Iubirile domnului Beyle


Cu Despre dragoste mi s-a întâmplat acelaşi lucru pe care îl păţesc de fiecare dată cu Stendhal. Nu vreau să  citesc Stendhal dar o fac iarăşi şi iarăşi. In ciuda vanitătii autorului, în ciuda ideilor peste care s-a pus praful a două secole, domnul Beyle m-a prins de fiecare dată pentru că ştie să spună o poveste şi are un simţ foarte ascuţit al observaţiei.

Cu un spirit atât de pătrunzător, până şi vanitatea îl serveşte mai mult decât îl încurcă. În Despre dragoste,  de pildă, are superbia de a începe de-a dreptul şi fără menajamente cu o clasificare a felurilor de iubire. Zice că sunt patru:

  1. Iubirea-pasiune
  2. Iubirea de bun-gust
  3. Iubirea fizică
  4. Iubirea din vanitate

Merită citată descrierea iubirii de bun-gust:

« E un tablou în care totul, până şi umbrele, trebuie să fie roz, în care nu trebuie să intre nimic dezagreabil, sub niciun pretext […] Un bărbat de condiţie bună ştie dinainte ce trebuie să facă şi la ce se poate aştepta în toate fazele acestei iubiri; nimic nefiind pasional sau imprevizibil, el are adesea mai multă delicateţe decât iubire adevărată […]; [iubirea de bun-gust] e ca o miniatură drăguţă şi rece pe lângă un tablou de Carracci; şi, în timp ce iubirea-pasiune ne poartă de-a curmezişul propriilor noastre interese, iubirea de bun-gust ştie să li se conformeze întotdeauna. »

 

Să nu spui DA când el e beat


cehov_olgaVânătorul

de A. P. Cehov

O amiază fierbinte şi înăbuşitoare. Pe cer nici un nouraş. Iarba arsă de soare are o înfăţişare jalnică, deznădăjduită; de acum înainte, chiar dacă plouă, nu va mai putea să înverzească. Pădurea tace, nemişcată, de parcă ar privi stăruitor în văzduh, cu vârfurile copacilor, sau ar aştepta ceva.

Pe drum, de-a lungul mladei, merge alene, legănându-se, un bărbat înalt, îngust în umeri, de vreo patruzeci de ani, cu rubaşcă roşie, pantaloni boiereşti cârpiţi şi cizme mari. În dreapta drumului înverzeşte mlada, în stânga se întinde până în zare o mare aurie de secară coaptă. Omul e roşu la faţă şi asudat. Pe capul lui frumos, bălan, poartă ştrengăreşte o şepcuţă albă cu cozoroc drept, de jocheu, dăruită pesemne într-o clipă de dărnicie de vreun boier tânăr. De umăr îi atârnă o geantă de vânătoare, în care zace, aruncat mototol, un cocoşel de munte. Vânătorul ţine în mână o puşcă de vânătoare cu două ţevi, cu cocoaşele ridicate, şi nu-şi ia ochii de la câinele lui bătrân şi costeliv, care aleargă înainte, mirosind întruna tufele. în jur, linişte; nici un foşnet. Toate vietăţile s-au ascuns de arşiţă.

— Egor Vlasâci! aude deodată vânătorul un glas sfios.

Tresare şi, aruncând o privire îndărăt, se încruntă. Lângă el, răsărită parcă din pământ, stă o femeie de vreo treizeci de ani, galbenă la faţă, cu secera în mână. Femeia încearcă să-i prindă privirea şi zâmbeşte sfios.

— A, tu eşti Pelagheia! Spune vânătorul, oprindu-se şi lăsând încet în jos cocoaşele. Hm! Cum de ai nimerit pe-aici?

— Păi, aici seceră nişte femei din satul nostru, aşa că sunt şi eu cu ele. Îs muncitoare cu ziua, Egor Vlasâci.

— Aşa-a. Mormăie înfundat Egor Vlasâci şi porneşte încet înainte. Pelagheia se ia după el. Fac astfel în tăcere vreo douăzeci de paşi.

