Stendhal şi Iepurele lui Paul din Tars


Stendhal gaseste ca dragostea e de patru feluri: iubirea-pasiune, iubirea-gust, iubirea fizica si iubirea-vanitate. Delicatetea e caracteristica principala a iubirii gust. Iubirea-pasiune e in contratimp cu iubirea-gust.

…………………………

Scot e-readerul si il deschid la semnul de carte pus special pentru Victor in trenul de noapte spre Timişoara. Acolo unde se poate citi elogiul pe care Henry Drummond, via Paolo Coelho, îl face delicateţii.

„Se spune că delicateţea e dragostea în lucrurile mici. Iar marele secret al politeţii este să iubeşti. Dragostea nu poate să se poarte cu necuviinţă. Poţi pune cea mai necizelată persoană în cea mai înaltă societate şi dacă are un preaplin de dragoste în inima sa nu se va purta cu necuviinţă. Pur şi simplu nu poate face asta. »

_____________________________________________

Iepurele e Coelho. Drummond comentează Epistola către Corinteni. Coelho traduce liber comentariul lui Drummond. Eu m-am apucat să brodez pe marginea comentariului lui Coelho în serialul Supa intimităţii publicat pe Ralix.ro. Acolo puteţi citi şi textul complet al părţii a cincea – Delicateţea.

Mai puţin ca perfectul


Mai puţin ca perfectul e un timp dintr-o gramatică a dezamăgirii.

(Dezamăgire e un substantiv compus. Nu poate fi dezamăgit decât cel care a fost amăgit.)

În lumea reală, mai puţin ca perfectul ia locul prezentului.

Uneori, mai puţin ca perfectul ia forma unui viitor apropiat, hulpav şi impersonal:

« Acum nu pot să… dar după ce rezolv şi… o să fie totul bine şi o să pot şi eu să… »

Alteori e un viitor îndepărtat, vag luminos, faţă de care prezentul e mereu cenuşiu. Victimele acestui tip de « mai puţin ca perfect » sunt « optimiştii » care zic:

« O  să vină odată şi  odată şi  rândul nostru… « 

Dar, între timp, privesc ceea ce li se întâmplă în prezent prin această lentilă a viitorului mai bun la care au dreptul. Şi dacă am dreptul la mai bine, mai binele de mâine face ca azi să fie « mai răul ». Şi trăiesc zi de zi, « mai răul », mai puţin ca perfectul.

Dar cele mai mari ravagii le face mai puţin ca perfectul în relaţiile de cuplu. Mai ales că relaţia începe adesea cu mai mult ca perfectul, altfel spus cu faza de îndrăgostire.

« Cînd ştiu cum a fost, de ce să accept mai puţin decât atât pentru mulţi ani de-acum încolo?… Ce rost are o ciorbă reîncălzită? »

Îndrăgostirea nu este o amăgire. E reală, are rosturile ei, are chiar şi o bază fiziologică. Pentru o vreme creierul funcţionează un pic altfel. Nu, nu e o boală. Aşa cum credinţa copiilor în Moş Crăciun nu e o boală. Dar trece.

Dacă e să dureze, relaţia trece într-o nouă fază. O etapă în care descoperim că suntem doi, şi diferiţi, şi încercăm să combinăm scenariile noastre « perfecte ». Perfectul compus.

Doar că uneori ne aşteptăm ca multe lucruri să se petreacă magic:

« Trebuia să-şi dea singur seama… dacă îi spun eu tot timpul ce vreau, nu mai are aceeaşi valoare »

Sau ni se pare că anumite lucruri sunt subînţelese:

« Trebuia să spun?! … Nu era normal să …? »

Şi iată că, în loc să fie un perfect compus, începem să folosim imperfectul impersonal – « trebuia ».

« Dar am trecut peste asta, sperând că… »

Speranţa e bună doar dacă aduce un strop din viitorul pe care îl promite pentru a îndulci prezentul. Dar când e cu « trecut peste » e vorba de anularea prezentului în favoarea unui viitor « fără compromisuri ».

Compromis e, totuşi, un cuvânt frumos. Înseamnă a promite împreună. Lucruri care încep azi.

Timpul frumos al compromisului e perfectul simplu.

« Tocmai mă sună să-mi spună că a luat bilete la teatru aşa cum mi-a promis. »

Cam ăsta ar fi perfectul simplu al iubirii în faza a treia (faza de implicare) – să spun ce voi face în viitorul apropiat şi să fac ceea ce tocmai am promis.

