Cuvinte încrucişate (2): Idealuri şi idoli


 idolVertical

1 Particulă nobiliară

După ce Ferdinand I a fost exclus din Casa de Hohenzollern, ca urmare a întrării în război împotriva Germaniei, Parlamentul României a hotărât ca Ferdinand I (fost de Hohenzollern-Sigmaringen) să devină Ferdinand I al României. Regii au fost de atunci ai României. E un titlu nobiliar câştigat aşa cum se câştiga în primele timpuri: pe câmpul de luptă, prin curaj personal.

Aşa că nu se poate disocia ideea de monarhie constituţională în România de Familia Regală a României. Văzând destrămarea oricărui prestigiu al funcţiei prezidenţiale, a apărut o nouă specie de aşa-zişi « monarhişti », care cică ar vrea revenirea la monarhie, dar fără linia de succesiune propusă de Regele Mihai – Principesa Margareta, apoi Principele Nicolae. E o încercare disperată de diversiune, semn că cei în măsură să ştie ştiu că numărul monarhiştilor a atins deja pragul critic pentru câştigarea unui eventual referendum.

Am putea să încercăm şi noi, monarhiştii să ne numărăm cu ocazia acestui scrutin pentru inexistenta funcţie de preşedinte al republicii. Să mergem şi să ne anulăm voturile. Dacă voturile nule vor fi mai numeroase decât voturile « câştigătorului », nu va fi o palmă dată acestor impostori?

2. Dacă revine în octombrie, i se zice indiană

Joe Dassin – Été indien

3. … de noapte spre Lisabona, ecranizare după romanul omonim al scriitorului elveţian Pascal Mercier

http://www.filme-bune.net/night-train-to-lisbon-filme-online-subtitrat-in-romana/

Un film cu o construcţie simplă, dar cu idei profunde la fiecare pas. Am început să citesc şi cartea şi probabil că voi scrie mai mult despre idei cand o termin. Acum vă dezvălui doar o parte din discursul provocator al eroului în momentul absolvirii colegiului (începe pe la minutul 35).

Nu aş vrea să trăiesc într-o lume fără catedrale. Îmi doresc ca frumuseţea şi grandoarea lor să se afle în opoziţie cu culoarea urâtă a uniformelor militare.

Iubesc cuvintele puternice ale Bibliei. Am nevoie de forţa poeziei ei. Am nevoie de ea împotriva descompunerii limbii şi a dictaturii sloganurilor lipsite de valoare.

Dar există o altă lume în care nu aş dori să trăiesc: o lume în care gândirea independentă este dispreţuită, iar cele mai bune lucruri pe care le putem experimenta sunt ca nişte păcate; o lume în care iubirea noastră e controlată de tirani, asupritori şi asasini. Şi cel mai absurd lucru e că oamenii sunt îndemnaţi din amvon să accepte aceste lucruri.[…]

Nu aş vrea să trăiesc într-o lume fără catedrale […] Îmi doresc cuvinte simple şi grandoarea poeziei, dar vreau şi libertatea de a face ceea ce-mi place: să lupt împotriva tuturor lucrurilor malefice din această lume.

4. Scris în spate când navighezi spre Spania sau conduci dinspre Salvador

Şi anul acesta, de Ziua Hispanităţii (care este şi Ziua Naţională a Regatului Spaniei), am tradus o poezie hispanofonă. Poeta e din Salvador.

S-a pierdut în oglindă fata de ieri/ cu ale sale şapte primăvăratice drumuri/şi cu o stea de lacrimi în inimă// Oglinda chipuri mănâncă/ şi timp// Astăzi apare într-al său cristal o femeie întristată./ Poate şi moartea./ Dar moartea … cine o vede?/// (Claudia Lars – Oglindă)

Cu o altă ocazie (tristă) am postat o poezie de Antonio Machado în amintirea unuia dintre fondatorii actualului regat spaniol – Adolfo Suarez (aici).

