să nu faci bărbaților acestora, că nevinovați sunt spre tăiere; pentru aceea și noi cu dânșii grăim ție, Nicolae mărite :

Bucură-te, mare făcătorule de minuni;

Bucură-te, grabnic ajutătorule;
Bucură-te, cald folositorule;
Bucură-te, cercetătorul celor necăjiți;
Bucură-te, limanul cel lin al celor înviforați;
Bucură-te, mangâierea celor ce plâng;
Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi;
Bucură-te, povățuiorul celor orbi;
Bucură-te, bogăția săracilor;
Bucură-te, toiagul cel tare al bătrâneților;
Bucură-te, cununa Bisericii;
Bucură-te, părintele săracilor și bun dăruitorule;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

(din Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae)

A sări în ajutor, a da căldură, a-i asculta pe cei aflați în necaz, a liniști, a hrăni, a lumina, a dărui tot binele – iată marile și multele minuni le Sfântului Nicolae.

Celor care îi poartă numele le doresc să se împărtășească din plin din minunile dărniciei.

Să aveți o zi minunată și s-o dăruiți toată, Nicolai și Nicolete!

Cuvinte încrucişate (5): Împărăţia şi pribegia


gasp

ORIZONTAL

1. Gaspar, Melhior, Baltazar, de Michel Tournier, e o carte care se citeşte uşor, ca o poveste. Şi e la fel de profundă ca poveştile cele mai bune.

« Voiam să mă ridic când, deodată, o boare înmiresmată a trecut printre ramurile de terebinţi. Apoi, imediat, a izbucnit uimitor de aproape tânguirea singuratică a unui fluier de păstor. Muzica intra în mine cu o nespusă tristeţe.

– Cine? am întrebat.

– E Satana care plânge privind la frumuseţea lumii … »

2. Ploi oblice 3. Radion Chiaburu, unul dintre elevii uimitoarei Clasei Palatine, a plecat recent dintre noi. 4. A fost vândută se ţarul Alexandru al II-lea pentru 7 milioane de dolari. 5.Sănătos = normal? 6. Comună franceză  în apropiere de St. Guilhem-le-Desert.

VERTICAL

1. Poiana Lupului amator de jazz. 2. Insula Zânei Morgana 3. Liniştiri chimice. 4. Desparte albul în culori.

5. Filmul săptămânii e Ašoka . M-a atras aerul de poveste, am dat pe repede înainte la cântările prea lungi, am fost frapat de originea militară a cuvântului şatră şi am fost izbit din când în când de alternanţa intre replicile cool şi perlele veritabile de poezie şi filosofie indiană.

6. Funcţii excretoare. “Ce murdărie este această banalitate, reziduu permanent al cotidianului care te face sa-ti fie rusine desi in secret iti place – dar chiar este atat de secret? Secretul banalitatii este un jeg psihic, psihicul ca o excretie de negandit. Murdareste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti, nu te bate, nu te abate, nu aspira, nu inspira, fă-te mic, viclean, razbunator, pune un lup, mascheaza-te, strecoara-te, fii realist – stii unde duc iluziile -, pierde-ti iluziile.” O metodă de spălare bazată pe dragoste, prezentată pentru nepotul unui rege deloc banalaici.

Cuvinte încrucişate (2): Idealuri şi idoli


 idolVertical

1 Particulă nobiliară

După ce Ferdinand I a fost exclus din Casa de Hohenzollern, ca urmare a întrării în război împotriva Germaniei, Parlamentul României a hotărât ca Ferdinand I (fost de Hohenzollern-Sigmaringen) să devină Ferdinand I al României. Regii au fost de atunci ai României. E un titlu nobiliar câştigat aşa cum se câştiga în primele timpuri: pe câmpul de luptă, prin curaj personal.

Aşa că nu se poate disocia ideea de monarhie constituţională în România de Familia Regală a României. Văzând destrămarea oricărui prestigiu al funcţiei prezidenţiale, a apărut o nouă specie de aşa-zişi « monarhişti », care cică ar vrea revenirea la monarhie, dar fără linia de succesiune propusă de Regele Mihai – Principesa Margareta, apoi Principele Nicolae. E o încercare disperată de diversiune, semn că cei în măsură să ştie ştiu că numărul monarhiştilor a atins deja pragul critic pentru câştigarea unui eventual referendum.

