Două orizonturi


Dois horizontes fecham nossa vida:

          Um horizonte, — a saudade
          Do que não há de voltar;
          Outro horizonte, — a esperança
          Dos tempos que hão de chegar;
          No presente, — sempre escuro,—
          Vive a alma ambiciosa
          Na ilusão voluptuosa
          Do passado e do futuro.

……………………………….

 No breve correr dos dias
          Sob o azul do céu, — tais são
          Limites no mar da vida:
          Saudade ou aspiração;
          Ao nosso espírito ardente,
          Na avidez do bem sonhado,
          Nunca o presente é passado,
          Nunca o futuro é presente.

………………………………….

   Dois horizontes fecham nossa vida.

(Joaquim Maria Machado de Assis – Dois horizontes)

Viața ne-o-nchid aceste două zări:

O zare e un dor prelung

De tot ce-a fost și nu va reveni;

A doua zare e speranța

În timpuri ce vreodată vor veni;

Mereu obscur prezentul e trăit

În sufletul ambițios

Pierdut în visul voluptuos

Despre ce-a fost sau încă n-a venit.

………………..

În scurta zilelor fugă

Sub cerul albastru s-au pus

Aceste țărmuri mării vieții:

Mari aspirații, dor nespus.

Pentru al nostru duh ardent,

În lăcomia binelui visat,

Nicicând prezentul nu-i trecut fixat

Nicicând n-ajunge mâine în prezent.

…………………

Viața ne-o-nchid aceste două zări.

Fericirea e în altă parte


Observând aprobarea din cap gânditoare, poate recunoscătoare, a lui Spinoza, van den Enden continuă:

– Dacă nu despre afaceri, atunci despre ce scrii, tinere?

– Pur şi simplu despre ceea ce văd pe fereastra prăvăliei mele.

Van den Enden se întoarse pentru a urmări privirea lui Bento îndreptată spre stradă.

– Priviţi. Toată lumea e în mişcare. Se agită încoace şi încolo ziua întreagă, viaţa întreagă. Cu ce scop? Bogăţie? Faimă? Satisfacerea poftelor? Cu siguranţă aceste scopuri sunt greşite.

-De ce?

Bento spusese tot ce dorise să spună, dar, încurajat de întrebarea clientului său, continuă:

– Asemenea scopuri sunt generatoare. De fiecare dată când un scop este atins, acesta pur şi simplu generează noi nevoi. Deci mai multă agitaţie, mai multe căutări, la infinit. Trebuie că adevărata cale spre fericirea nepieritoare se află în altă parte. Despre asta mâzgălesc eu.

Bento se înroşi puternic. Niciodată nu mai împărtăşise cuiva astfel de gânduri.

Pe faţa clientului se putea citi un real interes. Puse jos sacoşa, se apropie şi îl privi lung pe Bento. […]

Clientul insistă:

– Tu spui că fericirea nepieritoare se află în altă parte.

Vorbeşte-mi despre această « altă parte ».

– Ştiu doar că nu se află în obiectele perisabile. Nu se află în afară, ci este lăuntrică. Mintea e cea care hotărăşte ce e înspăimântător, lipsit de valoare, de dorit sau nepreţuit şi, prin urmare, mintea, şi numai mintea, e cea care trebuie modificată.

– Cum te numeşti, tinere?

– Bento Spinoza. În ebraică numele meu este Baruch.

– Iar în latină numele tău este Benedictus. Un nume frumos, binecuvântat. Eu sunt Franciscus van den Enden. Conduc o Academie de studii clasice. Spinoza, spui…hmm, de la cuvintele latineşti spina şi spinosus, care înseamnă « spin », respectiv « spinos ».

D’espinhosa în portugheză, spuse Bento, dând aprobator din cap. Dintr-un loc plin cu spini.

(Irvin D. Yalom – Problema Spinoza)

Am citit pe nerăsuflate prima sută de pagini din Problema Spinoza. M-am oprit doar cât să transcriu fragmentul de mai sus. Revin curând cu comentarii şi biblioterapie.

Trece timpul? Nu trece…


… în adâncul inimii/ Acolo unde persistă harul/ iubirii ce-nfloreşte în cântec de dor// Timpul ne apropie/ de lumină/ de fiecare dată mai mult, ne reduce/La un singur vers şi o rimă [..]

Poezii de Carlos Drummond de Andrade citite în această dimineaţă pe http://www.escritas.org/pt/carlos-drummond-de-andrade; am tradus două care nu apar în antologia Maşina lumii si alte poeme (traducere în limba română de Dinu Flamând) şi transcriu aici amar-ironicul Cadril din antologia susmenţionată.

