Coşmar


Imaginaţi-vă cum ar fi să nu fim în NATO azi, in timpul triplului război din Ucraina (între Rusia şi Ucraina, între rusofonii din Ucraina de Est şi armata ucrainiană, între naţionaliştii ucrainieni şi celelalte naţionalităţi din Ucraina, a doua minoritate din această ţară fiind chiar cea română).

Ceea ce e halucinant e să vezi că impostorii din fruntea bucatelor nu mai fac nici măcar efortul imposturii. Adică nu mai fac absolut niciun efort nici macar să pară responsabili. Toată energia lor e canalizată spre a distruge orice credibilitate a statului român.

Culmea e că îşi permit să fie iresponsabili cu scuza că oricum ne apără NATO.

Am trecut în revistă azi cronologia intrării noastre în NATO. Şi am constatat că la Madrid, în 1997, am prins in extremis o nominalizare pentru un eventual al doilea val de lărgire a NATO, graţie generozităţii Regelui Mihai, care a acceptat sa fie avocatul pro bono al României; iar la Praga, în 2002, guvernul social-democrat a tras cu ochiul la vecinii bulgari, la care ţarul Simeon al II-lea devenise prim-ministru, şi l-a rugat din nou pe Regele Mihai să facă un turneu în 8 ţări NATO. România a primit invitaţia de aderare, iar regele a avut o contribuţie importantă, poate decisivă.

Regele Simeon  a primit Emblema de Onoare a armatei române in 2012, la 10 ani de la summitul de la Praga, la împlinirea vârstei de 75 de ani. Dacă este limpede meritul Regelui Simeon în aderarea României la NATO, e clar şi că Regele Mihai şi regalul prim-ministru bulgar au format un tandem foarte eficient, care a dat credibilitate cererii de aderare a acestor două ţări balcanice.

Iar cei care au primit acest cadou regal îşi bat joc de această credibilitate.

Regele si facut datoria şi şi-a pus ţara la adapost sub umbrela NATO. Ţara lui. Mai e şi ţara noastră? Sau o lăsăm în continuare pe mâna iresponsabililor?

O alternativă ar fi monarhie-constitutionala-in-7-pasi

 

Un Machado pentru Suarez


Azi a murit Adolfo Suarez. Suferea de peste un deceniu de de boala Alzheimer. Nu-şi mai amintea că a fost prim-ministru al Spaniei.

Istoria însă nu-l va uita atât de repede, pentru că el a fost cel care a condus primul guvern democratic al Spaniei de după moartea lui Franco, tot el fiind cel care a reuşit să negocieze o tranzitie paşnică spre democratie.

Adolfo Suarez a fost desemnat să formeze guvernul (de către regele Juan Carlos, care a făcut atunci un pariu riscant, dar care s-a dovedit câştigător) pe când avea  doar 43 de ani. A fost 5 ani prim-ministru. S-a retras din viaţa politică înainte de 60 de ani, având asigurate respectul şi recunoştinţa concetăţenilor.

Oamenii îl recunoşteau şi îl aplaudau pe stradă. Au continuat să facă asta şi dupa ce au aflat că nu-şi amintea că a fost prim-ministru. Pentru că inima n-are nevoie de cuvinte pentru a-şi aminti. Şi nu doarme nicidată.

Suarez îl cita pe Antonio Machado chiar şi în discursurile politice. O să pun aici un Machado în amintirea lui Adolfo Suarez.

A adormit inima mea?

A adormit inima mea?
stupii viselor mele
nu mai lucrează? A secat
apa la moara gândirii,
roata se-nvârte în gol,
plină de umbră?

Nu, inima mea nu doarme.
E trează, trează.
Nu doarme, nici nu visează; priveşte,
cu ochii limpezi deschişi,
semne îndepărtate şi ascultă
pe ţărmurile marii tăceri.

Nebuníi


matisseAu trecut deja 300 de ani de la moartea lui Corelli. Un dans nebun al timpului.

Dansul numit de Corelli La folia avea deja cel putin 300 de ani cand  compozitorul italian l-a introdus in lumea mare a muzicii. Unde si-a pierdut o parte din salbaticie si vitalitate, dar se pare ca a castigat o profunzime hipnotica.

Dansul pare sa fie portughez la origine, dar ajunge dincolo de Pirinei sub numele de Nebunie de Spania (Folie d’Espagne). Aici Lully are grija sa interpreteze intr-o cheie triumfalista acest dans taranesc al fertilitatii si al noptii, ca sa fie pe placul Regelui – Soare.

Carl Philipp Emanuel Bach readuce, daca nu noaptea, macar ceata Marii Nordului, dar si un soare berlinez  mai nonsalant in ale sale variatiuni pe tema Nebuniei spaniole.

Matisse ne intoarce insa in chiar negura originara  Nebuniei in seria sa de Dansuri. Les Capucines à la Danse implineste 101 ani, dar nu-i arata.

Daca in dansul portughez din secolul al XV-lea, barbati costumati in femei sunt purtati pe umeri de alti barbati, Matisse renunta la costume, renunta la barbati, renunta la femei si ramane cu zborul pur al vietii.

Imi place Corelli. As fi putut sa va propun oricare dintre muzicile lui. Am ales La folia pentru ca voiam sa o leg de Dansurile lui Matisse. Care ar fi trebuit sa introduca randurile despre tulburarea bipolara pe care planuiam sa le adaug la compilatia Culorile depresiei.

Dar Portugalia si Spania mi-au dat ideea de a mai citi cate ceva despre Juan Carlos I (pe romaneste ar fi Ioan Carol I – ceea ce era un motiv in plus intr-o tara in care atatia Ioni tocmai isi serbasera ziua in tara intemeiata de Carol I). Am gasit insa doua linkuri catre doua filme destul de lungi (un interviu de anul acesta, la implinirea varstei de 75 de ani si un film facut in 2000 de tve, cu ocazia aniversarii a 25 de ani de la reinstaurarea monarhiei in Spania).

A durat trei ore, dar a meritat. Filmele sunt in spaniola, dar cred ca sunt inteligibile pentru foarte multi romani; si foarte instructive, asa ca voi reveni cu secvente care arata remedii incercate cu succes pentru unele nebunii politice cunoscute.