Toate minciunile


mensonges

Profesorul Raoult și-a rezumat totuși altfel sfatul. Nu a spus că « știința », la singular (și, eventual, cu majusculă), ne-ar putea ajuta să vedem mai clar, ci « înțelepciunea »(sagesse). Se pare că în privința subtitlului, autorul a cedat sugestiilor editorului, care vehiculează, prin intermediul sintagmei « știința vă ajută să vedeți lucrurile mai clar », mitul unei științe încheiate care poate furniza îndrumări clare, ținând astfel loc și de filozofie și de religie și de morală.

Or, Didier Raoult arată în cartea sa tocmai că știința lucrează cu ipoteze, care adesea conțin modele probabilistice ale căror erori se pot multiplica până la a face ca predicția să fie complet ratată. Ia ca exemplu paradigmatic în acest sens gripa aviară (vă mai amintiți? apocalipsa venea sub forma gripei aviare acum un deceniu!). Modelul propus de cercetătorii din Rotterdam (publicat într-o carte care s-a vândut în 500 000 de exemplare doar în ediția franceză!) implica zeci de milioane de morți. Dar toate cele cinci supozitii pe care s-a bazat s-au dovedit false. Presiunea mediatică a continuat și după ce toate acele supozitii s-au dovedit false, iar guvernele au continuat să investească miliarde in  vaccinuri și grupuri de lucru perfect inutile. Iar în 2009, în  loc să constate onest eșecul predicției despre apocalipsa aviară, grupurile de promovare a fricii au găsit o nouă sperietoare: gripa porcină. Alte miliarde cheltuite fără rost.

Didier Raoult propune să revenim la clasica măsurare a raportului dintre riscuri și beneficii și la înțelepciunea căii de mijloc. Și dă câteva exemple, dintre care am reținut

  • frica de a face cancer de piele prin expunerea la soare a dus la scăderea nivelurilor de vitamină D – calea de mijloc înseamnă evitarea excesului de expunere la soare (estetica bronzului)
  • frica de durere la dus la supraconsumul de analgezice, cu riscurile asociate acestui supraconsum – calea de mijloc ar însemna revenirea la o toleranță mai mare la durere
  • frica de moarte a dus la supraconsumul de anxiolitice și antidepresive, care a dus până la urmă tocmai la creșterea mortalității premature – înțelepciunea ar cere să revenim la o filozofie de viață care să ne ajute să coabităm mai bine cu frica de moarte.

Naşterea cuvintelor şi naşterea prin cuvânt


Copilul vine pe lume cu o foarte mare sensibilitate pentru vocea umană. Prin auz încearcă să construiască semnificatii. […]

Dacă adultul vorbeşte cu copilul folosind doar limbajul cotidian, punând accentul pe espresii ca « Vino aici », « Tine-te de asta » şi « Nu atinge aia », e ca şi cum ar da doar comenzi, fără să lase spatiu pentru procesul de ascultare, care nu mai are loc în aceste situatii. În timpul lecturii are copilul posibilitatea să audă şi acest timp e fundamental.  […]

Vorbirea cotidiană e săracă. Avem obligatia de a da copiilor şansa de a profita la maxim de posibilitătile textelor poetice si literare.[…] Ne  naştem de două ori: o dată biologic şi încă o dată psihologic, iar limbajul e matricea simbolică pe care se construieşte subiectul.[…]

În copilărie suntem afectati de conflicte oribile si puternice, pe care nu le întelegem si pe care adultii le ignoră: fricile sunt incomensurabile, furiile sunt cutremurătoare şi chiar periculoase, iar tristetea, teribilă. Cu toate că aceste senzatii sunt incorporate de la vârste mici, ele încă nu sunt centrate cultural. Astfel că, fără lectură, nu ştim cum să ne gândim la ele.[…]