Alte poezii traduse din lirica hispanoamericană găsiţi aici

Orizontal

1. Vechiul Testament

Continuă pe blogul Contra republicii minciunii: Regatul României serialul dedicat celor 14 impostori. Episodul 3 este dedicat unei candidate al cărei slogan pare să fie « Să nu ai alţi Preşedinţi în afară de Mine ».

2. Impozit (arh.)

Constantin Brâncoveanu e tipul uman care ne-a lipsit cel mai mult din compoziţia clasei conducătoare de-a lungul istoriei. Un diplomat care a ştiut să menţină o tărie diamantină în momentul în care i-a fost cerut ca dare ceea ce nu putea fi dată cezarului, sultanului, pentru că era rostul lui pe lume: credinţa fără de care eşti mai puţin decât o umbră sub soarele amiezii.

Povestea cu har poetul Ioan Alexandru (nu după ureche, ci după o documentare temeinică la Constantinopol):

Şi mama lor era de faţă şi Sultanul era de faţă şi au văzut cu ochii lor, în secolul 18, nu în mitologie, nu în illo-tempore, nu în timpuri necunoscute, nu în primele zile ale creştinismului, ci în secolul 18 când se mergea la vânătoare, când se mânca iluminist cu bijuterii de argint, când se făceau baluri şi dansuri, când lumea era evoluată, aşa se spune, …se murea pentru Hristos cum nu se murea în vremurile cele mai frumoase.

Cronicile ne spun că a fost un măcel ce istoria nu a mai văzut. De bunăvoie! Nesiliţi de nimeni! Pentru că nu i-a silit nimeni să moară! Vă rog să credeţi că au făcut-o din libertatea lor!

Ei au fost nişte oameni foarte calculaţi, au fost nişte negustori, au ştiut foarte bine ce fac. Au fost nişte oameni foarte realişti! Au cântărit foarte bine, ştiau bine ce fac! Şi când s-a pus preţul pentru Hristos din inima lor au zis:

– Orice, dar asta nu se poate!

– Copiii tatei, asta nu se poate! Aş face-o dacă ar fi moşia mea! Dar nu pot să o fac!

– Cel care mi-a făcut bine nu numai mie, ci neamului meu, moşilor şi strămoşilor, care ne-a dat o ţară din barbarie, şi ne-a dat un grai şi o seminţie, ne-a împodobit pământul, şi ne-a dat nădejdea învierii, şi ne-a dat pe mână Împărăţia Sa!

– Cum să mă leapăd de El, pentru un ciolan, pentru un blid de linte, mâine şi aşa tot mor, mor mâine sau azi eu tot o sfârşesc.

-Să mă leapăd de El? Doamne fereşte!

A murit împăcat cerând iertare pentru cei care l-au prigonit.

-Iartă-i Doamne!

3.Superstiţie

Marin Sorescu a făcut poezie din eresul popular al strigoilor, moroilor. La Lilieci e mostra cea mai elocventă a culorii locale a poeziei soresciene.

Nicaieri nu mananci o varza cu carne
Mai gustoasa ca-n cimitir,
De ziua mortilor, cand se face pomana
Si toate femeile vii se intrec in de-ale mancarii.
Masa e-ntinsa pe iarba, la umbra bisericii
Crapate, de-a razbit aproape de sfinti crapatura
Si cand bate crivatul, iarna, cred ca le degera colacii de lumina care le
strang tamplele.

Eugen Negrici crede că Marin Sorescu chiar a avut, în 1982, şi şansa universalităţii şi a trecut din frică şi nebăgare de seamă pe lângă ea (am dat citatul în postarea Fericirea e din familia întâmplării).