— De mult nu te-am văzut, Egor Vlasâci. Spune Pelagheia, privind cu drag umerii şi spatele vânătorului care se mişcă în ritmul mersului. De când te-ai abătut pe acasă în Săptămâna Mare, să bei apă, n-am mai dat ochii cu dumneata. Şi atunci, cât ai stat şi în ce hal erai? Beat! M-ai certat, m-ai bătut şi ai plecat. După aceea te-am tot aşteptat, te-am aşteptat mereu. Mi s-au uscat ochii aşteptându-te. Of, Egor Vlasâci, Egor Vlasâci! Măcar o singură dată să fi venit.

— Ce să fac eu la tine?                                                            

— Ei da, fireşte, de făcut n-ai ce face, dar aşa. Oricum, de n-ar fi decât gospodăria. Să mai vezi şi dumneata cum e şi ce e. Doar dumneata eşti stăpânul, la te uită, ai împuşcat un cocoş de munte! Egor Vlasâci, ce-ar fi să stai jos, să te odihneşti?

Spunând toate acestea, Pelagheia râde, ca o prostuţă, şi-l soarbe din ochi pe Egor. Faţa ei străluceşte de fericire.

— Să stau jos? Bine. Spune vânătorul nepăsător şi alege un locşor între doi brazi tineri. Da’ ce stai în picioare? Şezi şi tu!

Pelagheia se aşază mai la o parte, în plin soare şi, ruşinându-se de bucuria ei, îşi acoperă cu palma gura plină de zâmbet. Câteva clipe se scurg în tăcere.

— Să fi venit măcar o dată, spune iarăşi în şoaptă Pelagheia.

— La ce? Oftează Egor, scoţându-şi şepcuţa din cap şi ştergându-şi cu mâneca fruntea stacojie.

— N-are nici un rost. Să vin pe un ceas, două, ar fi doarfâţâială de pomană, mai mult te-aş stârni, că de rămas cu totul în sat – nu mă rabdă inima. Ştii doar şi tu că-s om răsfăţat. Mie îmi trebuie un pat bun, un ceai bun, vorbe alese. Vreau să mi se dea toată atenţia, iar la tine în sat e sărăcie, fumăraie. N-aş putea să stau nici o zi. Dacă, hai să zicem aşa, s-ar da poruncă de la stăpânire cum că trebuie neapărat să stau la tine, aş da foc casei, sau mi-aş face seama. De mic copil am în mine acest răsfăţ; n-ai ce-i face.

— Şi acum unde stai?

— La boierul Dmitri Ivanâci; sunt vânător. Slujba mea e să îngrijesc de vânat pentru masă, dar mă ţine mai mult aşa. De haz.

— Asta nu-i treabă de om aşezat, Egor Vlasâci. Vânătoarea e o joacă, iar dumneata pari a o socoti meserie. îndeletnicire adevărată.

— Tu nu poţi înţelege, proasto, spune Egor, privind visător cerul. De când eşti, n-ai priceput şi nici n-ai să pricepi vreodată ce fel de om îs eu.

După capul tău, eu sunt un smintit, un rătăcit, iar pentru cei care se pricep, sunt cel mai de frunte ţintaş din tot judeţul. Boierii preţuiesc lucrul ăsta, şi despre mine s-a scris chiar la revistă. Nimeni nu se poate asemui cu mine în ale vânătorii. Iar dacă nu-mi place treaba noastră ţărănească, asta nu-i din răsfăţ, nu-i din fudulie. De când eram copil, vezi tu, n-am cunoscut altă îndeletnicire decât puşca şi câinii. Dacă mi se lua puşca, mă apucam de undiţă, de mi se lua undiţa, prindeam peştele cu mâna. Ei, mai făceam şi pe geambaşul, băteam iarmaroacele când aveam bani, şi apoi ştii şi tu că mujicul care s-a făcut vânător sau geambaş nu se mai întoarce la plug. Odată ce s-a cuibărit în sufletul omului dorul de libertate, nu-l mai scoţi de acolo, orice ai face. Tot aşa e şi cu boierii: care dintre ei se face aftor sau altfel de artist, aceluia i-e sortit să nu mai fie nici funcţionar, nici moşier. Tu eşti muiere, nu pricepi, dar lucrurile astea trebuie înţelese.