Altminteri, pentru cei care măsoară tot timpul dinspre linia orizontului, perfectul simplu e tot un « mai puţin ca perfectul » – ceea ce este sub nasul lor nu e de nasul lor, e prea puţin în raport cu mai binele care poate că îi aşteaptă chiar la colţul străzii. Desigur, după ce vor fi ieşit din acest spaţiu îngust la compromisului…

Departe-aproape


…………………..
– De fapt, despre asta e vorba in intimitate: despre acest departe-aproape. Cand mergi prin magazine şi te apropii foarte mult de obiecte si le pipai si le simti mirosul e foarte mult vorba despre tine, despre gusturile tale despre placerea ta.
– Da, ai dreptate, Ganero, e ca si cum ai vrea sa-ti oferi tie ceva prin intermediul celuilalt. Si apoi vine acel dubiu odios: si daca n-o sa-i placa?
– E mai mult decat un dubiu, Jane. Tu de fapt stii ca nu se poate sa-i placa exact aceleasi lucruri, exact in aceeasi masura. Iar cand incerci sa-ti imaginezi ce i-ar placea ei (altceva decat iti place tie cel mai mult!), te simti ca si cum ai insela-o, ca si cum ai manevra cu sange rece pionii iubirii.
– Si care-i solutia?
– Problema asta n-are solutie daca vezi intimitatea doar ca pe o consecinta inevitabila a iubirii-pasiune (cea de la inceputul unei relatii, cand te simti in fuziune cu celalalt).
– Si nu e asa?

………………………………………………………….(episodul întreg pe Ralix.ro – aici)

Dorinţa şi bunăvoinţa


„Nu e bine sa te obisnuiesti cu ajutorul si bunavointa celorlalti pentru ca nu poti conta pe ei, te dezamagesc intotdeauna” – cam asta crede Beatrice că ar fi filosofia lui Victor. Filosofia unui cuceritor mereu neliniştit, adaug eu în gand.

– Spune că sunt prea binevoitoare cu el şi că asta îl nelinişteşte.

– Prea binevoitoare?!

– Da, zice că îi e teamă ca va incepe sa-i placa prea mult si sa devina dependent de “bunavointa” mea.

In acest punct al conversatiei imi pare ca sunt in pericol sa intru pe un teren minat. Sunt prieten cu Victor cam din aceeaşi vreme in care Beatrice îmi povestea încurcăturile ei amoroase, fiind noi camarazi într-un proiect cu mult petrol si multi nervi, undeva în Est…

…………. continuarea pe Ralix.ro (aici)

Sinceritate sau adevăr în iubire?


…………………………………………………………………………………………….

Când încerci să fii sincer in dormitor şi spui “uite ce e, vreau să ştii tot, ăsta sunt, nu cred că m-aş putea schimba, dacă poţi să mă accepţi aşa, bine”, începând să goleşti sacul de istorii personale pe care îl cari cu tine peste tot, e ca şi cum ai spune că trecutul e foarte important şi că va influenţa decisiv viitorul. Şi că ăsta eşti tu: cel care este livrat viitorului aşa cum a fost format de trecut. Sărind peste prezent. Prezentul fiind singurul timp real.

Iar adevărul are ca atribut principal realitatea. Adevărul este prezent. Sinceritatea e o amintire dintr-un trecut supus uitării sau o presupunere hazardată şi arogantă aruncată în viitor (“eu întotdeauna am fost aşa…” sau “eu niciodată nu voi putea să…”)

………………………………………………………(fragment din episodul 2 din Supa intimităţii – tot articolul poate fi citit pe Ralix.ro – aici)

Cuvinte încrucişate (3): Geografia sentimentelor


care5Orizontal:

1. … inimii, volum de proze scurte de António Lobo Antunes

« Evident, am terminat liceul, am trecut şi pe la facultate, mi se spune domnule doctor, şi s-au scurs secole bune de când nimeni nu-şi mai aduce aminte să mă trimită să mă spăl pe dinţi. Mi se pare că aş fi crescut, fiindcă acea rubedenie blondă a încetat să mă mai ţină pe genunchi şi să mă mângâie pe păr, provocând de fiecare dată în nările mele un fel de mâncărime care mă lăsa aproape leşinat şi care, cum am aflat eu mai târziu, era echivalentul a ceea ce se numeşte plăcere. O plăcere evident că mult inferioară celei de a mesteca stearină sau de a-ţi mai reteza din când în când smocuri de păr. Şi chiar sub plăcerea de a rupe o hârtie pe linia găurelelor. Sau decât plăcerea de a-i arăta unei verişoare un broscoi numai cât s-o vezi cum cade pe spate, cu ochii cât cepele, dărâmând şi cutiile pe care scrie Fasole, Mazăre, Orez, dar în care au fost puse, de fapt, paste făinoase, zahăr şi cafea.” (fragment din povestirea Oamenii mari; mai mult – aici)

