Gând de duminică (33): Grăsimea din jurul inimii


« Cu grăsime inima lor și-au încuiat, gura lor a grăit mândrie » (Psalmul 16)

E bine de știut că limba ebraică (în care au fost scriși Psalmii) generează o simbolistică sofisticată a corpului uman, cu trimiteri spirituale foarte înalte sau foarte profunde (pentru a vă face o idee despre acest aspect, puteți citi Simbolistica corpului uman de Annick de Souzenelle).

Nu m-am putut abține să nu mă gândesc la preocuparea actuală oarecum obsesivă cu colesterolul ca factor de risc cardiac. Grăsimea care atacă inima. Inima ca organ vital, pur material. Inima în accepțiunea ei spirituală a rămas doar un obiect poetic desuet, undeva pe raftul « ficțiune ».

Dar, ce să vezi, atât de materialul colesterol nu pare a putea fi îngrădit cu mijloace pur materiale. Dietele cu zero colesterol se dovedesc dezastruoase. Se « redescoperă » ceea ce se știa încă de la introducerea măsurării colesterolemiei în practica medicală, în urmă cu mai bine de 50 de ani: două treimi din colesterolul din organism nu e adus prin alimente, ci este produs prin reacții metabolice.

Și tot  de atunci se știa că reacțiile acestea sunt puternic influențate de stres. Cu alte cuvinte, că « inima rea » (dezordine spirituală care afectează inima aceea care fusese expediată în ultimele două sute de ani pe raftul cu « ficțiuni ») poate fi  cauza principală a bolilor inimii materiale. Nici sarea, nici grăsimile, nici zahărul nu provoacă boli cardiace. Ci, așa cum se spune și în cunoscutul spot TV, « excesul de sare, zahăr și grăsimi ». Excesul. O boală a inimii spirituale cunoscută din cele mai vechi timpuri ca lăcomie.

Iar stresul care generează creșterea colesterolului a fost asociat în multe studii cu agresivitate, ostilitate, perfecționism. Cei vechi ar fi vorbit despre mânie și mândrie, așa cum face și David în Psalmul 16.

Dosoftei, Mitropolit al Moldovei și mare descoperitor frumuseților poetice ale limbii române, reușește în traducerea versificată Psalmului 16 să fie extrem de aproape și de litera și de spiritul acestei rugăciuni ebraice.

« Căce le este înfundat săul,/ Grăiesc asupră-mi cu de tot răul »

În original, ca și la Dosoftei, nu se vorbește despre inimă, ci doar despre grăsime (seu). La evrei, grăsimea care acoperea organele interne ale animalelor sacrificate era arsă ca jertfă. Iar înțelesul spiritual al acestei curățiri de grăsime apare mai limpede în Psalmul 50: « Că jărtvele de ars nu-ț par dulce./ Lui Dumnezău jărtva ceea place/ Cu sufletul înfrânt ce s-a face » (traducerea Dosoftei).

« Cor contritus » (« inima care face penitență », în versiunea latină) ar fi, de fapt, rezultatul acestei îndepărtări a grăsimii și calea regală a vindecării. Înfrângerea în inimă a cauzelor spirituale ale răului. Înfrângerea mândriei, înfrângerea lăcomiei, înfrângerea vorbirii de rău.

Mitropolitul Dosoftei este amintit chiar astăzi în calendarul ortodox. Pentru jertfa sa cea fără de sânge de luminare a cugetelor cu adevărul îmbrăcat în frumusețe al Psaltirii.

O să mai citez aici și un Apostrof  al aceluiași părinte Dosoftei, care ne îndemnă să căutăm rostul, nu avutul, pentru că altminteri vom rămâne închiși într-un bulgăre de seu:

« Cine-i bogat de-avere pre lume-n tot omul,

De nu v-avea-ntru sine lăcuind pre Domnul,

Acela de-avuțâie sațâu nu mai vede,

De i-ar da toată lumea, el tot nu să-ncrede.

Și de cât mai mult strânge, mai mult să lărgește,

Și tot deșert să vede-ntr-averea ce-i crește.

