Bologna roşie


bolognawwBologna, 18 august, luni, puţin înainte de prânz

« Bologna e roşie », zic în italiană…

« Da, roşul de Bologna şi porticurile sunt caracteristice », îmi răspunde Niccolo în timp ce aşteptăm să fim ajunşi din urmă, lângă un panou publicitar uriaş al unei companii de asigurări care sponsorizează lucrările de restaurare în Piazza Maggiore (între timp, panoul mutilează perspectiva!).

« Am impresia că Bologna e roşie şi din punct de vedere politic… » încerc eu să mă lămuresc la faţa locului cum mai stă comunismul italian în fiefurile sale tradiţionale.

« Da, oamenii de aici obişnuiau să voteze cu comuniştii şi cu socialiştii … Gândeau că va fi mai bine pentru ei … Unele lucruri chiar s-au schimbat în bine… Era cumva natural ca oamenii să încerce să-i schimbe pe cei aflati la putere, care atunci erau legaţi de biserica… »

« Bologna a fost parte a Statului Papal până la formarea Italiei », îmi etalez eu cunoştinţele de istorie.

« Exact »

« Şi acum nu mai sunt votaţi comuniştii? »

« Ba da, într-un fel…Acum şi-au schimbat numele în Partidul Democratic… »

Fetele ne-au ajuns din urmă. « Mergem să vedem Cele 7 Biserici înainte de masă? » Mergem.

Un Machado pentru Suarez


Azi a murit Adolfo Suarez. Suferea de peste un deceniu de de boala Alzheimer. Nu-şi mai amintea că a fost prim-ministru al Spaniei.

Istoria însă nu-l va uita atât de repede, pentru că el a fost cel care a condus primul guvern democratic al Spaniei de după moartea lui Franco, tot el fiind cel care a reuşit să negocieze o tranzitie paşnică spre democratie.

Adolfo Suarez a fost desemnat să formeze guvernul (de către regele Juan Carlos, care a făcut atunci un pariu riscant, dar care s-a dovedit câştigător) pe când avea  doar 43 de ani. A fost 5 ani prim-ministru. S-a retras din viaţa politică înainte de 60 de ani, având asigurate respectul şi recunoştinţa concetăţenilor.

Oamenii îl recunoşteau şi îl aplaudau pe stradă. Au continuat să facă asta şi dupa ce au aflat că nu-şi amintea că a fost prim-ministru. Pentru că inima n-are nevoie de cuvinte pentru a-şi aminti. Şi nu doarme nicidată.

Suarez îl cita pe Antonio Machado chiar şi în discursurile politice. O să pun aici un Machado în amintirea lui Adolfo Suarez.

A adormit inima mea?

A adormit inima mea?
stupii viselor mele
nu mai lucrează? A secat
apa la moara gândirii,
roata se-nvârte în gol,
plină de umbră?

Nu, inima mea nu doarme.
E trează, trează.
Nu doarme, nici nu visează; priveşte,
cu ochii limpezi deschişi,
semne îndepărtate şi ascultă
pe ţărmurile marii tăceri.

Obliti privatorum publica curate


DSCF1887« Uitati de interesele particulare atunci cand aveti grija de treburile publice ». Acesta este îndemnul pe care il vedea fiecare patrician care urca spre sala Marelui Consiliu al Republicii Ragusa (astazi Dubrovnik).

Cea mai longeviva republica a lumii (pentru ca Republica Venetiana a fost, de fapt, in cea mai mare parte a existentei sale de o mie de ani, un imperiu) a avut ca deviza, pur si simplu, libertatea. Libertatea avea coroana suveranitatii.

Si mai e ceva: Patricienii Ragusei au descoperit cum poti feri Republica de tiranie (asta fiind o boala endemica a republicilor). Nu aveau presedinte ales pe viata, nici pe 7 ani, nici pe 4 ani. Nici macar consuli alesi pentru un an, ca romanii. Rectorul Republicii Libere a Ragusei era ales pentru … o luna.

Si sistemul a functionat fara eroare 550 de ani. Timp in care s-au perindat aproape 5000 de rectori. Ar fi trebuit sa fie 6600, dar, totusi, unii au fost realesi. Recordul de mandate a fost 7 – adica nimeni nu a fost Rector al Republicii mai mult de 7 luni!