2. … şi veşminte obstrucţionează contemplarea. Frumuseţea şi infinitul vor să fie privite fără văluri. (Victor Hugo)

   Petru Creţia a găsit însă că norii sunt revelatori; nu obstacole în calea cunoaşterii profunde, ci sursă de cunoaştere metaforică, alegorică şi simbolică. Cu o asemenea microlectură din Norii, am început azi o nouă rubrică – Gând de duminică.
3. Eu şi …,  eseu de Martin Buber
,,În relația dintre Eu și Tu se dezvoltă personalitatea fiecăruia, respectul reciproc, deschiderea fiecăruia pentru și față de celalalt. În acest dinamism, granițele înguste ale eului se desființează, se dizolvă, rămânând numai autenticitatea dialogului, a comunicării, a creării împreună, a adevărului descoperit împreună. Această relație își găsește cea mai înaltă expresie când ea duce la o revelație a lui Dumnezeu, a eternului Tu »
(Martin Buber – Eu şi Tu)
 
Tu a dispărut din limba engleză. Doar din Biblia Regelui James se mai iveşte în vreo biserică vechiul thou. Deşi îndeobşte credem că engleza a generalizat tutuiala, e exact pe dos: you e persoana a II-a plural, care îl trimite pe interlocutor (eventual politicos!) în masa îndepărtată de mine a « celorlalţi ». Cum engleza e limba liturghiei profane a timpului nostru, tutuiala dialogului autentic va fi o specie pe cale de dispariţie. Iar tutuiala amoroasă va fi dispărut. Tot Martin Buber scrie despre omul erotic monologal, specie deja foarte răspândită.
Există cale de întoarcere? S-ar putea să existe. De exemplu mie mi se pare că Suor Cristina spune « my love for you » cu simţirea intens personală care încape doar în « my Love for Thou » (ascultaţi aici).
3. Rute fără sfârşit!
Am petecut multe duminici şi zile de vacanţă jucând Ticket to Ride Europe cu copiii. Şi de tot atâtea ori am constatat că Paler avea dreptate: orice călătorie e un eşec al imaginaţiei. Să călătoreşti în aceeaşi zi de la Edinburgh la Atena şi de la Lisabona la Danzig nu prea e in oferta niciunei agenţii. Plus că vorbim despre Europa anului 1912, pe o hartă în sepia cu miniaturi abia schiţate, numai bune să-ţi aprindă imaginaţia!
Se întâmplă totuşi ca uneori să ajungi într-o gară reală unde cota imaginarului depăşeşte uneori nivelul de inundare a realului. Două exemple: Gara Oriente din Lisabona şi Milano Rogoredo (gare in sine e banală, însă ne-a dat ocazia să călătorim prin meniul unui restaurant care te purta prin Piacenza şi Milano, Barcelona şi Sicilia, Argentina şi Noua Zeelandă).
4. Personaj principal în Medea de Luigi Cherubini
« Pe mama fiilor tăi rănită o vezi şi învinsă
Întristată de tine şi de tine proscrisă… »
Aria Dei tuoi figli la madre îmi place mai mult în interpretarea Angelei Gheorghiu decât în cea a Mariei Callas.
5. Timorul de …, ţară de limbă portugheză în Mările Sudului
L-am inclus în antologia poeziei erotice (aici)
Vertical
1. Cel mai dinauntru
Despre intimitate am mai scris. De săptămâna viitoare voi publica pe Ralix, în episoade, o poveste despre intimitate (după o idee de Paul din Tars).

Era intr-o pauza de pranz. Am trecut pe langa tablita pe care era scris meniul – oferta (Ce e azi? Joi? Nu e nevoie nici macar sa arunc un ochi, stiu ce feluri sunt puse acolo cu litere de creta uda). Depasesc si linia de fum de tigara din jurul cladirii masive de otel si sticla si ajung pe strazile imbracate de toamna din Cotroceni. Pe Dr. Fleming dau nas in nas cu Victor.

…………………………

2. … Guinee, insulă în Mările Sudului, habitat originar al Păsării Paradisului.