Poezia

Am petrecut o oră gândind într-un vers
pe care pana nu vrea să-l scrie.
Şi totuşi el e aici înăuntru
neliniştit, viu.
El e aici înăuntru
şi  nu vrea să iasă.
Dar poezia acestui moment
îmi inundă viaţa întreagă

Cuvântul magic

Un anumit cuvânt doarme la umbra
unei cărţi rare.
Cum să-l dezvrăjesc?
E semnul vieţii
semnul lumii.
Mă duc să-l caut.

Îl voi căuta toată viaţa
în toată lumea.
Dacă întărzie la întâlnire, dacă nu-l întâlnesc,
nu-mi pierd însufleţirea,
caut mereu.

Caut mereu, iar căutarea mea
va fi fost
cuvântul meu

Cadril

João o iubea pe Teresa care îl iubea pe Raimundo
care o iubea Maria care îl iubea pe Joaquim care o iubea Lili
care nu iubea pe nimeni.
João plecă în Estados Unidos, Teresa la mânăstire,
Raimundo muri într-o catastrofă, Maria a rămas la matuşa ei,
Joaquim s-a sinucis şi Lili s-a măritat cu J. Pinto Fernandes
care nu făcuse parte din această poveste.

Fado de Pessoa


Un fado pessoan/ Într-un cartier din Lisabona/ Un poem lusitan/ În cuvintele lui Camões/ Un pescăruș pe pământ/ Un subiect predicat/ Un port uitat/ Un vapor ancorat//

Vantul duce/ Doar  vorbe/ Pastrează-ti in piept/ Ingenuitatea//Figură de stil/ Vocea ta în arcul/ Unui vers deja risipit/ In privirea lui Pessoa//

O frază perfectă/ Și un sărut prelungit/ O ușă deschisă/ Lasă să treacă miros de păcat/ O chitară cu cu pană/ Auzită  în prag/ Într- un oras elegant cu vedere la chei//

Leva-as o vento/ Meras palavras/ Guarda no peito/A ingenuidade//

Figura de estilo/ Tua voz na proa/ De um verso já gasto/ No olhar de Pessoa//

Leva-as o vento…

Pentru că nu am ajuns azi la concertul Anei Moura (timisorenii o pot vedea poimâine, 5 octombrie, la Teatrul National), am ascultat cateva fado si am tradus unul (Fado de Pessoa). Il puteti asculta aici. Bonus : Ate ao Verao.

Cartea săptămânii (XXI)


ababcO carte scrisa in catalana, in care Catalonia nu apare deloc. Un singur personaj e catalan, dar locuieste la Berlin. Singura limba in care e tradusa cartea este româna, in cadrul unui program destinat promovarii literaturii catalane.

Asta imi aminteste de Heliade, care, la inceputurile literaturii romane, indemna:  » Scrieti baieti, scrieti orice, numai scrieti ». Si Àngel Burgas scrie aproape orice in catalana: traduceri, scrieri pentru copii, piese de teatru, romane.

Daca ar fi insa sa ma iau dupa Sfârsitul Europei, Àngel Burgas are o voce distincta si care prinde cititorul. Are un mod insolit de a construi o intriga foarte larga (in prima treime a romanului ai impresia ca lecturezi povestiri disparate), dupa care actiunea se accelereaza, pentru ca apoi finalul sa fie decupat scurt.

A palavra


TâniaTomé (Mozambic)

A palavra quer deitar-sett
sozinha, reflexa
contemplar devagar
o sol morre ao silêncio
Não há pressa, não há medo
A palavra quer morrer
quantas vezes for preciso

(Cuvântul vrea să se întindă/ singur, reflectat/ să contemple încet/ soarele moare oferit tăcerii/ Nicio grabă, nicio frică/ Cuvântul vrea să moară/ de câte ori e nevoie )

Si ceva compus, scris si cantat tot de TâniaTomé – Amar e bom.

Poezia asta mi-a adus aminte niste randuri de demult:

Cuvintele mor de sete/ pe buzele noastre// Uscate sunt/ buzele/ sau cuvintele?

Cu ocazia Zilei Internationale a Poeziei.

Dragostea în Mozambic


Magoa-me a saudade
do tempo em que te habitava
como o sal ocupa o mar
como a luz recolhendo-se
nas pupilas desatentas

(Mia Couto – Saudades)

(Mă doare dorul/ dupa timpul în care te locuiam/ așa cum sarea ocupă marea/ca lumina retrăgându-se/ în pupile neatente)

Textul integral  al poeziei Saudades (Doruri) si traducerea mea in limba română – aici

Am descoperit si poezii pătrunzătoare de Mia Couto (al carui roman, Veranda cu frangipani, tradus excelent in română de Mioara Caragea, vi-l recomand inca odata!). Poezii din placheta Raiz de Orvalho (Rădăcina de rouă) – aici.