Până când somnul ne va despărţi


Când dorm, priveşte-mă bine,
Căci sufletul meu nu-i aici,
Ce vezi e parte din tine,
O parte din dor şi din frici.
Ce vezi e o parte din mine
Ce n-o voi şti niciodată,
Voal ce se rupe sau ţine
Sub ochii tăi care caută.
De caută părul de zână
Şi ochi cu murmur albastru,
Părul de aur e-n beznă
Şi-nchis e ochiul măiastru.
Poţi să mă ţii învelită
În priviri ce nu le voi şti?
Mă poţi iubi dezgolită
De vise ce nu le vei şti?

[Dans l’eau de la claire fontaine]


În apa luminosului izvor / Ea se scălda goală de tot/ O bruscă tresărire de vant / I-a dus veşmintele în nori // Încurcată, un semn îmi făcu / Ca s-o îmbrac, să mă duc să îi caut / Grămezi de frunze de viță-de-vie / Şi crini şi flori de portocal // Cu petale de trandafir / Un  pic de corsaj i-am făcut / Prea mare nu a fost frumoasa  / Un singur trandafir fu de-ajuns // Din muguri de viţă-de vie / Un  pic de jupon i-am făcut / Dar e-atât de mică frumoasa / Că o frunză fost-a de-ajuns // Mi-a-ntins si brate si buze / Ca pentru a-mi da multumire / Le-am luat cu atâta ardoare / Că ea fu de tot dezbrăcată // Cred că-i plăcu naivei jocul / Pentru că la izvor adesea / Goală venea să facă baie / Rugând pe Domnul vânt să facă / Să facă vânt…///

Georges Brassens – aici

Cartea săptămânii (XV)


anso

Un spectacol de televiziune. Reproducerea unui lagar de concentrare nazist. Cu 95 de camere de filmat in plus. Suferinta in direct. Moartea in direct. Alegerea de catre public a condamnatilor la moarte. Apasand pe butoanele telecomenzii.

O satira neagra in care speranta nu moare, totusi. Nici frumusetea, nici iubirea.

FrumuseŢea întrebărilor


cg13Sâmbătă am participat la Concursul National de Cultură Generală, aflat la a doua editie. A fost o zi in care am (re)descoperit ca frumusetea  interioara a oamenilor poate fi dezvăluită mai mult din modul in care pun intrebarile decat din raspunsurile pe care le dau. Iar organizatorii acestui concurs s-au dovedit foarte frumosi in oglinda celor 240 de intrebari pe care le-au formulat pentru cele doua probe de concurs (individuala si pe echipe).

Au fost intrebari spectaculoase, surprinzatoare, uneori cu capcane (capcane fair-play, daca va puteti imagina asa ceva!), dar intotdeauna bogate in informatii diverse, ingenios conectate. Proba pe echipe a fost foarte disputata si a fost o experienta interesanta sa gandim impreuna rapid si amplu timp de doua ore pline. Medalia de bronz ne-a dat ocazia sa bem si un pahar de sampanie, dorinta de a repeta experienta ar fi existat oricum. Pentru cei care doresc sa cunoasca intrebari frumoase locul de intalnire este Yellow Club, in fiecare marti.

Cartea săptămânii (VII)


img056Am recitit ieri comentariul părintelui Alexander Schmemann la rugăciunea Tatăl Nostru. A fost bine ca l-am recitit, si probabil ca o voi mai face, nu din cauza ca ar fi stufos (sunt 8 capitole mici si clare, pana in 1000 de cuvinte fiecare, cuvinte care au fost rostite initial la microfonul Radio Liberty astfel incat sa poata fi intelese si de oameni nascuti in statul sovietic ateu), ci pentru ca atentia noastra e mereu divizata, problema pe care o descrie foarte bine si autorul  acestei carticele limpezi, dar dense:

« Pentru a înţelege cu adevărat Rugăciunea Domnească şi a participa la ea, trebuie mai întâi să ne eliberăm de nebulozităţile noastre lăuntrice, de divizarea atenţiei noastre, de neglijenţa spirituală care ne caracterizează şi în care trăim în mod constant. »

Capitolul care a avut cel mai puternic ecou in mine de data aceasta a fost cel de-al doilea – « Sfinţească-se numele tău »:

« Dupa inceputul acesta plin de bucurie si de dragoste, ca o sarbatoare a sufletului: „Tatal nostru, Care esti in ceruri « , spunem: „sfinteasca-se numele Tau ». Ce anume ne rugam, ce anume cerem, ce aspiratii avem, ce sperante nutrim atunci cand pronuntam aceste cuvinte? Poate cineva sa sfinteasca numele lui Dumnezeu?

Din nefericire, majoritatea credinciosilor care pronunta aceste cuvinte nu le analizeaza intelesul, iar pentru atei acesta este un motiv in plus de a da din umeri, exprimand astfel starea de confuzie pe care le-o creeaza combinatia “mistica” a acestor trei cuvinte: „sfinteasca-se numele Tau ».