— Pricep, Egor Vlasâci.

— Ba se vede că nu pricepi, că te văd gata-gata să plângi.

— Nu. Nu plâng. Spune Pelagheia, întorcând capul în altă parte. Mare păcat, Egor Vlasâci! Măcar o zi să fi trăit împreună, sărmana de mine. îs doisprezece ani de când ne-am luat şi. între noi n-a fost niciodată dragoste! Nu. Nu plâng.

— Dragoste. Mormăie Egor, scărpinându-se pe mână. Păi ce dragoste să fie? E numai o formă că suntem bărbat şi nevastă, că încolo. Pentru tine eu îs un om sucit, iar tu eşti pentru mine o biată muiere care nu pricepe nimic. Nu ne potrivim! Eu îs liber, răsfăţat, chefliu, iar tu eşti o lucrătoare, o opincară, trăieşti în murdărie, eşti mereu cu spinarea încovoiată. Eu mă socot în fruntea tuturor din partea vânătorii, iar tu mă priveşti cu milă. Unde-i potriveala?

— Dar suntem cununaţi, Egor Vlasâci! începe să plângă Pelagheia.

— Nu suntem cununaţi de bunăvoie. Ai uitat? Mulţumeşte contelui Serghei Pavlâci. Şi ţie. De ciudă că trag mai bine ca el, contele m-a îmbătat o lună întreagă, iar pe un om beat îl faci să-şi schimbe până şi legea, darmite să se cunune. Şi drept răzbunare m-a cununat cu tine în timp ce eram beat. Un vânător cu o văcăriţă! Ai ştiut că eram beat; de ce m-ai luat? Doar nu erai iobagă, puteai să te împotriveşti! Se înţelege, pentru o văcăriţă e mare noroc să o ia un vânător, dar trebuia să ai şi puţină minte. Acum, poftim: chinuieşte- te şi plângi. Contele şi-a făcut mendrele, iar tu – boceşte. Loveşte-te cu capul de pereţi.

Se aşterne tăcerea. Trei raţe sălbatice trec în zbor deasupra mladei. Egor se uită la ele şi le urmăreşte cu privirea până când, prefăcute în trei puncte ce abia se mai zăresc, raţele se lasă, hăt departe, dincolo de pădure.

— Şi din ce trăieşti? întreabă el, mutându-şi privirea de la raţe la Pelagheia.

— Vara mă tocmesc la muncile câmpului şi iarna iau un copilaş de la leagăn şi-l hrănesc cu biberonul. Capăt o rublă şi jumătate pe lună.

— Aşa.

Şi din nou tăcere. De pe o tarla secerată se aude un cântec încet, care se frânge chiar de la început. E prea cald ca să cânţi.

— Lumea zice că i-ai făcut Akulinei casă nouă, spune Pelagheia.

Egor tace.

— îţi place, vasăzică.

— Aşa ţi-e norocul, de! Asta ţi-i soarta! Spune vânătorul, întinzându-se. Rabdă, amărâto. Şi acum rămâi cu bine, prea m-am luat cu vorba. Diseară trebuie să fiu la Boltovo.

Egor se ridică, se întinde iar şi îşi aruncă puşca peste umăr. Pelagheia se scoală şi ea.

