Hitler era vegetarian…


… şi iubitor de animale.

E un bun contraexemplu la teoria ca « suntem ceea ce mâncăm ».

Dar am adus vorba despre asta mai ales pentru ca se intampla din ce in ce mai des ca vegetarienii si promotorii drepturilor animalelor să deducă superiorităti sau inferioritati morale pe baza criteriului consumului de carne.

Am citit un articol a cărui idee principală era că nazismul s-ar fi inspirat din industria de procesare a cărnii  în oraganizarea exterminării evreilor. Iar concluzia (explicită, nu doar implicită!) era că omnivorii sunt moralmente comparabili cu Hitler.

Argumentul e fals. Hitler era vegetarian şi era vegetarian tocmai pentru că avea oroare de suferinta animalelor. Cu oamenii, lucrurile stateau exact pe dos: putea să ordone fara să clipească moartea a zeci de milioane.

Primul stat în care a existat o lege care proteja efectiv animalele (inclusiv cu pedepse privative de libertate – a se citi lagăr – pentru oameni) a fost Germania nazistă. Acelaşi stat care a abrogat orice garanţii juridice pentru milioane de oameni.

Nu suntem ceea ce mâncăm.

Cartea săptămânii (XIII)


img071Personaje cu nume romane (Septicius Clarus, Vespasian, Crispus) se misca intr-un decor postmodern in care isi fac loc doar doua denumiri geografice actuale (speciale pentru autoare) – Parisul si Marea Neagra.

Alegoria lupilor atacand Santa Barbara se petrece la acest Pont Euxin unde Ovidiu si-a scris Tristele – Ovidiu care este una dintre referintele constante ale Profesorului (Septicius Clarus), si ale carui Metamorfoze furnizeaza pretextul literar al romanului Juliei Kristeva.

Barbaria se dovedeste a fi interioara, nu exterioara. Barbarii nu sunt la porti ci bine inserati  in banalitatea cotidiana. Banalitate a raului.

« Ce murdărie este această banalitate, reziduu permanent al cotidianului care te face sa-ti fie rusine desi in secret iti place – dar chiar este atat de secret? Secretul banalitatii este un jeg psihic, psihicul ca o excretie de negandit. Murdareste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti, nu te bate, nu te abate, nu aspira, nu inspira, fă-te mic, viclean, razbunator, pune un lup, mascheaza-te, strecoara-te, fii realist – stii unde duc iluziile -, pierde-ti iluziile. »
Disparitia ultimului martor al raului inseamna oare ca nu exista crime?  Ca exista doar lupii si nimicul?
Presupune ca esti anonim: e ca si cum ai spune ca esti nimeni. Se poate comite o crima impotriva nimanui? Va intreb. Necunoscutul a fost candva enigmatic, divin sau stiintific. Astazi, la Santa Barbara, necunoscutul este punerea in scena a unei non-crime. Cand nu sunt lupi, oamenii sunt nimeni. Asa ca pot fi morti, moartea nimanui, dar nu exista crime. Nici o neliniste, angoasa, cerere, proces, nimic nu misca, totul este suspendat in fata Anonimului.

De ieri până azi


În aşteptarea primului client am ascultat, pentru a ieşi din amorţeală, We shall overcomeSub efectul cantecului mi s-a conturat in minte un portret bun de pus in galeria de Admiraţii.

Pentru că a fost aglomeraţie în trafic şi clientul nu a mai ajuns, am avut timp să pun acest portret pe hârtia virtuală sub titlul  Sir Robert al Brazdelor.

Următorul client avea o problemă de somn. La fel şi al patrulea. Aşa că am făcut şi refăcut desene cu serotonina şi adrenalina. Le-am trecut azi pe curat şi le găsiţi în bucata de stres nr. 9 – Somnul şi stresul.

În timpul plimbării (în pas vioi) de după masa de prânz, am găsit rima finală la Saga fără sfârşit; acum e un sonet, aşa că l-am rânduit în raftul cu sonete.

Seara fac fişe pentru Corp şi minte; am constatat că a trecut mai mult de un an de când am început Psihiatria 201 şi am pus contorul la 202, imediat după ce postasem episodul 12.

Azi dimineaţă m-am trezit târziu, cu un rând visat din Pessoa.

A nossa vida não tinha dentro. Éramos fora e outros.(Viața noastră nu a fost în interior. Eram în afară și alţii.)