Dupa parerea mea, ar fi un punct de onoare pentru Croatia daca a renunta sa arboreze drapelul national la Dubrovnik, macar in cuprinsul zidurilor vechiului oras. Sa lase sa fluture acolo steagul libertatii singurei republici din lume care nu a cunoscut niciodata tirania, nici razboiul civil.

Paradoxurile libertăţii


Herr Doctor,

Sir Karl,

I have some hope that this letter will be correctly forwarded to you from office@openuniverse.org. Yesterday I had a philosophical debate (as a dilettant) with my daughter (incidentally, she came in this world in the year you left it). On freedom. Eventually, she decided to write a letter to Benedictus Spinoza to express some criticism on Proposition XXXIII. Apparently, she consider with serenity your warnings about the enemies of the open society and the paradox of freedom. So, I decided to write a letter to you.

Vă scriu dintr-un secol care a inceput printr-o ilustrare eclatanta a  paradoxului tolerantei: tara care a statuat toleranta ca unul dintre principiile sacrosancte ale organizarii societatii a fost lovita chiar in inima ei libera de cei care promoveaza intoleranta.

…………………………………………………….[continuarea aici]

La Multi Ani, popor român!


Am mai spus (aici si aici)  de ce nu cred ca 1 decembrie nu e potrivita ca Zi Nationala. Oricum, nu in dauna zilei de 10 mai (argumente aici, aici, si aici). In orice caz, nu fara Coroană.

Cred însa ca am putea marca, intre 27 noiembrie si 3 decembrie, « Saptamana poporului român ». Cu regret pentru greseli, cu recunostinta pentru eroi si pentru martiri, cu incredere ca putem continua constructia politica si morala a bunilor nostri.

Iata propunerea mea:

27 noiembrie – « Ziua Căintei » – ziua cand ne cerem iertare pentru uciderile, minciunile si furaciunile dintre noi (amintirea mortii profesorului Nicolae Iorga, omorat in padurea de la Strejnic in noaptea de 27 noiembrie 1940)

28 noiembrie – « Ziua deportaților si desțăraților si exilatilor » (amintirea unirii « pe vecie » a Bucovinei cu Regatul Romaniei – 28 noiembrie 1918 ; pomenirea dreptei regine Elena, trecuta la cele vesnice la 28 noiembrie 1982, departe de tara)

29 noiembrie – « Ziua continuitatii si a înnoirii » (pomenirea trecerii la cele vesnice – pe 29 noiembrie 1852, la Palermo, in exil – a istoricului si revolutinarului Nicolae Balcescu, parinte fondator al natiunii moderne, dar si istoricul care ne-a dat Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, carte care a inspirat generatii de luptatori pentru unitatea romanilor).

30 noiembrie – « Ziua Martirilor » (Sf. Ap. Andrei, protector al poporului român, a fost martir pentru credinta; sa-i celebram in aceasta zi pe toti romanii care au suferit si au murit pentru credinta lor)

1 decembrie – « Ziua Renasterii, Unirii si Concordiei » (1 decembrie 1918, stil vechi si stil nou:reintoarcerea in Bucuresti a Regelui Ferdinand si a Reginei Maria, dupa ce statul român fusese in pragul disparitiei; Declaratia de la Alba-Iulia, proclamand unirea Transilvaniei cu Regatul României, dar si garantarea drepturilor minoritatilor)

2 decembrie – « Ziua Moldovei » (la 2 decembrie 1917 se proclama Republica Democratica Moldoveneasca, care se va uni cu Regatul României la 27 martie 1918, cand teritoriul neocupat al tarii coincidea cu Moldova). Daca vom uita Basarabia, uitat sa fie numele nostru!

3 decembrie – « Ziua Civismului » (la 3 decembrie 1861 se deschid lucrarile Camerelor Principatelor Unite, care vor vota formarea unui guvern unic la Bucuresti; peste cateva luni va fi adoptat oficial numele România)

17 septembrie: Constituţia S.U.A. împlineşte 225 de ani


Batrâna doamnă a constituţiilor republicane s-a ţinut bine cu puţine retuşuri. Şi totuşi, nu mă pot împiedica să observ că republica americană nu a mers mai repede spre asigurarea libertăţilor democratice decât Marea Britanie sau Suedia, două ţări care nu au nici în ziua de azi  Constituţii, dar au inventat şi şlefuit în ultimii 200 de ani un sistem empiric de evoluţie politică democratică: monarhia constituţională (ironia e că Marea Britanie şi Suedia, ţări exponentiale pentru acest sistem, nu au nici Constituţie, nici monarh – regele nu poate lua nici o decizie singur!)