— Şi când mai dai prin sat? întreabă dânsa cu glas stins. — La ce? Treaz n-am să vin niciodată, iar când îs beat, ce folos ai să mă vezi? Când îs beat mă mânii uşor. Rămâi cu bine! — Mergi sănătos, Egor Vlasâci. Egor îşi pune şapca pe ceafă şi, după ce cheamă câinele, îşi vede de drum. Pelagheia rămâne locului şi se uită după el. Se uită la spatele lui, la ceafa lui de voinic, la mersul lui nepăsător, şi ochii îi sunt plini de jale şi de dor. Privirea ei îmbrăţişează făptura înaltă, osoasă a bărbatului ei şi o mângâie, o dezmiardă. Simţindu-i parcă privirea, Egor se opreşte şi se uită înapoi. Tace, dar după chip, după umerii ridicaţi, Pelagheia înţelege că vrea să-i spună ceva. Se apropie sfios de el şi-l priveşte cu ochi rugători. — Na, ţine! Spune el, întorcând capul în altă parte. îi întinde o hârtie de o rublă, mototolită, şi se îndepărtează repede. — Mergi cu bine, Egor Vlasâci! Spune ea primind în neştire rubla. Vânătorul păşeşte pe cărarea ce se aşterne până departe, drept, ca o curea întinsă. Albă ca varul, nemişcată ca o statuie, Pelagheia rămâne ţintuită locului şi îi soarbe cu privirea fiecare pas. Dar culoarea roşie a rubăştii lui începe să se amestece cu culoarea închisă a pantalonilor, paşii nu i se mai văd şi nu se mai poate deosebi nici câinele de cizme. Se vede numai şepcuţa, dar. Deodată Egor face la dreapta, în mladă, şi şepcuţa se pierde şi ea în verdeaţă. — Mergi cu bine, Egor Vlasâci! Şopteşte Pelagheia şi se ridică în vârful picioarelor, pentru a mai prinde măcar o dată cu privirea şepcuţa albă.

 

De 20% Speranţă


Sunt zile în care generozitatea ar putea fi culoarea de fond a vieţii. Mă alătur apelului la generozitate al oamenilor de la Hospice Casa Speranţei.

Îhscndrăzniţi. Să credeţi. Să iubiţi. Să speraţi.

Îndrăzniţi să trăiţi. Să dăruiţi viaţă şi speranţă zilelor.

Zilelor noastre în care putem face binele.

Dăruind vei dobândi. Dăruieşte acum. Prezentul e singurul timp real. Fă-l să fie un timp al vieţii.

https://www.youtube.com/watch?v=YOll0TVaiLg

Sinceritate sau adevăr în iubire?


…………………………………………………………………………………………….

Când încerci să fii sincer in dormitor şi spui “uite ce e, vreau să ştii tot, ăsta sunt, nu cred că m-aş putea schimba, dacă poţi să mă accepţi aşa, bine”, începând să goleşti sacul de istorii personale pe care îl cari cu tine peste tot, e ca şi cum ai spune că trecutul e foarte important şi că va influenţa decisiv viitorul. Şi că ăsta eşti tu: cel care este livrat viitorului aşa cum a fost format de trecut. Sărind peste prezent. Prezentul fiind singurul timp real.

Iar adevărul are ca atribut principal realitatea. Adevărul este prezent. Sinceritatea e o amintire dintr-un trecut supus uitării sau o presupunere hazardată şi arogantă aruncată în viitor (“eu întotdeauna am fost aşa…” sau “eu niciodată nu voi putea să…”)

………………………………………………………(fragment din episodul 2 din Supa intimităţii – tot articolul poate fi citit pe Ralix.ro – aici)

Cuvinte încrucişate (5): Împărăţia şi pribegia


gasp

ORIZONTAL

1. Gaspar, Melhior, Baltazar, de Michel Tournier, e o carte care se citeşte uşor, ca o poveste. Şi e la fel de profundă ca poveştile cele mai bune.

« Voiam să mă ridic când, deodată, o boare înmiresmată a trecut printre ramurile de terebinţi. Apoi, imediat, a izbucnit uimitor de aproape tânguirea singuratică a unui fluier de păstor. Muzica intra în mine cu o nespusă tristeţe.

– Cine? am întrebat.

– E Satana care plânge privind la frumuseţea lumii … »

2. Ploi oblice 3. Radion Chiaburu, unul dintre elevii uimitoarei Clasei Palatine, a plecat recent dintre noi. 4. A fost vândută se ţarul Alexandru al II-lea pentru 7 milioane de dolari. 5.Sănătos = normal? 6. Comună franceză  în apropiere de St. Guilhem-le-Desert.

VERTICAL

1. Poiana Lupului amator de jazz. 2. Insula Zânei Morgana 3. Liniştiri chimice. 4. Desparte albul în culori.

5. Filmul săptămânii e Ašoka . M-a atras aerul de poveste, am dat pe repede înainte la cântările prea lungi, am fost frapat de originea militară a cuvântului şatră şi am fost izbit din când în când de alternanţa intre replicile cool şi perlele veritabile de poezie şi filosofie indiană.

