Gelozie şi seducţie


Câteva rânduri suculente din « tratatul » asupra celor patru iubiri de Stendhal. Azi, despre gelozie în iubirea de bun-gust.

« Fiecare perfecţiune pe care o adaugi aureolei obiectului iubirii, şi care poate iubeşte un altul, departe de a-ţi procura o bucurie celestă, îţi răsuceşte un pumnal în inimă. O voce îţi strigă: de această  plăcere încântătoare, rivalul tău este cel care se va bucura! »

« Întâlniţi o femeie drăguţă galopând în parc, iar rivalul este faimos pentru caii săi frumoşi, care fac zece mile în cincizeci de minute. În această situaţie furia se naşte uşor; nu-ţi mai aminteşti că în dragoste a poseda nu înseamnă nimic, a de bucura înseamnă totul; exagerezi fericirea rivalului, exagerezi insolenţa care îi dă această fericire şi ajungi la culmea tulburării, adică la extrema nefericire, încă şi mai înveninată de un rest de speranţă. »

 « Trebuie să îţi ascunzi iubirea în faţa rivalului şi, sub un pretext de vanitate şi foarte îndepărtat de iubire, să îi spui în secret şi cu toată politeţea posibilă, cu aerul cel mai calm şi mai simplu: «Domnule, nu ştiu de ce oamenii din jur a găsit de cuviinţă să spună că aş fi cu doamna X; au chiar bunătatea să creadă că sunt îndrăgostit de ea; dacă aţi dori-o, v-aş ceda-o cu inima deschisă, dacă nu aş şti că în acest fel m-aş expune într-un rol ridicol. În şase luni, o veţi pute lua în voie; dar azi onoarea ce este legată, nu ştiu de ce, de aceste lucruri, mă obligă să vă spun, spre marele meu regret, că, dacă din întâmplare nu aţi avea chibzuinţa de a aştepta să vă vină rândul, unul dintre noi va trebui să moară.» »

« Nimic nu plictiseşte mai mult iubirea de bun-gust decât iubirea-pasiune a partenerului »

« E cunoscută în Franţa anecdota cu domnişoara de Sommery, care, surprinsă în flagrant delict de către amantul său, îi neagă vehement faptul, şi, cum celălalt continua să protesteze, i-o întoarce: «Ah! Văd bine că nu mă mai iubeşti, crezi mai mult ceea ce vezi decât ce îţi spun eu!»« 

Iubirile domnului Beyle


Cu Despre dragoste mi s-a întâmplat acelaşi lucru pe care îl păţesc de fiecare dată cu Stendhal. Nu vreau să  citesc Stendhal dar o fac iarăşi şi iarăşi. In ciuda vanitătii autorului, în ciuda ideilor peste care s-a pus praful a două secole, domnul Beyle m-a prins de fiecare dată pentru că ştie să spună o poveste şi are un simţ foarte ascuţit al observaţiei.

Cu un spirit atât de pătrunzător, până şi vanitatea îl serveşte mai mult decât îl încurcă. În Despre dragoste,  de pildă, are superbia de a începe de-a dreptul şi fără menajamente cu o clasificare a felurilor de iubire. Zice că sunt patru:

  1. Iubirea-pasiune
  2. Iubirea de bun-gust
  3. Iubirea fizică
  4. Iubirea din vanitate

Merită citată descrierea iubirii de bun-gust:

« E un tablou în care totul, până şi umbrele, trebuie să fie roz, în care nu trebuie să intre nimic dezagreabil, sub niciun pretext […] Un bărbat de condiţie bună ştie dinainte ce trebuie să facă şi la ce se poate aştepta în toate fazele acestei iubiri; nimic nefiind pasional sau imprevizibil, el are adesea mai multă delicateţe decât iubire adevărată […]; [iubirea de bun-gust] e ca o miniatură drăguţă şi rece pe lângă un tablou de Carracci; şi, în timp ce iubirea-pasiune ne poartă de-a curmezişul propriilor noastre interese, iubirea de bun-gust ştie să li se conformeze întotdeauna. »

 

Cadouri toxice


Daca iti spune « Nu am nimic de ascuns, ai aici parolele de la laptop, telefon, e-mail si toate parolele pe care le mai tin minte », refuza-l din capul locului, fara sa ceri timp de gandire. Asta iti va crea mari probleme, dar mai bine sa le infrunti acum decat mai tarziu. « Sa stii ca nu ti-as fi cerut sa faci acelasi lucru. Nu sunt un tip gelos si am totala incredere in tine. » Poate crezi ca raspunsul potrivit ar fi « Si eu am deplina incredere in tine, asa ca nu am nevoie de nicio parola ». Nu la continuarea asta ma gandeam cand te-am sfatuit sa refuzi darul otravit al cheilor de acces.