Deci nime-ntr-avere să nu să gândească

Că va putea să să-mple, să să odihnească.

Iară-ntr-a cărui suflet Domnul lăcuiește,

Acela de nemică nu mai jeluiește.

Pentr-aceea tot omul să nu să lenească

Pre Dumnezău în suflet să-ș agonisască. »

Raiul pe pământ


Cu adevărat însă spun vouă: Sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu.[…]

Şi fiind întrebat de farisei când va veni împărăţia lui Dumnezeu, le-a răspuns şi a zis: Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. (Evanghelia după Luca)

Săptămâna a trecut repede şi nu am apucat să scriu, de Sf. Gheorghe, ceva ce am tot amânat – ceva despre un Gheorghe de la care am învăţat că într-adevăr cei blânzi moştenesc pământul. Am scris despre acest George cu inima largă la rubrica Admiraţii (articolul Perii din Grădina Raiului).

Pentru biblioterapie vă propun Jorge Luis Borges (Ruinele Circulare). « Mă socotesc nevrednic de Infern ori Paradis », zicea argentinianul Gheorghe, dar nu se putea opri să-şi imagineze Raiul ca pe o bibliotecă. Raiul începea în inima lui cu o bibliotecă.

Şi tot pentru biblioterapiepun aici un link pentru a putea citi online Un veac de singurătate. Gabriel Garcia Marquez a fost atras de multe milenarisme (« raiuri pe pământ » promise de falşi profeţi seculari – de exemplu, amicul său, Fidel Castro), dar a rămas fidel inimii sale pline de iubire, speranţă, credinţă.

Tema pentru biblioterapie este: Inima şi amintirea. Fără emoţii nu există amintire. Iar amintirea de sine înseamnă verbalizarea şi semnificarea emoţiilor. Restul e literatură. Proastă.

E oficial!


Asociaţia cardiologilor americani (American Heart Association – AHA), a hotărât să includă depresia între factorii majori de risc pentru bolile cardiace, alături de obezitate, diabet, hipertensiune şi fumat. Careul negru devine astfel o chintă neagră. http://www.medscape.com/viewarticle/821253 (Îi mulţumesc Claudiei pentru semnalare).

De fapt, e o recunoaştere întârziată cu cel puţin 50 de ani. Încă de la primele studii asupra colesterolului şi rolului său ca factor de risc s-a observat legatura dintre nivelul colesterolului şi anumite « trăsături de personalitate ». Pun ghilimele pentru că, de multe ori, oamenii spun « aşa sunt eu dintotdeauna », deşi, dacă ar fi mai atenti, şi-ar da seama că e vorba de o stare (de lungă durată, ce-i drept), nu de « fire ». Nu mai departe de ieri, cineva îmi spunea « aşa dorm eu dintotdeauna » (adică 3-4 ore pe noapte, aproape înfiecare noapte); am aflat împreună că dormea aşa doar de 7-8 ani.

Am insistat ani de zile cu combaterea « excesului de sare, zahăr şi grăsimi », căutând mereu « suspecţi de serviciu », fără a lua în seamă criminalul evident aflat sub nasul nostru. Citiţi pe silabe: EX-CES. Prea mult din orice. Nu mai departe de săptămâna trecută, un domn care tot timpul un pic dar mereu prost dispus, încerca să mă convigă că « zahărul e o otravă ». Era un cruciat împotriva consumului de zahăr, dar glicemia se încăpăţâna să ajungă, iar şi iar, uşor dincolo de limită, în acelaşi timp în care dispoziţia se ducea în jos, în zona depresiei.

De hipertensiune, ce să mai zic? Că o proporţie semnificativă dintre persoanele diagnosticate cu hipertensiune arterială au în spate 8-10 ani de stres la cote înalte? Nu mai departe de alaltăieri, o asemenea persoană îmi spunea că « nu-şi putea permite să aibă depresie ». De fapt, trecuse prin cel puţin doua episoade. Care lucraseră apoi prin complicii lor (fumat 2 pachete pe zi, episoade de bulimie urmate de diete excesive). Iar pentru că nu se întamplase « nimic » (sugestia unuia dintre doctori că ar fi depresie a fost catalogată ca « un moft »), factorii de stres au rămas aceiaşi. Iar după 10 ani hipertensiunea era acolo.