Am putea să încercăm şi noi, monarhiştii să ne numărăm cu ocazia acestui scrutin pentru inexistenta funcţie de preşedinte al republicii. Să mergem şi să ne anulăm voturile. Dacă voturile nule vor fi mai numeroase decât voturile « câştigătorului », nu va fi o palmă dată acestor impostori?

2. Dacă revine în octombrie, i se zice indiană

Joe Dassin – Été indien

3. … de noapte spre Lisabona, ecranizare după romanul omonim al scriitorului elveţian Pascal Mercier

http://www.filme-bune.net/night-train-to-lisbon-filme-online-subtitrat-in-romana/

Un film cu o construcţie simplă, dar cu idei profunde la fiecare pas. Am început să citesc şi cartea şi probabil că voi scrie mai mult despre idei cand o termin. Acum vă dezvălui doar o parte din discursul provocator al eroului în momentul absolvirii colegiului (începe pe la minutul 35).

Nu aş vrea să trăiesc într-o lume fără catedrale. Îmi doresc ca frumuseţea şi grandoarea lor să se afle în opoziţie cu culoarea urâtă a uniformelor militare.

Iubesc cuvintele puternice ale Bibliei. Am nevoie de forţa poeziei ei. Am nevoie de ea împotriva descompunerii limbii şi a dictaturii sloganurilor lipsite de valoare.

Dar există o altă lume în care nu aş dori să trăiesc: o lume în care gândirea independentă este dispreţuită, iar cele mai bune lucruri pe care le putem experimenta sunt ca nişte păcate; o lume în care iubirea noastră e controlată de tirani, asupritori şi asasini. Şi cel mai absurd lucru e că oamenii sunt îndemnaţi din amvon să accepte aceste lucruri.[…]

Nu aş vrea să trăiesc într-o lume fără catedrale […] Îmi doresc cuvinte simple şi grandoarea poeziei, dar vreau şi libertatea de a face ceea ce-mi place: să lupt împotriva tuturor lucrurilor malefice din această lume.

4. Scris în spate când navighezi spre Spania sau conduci dinspre Salvador

Şi anul acesta, de Ziua Hispanităţii (care este şi Ziua Naţională a Regatului Spaniei), am tradus o poezie hispanofonă. Poeta e din Salvador.

S-a pierdut în oglindă fata de ieri/ cu ale sale şapte primăvăratice drumuri/şi cu o stea de lacrimi în inimă// Oglinda chipuri mănâncă/ şi timp// Astăzi apare într-al său cristal o femeie întristată./ Poate şi moartea./ Dar moartea … cine o vede?/// (Claudia Lars – Oglindă)

Cu o altă ocazie (tristă) am postat o poezie de Antonio Machado în amintirea unuia dintre fondatorii actualului regat spaniol – Adolfo Suarez (aici).

Alte poezii traduse din lirica hispanoamericană găsiţi aici

Orizontal

1. Vechiul Testament

Continuă pe blogul Contra republicii minciunii: Regatul României serialul dedicat celor 14 impostori. Episodul 3 este dedicat unei candidate al cărei slogan pare să fie « Să nu ai alţi Preşedinţi în afară de Mine ».

2. Impozit (arh.)

Constantin Brâncoveanu e tipul uman care ne-a lipsit cel mai mult din compoziţia clasei conducătoare de-a lungul istoriei. Un diplomat care a ştiut să menţină o tărie diamantină în momentul în care i-a fost cerut ca dare ceea ce nu putea fi dată cezarului, sultanului, pentru că era rostul lui pe lume: credinţa fără de care eşti mai puţin decât o umbră sub soarele amiezii.