………………………………………………………………………………..continuarea pe Ralix.ro (aici)

Ce nu este dragoste


Sau cele treisprezece boli maligne ale iubirii.

  1. Nerăbdarea. Şi dacă s-ar naşte într-o zi, iubirii tot îi trebuie ani pentru a creşte, a înflori şi a-şi da roadele. Şi dacă nu am grijă, buruienile cresc primele. Şi adesea au o aparenţă plăcută şi un miros îmbătător.
  2. Pedeapsa. Acolo unde este judecată, nu este iubire. Orice pedeapsă ucide, exilează sau închide iubirea. Se iubesc cei care fac schimb de pedepse (« ca să se îndrepte »), sau cei care fac schimb de daruri?
  3. Invidia. Dragostea nu vrea sa ajunga mai sus, să aibă mai mult, să-i fie mai bine. Dacă ar face astfel ar însemna să se bucure de mai puţinul celuilalt. Şi atunci nu mai e decât amor propriu bolnav.
  4. Lauda de sine. Cât de obositori pot fi cei care îţi scot ochii cu capacitatea lor de a iubi!
  5. Mândria. « Priviţi, oameni mai mici şi lipsiţi de putere, ce iubire am cucerit! Prin meritele mele! » Dragostea se primeste in dar. Acolo unde văd merite, refuz darul şi cer o plată (cuvenită).
  6. Minciuna. Ştiţi ce e cel mai greu atunci când (te) minţi? Să ţii minte minciuna. Minciuna afectează grav memoria iubirii. Fiecare minciună trimite în nefiinţă o bucată din timpul iubirii.
  7. Grosolănia. E confundată adesea cu autenticitatea.
  8. Egoismul. Dragostea nu spune: am nevoie de tine. Ci: primeste, te rog, acest dar de le mine.
  9. Mânia. Sunt furios când nu primesc ceea ce mă aştept să primesc. E o furtună care se naşte la ciocnirea dintre mândrie şi frică. Se poate trata doar prin tratarea acestor două cauze. Tratamentul implica doze egale de empatie şi asertivitate.
  10. Suspiciunea. Gelozia nu e un semn al iubirii. E un semn al « iubirii » posesive. Care nu e iubire. Punct.
  11. Frica. Mai ales frica de suferinţă. Plăcerea nu e de ajuns. Proba de rezistenţă a iubirii e capacitatea de a suferi împreună.
  12. Neîncrederea. A cere dovezi de iubire e neiubire. A da ocazia unor acte de iubire e sensul tuturor poveştilor în care pretendentul e pus la încercare.
  13. Deznădejdea. Fără iubire nu există speranţă, fără speranţă iubirea nu ajunge la noi.

Mai bine si mai frumos a spus-o cineva care a petrecut deja 1950 de ani în timpul iubirii durabile:

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. 

(Epistola către Corinteni a Sf. Apostol Pavel)

Omul erotic monologal


« Am rătăcit mulţi ani pe tărâmul oamenilor şi nu am reuşit încă să studiez toate varietăţile « omului erotic ». Aici se plimbă un îndrăgostit care iubeşte doar propria pasiune. Acolo, cineva îşi etalează sentimentele diferenţiate ca pe nişte panglici ale unor decoraţii. În altă parte, unul îşi savurează aventurile propriului efect de fascinaţie. Mai încolo, un altul priveşte în extaz la spectacolul presupusei sale capitulări. Altundeva, unul adună bucurie după bucurie. Mai încolo, un altul îşi demonstrează « puterea ». Aici, unul se întăreşte cu o vitalitate de împrumut. Acolo, cineva e încântat să existe atât ca sine însuşi, cât şi ca un idol care nu-i seamănă. Altul se încălzeşte la flacăra a ceea ce i-a fost hărăzit. În altă parte cineva experimenteaza. Şi aşa mai departe – toată mulţimea pestriţă a monologiştilor cu oglinzile lor, în camera celui mai intim dialog! »

(Martin Buber – Între Om şi Om)

Mintea şi dragostea


Nu întrebuinţa rău ideile, ca să nu fii silit să întrebuinţezi rău şi lucrurile. Căci de nu păcătuieşte cineva mai întâi cu mintea, nu va păcătui nici cu lucrul.