6. Funcţii excretoare. “Ce murdărie este această banalitate, reziduu permanent al cotidianului care te face sa-ti fie rusine desi in secret iti place – dar chiar este atat de secret? Secretul banalitatii este un jeg psihic, psihicul ca o excretie de negandit. Murdareste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti, nu te bate, nu te abate, nu aspira, nu inspira, fă-te mic, viclean, razbunator, pune un lup, mascheaza-te, strecoara-te, fii realist – stii unde duc iluziile -, pierde-ti iluziile.” O metodă de spălare bazată pe dragoste, prezentată pentru nepotul unui rege deloc banalaici.

Cuvinte încrucişate (4): Roşu şi negru


flandra1 Cartea săptămânii este Drumul Flandrei de Claude Simon.

5 Să omori o pasăre cântătoare (To kill a mockingbird) este filmul săptămânii – filmul aici

1 Porunca a şaptea: fură ceva mai puţin e un titlu foarte actual al unei piese de Dario Fo

2 Lachrimae Caravaggio e un spectacol pe care l-am descoperit datorită prezenţei recente a lui Jordi Savall în România.

3 Catone in Utica de Leonardo Vinci va fi reprezentată în 2015 la Bucureşti (informaţia am luat-o de aici); mi-ar plăcea să-l aud pe Fagioli.

7. Un răspuns personal, afirmativ, noniritativ, direct şi actual e un răspuns asertiv (vezi formula PANDA aici)

Cuvinte încrucişate (2): Idealuri şi idoli


 idolVertical

1 Particulă nobiliară

După ce Ferdinand I a fost exclus din Casa de Hohenzollern, ca urmare a întrării în război împotriva Germaniei, Parlamentul României a hotărât ca Ferdinand I (fost de Hohenzollern-Sigmaringen) să devină Ferdinand I al României. Regii au fost de atunci ai României. E un titlu nobiliar câştigat aşa cum se câştiga în primele timpuri: pe câmpul de luptă, prin curaj personal.

Aşa că nu se poate disocia ideea de monarhie constituţională în România de Familia Regală a României. Văzând destrămarea oricărui prestigiu al funcţiei prezidenţiale, a apărut o nouă specie de aşa-zişi « monarhişti », care cică ar vrea revenirea la monarhie, dar fără linia de succesiune propusă de Regele Mihai – Principesa Margareta, apoi Principele Nicolae. E o încercare disperată de diversiune, semn că cei în măsură să ştie ştiu că numărul monarhiştilor a atins deja pragul critic pentru câştigarea unui eventual referendum.

Am putea să încercăm şi noi, monarhiştii să ne numărăm cu ocazia acestui scrutin pentru inexistenta funcţie de preşedinte al republicii. Să mergem şi să ne anulăm voturile. Dacă voturile nule vor fi mai numeroase decât voturile « câştigătorului », nu va fi o palmă dată acestor impostori?

2. Dacă revine în octombrie, i se zice indiană

Joe Dassin – Été indien

3. … de noapte spre Lisabona, ecranizare după romanul omonim al scriitorului elveţian Pascal Mercier

http://www.filme-bune.net/night-train-to-lisbon-filme-online-subtitrat-in-romana/

Un film cu o construcţie simplă, dar cu idei profunde la fiecare pas. Am început să citesc şi cartea şi probabil că voi scrie mai mult despre idei cand o termin. Acum vă dezvălui doar o parte din discursul provocator al eroului în momentul absolvirii colegiului (începe pe la minutul 35).

Nu aş vrea să trăiesc într-o lume fără catedrale. Îmi doresc ca frumuseţea şi grandoarea lor să se afle în opoziţie cu culoarea urâtă a uniformelor militare.

Iubesc cuvintele puternice ale Bibliei. Am nevoie de forţa poeziei ei. Am nevoie de ea împotriva descompunerii limbii şi a dictaturii sloganurilor lipsite de valoare.