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au dat denumirile „sfant » si „sacru » lucrurilor si fiintelor pe care le-au perceput ca avand o valoare suprema – impunand evlavie, respect, veneratie, recunostinta, acelor lucruri si fiinte care ii atrageau pe oameni, inspirandu-le incredere, caldura si apropiere sufleteasca. Ma refer aici la sentimentele sfinte fata de tara natala, la dragostea sacra fata de parinti, la adorarea sacra a frumusetii, a perfectiunii, a miracolului. Prin urmare „sfinte » sunt lucrurile mai inalte, mai pure, care cer sa le dai tot ce ai mai bun in tine insuti: cele mai bune si mai frumoase sentimente, cele mai mari eforturi, cele mai luminoase sperante. Specificitatea sfinteniei consta in faptul ca ea pretinde de la noi o constientizare launtrica a dorintelor celor mai evidente si mai ascunse; de fapt, nu e vorba numai de a le constientiza, ci si de a vietui si actiona in duhul acestei constientizari. A constientiza ca 2 x 2 = 4, sau ca apa fierbe la o anumita temperatura, nu ne face nici mai buni, nici mai rai; noi ne referim aici la o constientizare bipolarizanta – a dreptilor si a pacatosilor, a inteligentilor si a ignorantilor, a geniilor si a natarailor. Dar daca traim experienta constientizarii sfinteniei in termenii frumusetii si ai perfectiunii morale, sau daca beneficiem de o intuitie deosebita despre lume si viata, atunci constientizarea respectiva va pretinde ceva de la noi, va efectua o schimbare in noi, ne va invita undeva, ne va fascina, ne va cuceri.

Cat de simplu si de frumos a descries Puskin toate acestea in binecunoscuta sa poezie: Amintirea unui moment de glorie…! Uitand „inchipuirile », involburarea „rascolitoarelor furtuni » si risipirea „nadejdilor de odinioara », scrie poetul:

 „… sufletul meu era tulburat
si ai venit inca o data, Tu,
imagine care a si trecut,
licarire a frumusetii pure.
Acum, in plinatate bate inima mea,
simtind, inca o data,
invierea dumnezeirii
si a inspiratiei si a vietii,
si a lacrimilor si a iubirii »

Aceasta este descrierea sfinteniei ca frumusete. O astfel de experienta ne schimba viata in totalitate, umpland-o, pentru a imprumuta cuvintele lui Puskin, de inteles, « inspiratie », bucurie si dumnezeire. »

 …………………………………………………………..

Vă doresc un an minunat!


Primisem deja vreo trei « vă doresc un an mai bun ». Am o usoara alergie la « mai bun », dar reuseam totusi sa raspund « si eu va doresc un an cât se poate de bun ».

« Va doresc un an minunat! » Asta era prea de tot – un superlativ! Ma pregateam totusi sa spun « va doresc un an cat se … » cand mi-am dat seama ca tocmai comisesem o mare eroare gramaticala – « minunat » nu e un superlativ! E pur si simplu pozitivul unui adjectiv derivat din substantivul « minune ».

Asadar, mi s-a urat sa am un an plin de minuni, adica lucruri pe care le primim fara sa avem vreun merit. Sau pentru singurul merit ca am avut ochi sa le vedem. E plina lumea de minuni, e intesat bulevardul de ingeri care trec in sus si in jos, lipsesc doar ochii potriviti pentru a vedea.

Si uneori e de folos un « Va doresc un an minunat! ».

Va doresc un an minunat si sa fiti iubiti!

Pe buzele ceştilor


o femeie/ se mişcă în fluxul dens al instinctelor sale/ ştie să spargă/ coaja unei intenţii/ o femeie/ cuprinde în fragmente întregul/ şi  nu e niciodată aceeaşi

un bărbat/ urcă misterul într-o progresie extremă/ descoperă sentimentul/ încolţit într-o margine/ restul/ îl filtrează în gândire

o femeie/ e în acelaşi timp istoria ei/ şi  ceea ce  încă nu se ştie/ ea  ştie să facă ordine în ce nu vede

un bărbat/ ajunge la inima lumii/ în fiecare vertex  al  cunoaşterii sale/ se instalează  în ceea ce vede/ şi  se proiectează

………………………………………………………………………

un  bărbat şi o femeie/ de-a lungul  a sute de acte cotidiene/ îşi trec informaţii/ îşi lasă viaţa scrisă/ pe marginea ceştilor

în fiecare zi se scrie/ în fiecare zi se spală

(Laura  Yasan – En el borde de las tazas, Cambiar las armas, 1997)

O traducere partiala dintr-o poezie argentiniana, de Ziua Hispanitatii. Poezia originala o găsiti aici.

Chestionarul Bernard Pivot


(10% cenzurat*, ad usum delphini)

Cuvântul preferat? Cuvântul pe care îl detestaţi? Drogul favorit? Sunetul, zgomotul care vă place? Sunetul, zgomotul pe care îl detestaţi? Bărbat sau femeie pentru a ilustra o nouă bancnota? Meseria pe care nu v-ar fi plăcut să o faceţi? Planta sau animalul  în care v-ar plăcea să vă reîncarnaţi? Dacă Dumnezeu există, ce v-ar plăcea să-l auziţi spunându-vă după moarte?

 *Votre juron, gros mot ou blasphème favori?

Despre admiratia mea pentru Bernard Pivot – aici

In Spania exista inca fotbal


Meciurile Spaniei la acest Campionat European le-am urmarit cu placere. Am impresia ca si ei au jucat cu placere. In orice caz, in Spania, si mai ales in Catalonia, exista un respect aproape religios pentru estetica jocului, chiar daca e si o presiune enorma pentru rezultat. Am vazut suporterii Barcelonei de doua ori in zi de meci la ei acasa – intr-o  seara dupa o infrangere, in alta seara dupa o victorie; am vazut la Bucuresti suporterii din Madrid si Bilbao – unii victoriosi, altii invinsi. De fiecare data am avut sentimentul ca ei vin dintr-un alt timp – un timp al jocului frumos.

Am putut chiar sa las sonorul deschis: comentatorii n-au mai avut timp de atatea barfe despre preturi, prime de joc, transferuri – pur si simplu aveau de comentat in ritm alert o echipa care inca joaca fotbal.