Cărtile bune pentru copii sunt acelea care vorbesc cu ei, nu despre ei.[…] Astfel, ei vor întâlni în cărti o reprezentare a propriei lor vieti interioare. Textul îi va ajuta să se simtă înteleşi. O altă recomandare e să nu lucrăm cu opere mult prea simple. Mai bine optăm pentru acelea bine construite, care nu se lasă interpretate definitiv şi pot fi recompuse mereu. […]

Persoanele generoase sunt capabile să facă un fel de regresie: să permită copilului ce-au fost odată să-i vorbească  celuilalt copil care stă acum si aici dinaintea sa.[…] La fel de important este să nu îl perturbăm din ascultare cu rezumarea textului sau explicându-i-l cuvânt cu cuvânt.[…]

Cartea e un obiect care are nevoie de contactul cu o fiintă umană pentru a se transforma într-un obiect de cultură. În acelasi timp, una dintre functiile lecturii în prima copilărie e să permită copilului să depăşească stadiul de subiect fizic şi să  aibă acces la cultural.

 (Evelio Cabrejo-Parra)

O conservă expirată, cancerigenă


Conserva expirată e recentul studiu publicat de OMS care declară produsele din carne rosie procesată cancerigene, iar carnea rosie ca atare « probabil cancerigenă ».

« Studiul » e de fapt o analiza statistica a 800 de studii, unele mai vechi de 25 de ani. Datele sunt vechi, heterogene si neconcludente. De altfel, concluzia « carnea rosie este cancerigena » nu are sprijin nici macar in datele acestui studiu, care spune chiar că: « nu există dovezi convingătoare pentru o legătură cauzală intre consumul de carne rosie si cancer ». Cum se ajunge de la « nu există dovezi » la « probabil cancerigen »? Printr-o fraudă logică: se spune « dar explicatii alternative nu pot fi excluse, si studii ulterioare vor trebui facute pentru a testa aceste explicatii ». Aha, am priceput: « nu este exclus » devine « probabil »!

Studiul nu se bazeaza doar pe date amestecate si manipulate, ci si pe o filosofie a cercetarii depasita. O filosofie simplista care cauta vinovatul de serviciu: grasimile, painea alba, carnea, sarea, zaharul au fost pe rand incriminate ca « otrăvuri ». De fapt, si apa de izvor poate deveni o otravă (nu credeti? să vă fac cunostinta cu cineva care bea 18 litri de apă pe zi?).

Unii dintre noi au aflat intre timp diferenta dintre « excesul de sare » si « sarea in bucate ». Se pare că nu si Organizatia Mondiala a Sănătătii. Ne-au livrat o conservă expirată in loc de o bucata suculentă de educatie pentru sanatate. Educatie care nu se face cu bau-bau, ci oferind oamenilor informatii de calitate, care sa-i ajute sa aleagă in cunostinta de cauză.

Am spus ca e si cancerigenă această conservă, si vorbesc serios. Riscul carnii procesate e reprezentat de folosirea conservantilor si potentiatorilor de aroma (lucru scris negru pe alb chiar in studiul despre care vorbim). Daca s-ar lua in considerare doza de conservanti folosita, s-ar vedea ca aproape tot riscul este atribuibil acestora. Si atunci, ce-ar fi sa propui oamenilor sa consume mai multa carne neprocesata si mai putine produse care contin conservanti? Ce-ar fi să le vorbesti mai mult despre « exces » (de orice!) decât despre « otrăvuri »(cum ar fi painea, laptele, ouăle, carnea, zaharul, sarea, grăsimile … si lista poate continua!)?

OMS tocmai a facut un serviciu celor care vand produse pline de conservanti si doar cu foarte putina carne. Carnea fiind cancerigenă, e mai bine să cumperi ceva ce contine doar 20% carne, nu-i asa?

Comprimat anxiolitic (8): Mergi cu frica!


