Cum şi-a născocit Paul din Tars propria moarte


Văd afişul la metrou de două săptămâni, miercurea şi vinerea, când trec pe acolo.

afis metrou 11.09.2014 (1)

La început m-a iritat. Într-un timp în care o mulţime de cuvinte sunt interzise prin lege pentru că ar putea ofensa diferite grupuri sensibile, despre creştini şi creştinism se poate spune orice. Credinţa care a fondat Europa ar fi doar o « născocire » a unui oarecare Pavel din Tars. O întrebare simplă ar fi: atâţia martiri şi-or fi vărsat sângele doar pentru a face dintr-un roman epistolar al numitului Pavel un bestseller mondial?

Apoi am început să-l compătimesc pe autor. Câte acrobaţii trebuie să fi făcut pentru a ocoli o evidenţă stânjenitoare: « născocitorul » a murit el însuşi martiric, cel mai probabil în anul 66 şi, oricum, şi-a petrecut în detenţie mulţi ani după presupusa « invenţie ». Care a fost deci beneficiul « născocitorului »?

M-am liniştit oarecum când am văzut că totuşi editura se numeşte Ahriman (căpetenia spiritelor întunericului în mitologia iraniană). M-a edificat şi modul în care se prezintă editura însăşi, incluzându-i printre spiritele inspiratoare pe Marx şi Lenin.

Şi totuşi…

Papa îşi cere iertare pentru cruciade, nimeni nu îşi cere iertare pentru comunism. Se vorbeşte neobosit despre Inchiziţie ca produs al creştinismului, dar nu se vorbeşte aproape deloc despre maşina de tocat oameni din secolul XX (în care au pierit de cel puţin 100 de ori mai multi oameni într-un timp de 10 ori mai scurt) ca fiind produsul ateismului comunist şi neopăgânismului nazist.

Iar astăzi, poate nu vreţi să ştiţi, dar este în curs cea mai amplă persecuţie anticreştină din istorie. In sensul cel mai propriu şi mai crud al termenului.

Acestea fiind spuse, sigur că aveţi libertatea de conştiinţă de a participa la lansarea de carte organizată de Ahriman. Libertatea de conştiinţă este totuşi o invenţie creştină. Puteţi deci considera că am întors şi celălalt obraz.

« Numai sălbaticii cred…


… în lupta binelui împotriva răului » (Mihail Şişkin – Părul Venerei)

Nişte oameni « civilizaţi » (orice o mai fi însemnând civilizaţie) au adoptat, în parlamentul belgian, o lege care permite eutanasierea copiilor. Pănă la ora la care scriu, 120 000 de oameni au semnat o petiţie online către Regele Belgienilor, cerându-i sa nu semneze această lege. Petiţia aici

Suprematia cosului de gunoi


«Europa lâncezeste din punct de vedere civilizational, nu din cauza crizei economice sau a caderii pietelor financiare, ci pentru ca a ales sa abandoneze de a mai gândi si sa nu-i mai tolereze pe cei care gândesc. Ignoranţa culturală e celebrată de noile media si e un produs derivat al societatii informatiei si abundentei. Shopping e si la catedrală si la bibliotecă, e un gest primordial exixtentialist. Omul ca fiinta care alege in permanenta ce sa cumpere. Suprematia cosului de gunoi». (Clara Ferreira Alves, citata de Mara Guerra in articolul Sofremos de «mediapulação», pe blogul Palavras ao Poste)

O voce care strigă în pustiu?


thCAF73HCCAcum, la început de drum instituțional european și atlantic, națiunea română mai are de îndeplinit un pas istoric. Acest pas nu este unul politic, ci unul identitar și statal, care angajează viitorul țării. În deplin respect pentru tradițiile noastre și pentru democrație, România are nevoie să-și dăltuiască o Constituție europeană care să dea un rol limpede, neechivoc și complementar instituțiilor Statului.

Tot ceea ce îndepărtează de la această voință nu are alt efect decât să slăbească țara și să-i atragă din ce în ce mai multe contestări. Prin această voință istorică, se poate duce la bun sfârșit reconstruirea economică și socială a țării.[…]

În numele atâtor zeci de ani în slujba Națiunii, vă cer tuturor să lăsați deoparte orice alte considerente, să dovediți instinctul binelui național și să dați României o Lege fundamentală statornică și îndreptată către viitor.

(MS Regele Mihai, la 10 Mai 2007, anul intrarii României in Uniunea Europeana; text preluat de pe http://www.princeradublog.ro/jurnal/cuvintele-regelui-mihai-i-la-10-mai-2007/)

 

[Il pleut sur Bucarest et l’Europe s’exile…]


Il pleut sur Bucarest et l’Europe s’exile/ comme un ruisseau qui n’ira pas jusqu’à la mer.

(Alain BosquetSonnets pour un fin de siècle, Gallimard, 1980)

Aici puteți citi sonetul Pluie (Ploaie), în care Micul Paris apare chiar în inima (versurile 7 și 8) acestei muzici pluviale, a cărei uvertură se scrie pe cerul piețelor de fructe ale Barcelonei, iar finalul rămâne suspendat deasupra Salamancăi. O traducere a întregului sonet – aici.