Un Nobel pentru Pace si Sănătate Mintală


The bond of our common humanity is stronger than the divisiveness of our fears and prejudices. God gives us the capacity for choice. We can choose to alleviate suffering. We can choose to work together for peace. We can make these changes – and we must. (Jimmy Carter – Nobel Lecture, 2002)

Jimmy Carter a implinit astazi 88 de ani. Sunt aproape 10 ani de cand Jimmy Carter a primit un binemeritat Nobel pentru pace. Sunt peste 30 de ani de cand a infiintat, impreuna cu sotia sa, Rosalynn Carter, Centrul Carter cu deviza: Waging Peace. Fighting Disease. Building Hope. (Ne batem pentru pace. Luptam impotriva bolii. Construim speranta).

Centrul Carter are programe consistente de promovare a sanatatii mintale si de protejare a drepturilor si demnitatii persoanelor care sufera de tulburari mintale. Rosalynn Carter are preocupari in acest domeniu de peste 50 de ani.

In Romania se acorda anual, incepand cu 2007, bursele Rosalynn Carter pentru Jurnalism pe probleme de sănătate mintală. Bursierii pe anul 2011-2012 sunt Cristian Lupșa (jurnalist, fondator al publicației Decât o Revistă) și Andrei Pungovschi (fotojurnalist freelance). Ei au propus un proiect jurnalistic pe tema: Costurile personale şi sociale ale tulburărilor de anxietate. Rezultatele sunt remarcabile. Le puteti aprecia aici.

Evocarea Centrului Carter imi trezeste de fiecare data emotia de acum aproape un deceniu, cand, dupa o prezentare a directorului de programe al Centrului, la o intalnire unde lucrau impreuna profesionisti in sanatate mintala si beneficiari ai serviciilor de sanatate mintala, am cantat impreuna We shall overcome

Pentru o declaraţie a obligaţiilor faţă de fiinţa umană


Pe 10 decembrie a fost Ziua Internationala a Drepturilor Omului. Pe 10 decembrie 1948 Organizatia Natiunilor Unite a adoptat, cu 48 de voturi pentru, niciunul impotriva si 8 abtineri (URSS, RSS Ucraineana, RSS Bielorusa, Republica Populara Polona, Republica Populara Federativa Iugoslavia, Republica Populara  Cehoslovaca, Arabia Saudita si Africa de Sud), Declaratia Universala a Drepturilor Omului.

O declaratie de bune intentii cu efecte minime. Pentru ca un drept al meu nu face doi bani daca nu ii corespunte o obligatie a altora de a-mi asigura exercitarea acelui drept.

In 1949, la mai putin de un an de la adoptarea DUDO si la 6 ani de la moartea autoarei, aparea L’enracinement – Prelude à une déclaration des devoirs envers l’être humain de Simone Weil. Va recomand calduros aceasta carte care m-a marcat in urma cu aproape 20 de ani. Nu stiu sigur daca exista o versiune in romaneste. O versiune electronica in franceza gasiti aici.

Sa citim cateva pasaje introductive.

« Notiunea de obligatie primeaza asupra celei de drept, care îi este subordonat si relativ. Un drept nu este eficace prin el insusi,  ci doar datorita obligatiei careia îi corespunde ; exercitarea efectiva a unui drept nu isi are sursa in cel care il poseda, ci in alti oameni care se recunosc obligati la ceva fata de el. […]

Faptul ca o fiinta umana poseda un destin etern impune o singura obligatie: e vorba de respect. Obligatia nu este indeplinita decat daca respectul este exprimat efectiv, intr-o maniera reala, nu fictiva; aceasta nu se pate face decat prin intermediul nevoilor pamântesti ale omului. […]

Datoram respect unui lan de gråu, nu pentru gråu, ci pentru ca gråul este hrana pentru oameni. Similar, datoram respect unei colectivitati, oricare ar fi aceasta – patrie, familie sau oricare alta – , nu pentru ea insasi, ci ca hrana pentru un anumit numar de suflete omenesti. […] Se intampla foarte des ca rolurile sa fie inversate. Anumite colectivitati, in loc sa serveasca pentru a hrani, dimpotriva, manânca sufletele. In acest caz e vorba de o boala sociala,  si  cea  dintâi  obligatie este sa incerci  un tratament ;  in anumite circumstante poate fi necesar sa ne inspiram din metodele chirurgicale. »

Daca vreti, mai vorbim despre aceasta posibila Declaratie a Obligatiilor.