Probabil că puţini se apucă de fumat ca urmare a unei depresii, dar mulţi devin mari fumători pe fondul dispoziţiei iritabile şi a gândirii negative ce rămân ca o cicatrice a depresiei. De multe ori se poate vorbi cu dreptate despre asumarea unei sinucideri lente.

Aş zice că obezitatea, diabetul, hipertensiunea şi fumatul sunt patru diavoli secundari. Tartorul stă cel mai adesea în umbră şi preferă să credem că nu există. Pentru a da apoi lovitura decisivă: pentru persoanele care au trecut printr-un infarct, diferenţa dintre moarte şi viaţă în următorii cinci ani o face depresia.

Un Machado pentru Suarez


Azi a murit Adolfo Suarez. Suferea de peste un deceniu de de boala Alzheimer. Nu-şi mai amintea că a fost prim-ministru al Spaniei.

Istoria însă nu-l va uita atât de repede, pentru că el a fost cel care a condus primul guvern democratic al Spaniei de după moartea lui Franco, tot el fiind cel care a reuşit să negocieze o tranzitie paşnică spre democratie.

Adolfo Suarez a fost desemnat să formeze guvernul (de către regele Juan Carlos, care a făcut atunci un pariu riscant, dar care s-a dovedit câştigător) pe când avea  doar 43 de ani. A fost 5 ani prim-ministru. S-a retras din viaţa politică înainte de 60 de ani, având asigurate respectul şi recunoştinţa concetăţenilor.

Oamenii îl recunoşteau şi îl aplaudau pe stradă. Au continuat să facă asta şi dupa ce au aflat că nu-şi amintea că a fost prim-ministru. Pentru că inima n-are nevoie de cuvinte pentru a-şi aminti. Şi nu doarme nicidată.

Suarez îl cita pe Antonio Machado chiar şi în discursurile politice. O să pun aici un Machado în amintirea lui Adolfo Suarez.

A adormit inima mea?

A adormit inima mea?
stupii viselor mele
nu mai lucrează? A secat
apa la moara gândirii,
roata se-nvârte în gol,
plină de umbră?

Nu, inima mea nu doarme.
E trează, trează.
Nu doarme, nici nu visează; priveşte,
cu ochii limpezi deschişi,
semne îndepărtate şi ascultă
pe ţărmurile marii tăceri.

Un doctor cu care te poţi înţelege: Nicoleta Calomfirescu


Asa cum v-am promis, deschid astazi seria interviurilor rubricii Un doctor cu care te poţi înţelege stand de vorba cu Nicoleta Calomfirescu, cardiolog.

– Nicoleta Calomfirescu, cardiologia a fost pentru tine destin sau intamplare?

O alegere potrivita.   Cred ca in viata exista o combinatie intre sansa , vazuta ca si oportunitate si destin , in sensul  asumarii  unei alegeri. Am facut un liceu de matematica fizica , si desi imi placea si ma pricepeam la matematica, am ales sa dau la medicina. Nu provin dintr-o familie de medici, si nu m-au impins parintii de la spate. Ma  fascina cum functioneaza mintea umana si ma gindeam la modele matematice, ptr. retelele neuronale. Avem 17 ani si vroiam psihiatrie…sau cel putin asta credeam eu cu citiva ani inainte de revolutie…. Ajunsa  student  pe culoarele spitalului Obregia … am realizat ca nu asta imi imaginam eu despre psihiatrie. Zona de neurostiinte , asa cum se facea la noi atunci , iarasi nu m-a convins. Intre timp descoperisem o noua ramura medicala, logica, algoritmica: cardiologia. Nu m-am redirectionat catre partea de IT, programare, pentru ca realmente imi place mai mult sa lucrez cu oamenii decit cu calculatorul!