Dar există o altă lume în care nu aş dori să trăiesc: o lume în care gândirea independentă este dispreţuită, iar cele mai bune lucruri pe care le putem experimenta sunt ca nişte păcate; o lume în care iubirea noastră e controlată de tirani, asupritori şi asasini. Şi cel mai absurd lucru e că oamenii sunt îndemnaţi din amvon să accepte aceste lucruri.[…]

Nu aş vrea să trăiesc într-o lume fără catedrale […] Îmi doresc cuvinte simple şi grandoarea poeziei, dar vreau şi libertatea de a face ceea ce-mi place: să lupt împotriva tuturor lucrurilor malefice din această lume.

4. Scris în spate când navighezi spre Spania sau conduci dinspre Salvador

Şi anul acesta, de Ziua Hispanităţii (care este şi Ziua Naţională a Regatului Spaniei), am tradus o poezie hispanofonă. Poeta e din Salvador.

S-a pierdut în oglindă fata de ieri/ cu ale sale şapte primăvăratice drumuri/şi cu o stea de lacrimi în inimă// Oglinda chipuri mănâncă/ şi timp// Astăzi apare într-al său cristal o femeie întristată./ Poate şi moartea./ Dar moartea … cine o vede?/// (Claudia Lars – Oglindă)

Cu o altă ocazie (tristă) am postat o poezie de Antonio Machado în amintirea unuia dintre fondatorii actualului regat spaniol – Adolfo Suarez (aici).

Alte poezii traduse din lirica hispanoamericană găsiţi aici

Orizontal

1. Vechiul Testament

Continuă pe blogul Contra republicii minciunii: Regatul României serialul dedicat celor 14 impostori. Episodul 3 este dedicat unei candidate al cărei slogan pare să fie « Să nu ai alţi Preşedinţi în afară de Mine ».

2. Impozit (arh.)

Constantin Brâncoveanu e tipul uman care ne-a lipsit cel mai mult din compoziţia clasei conducătoare de-a lungul istoriei. Un diplomat care a ştiut să menţină o tărie diamantină în momentul în care i-a fost cerut ca dare ceea ce nu putea fi dată cezarului, sultanului, pentru că era rostul lui pe lume: credinţa fără de care eşti mai puţin decât o umbră sub soarele amiezii.

Povestea cu har poetul Ioan Alexandru (nu după ureche, ci după o documentare temeinică la Constantinopol):

Şi mama lor era de faţă şi Sultanul era de faţă şi au văzut cu ochii lor, în secolul 18, nu în mitologie, nu în illo-tempore, nu în timpuri necunoscute, nu în primele zile ale creştinismului, ci în secolul 18 când se mergea la vânătoare, când se mânca iluminist cu bijuterii de argint, când se făceau baluri şi dansuri, când lumea era evoluată, aşa se spune, …se murea pentru Hristos cum nu se murea în vremurile cele mai frumoase.

Cronicile ne spun că a fost un măcel ce istoria nu a mai văzut. De bunăvoie! Nesiliţi de nimeni! Pentru că nu i-a silit nimeni să moară! Vă rog să credeţi că au făcut-o din libertatea lor!

Ei au fost nişte oameni foarte calculaţi, au fost nişte negustori, au ştiut foarte bine ce fac. Au fost nişte oameni foarte realişti! Au cântărit foarte bine, ştiau bine ce fac! Şi când s-a pus preţul pentru Hristos din inima lor au zis:

– Orice, dar asta nu se poate!

– Copiii tatei, asta nu se poate! Aş face-o dacă ar fi moşia mea! Dar nu pot să o fac!

– Cel care mi-a făcut bine nu numai mie, ci neamului meu, moşilor şi strămoşilor, care ne-a dat o ţară din barbarie, şi ne-a dat un grai şi o seminţie, ne-a împodobit pământul, şi ne-a dat nădejdea învierii, şi ne-a dat pe mână Împărăţia Sa!

– Cum să mă leapăd de El, pentru un ciolan, pentru un blid de linte, mâine şi aşa tot mor, mor mâine sau azi eu tot o sfârşesc.