Folosindu-ne cu dreaptă judecată de înţelesurile lucrurilor, dobândim cumpătare, iubire şi cunoştinţă. Iar folosindu-ne fără judecată, cădem în necumpătare, ură şi neştiinţă.

Iubirea trupească de sine este iubirea pătimaşă şi neraţională faţă de trup. Ei i se împotriveşte iubirea în înfrânare. Cel ce are iubirea trupească de sine e vădit că are toate patimile.

Mulţi săraci cu duhul are lumea, dar nu cum se cuvine. Şi mulţi care plâng, dar pentru pagube de bani sau pentru pierderi de copii. Şi mulţi blânzi, dar faţă de patimile necurate.[…]Fericiţi sunt însă numai aceia care fac şi pătimesc acestea pentru Hristos şi dupa pilda lui Hristos.

Ia aminte la tine, de nu cumva răutatea care te desparte de fratele tău nu se afla în fratele, ci în tine. Şi grăbeşte de te împacă cu el, ca să nu cazi din porunca dragostei.

(Sf. Maxim Mărturisitorul – Cele patru sute de capete despre dragoste)

Inelul puterii si golul rotund al iubirii


Inelul a fost mai intai un simbol al puterii. Inelul cu sigiliu era un instrument prin care imi afirmam puterea asupra bunurilor mele. In cadrul casatoriei, oferirea inelului reprezenta si un transfer al unei parti din puterea mea catre celalalt.

Daca ne gandim putin cum e alcatuit un inel – o bucata de metal pretios prelucrata cu mestesug, inchizand un cerc perfect -, am putea spune ca simbolul clasic se concentraza in partea materiala a inelului (cea pe care se graveaza sigiliul sau promisiunea puterii), pe cand simbolul romantic se construieste in jurul partii imateriale si virtuale – cercul ideal al iubirii perfecte.

(articolul integral – Dragostea si balanta puterii aici)

Forma adevarata a iubirii de sine


« Uneori stai si te gandesti daca e ingaduit vreun fel de iubire de sine… N-ai voie sa te distrugi. Nu-i egoism, sa nu talcuim gresit; dar uneori parca ti-e ingaduit pentru tine, pentru salvarea ta, sa cugeti la tine savarsind binele. Este forma, as zice, adevarata, a iubirii de sine » […]

(Părintele Galeriu – Predică despre iubirea vrăjmasilor)

[Singuri ca strunele lăutei]


“Umpleți-vă unul altuia cupele, dar nu beți din aceeași cupă.
Dați-vă unul altuia din pâinea voastră, dar nu mâncați din aceeași felie.
Cântați și dansați împreună și fiți bucuroși, dar fiecare dintre voi să fie singur,
Ca strunele lăutei care stau singure, deși vibrează cu aceeași muzică.”

(Khalil Gibran – Profetul)

Am publicat pe Ralix.ro articolul Cuplul poate dauna grav sanatatii?

Vorbe si fapte de iubire


                                              – Te rog nu mă certa,
Aceea care-mi este acuma dragă
Mi-e dat și ea iubirea ei întreagă,
Cealaltă nu era deloc așa.

                                                        – Firește, căci îți pricepuse firea,
        O vorbă goală doar ți-era iubirea

(William Shakespeare, Romeo si Julieta, traducere de  Şt. O. Iosif)

Am publicat pe Ralix.ro articolul intitulat Julieta la 42, Romeo la 48. Gasiti in el cateva dintre elementele din trusa de supraviețuire și conviețuire într-o iubire durabilă pe care o vom deschide sâmbata, 15 iunie,  la evenimentul Ralix cu tema Arta de a iubi.