Povestea cu har poetul Ioan Alexandru (nu după ureche, ci după o documentare temeinică la Constantinopol):

Şi mama lor era de faţă şi Sultanul era de faţă şi au văzut cu ochii lor, în secolul 18, nu în mitologie, nu în illo-tempore, nu în timpuri necunoscute, nu în primele zile ale creştinismului, ci în secolul 18 când se mergea la vânătoare, când se mânca iluminist cu bijuterii de argint, când se făceau baluri şi dansuri, când lumea era evoluată, aşa se spune, …se murea pentru Hristos cum nu se murea în vremurile cele mai frumoase.

Cronicile ne spun că a fost un măcel ce istoria nu a mai văzut. De bunăvoie! Nesiliţi de nimeni! Pentru că nu i-a silit nimeni să moară! Vă rog să credeţi că au făcut-o din libertatea lor!

Ei au fost nişte oameni foarte calculaţi, au fost nişte negustori, au ştiut foarte bine ce fac. Au fost nişte oameni foarte realişti! Au cântărit foarte bine, ştiau bine ce fac! Şi când s-a pus preţul pentru Hristos din inima lor au zis:

– Orice, dar asta nu se poate!

– Copiii tatei, asta nu se poate! Aş face-o dacă ar fi moşia mea! Dar nu pot să o fac!

– Cel care mi-a făcut bine nu numai mie, ci neamului meu, moşilor şi strămoşilor, care ne-a dat o ţară din barbarie, şi ne-a dat un grai şi o seminţie, ne-a împodobit pământul, şi ne-a dat nădejdea învierii, şi ne-a dat pe mână Împărăţia Sa!

– Cum să mă leapăd de El, pentru un ciolan, pentru un blid de linte, mâine şi aşa tot mor, mor mâine sau azi eu tot o sfârşesc.

-Să mă leapăd de El? Doamne fereşte!

A murit împăcat cerând iertare pentru cei care l-au prigonit.

-Iartă-i Doamne!

3.Superstiţie

Marin Sorescu a făcut poezie din eresul popular al strigoilor, moroilor. La Lilieci e mostra cea mai elocventă a culorii locale a poeziei soresciene.

Nicaieri nu mananci o varza cu carne
Mai gustoasa ca-n cimitir,
De ziua mortilor, cand se face pomana
Si toate femeile vii se intrec in de-ale mancarii.
Masa e-ntinsa pe iarba, la umbra bisericii
Crapate, de-a razbit aproape de sfinti crapatura
Si cand bate crivatul, iarna, cred ca le degera colacii de lumina care le
strang tamplele.

Eugen Negrici crede că Marin Sorescu chiar a avut, în 1982, şi şansa universalităţii şi a trecut din frică şi nebăgare de seamă pe lângă ea (am dat citatul în postarea Fericirea e din familia întâmplării).

4. E mai lung decât un anotimp, dar mai scurt decât Toamna patriarhului

Am recitit Toamna patriarhului, de Gabriel Garcia Marquez, şi s-a nimerit să ajung la final după ce văzusem Tren de noapte spre Lisabona. A sunat altfel finalul romanului pus în paralel cu discursul din care am citat mai sus (din care am omis, intenţionat!, frazele despre mortalitate şi eternitate).

fiindcă noi ştiam cine sîntem pe cînd el a rămas pe veci în neştiinţă cu şuierul dulce al herniei lui de mort bătrîn secerat de lovitura morţii, zburînd împresurat de foşnetul tulbure al ultimelor frunze îngheţate ale toamnei lui spre tărîmul întunecat al adevărului uitării, agăţat cu spaimă de zdrenţele putrede ale mantiei morţii şi străin de strigătele mulţimii dezlănţuite ce se revărsa pe străzi cîntînd imnuride bucurie la aflarea morţii lui, străin pentru totdeauna de cîntecele eliberării şi de petardele sărbătoreşti şi de clopotele de slavă care răspîndiseră în lume vestea cea minunată că în sfîrşit se isprăvise timpul infinit al eternităţii.
Poate mai comentăm pe marginea cărţii şi reuşim să strângem de un comentariu de grup la această carte (inclusă în Alfabetarul meu).