– Te simti utila ? E mai degraba satisfacatoare, sau mai degraba frustranta meseria pe care o practici?

Cind un pacient grav cardiac iti spune ca poate sa se bucure de viata, si te alege drept cardiolog ani la rind, te simti nu doar util, dar si satisfacut de ceea ai realizat. Cind cineva care a fumat  30 ani/1pachet pe zi, se intoarce si iti spune ca a luat decizia sa renunte la fumat  in urma discutiei avuta cu tine, te simti multumit.

Cind lucram in spital , si faceam garzi, mai ales de Sarbatori,sau lipseam de la  vreun eveniment de familie, DA, ma simteam frustrata. Cind cineva , care are o problema minora de sanatate, se incapatineaza sa devina”bolnav” din diverse motive, refuzind sa puna in practica orice schimbare care i-ar imbunatati starea de bine, e frustrant. E frustrant pentru ca sunt oameni care duc boli grele cu fruntea sus si lupta pentru orice clipa, iar altii se vaita pentru nimicuri, medical vorbind!

– Medical vorbind, inima e o pompa. Dar multa vreme inima a fost considerata sediul sufletului. Oamenii spuneau « ma doare inima » atunci cand voiau sa vorbeasca despre o durere sufleteasca. Si inca se mai zice « a murit de inima rea ». Stresul are vreun rol in bolile inimii?

Bolile de inima se pot imparti in doua categorii mari: boala coronariana ( ischemica) si bolile nonischemice.  Inca din anii ’60 au inceput primele cercetari, care au incercat sa identifice  o relatie intre anumiti factori e risc legati de stilul de viata si boala ischemica coronariana. S-a stabilit o relatie de cauzalitate directa intre fumat (cantitatea de tigari fumate pe zi si vechimea in ani a fumatului), valorile tensiunii arteriale, valoarea glicemiei si a colesterolului total si aparitia bolii coronariene. Cei mai multi pacienti ai mei spun ca fumeaza din cauza stress-ului, sau imi pot identiifca o problema emotionala care i-a determinat sa fumeze. Cind suntem suparati , adesea, avem bulimie de stress si mincam tot frigiderul si uite asa ne creste si glicemia si colesterolul! Ingrasindu-ne facem mai devreme hipertensiune arteriala.

-Daca nu ai fi medic, ce ai fi?

– Consultant. Sociolog. Sau as scrie povesti pentru copii.

– Ai avut mentori?

– Da.Trei. Proful de mate din liceu, care m-a convins ca daca stiu matematica pot face orice, inclusiv medicina. Doamna Profesor Carmen Ginghina, care a m-a sustinut neconditionat, sa ma dezvolt profesional, desi traseul meu a fost unul atipic in lumea medicala. Proful de strategie de la scoala de bussiness, pentru ca m-a ajutat sa gindesc, activindu-mi alte arii neuronale, decit cele cu care eram obisnuita.

Ups? Tocmai am realizat ca din perioada facultatii, nu mi-a ramas nimeni in gind!(…) Oare ar merita sa facem un sondaj al mentorilor din facultate in generatia mea? Si a ta?

– Au fost cativa care mi-au ramas in memorie (si chiar in unele gesturi profesionale). In ordinea intrarii in scena: Dr. Constantin Dimoftache (C.D. Zeletin), Dr. Laurentiu Fulga, Dr. Sorin Oprescu, Dr. A.V. Ditoiu…

– Ce faci cand un client iti cere un sfat?

– Ii raspund sincer, enervant de sincer. Asa pot dormi linistita noapte.

– Oare el doarme linistit in acea noapte? … Poate vorbim data viitoare despre comunicarea vestilor proaste … Acum pune-mi, te rog, doua intrebari.

– Daca nu ai fi medic, ce ai fi?

– Profesor de matematica. Bibliotecar. Traducator. Iar cand am vazut (acum cativa ani) un documentar despre Santiago Calatrava, aproape ca imi venea sa ma inscriu la Facultatea de Drumuri si Poduri.