4. E mai lung decât un anotimp, dar mai scurt decât Toamna patriarhului

Am recitit Toamna patriarhului, de Gabriel Garcia Marquez, şi s-a nimerit să ajung la final după ce văzusem Tren de noapte spre Lisabona. A sunat altfel finalul romanului pus în paralel cu discursul din care am citat mai sus (din care am omis, intenţionat!, frazele despre mortalitate şi eternitate).

fiindcă noi ştiam cine sîntem pe cînd el a rămas pe veci în neştiinţă cu şuierul dulce al herniei lui de mort bătrîn secerat de lovitura morţii, zburînd împresurat de foşnetul tulbure al ultimelor frunze îngheţate ale toamnei lui spre tărîmul întunecat al adevărului uitării, agăţat cu spaimă de zdrenţele putrede ale mantiei morţii şi străin de strigătele mulţimii dezlănţuite ce se revărsa pe străzi cîntînd imnuride bucurie la aflarea morţii lui, străin pentru totdeauna de cîntecele eliberării şi de petardele sărbătoreşti şi de clopotele de slavă care răspîndiseră în lume vestea cea minunată că în sfîrşit se isprăvise timpul infinit al eternităţii.
Poate mai comentăm pe marginea cărţii şi reuşim să strângem de un comentariu de grup la această carte (inclusă în Alfabetarul meu).

Noi şi Pilat din Pont


Pilat merită simpatia noastră, nu pentru că ar fi fost un om bun aflat în mod tragic în eroare, ci pentru că nici noi nu suntem mult mai buni. Poate că noi credem în Isus, dar nu credem în ideile sale, cel puţin nu în ideile lui despre violenţă, adevăr şi dreptate.
(Miroslav Volf – Excludere şi Îmbrăţişare)

[…] sinele celuilalt contează mai mult decât adevărul meu. Cu toate că trebuie să fiu gata să mă neg pe mine de dragul adevărului, nu-mi este permis să-l sacrific pe celălalt pe altarul adevărului meu. Isus, care a pretins a fi Adevărul, a refuzat să folosească violenţa pentru a-i « convinge » pe aceia care nu recunoşteau adevărul lui. (idem)

Iertarea şchioapătă atunci când îi excludem pe duşmanii noştri din comunitatea oamenilor şi ne excludem pe noi înşine din comunitatea păcătoşilor » (ibidem)

Rate this:

 

 

 

100 de ani de singurătate


« Gasesc ca afisarea patriotismului este indecenta. Un om care simte dragoste pentru tara, un om care este decis ca in interesul tarii sa-si sacrifice propria existenta nu are voie sa se bata pe piept cu sentimentul acesta. » (Corneliu Coposu; sursa – aici)

Corneliu Coposu la Versoix mai 1990 (3), ©Casa Majestatii Sale Regelui(sursa foto – aici)

Aş vrea să mai văd măcar o dată un om politic român care să nu ceară nimic pentru sine, să-i fie de de ajuns posibiliatea de a servi România…

Aş vrea să mai văd măcar o dată un om politic român care să spună senin că ar da încă o dată zeci de ani din viaţă pentru a-şi afirma credinţa în România…

Aş vrea să mai văd măcar o dată un om politic român care să fie ferm şi moral şi în acelaşi timp capabil să unească…

Dacă asta nu se va întâmpla, nu Corneliu Coposu va fi trăit degeaba. Noi vom fi trăit degeaba.

Iertarea produce iubire


« Iar cui [i] se iartă puţin, puţin iubeşte. »(Evaghelia după  Luca)

Ţinem o contabilitate perpetuă a datoriilor celorlalţi către noi. Şi prea puţin iertăm. Dar la iubire ne simţim îndreptăţiţi. Şi iată că intră şi iubirea în această contabilitate a drepturilor şi obligaţiilor.

Iertarea produce iubire. Iertarea e un act de libertate şi eliberează şi iubirea din condiţionarea « datoriei ». Dacă iertarea e plenară şi iubirea e. Dacă « iertarea » e doar o rostogolire a datoriei (« te iert, dar mă aştept să… »), atunci şi iubirea produsă e puţină şi şovăitoare.

Iertăm prea puţin şi ne cerem prea rar iertare. Şi cercul se închide. Pentru că iertarea se împlineşte doar în relaţie cu o altă persoană, conştientă de diferenţa dintre bine şi rău. Nu pot ierta un copac care îmi stă în drum.

Dacă fiecare dintre noi se consideră drept, cum ar putea să ceară iertare? Şi cui să mai oferi iertarea?