Cuvinte încrucişate (1): Piste false


Pe plajă la Rimini am redescoperit gustul pentru cuvinte încrucişate. Şi cum unii dintre cititorii acestui blog m-au întrebat ce se întâmplă cu filmul şi cu cartea săptămânii, ele vor veni împreună într-un rebus săptămânal în care voi pune şi alte gânduri pe o temă dată.

rebus

1 Cel mai mare … traducere şi adaptare de Paolo Coelho după un eseu teologic de Henry Drummond

Aproape toată lumea, în acest moment, merge pe o pistă falsă pentru a ajunge la casa Fericirii. Se gândeşte prea mult la a avea şi a primi, la a etala, la a cuceri, la a fi cândva servit de alţii. Asta e ceea ce majoritatea persoanelor numesc realizare.

Realizarea e însă a da şi a servi. Cel care doreşte să fie mai mare între voi, a zis Hristos, acela să-şi servească aproapele. Oricine vrea să fie fericit trebuie să-şi fixeze în Dragoste întâlnirea sa cu viaţa. Restul nu are importanţă.

………………..( mai multe fragmente aici)

Voiam să citesc ceva în portugheză şi am dat peste această cărticică. E bună şi frumoasă de la un cap la altul.

1 Senhora do Tejo e un fado de saudade, sau, cum ar zice românul …

Tot citind în portugheză mi s-a făcut dor de Lisabona. De Tejo, de Rossio, de Oriente, de Belem… Am adăugat Senhora do Tejo  la rubrica Fado

2 O eră întoarsă pe dos! sau Solare fără pământ!

Am pus la rubrica Admiraţii un text – Oamenii pământului – despre pământ şi ţărani care au ţinut drumul drept în era întoarsă pe dos.

3 Izvorăşte tandru din comedia lui Tudor Muşatescu, Visul unei nopţi de iarnă.

Tocmai am văzut (de două ori chiar, că e scurt şi e frumos lucrat) filmul din 1946, în regia lui Jean Georgescu. Am fost uimit să constat cât de diferită e atmosfera faţă de cea din piesa adaptată pentru televiziune în 1980. Revăzând şi versiunea din 1980, am constatat abia acum că personajele, costumele şi decorurile aveau izul ideologic al epocii ceauşiste. Şi sunt aproape sigur că nu au fost indicaţii exprese de la cenzori pentru taiorul cu en-coeur al Margaretei Pogonat, pentru jocul foarte « tovărăşesc » al lui Matei Alexandru în rolul valetului Manole sau pentru decorul de sufragerie de bloc în casa părinţilor tinerei Doruleţ. Pur şi simplu noi, oamenii anilor 80, nu prea ne mai puteam imagina în asemenea detalii concrete viaţa din anii « 30.

Filmul lui Jean Georgescu e perfect comparabil cu filmele americane ale epocii. E dinamic şi are mult mai multe nuanţe decât ecranizarea cu Florin Piersic şi Rodica Mandache (care joacă bine, dar, din păcate, pe un text pe care nu-l mai pot înţelege, nici ei, nici spectatorii lor). Urmărind filmul din 46 aproape că te miri tot timpul că actorii vorbesc româneşte. Vizionare plăcută!

2. … Regelui – o emisiune pentru recuperarea memoriei şi pentru pregătirea conştientă a viitorului.

A început un nou sezon din Ora regelui. Şi a început bine – mai mult conţinut de actualitate şi o oră mai bună de difuzare (sâmbătă la ora 15). Puteti urmari ediţia 111 aici; mi-a placut de la cap la coadă, dar dacă aveţi doar puţin timp vă recomand în mod special minutele 10-13 (despre Regina Ana) şi 37-41(despre Domeniile Coroanei).

3. … Publica – aşa au definit romanii modul de gestionare a statului după alungarea lui Tarquinius Superbus

Res Publica înseamnă, pur şi simplu, treburile publice. Republica Romană a durat peste 400 de ani, dar trebuie precizat că nu avea preşedinte, nici nu organiza alegeri directe pentru cei doi consuli, care erau gardienii statului pentru un mandat comun de 1 (un) an! Nicio republică în care preşedintele e ales prin vot direct nu a durat ca stat de drept mai mult de 50 de ani!