« Si când sărmanul omuleţ zdrobit întreabă uimit şi plin de reproş ca odinioară Antonie, părintele monahilor:

«Doamne, unde ai fost în tot acest timp? de ce nu mi Te-ai arătat de la început, ca să alini durerile mele?»,

atunci aude acel răspuns misterios şi straniu:

«Eram aici, Antonie! Dar aşteptam să văd lupta ta!» »

(Gabriel Bunge – Akedia)

Nu astepta sa ti se arate calea si apoi sa mergi linistit pe acea cale. Va trebui sa pornesti la drum cu frica si sa lupti nu cu frica, ci pentru ceva. Ceva care sa fie dincolo de granitele eului prea grijuliu cu care ai pornit la drum. Curaj! Mergi cu frica! Pentru că nu este curaj acolo unde nu e frică; acolo nu e curaj, e doar inconstientă.

 

aa1

Câtă frică e sănătoasă?


…………………………….Foarte probabil, Matei a fost si mai anxios atunci cand a auzit ca frica pe care el o simte in fata incercarii de a se catara mai sus decat a reusit vreodata pana acum nu ar trebui sa existe. Mama le stie pe toate, asa ca probabil ca are dreptate – niciun alt copil nu ar simti frica, doar el. De fapt, chiar asa i-a spus mama putina mai devreme “uite, vezi, lui Alex nu ii e frica sa urce acolo sus, si e mai mic decat tine”. “Pot, dar nu vreau”, a zis Matei cu glas stins si a asteptat un moment in care sa nu se mai uite nimeni la el ca sa incerce, pe furis, sa ajunga acolo sus si apoi sa-si anunte victoria “vezi, ti-am zis ca pot!”; era atat de excitat incat nu a mai fost atent pret de o clipa in timp ce cobora si s-a ales cu un genunchi julit si cu o mica zgarietura la mana. Ocupata cu ingrijirea ranilor, mama nici nu a bagat de seama ca tocmai a reusit sa ajunga acolo sus. I-a zis doar ca “nu-i nimic”………………………………………………..

…………………Povestea completă pe Ralix.ro (aici)

Ce nu este dragoste


Sau cele treisprezece boli maligne ale iubirii.

  1. Nerăbdarea. Şi dacă s-ar naşte într-o zi, iubirii tot îi trebuie ani pentru a creşte, a înflori şi a-şi da roadele. Şi dacă nu am grijă, buruienile cresc primele. Şi adesea au o aparenţă plăcută şi un miros îmbătător.
  2. Pedeapsa. Acolo unde este judecată, nu este iubire. Orice pedeapsă ucide, exilează sau închide iubirea. Se iubesc cei care fac schimb de pedepse (« ca să se îndrepte »), sau cei care fac schimb de daruri?
  3. Invidia. Dragostea nu vrea sa ajunga mai sus, să aibă mai mult, să-i fie mai bine. Dacă ar face astfel ar însemna să se bucure de mai puţinul celuilalt. Şi atunci nu mai e decât amor propriu bolnav.
  4. Lauda de sine. Cât de obositori pot fi cei care îţi scot ochii cu capacitatea lor de a iubi!
  5. Mândria. « Priviţi, oameni mai mici şi lipsiţi de putere, ce iubire am cucerit! Prin meritele mele! » Dragostea se primeste in dar. Acolo unde văd merite, refuz darul şi cer o plată (cuvenită).
  6. Minciuna. Ştiţi ce e cel mai greu atunci când (te) minţi? Să ţii minte minciuna. Minciuna afectează grav memoria iubirii. Fiecare minciună trimite în nefiinţă o bucată din timpul iubirii.
  7. Grosolănia. E confundată adesea cu autenticitatea.
  8. Egoismul. Dragostea nu spune: am nevoie de tine. Ci: primeste, te rog, acest dar de le mine.
  9. Mânia. Sunt furios când nu primesc ceea ce mă aştept să primesc. E o furtună care se naşte la ciocnirea dintre mândrie şi frică. Se poate trata doar prin tratarea acestor două cauze. Tratamentul implica doze egale de empatie şi asertivitate.
  10. Suspiciunea. Gelozia nu e un semn al iubirii. E un semn al « iubirii » posesive. Care nu e iubire. Punct.
  11. Frica. Mai ales frica de suferinţă. Plăcerea nu e de ajuns. Proba de rezistenţă a iubirii e capacitatea de a suferi împreună.
  12. Neîncrederea. A cere dovezi de iubire e neiubire. A da ocazia unor acte de iubire e sensul tuturor poveştilor în care pretendentul e pus la încercare.
  13. Deznădejdea. Fără iubire nu există speranţă, fără speranţă iubirea nu ajunge la noi.