O altă definiţie ar putea fi: Constituţia … , votată de adunarea naţională constituantă dela 26 şi 27 martie 1923 (titlul unei broşuri ce reproducea textul Constituţiei). Constituţia de la 1923 este de drept în vigoare. Pentru a le reaminti asta celor care se vor preşedinţi voi merge să-mi anulez votul la alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie. La oferta pe care am făcut-o într-o scrisoare deschisă către candidaţi nu am primit niciun răspuns serios din partea lor.

3. Irlanda – Eire!

Kylie Minogue & Jason Donovan – Especially For You

Un australian de origine irlandeză şi o londoneză de origine australiană

3. Reflexiv

Am dat peste un blog cu frumoase reflexii vizuale. O imagine nu face cât o mie de cuvinte dar poate să le primească şi să le reflecte multicolor. Reflexii in oglindaaici

4. … of a woman (într-o traducere mai puţin platonică)

Filmul săptămânii e, de fapt, unul revăzut a nu ştiu câta oară (5< n < 10) cu o plăcere parcă mai mare de fiecare dată. Mireasmă de femeie, cu Al Pacino HU-HA!!!

Despre miros şi iubire am mai scris aici

5. Una dintre Germaniile lui Noica era cea a culturii, cealaltă era « Germania … » (neart.)

Untul a trecut în 40 de ani de 4 ori, alternativ, de la « nociv pentru sănătate » la « bun pentru sănătate ». Acum e în faza « bun » (dacă îi exceptăm pe veganii puri şi duri). Dietele încep să ţină loc de religii. Suntem ceea ce mâncăm?

Porci, prinţese şi supereroi


Toţi bărbaţii sunt nişte porci. Cea care spune asta e o prinţesă. Şi tot ea spune că trebuie să existe pe lumea asta un prinţ pentru ea.

În povestea pe care o reciclăm astăzi există o prinţesă, mai mulţi bărbaţi şi un singur porc. Porcul căştigă competiţia pentru mâna fetei de împărat. E drept că împăratul îşi dăduse cuvântul că dacă vreunul dintre ei va îndeplini dorinţa fiică-si (extravagantă, desigur!), a lui să fie fata. Că dacă ar fi fost după prinţesă, probabil că ar fi zis „OK, ai făcut un pod de aur… Nici măcar nu mi se mai pare ceva atât de deosebit, acum că văd că orice porc îl poate face!”.

Porcul se dovedeste a fi jumătate-porc-de-zi-jumătate-prinţ-de-noapte. „Cool!” zice prinţesa noastră în primele o mie şi una de nopţi. Dar vine o vreme când prietenele (care n-au acces la noaptea ta) îţi zic „Fată, cât îl mai suporţi pe porcul ăsta al tău?” Cum să le explici că „ştiţi, pentru mine e un fel de prinţ”?

……… Restul poveştii pe Ralix.ro – aici

Zburător


Ieri noapte într-un vis uşor am zburat
Aproape de dor şi-n pace cu mine
Lin adia un sărut dinspre tine
Stârnind printre piersici un aer mirat.

Roit-am apoi cu şase albine
Şi regina lor un inel ţi-a furat
Pe deget lăsând să se vadă curat
Cercul dorinţei nescurse în vine.

Se însoreau sub ale noastre tâmple
Insule verzi din noaptea boreală
Plutind alene spre vreun ecuator.
Şi toate se grăbeau să se întâmple
În ultimul minut de toropeală
Pe dulci nisipuri de ceas deşteptător.

Omul erotic monologal


« Am rătăcit mulţi ani pe tărâmul oamenilor şi nu am reuşit încă să studiez toate varietăţile « omului erotic ». Aici se plimbă un îndrăgostit care iubeşte doar propria pasiune. Acolo, cineva îşi etalează sentimentele diferenţiate ca pe nişte panglici ale unor decoraţii. În altă parte, unul îşi savurează aventurile propriului efect de fascinaţie. Mai încolo, un altul priveşte în extaz la spectacolul presupusei sale capitulări. Altundeva, unul adună bucurie după bucurie. Mai încolo, un altul îşi demonstrează « puterea ». Aici, unul se întăreşte cu o vitalitate de împrumut. Acolo, cineva e încântat să existe atât ca sine însuşi, cât şi ca un idol care nu-i seamănă. Altul se încălzeşte la flacăra a ceea ce i-a fost hărăzit. În altă parte cineva experimenteaza. Şi aşa mai departe – toată mulţimea pestriţă a monologiştilor cu oglinzile lor, în camera celui mai intim dialog! »

(Martin Buber – Între Om şi Om)