Pentru că a început (iar!!!) campania electorală pentru prezidenţiale, am început şi eu o anticampanie pe blogul Contra republicii minciunii: Regatul României; în prezent, rulează pe blog serialul 14 impostori pentru Cotroceni, având ca personaje principale pe Don Vito şi pe Herr Klanni, pe Şerifa Momaca şi pe Madam Eluda, pe Domnu Dan şi pe Mister Melteo, pe Cornelius Romanus şi pe Szekely Hunk …

Alegerile prezidenţiale sunt false alegeri, cu rezultat cunoscut: un impostor în fruntea unui pseudostat. Republica prezidenţială postcomunistă, ca şi republica ceauşistă (Ceuşescu fiind, de altfel, creatorul funcţiei de preşedinte al republicii), ca şi republica sovietică, este o pistă falsă.

Ce nu este dragoste


Sau cele treisprezece boli maligne ale iubirii.

  1. Nerăbdarea. Şi dacă s-ar naşte într-o zi, iubirii tot îi trebuie ani pentru a creşte, a înflori şi a-şi da roadele. Şi dacă nu am grijă, buruienile cresc primele. Şi adesea au o aparenţă plăcută şi un miros îmbătător.
  2. Pedeapsa. Acolo unde este judecată, nu este iubire. Orice pedeapsă ucide, exilează sau închide iubirea. Se iubesc cei care fac schimb de pedepse (« ca să se îndrepte »), sau cei care fac schimb de daruri?
  3. Invidia. Dragostea nu vrea sa ajunga mai sus, să aibă mai mult, să-i fie mai bine. Dacă ar face astfel ar însemna să se bucure de mai puţinul celuilalt. Şi atunci nu mai e decât amor propriu bolnav.
  4. Lauda de sine. Cât de obositori pot fi cei care îţi scot ochii cu capacitatea lor de a iubi!
  5. Mândria. « Priviţi, oameni mai mici şi lipsiţi de putere, ce iubire am cucerit! Prin meritele mele! » Dragostea se primeste in dar. Acolo unde văd merite, refuz darul şi cer o plată (cuvenită).
  6. Minciuna. Ştiţi ce e cel mai greu atunci când (te) minţi? Să ţii minte minciuna. Minciuna afectează grav memoria iubirii. Fiecare minciună trimite în nefiinţă o bucată din timpul iubirii.
  7. Grosolănia. E confundată adesea cu autenticitatea.
  8. Egoismul. Dragostea nu spune: am nevoie de tine. Ci: primeste, te rog, acest dar de le mine.
  9. Mânia. Sunt furios când nu primesc ceea ce mă aştept să primesc. E o furtună care se naşte la ciocnirea dintre mândrie şi frică. Se poate trata doar prin tratarea acestor două cauze. Tratamentul implica doze egale de empatie şi asertivitate.
  10. Suspiciunea. Gelozia nu e un semn al iubirii. E un semn al « iubirii » posesive. Care nu e iubire. Punct.
  11. Frica. Mai ales frica de suferinţă. Plăcerea nu e de ajuns. Proba de rezistenţă a iubirii e capacitatea de a suferi împreună.
  12. Neîncrederea. A cere dovezi de iubire e neiubire. A da ocazia unor acte de iubire e sensul tuturor poveştilor în care pretendentul e pus la încercare.
  13. Deznădejdea. Fără iubire nu există speranţă, fără speranţă iubirea nu ajunge la noi.

Mai bine si mai frumos a spus-o cineva care a petrecut deja 1950 de ani în timpul iubirii durabile:

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. 

(Epistola către Corinteni a Sf. Apostol Pavel)

Găsite într-un calendar


A spune că îngerii nu există pentru că nu se văd e la fel de neinteligent cu a spune că plantele nu există pentru că nu răspund la «bună ziua»

(Andrei Pleşu)

Şoapta adevărului, simpla, sfânta şoaptă a adevărului… ce puţini o aud. Şi tu, care alergi toată viaţa pe căi ce nu sunt ale tale, şi tu ai putea s-o auzi, căci e în toate inimile, dar n-o auzi de zgomotul paşilor tăi.