Dar nimeni nu poate rămâne insensibil la frumuseţea clasică a Preambulului Constituţiei Statelor Unite ale Americii:

We, the people of the United States, in order to form a more perfect Union, establish justice, insure domestic tranquility, provide for the common defense, promote the general welfare, and secure the blessings of liberty to ourselves and our posterity, do ordain and establish this Constitution for the United States of America.

Ce poate face un Rege


« Poporul înţelege să fie singur stăpân pe soarta sa. Oricine s-ar împotrivi hotărârii noastre liber luate şi care nu atinge drepturile nimănui este un duşman al neamului nostru. Ordon armatei şi chem poporul să lupte prin orice mijloace şi cu orice sacrificii împotriva lui…Dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle » (MS Regele Mihai, in mesajul radiodifuzat pe 23 august 1944, ora 22)

Mai multe despre rolul Regelui Mihai la 23 august 1944 – aici (in emisiunea Ora Regelui)

Dragule, nu stai si tu o vreme acasa?


Imi zgarie urechile de doua zile cu « dragilor, stati acasa ».  Si pentru ca sicofantii (yesmenii, daca preferati un anglicism) din jurul lui nu se pot abtine sa supraliciteze, celalalt TB (fost ministru de externe) ne-a zis-o si mai gretos pe Facebook: « Iubiților, mâine nu mergeți la vot chiar dacă ne mint ăștia cu televiziunile ».

Va place sa fiti tratati ca niste copii de TB1? Sau vreti sa fiti iubiti de TB2? Daca da, stati acasa.

Daca nu as sti ca formulele de adresare adecvate sunt esentiale pentru o comunitate civilizata, i-as putea arunca si eu lui TB1: Dragule, nu stai si tu o vreme acasa?

Socrate la cizmărie


« Simon era cetăţean atenian şi cizmar. Când Socrate începu să vină în atelierul lui şi să discute cu cineva, el se obişnui să însemne tot ceea ce putea să-şi amintească. Aceasta-i pricina pentru care oamenii au numit dialogurile lui Dialoguri cizmăreşti. Aceste dialoguri sunt în număr de treizeci şi trei[…] Ni se spune că el, cel dintâi, a pus conversaţiile lui Socrate sub formă de dialog. Pericle îi făgădui să-l sprijine şi-l rugă să vină la el, dar răspunsul lui fu : «Nu vreau să-mi vând libertatea de vorbire».«  (Diogenes LaertiosDespre vieţile şi doctrinele filosofilor)

Aşadar, înainte de Platon, un cizmar a inventat dialogurile socratice. Nu şi-a lăsat meseria pentru a dobândi faimă de de filosof , iar când a dobândit aceasta faimă nu a folosit-o ca să obţină puterea, ci pentru a-şi păstra libertatea. Simon şi-a cultivat gândirea pentru a-şi spori libertatea şi a se păzi de lipsa de măsură.

Cetăţean, atenian, cizmar. Liber, cultivat, profesionist. Cu astfel de oameni poate prospera o democraţie.

Vorbele unui nebun declarat


« Vorba este imaginea faptelor. »

« Vorba să fie pecetluită de tăcere, iar tăcerea de timpul potrivit. »

« Învaţă întâi să asculţi şi după aceea să comanzi. »

« Când dai un sfat cuiva, caută să-i fii cât mai folositor, nu cât mai plăcut. »

« Legile seamănă cu pânza de păianjen : cade într-însa ceva mai uşor şi slab, ea ţine ; pe când un lucru mai mare o sparge şi trece printr-însa »

« Cei cu trecere pe lângă tirani seamănă cu pietricelele întrebuinţate la socoteli : fiecare din ele înseamnă când un lucru de valoare mare, când unul mic »

Cel care ne-a lăsat aceste gânduri a fost unul dintre primii legislatori ai democraţiei ateniene. Iată discursul pentru care a fost declarat nebun (dupa versiunea povestita de Diogenes Laertios in Despre vieţile si doctrinele filosofilor)

„Atenieni, eu sunt mai înţelept decât unii dintre voi şi mai curajos decât alţii ; mai înţelept decât acei care n-au înţeles complotul lui Pisistrate şi mai curajos decât acei care-l pricep dar, de frică, nu scot nici o vorbă.” Consiliul, fiind alcătuit din partizani de-ai lui Pisistrate, zise că Solon e nebun.