-Să mă leapăd de El? Doamne fereşte!

A murit împăcat cerând iertare pentru cei care l-au prigonit.

-Iartă-i Doamne!

3.Superstiţie

Marin Sorescu a făcut poezie din eresul popular al strigoilor, moroilor. La Lilieci e mostra cea mai elocventă a culorii locale a poeziei soresciene.

Nicaieri nu mananci o varza cu carne
Mai gustoasa ca-n cimitir,
De ziua mortilor, cand se face pomana
Si toate femeile vii se intrec in de-ale mancarii.
Masa e-ntinsa pe iarba, la umbra bisericii
Crapate, de-a razbit aproape de sfinti crapatura
Si cand bate crivatul, iarna, cred ca le degera colacii de lumina care le
strang tamplele.

Eugen Negrici crede că Marin Sorescu chiar a avut, în 1982, şi şansa universalităţii şi a trecut din frică şi nebăgare de seamă pe lângă ea (am dat citatul în postarea Fericirea e din familia întâmplării).

4. E mai lung decât un anotimp, dar mai scurt decât Toamna patriarhului

Am recitit Toamna patriarhului, de Gabriel Garcia Marquez, şi s-a nimerit să ajung la final după ce văzusem Tren de noapte spre Lisabona. A sunat altfel finalul romanului pus în paralel cu discursul din care am citat mai sus (din care am omis, intenţionat!, frazele despre mortalitate şi eternitate).

fiindcă noi ştiam cine sîntem pe cînd el a rămas pe veci în neştiinţă cu şuierul dulce al herniei lui de mort bătrîn secerat de lovitura morţii, zburînd împresurat de foşnetul tulbure al ultimelor frunze îngheţate ale toamnei lui spre tărîmul întunecat al adevărului uitării, agăţat cu spaimă de zdrenţele putrede ale mantiei morţii şi străin de strigătele mulţimii dezlănţuite ce se revărsa pe străzi cîntînd imnuride bucurie la aflarea morţii lui, străin pentru totdeauna de cîntecele eliberării şi de petardele sărbătoreşti şi de clopotele de slavă care răspîndiseră în lume vestea cea minunată că în sfîrşit se isprăvise timpul infinit al eternităţii.
Poate mai comentăm pe marginea cărţii şi reuşim să strângem de un comentariu de grup la această carte (inclusă în Alfabetarul meu).

Cuvinte încrucişate (1): Piste false


Pe plajă la Rimini am redescoperit gustul pentru cuvinte încrucişate. Şi cum unii dintre cititorii acestui blog m-au întrebat ce se întâmplă cu filmul şi cu cartea săptămânii, ele vor veni împreună într-un rebus săptămânal în care voi pune şi alte gânduri pe o temă dată.

rebus

1 Cel mai mare … traducere şi adaptare de Paolo Coelho după un eseu teologic de Henry Drummond

Aproape toată lumea, în acest moment, merge pe o pistă falsă pentru a ajunge la casa Fericirii. Se gândeşte prea mult la a avea şi a primi, la a etala, la a cuceri, la a fi cândva servit de alţii. Asta e ceea ce majoritatea persoanelor numesc realizare.

Realizarea e însă a da şi a servi. Cel care doreşte să fie mai mare între voi, a zis Hristos, acela să-şi servească aproapele. Oricine vrea să fie fericit trebuie să-şi fixeze în Dragoste întâlnirea sa cu viaţa. Restul nu are importanţă.

………………..( mai multe fragmente aici)

Voiam să citesc ceva în portugheză şi am dat peste această cărticică. E bună şi frumoasă de la un cap la altul.

1 Senhora do Tejo e un fado de saudade, sau, cum ar zice românul …

Tot citind în portugheză mi s-a făcut dor de Lisabona. De Tejo, de Rossio, de Oriente, de Belem… Am adăugat Senhora do Tejo  la rubrica Fado

2 O eră întoarsă pe dos! sau Solare fără pământ!

Am pus la rubrica Admiraţii un text – Oamenii pământului – despre pământ şi ţărani care au ţinut drumul drept în era întoarsă pe dos.