(Alexandru Vlahuţă)

Fără a ne da prea mare osteneală, am putea găsi defecte tuturor. Cu puţină osteneală, le-am putea găsi şi calităţi.

(Vladimir Ghika)

Binecuvântaţi sunt cei ce pot dărui fără să-şi amintească şi pot primi fără să uite.

(Elisabeta Bibescu)

 

Lumea ca dar


Prin chipul propriu ce-l dă fiecare lumii, fiecare dăruieşte lumea ca un dar al său tuturor şi o primeşte de la toţi […]Nici unul nu are dreptul să confişte părţi mai mari din lume, căci prin aceasta ele rămân nedezvoltate deplin.[…]Fiecare trebuie să considere lumea întreagă ca a sa, dar pentru a o dărui, cu pecetea pusă de înţelegerea şi munca sa, pe ea, celorlalţi.[…]Prin tot ce gândesc şi lucrează oamenii în fiecare zi trebuie să se menţină un circuit continuu al iubirii între ei. Numai în acest caz oamenii se întâlnesc deplin în lume şi o realizează. O lume împărţită rigid, în parcele, pune graniţe de netrecut între oameni, şi lumea nu mai e loc de întâlnire şi mijloc de comuniune. Dar nici o lume socotită numai ca obiect al unui drept comun, şi nu şi al unei datorii şi al iubirii reciproce, ca obiect de dăruire continuă între oameni, nu mai e o lume de întâlnire şi iubire.

(Dumitru Stăniloae – Darul lui Dumnezeu către noi –  sursa aici)

Sisif avea o sarcină clară


Nu si noi. La sfârsit de luna, de trimestru, de semestru, trebuie sa demonstram ca nu facem degeaba umbra pamantului punand toate faptele vietii noastre in tabele. Daca nu apare in casuta corecta, fapta respectiva nu exista. Daca nu are atasat codul corect, ora de lucru respectiva nu exista. Daca faci ceva care nu e prevazut in tabel, in tot acel timp nu existi. Si vin tabele noi la fiecare doua saptamani. Cu instructiuni de completare care sa usureze munca. Pentru fiecare rand din tabel trebuie sa citesti doua randuri de instructiuni, revizuite si adaugite la fiecare doua sapatamani.

Am zis de Sisif pentru ca eram cu Camus in cap inca de la metrou unde am auzit in treacat « era 3-0 inca in minutul 24 ». Eu ma gandeam in momentul ala la filmul lui Fassbinder pe care vi l-am propus sambata si care se termina cu « S-a terminat!!! Germania este campioana mondială ». E vorba de celebra finala din 1954, de la Berna, Ungaria – Germania. Atunci Ungaria avea 2-0 dupa primele 8 minute! Legatura dintre Ungaria lui Puskas si Albert Camus am facut-o intr-un alt articol.

Asta a fost prima intalnire cu Camus pe ziua de azi. A doua a fost legata de celebra fraza pe care i s-a atribuit:«S’il faut choisir entre la justice et ma mère, je choisis ma mère» (de fapt, fraza completa era:«En ce moment, on lance des bombes dans les tramways d’Alger. Ma mère peut se trouver dans un de ces tramways. Si c’est cela la justice, je préfère ma mère»).  Carolina F a gasit o formula frumoasa de iesire din acest tip de dilema: « Prietenia adevarului este buna, un prieten adevarat si mai bun » (in latina, pe blogul Imaginaria latina dicta).

A treia oara m-am gandit sa conversez cu algerianul pe marginea unei fraze pe care chiar a scris-o: « trebuie sa alegi: sa traiesti sau sa povestesti ». A rezultat o poveste despre bunica Olga pe care o puteti citi la Admiratii. Tot acolo am scris despre generozitate si imi dau seama ca si articolul Nu-ti poate nimeni lua puterea de a da s-ar potrivi cu epitaful lui Camus:

Je comprends ici ce

qu’on appelle gloire

le droit d’aimer sans

mesure