Cum ai prefera sa traiesti: mai mult si cu o calitate a vietii mult diminuata, sau mai putin, dar cu o buna calitate a vietii?

– Grea intrebare. Raspunsul scurt e „nu stiu acum”. In orice caz, nu cred ca as fi de acord cu scurtarea voluntara a vietii pentru a nu avea parte de suferinta si incapacitate. Vreau sa-mi traiesc viata asa cum e. Iar timpul n-as vrea sa fie lung sau scurt, ci sa aiba un pic de profunzime, cat sa pot intelege ceva din aceasta viata a mea.

– In final, pune o intrebare grea si celor care ne citesc.

–  Care e virsta optima pentru prima vizita la cardiolog?

Cum bate inima!? Tica-tac


Inima noastra începe sa bata inca din viata intrauterina. Decesul este declarat când inima inceteaza sa bata. Asa încât totul începe si se sfârseste cu ea!

 Ea bate cu un ritm ce poate varia între 60-90/minut, 24 de ore din 24, 7 zile din 7 ….câte zile avem!  În mod normal, bataile inimii ar trebui sa fie ritmice/regulate.

Vârsta, starea emotionala, tipul de efort pe care il practicam pot influenta frecventa batailor inimii, respectiv ritmicitatea lor.

In viata intrauterina, adica la mama in burta, inima bate cu 140-160 batai pe minut si e normal. Copii, cam pâna intra in adolescenta (13-14 ani), au o frecventa cardiaca care poate ajunge in jurul a 100-110 batai pe minut si e normal. Pe masura ce imbatrinim, inima imbatrineste si ea, oboseste, asa incit dupa 75 de ani, si mai ales dupa 80 de ani, un ritm de 50 batai pe minut poate fi normal.

Cind alergam , dam teza la mate sau suntem indragostiti, inima noastra bate mai repede , « o simtim in git ».  In conditiile descrie anterior , inima trebuie sa pompeze mai mult/mai repede sângele si atunci ea bate mai repede.

Nu cifrele sunt importante aici, ci notiunea de “variabilitate fiziologica a pulsului”… caci nu vreau sa facem un atac de panica pentru ca inima bate cu 92 bat/min, in loc de 86 bat/min, la un adult de 40 de ani in repaus.

Toate bune si frumoase cât ea bate regulat, dar ce facem cind o ia razna?

Uneori, inima noastra, fie in repaus, fie in efort, bate neregulat. Pacientii numesc acest lucru“palpitatii”, iar noi, doctorii, ”aritmii”.

Ce ar trebui sa facem ca pacienti? Sa identificam momentele când apar, frecventa cu care apar, cât dureaza, cum dispar.

Daca ele apar rar (o data la citeva  luni), la efort mare, sau dupa un abuz de cafea sau alte stimulente de acelasi tip, daca tin putin (5-10 minute) si dispar de la sine, nu e cazul sa ne ingrijoram. Daca ele apar frecvent (in fiecare saptamina, zi), aparent neprovocate, dureaza ore si dispar doar dupa medicatie, e bine sa ne prezentam la medic.

Putem sa ne prezentam pentru un consult si un ECG la medicul de familie, care va decela eventuale modificari patologice. In cazul in care ECG–ul este normal, se recomanda un consult cardiologic si Holter ECG pentru a identifica ce sunt aceste aritmii si gradul lor de severitate. E important si consultul cardiologic?  Sigur ca da, caci trebuie identificate atit aritmiile cât si cauza care a dus la producerea lor.  Consultul cardiologic poate si sa excluda o afectiune cardiaca la persoanele la care prin investigatii relevante nu se descopera nicio modificare patologica la nivelul inimii.

Dr. Nicoleta Calomfirescu, medic cardiolog

Un interviu cu dr. Nicoleta Calomfirescu va deschide o noua rubrica pe acest blog : Un doctor cu care te poti intelege.  Va semnalez si websitul http://www.cardioconsult.ro/, unde puteti gasi informatii de incredere despre sanatatea inimii (are, de altfel, si o certificare HON).