Iar celui ce i se iartă puţin, puţin iubeşte. Şi cel ce iartă puţin, puţin iubeşte. La cine va merge să lichideze creanţa, toată acea listă de datorii neiertate?

Flori, fete, filme si povesti (6)


Aliénor d' Aquitaine, la reine médiévale qui a encouragé la lecture et les arts1. – 2. In tabloul alaturat este reprezentata ca regina a Angliei. Dar a fost mai inainte regina a Frantei, sotia lui Ludovic al VII-lea, primul din spita Capetienilor care a ales ca semn regal floarea de crin. Se numea Cealalta Aenor, pentru a fi, in acelasi timp, deosebita si legata de  mama sa, Aenor.  Si-a insotit primul barbat in Cruciada a II-a si a fost inspiratoarea fiului sau pentru plecarea in a treia. Pe vestmantul sau mai apare o floare care se cheama in limba ei materna, iniesta (asemanarea cu numele unui jucator de la FC Barcelona nu e intamplatoare).

3. Filmul nu este Becket, cu Richard Burton, Peter O’Toole (desi are legatura cu al doilea sot al doamnei despre care am vorbit), ci Leul in iarna, cu Peter O’Toole si Katharine Hepburn (dupa o piesa de James Goldman care a fost jucata si la Teatrul National din Bucuresti, intr-o versiune tradusa si adaptata de Petre Bokor – o puteti vedea aici si aici).faun

4. Cum se numeste cartea? Supranumele celor patru eroi principali sunt cel Măreţ, cea Blândă, cel Drept, cea Vitează.

Matineul de sâmbătă (V)


Easy Street (1917). Filmul integral – aici

Si, pentru ca dragostea a restabilit ordinea pe Easy Street, aici am pus Love is the law (Suburbs, 1984).

Carmen crede insa ca « L’amour est enfant de Bohême,/ il n’a jamais, jamais connu de loi », deci ca indragostirea ar fi un factor de dezordine. Aici – Angela Gheorghiu cântând Habanera.

Matineul de sâmbătă (II)


Titlul original în română – Balanţa (1992). Titlul original în franceză – Le chêne (Stejarul).

Regia: Lucian Pintilie

După romanul omonim de Ion Băieşu

În distributie: Maia Morgenstern, Razvan Vasilescu, Adrian Titieni, Anda Onesa, Dan Condurache, Emil Hossu, Magda Catone, Marcel Iures, Matei Alexandru, Victor Rebengiuc

Filmul integral – aici. Iar aiciLe chêne, cântec interpretat de Gilles Vigneault. Am mai ascultat in interpretarea lui imnul national al Quebecului – Gens du pays (unul dintre acele rare imnuri nationale care vorbeste numai despre dragoste, bucurie si viata).

De ieri până azi


În aşteptarea primului client am ascultat, pentru a ieşi din amorţeală, We shall overcomeSub efectul cantecului mi s-a conturat in minte un portret bun de pus in galeria de Admiraţii.

Pentru că a fost aglomeraţie în trafic şi clientul nu a mai ajuns, am avut timp să pun acest portret pe hârtia virtuală sub titlul  Sir Robert al Brazdelor.

Următorul client avea o problemă de somn. La fel şi al patrulea. Aşa că am făcut şi refăcut desene cu serotonina şi adrenalina. Le-am trecut azi pe curat şi le găsiţi în bucata de stres nr. 9 – Somnul şi stresul.

În timpul plimbării (în pas vioi) de după masa de prânz, am găsit rima finală la Saga fără sfârşit; acum e un sonet, aşa că l-am rânduit în raftul cu sonete.

Seara fac fişe pentru Corp şi minte; am constatat că a trecut mai mult de un an de când am început Psihiatria 201 şi am pus contorul la 202, imediat după ce postasem episodul 12.

Azi dimineaţă m-am trezit târziu, cu un rând visat din Pessoa.

A nossa vida não tinha dentro. Éramos fora e outros.(Viața noastră nu a fost în interior. Eram în afară și alţii.)