3 Izvorăşte tandru din comedia lui Tudor Muşatescu, Visul unei nopţi de iarnă.

Tocmai am văzut (de două ori chiar, că e scurt şi e frumos lucrat) filmul din 1946, în regia lui Jean Georgescu. Am fost uimit să constat cât de diferită e atmosfera faţă de cea din piesa adaptată pentru televiziune în 1980. Revăzând şi versiunea din 1980, am constatat abia acum că personajele, costumele şi decorurile aveau izul ideologic al epocii ceauşiste. Şi sunt aproape sigur că nu au fost indicaţii exprese de la cenzori pentru taiorul cu en-coeur al Margaretei Pogonat, pentru jocul foarte « tovărăşesc » al lui Matei Alexandru în rolul valetului Manole sau pentru decorul de sufragerie de bloc în casa părinţilor tinerei Doruleţ. Pur şi simplu noi, oamenii anilor 80, nu prea ne mai puteam imagina în asemenea detalii concrete viaţa din anii « 30.

Filmul lui Jean Georgescu e perfect comparabil cu filmele americane ale epocii. E dinamic şi are mult mai multe nuanţe decât ecranizarea cu Florin Piersic şi Rodica Mandache (care joacă bine, dar, din păcate, pe un text pe care nu-l mai pot înţelege, nici ei, nici spectatorii lor). Urmărind filmul din 46 aproape că te miri tot timpul că actorii vorbesc româneşte. Vizionare plăcută!

2. … Regelui – o emisiune pentru recuperarea memoriei şi pentru pregătirea conştientă a viitorului.

A început un nou sezon din Ora regelui. Şi a început bine – mai mult conţinut de actualitate şi o oră mai bună de difuzare (sâmbătă la ora 15). Puteti urmari ediţia 111 aici; mi-a placut de la cap la coadă, dar dacă aveţi doar puţin timp vă recomand în mod special minutele 10-13 (despre Regina Ana) şi 37-41(despre Domeniile Coroanei).

3. … Publica – aşa au definit romanii modul de gestionare a statului după alungarea lui Tarquinius Superbus

Res Publica înseamnă, pur şi simplu, treburile publice. Republica Romană a durat peste 400 de ani, dar trebuie precizat că nu avea preşedinte, nici nu organiza alegeri directe pentru cei doi consuli, care erau gardienii statului pentru un mandat comun de 1 (un) an! Nicio republică în care preşedintele e ales prin vot direct nu a durat ca stat de drept mai mult de 50 de ani!

Pentru că a început (iar!!!) campania electorală pentru prezidenţiale, am început şi eu o anticampanie pe blogul Contra republicii minciunii: Regatul României; în prezent, rulează pe blog serialul 14 impostori pentru Cotroceni, având ca personaje principale pe Don Vito şi pe Herr Klanni, pe Şerifa Momaca şi pe Madam Eluda, pe Domnu Dan şi pe Mister Melteo, pe Cornelius Romanus şi pe Szekely Hunk …

Alegerile prezidenţiale sunt false alegeri, cu rezultat cunoscut: un impostor în fruntea unui pseudostat. Republica prezidenţială postcomunistă, ca şi republica ceauşistă (Ceuşescu fiind, de altfel, creatorul funcţiei de preşedinte al republicii), ca şi republica sovietică, este o pistă falsă.

Cadouri toxice


Daca iti spune « Nu am nimic de ascuns, ai aici parolele de la laptop, telefon, e-mail si toate parolele pe care le mai tin minte », refuza-l din capul locului, fara sa ceri timp de gandire. Asta iti va crea mari probleme, dar mai bine sa le infrunti acum decat mai tarziu. « Sa stii ca nu ti-as fi cerut sa faci acelasi lucru. Nu sunt un tip gelos si am totala incredere in tine. » Poate crezi ca raspunsul potrivit ar fi « Si eu am deplina incredere in tine, asa ca nu am nevoie de nicio parola ». Nu la continuarea asta ma gandeam cand te-am sfatuit sa refuzi darul otravit al cheilor de acces.

………………………………………………………………………………..continuarea pe Ralix.ro (aici)