Mai bine si mai frumos a spus-o cineva care a petrecut deja 1950 de ani în timpul iubirii durabile:

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. 

(Epistola către Corinteni a Sf. Apostol Pavel)

Peştişorul de aur şi cele 4 frici


Ştiţi că, de fapt, peştişorul de aur i-a îndeplinit pescarului 4 dorinţe, nu 3? Numai că îndeplinirea celei de-a patra a anulat efectele celei de-a treia, care, la rândul ei, anulase efectele primelor doua dorinţe. Dacă ne uităm şi mai bine vedem că doar ultima (a patra, bonus de la peştişor!) e dorinţa pescarului, celelalte sunt dorinţele nevestei.

… restul poveştii cu cele 4 frici (de eşec, de abandon, de succes, de frică) – aici

Frica de moarte sau frica de viata?


« Poţi fugi de orice pe lumea asta, numai de tine însuţi nu. » (Stefan ZweigSuflete zbuciumate)

– Doctorul mi-a spus ca nu am nimic…

– Nimic organic…

– Dar e absolut sigur? Am mai auzit despre niste oameni carora li s-a spus ca nu au nimic si peste cativa ani s-a descoperit ca aveau ceva…

– La cati doctori ati fost?

– Patru, in ultima luna… Dar am auzit ca exista niste investigatii mai precise… M-am programat pentru luna viitoare…

– Si pana atunci…

– Ma gandesc in fiecare zi ce as putea avea… Ma simt rau, nu se poate sa fie din nimic…

– Si daca ar fi nimicul numit frica?

– Pot fi absolut sigura ca nu voi muri?

– Puteti fi absolut sigura ca veti muri, dar e foarte putin probabil sa se intample azi…

– Vedeti, nu sunteti absolut sigur ca nu am o boala grava…

– Si analiza pe care o veti face la Viena va fi sigura doar in proportie de 996 la mie… Si va exclude o singura boala…

– Nu sunt in stare de nimic pana nu imi iau aceasta piatra de pe inima…

– Imi spuneti, asadar:  « Întai sa-mi rezolv complet problema, abia apoi pot sa-mi contnui viata »…

– Nu pot sa ma gandesc la nimic altceva…

– Si daca de maine v-ati simti bine, ce ati ati face?

– Nu stiu, orice, am atatea de facut…

– Deci, practic, acum va indeletniciti cu lupta cu o boala care nu a fost inca diagnosticata…

– Da, dar pe mine nu ma lasa sa traiesc…

– Si daca boala pe care o cautati va fi diagnosticata peste 20 de ani? Nu veti fi trecut timp de 20 de ani pe langa viata, din frica de moarte?

Ultima bruma


“Fericirea e ca un ecou; îţi răspunde, dar nu vine.”Acest aforism al poetei Carmen-Sylva (Regina Elisabeta a României) se potriveste cu starea de spirit a multor barbati si femei in zilele ultimelor brume, cand vremea neprietenoasa ne impinge unii catre altii in incaperi fara ecou. E vremea cand barbatii, care se retrageau altadata de pe campurile de lupta, se retrag de pe stadioane (majoritatea dezamagiti, cativa cu o mandrie de imprumut care se va dezumfla pana la Craciun)… [continuarea aici]…