Lom, ultimul afluent de dreapta…


… al Dunării … nealbastre.

Dacă vrei o oază de spaţiu-timp liniştit, la 20 de kilometri la sud de Giurgiu poti gasi una: zona parcului natural Rusenski Lom. Râul Lom nu e nici verde, nici albastru, nici în vreo altă culoare « poetică ». E mâlos. E locul în care poţi înţelege că frumuseţea se hrăneşte din ape tulburi. Libelule cu aripi in mărimi exagerate şi culori intense, flori variind modelele, copaci cu umbră densă, fluturi leneşi şi bătători la ochi (parcă ar fi într-un armistiţiu de 1000 de ani cu păsările care cântă toată ziua). Iar noaptea – licurici (pentru conformitate cu adevărul trebuie spus că sunt şi destui ţânţari).

Am stat într-o casă chiar pe malul Lomului Negru (de fapt, maro), dar ceea ce vedeam de pe terasă era linia sălciilor şi peretele canionului. Canionul e spectaculos mai ales privit de departe. Sunt lucruri de văzut şi de făcut şi pentru amatorii de istorie (cetatea Cerven, mânastirile rupestre de la Ivanovo) şi pentru pasionatii de drumeţii în natură şi pentru pescari şi pentru cei care cauta locuri de pelerinaj (Mânăstirea Basarabovo a fost locul de vieţuire a Sf. Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureştilor, şi se pare că a fost ctitorită de Basarab I).

Fotografie0048Fotografie0044Fotografie0045

Fotografie0050Fotografie0056

 

 

 

Au fost nişte zile reale, adevărate, prezente, in care lumea se vedea parcă prin transparenţa Sfântului Duh.

24 de zile in Balcani (23): Kraljevo


DSCF1933Mânastirea Žiča e doar la 4 km de centrul mereu agitat al oraşului Kraljevo (cel mai mare nod rutier al Serbiei). Oraşul a primit numele actual în 1882, de la Milan I, primul rege al Serbiei moderne, ca amintire a faptului că la Žiča au fost încoronaţi şapte regi ai Serbiei medievale. Emblema oraşului e un scut roşu cu 7 coroane, sub care se află o deviză remarcabilă: Hама добро а никоме зло (Nouă binele şi nimănui răul)

Mânăstirea e o surprizătoare oază de linişte (atât de aproape de un oraş dinamic). Roşul şi albul puse de mâna omului se îmbină seren cu verdele şi albastrul de care are grijă Dumnezeu. Iar înăuntru se împacă bine fiorul istoriei cu un bun simţ gospodăresc (am luat, de altfel, şi câteva dulceţuri şi siropuri din producţia mânăstirii). Ora et labora!

Sunt un balcanic


Sunt un balcanic. Scriu asta fara rusine si fara mândrie. E un fapt. Un fapt care a fost probat si in aceasta vacanta pe care am petrecut-o in Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Croatia, Bosnia si Hertegovina.

Refuzul balcanitatii e o nevroza nationala. Nota speciala pentru ardeleni: si voi sunteti balcanici.

As indrazni chiar sa spun ca si Ungaria propriu-zisa e mai aplecata spre Balcani decat spre Viena; e suficient sa comparati o masa luata intr-un restaurant din Budapesta (capitala care a fost 150 de ani sub turci) cu una la luata la Bratislava (Pozsony – capitala regilor habsburgi ai Ungariei din secolul XVI pana in 1873) si veti simti diferenta de savoare.

Ideologia statului national a facut si inca face ravagii in aceasta patrie mai larga. Printre pierderile colaterale ale impartirii regiunii prin peste 20 de frontiere se numara si aromânii; am avut cateva ocazii de a reflecta la destinul acestei comunitati si la locul marginal care i se rezerva in manualele de istorie ale românilor nord-dunareni.

O sa incerc sa va spun (in foileton) o poveste despre acest periplu balcanic pe traseul Bucuresti – Giurgiu – Grivita – Plevna – Loveci – Sofia – Niš – Studenica – Novi Pazar – Sopoćani – Podgorica – Ulcinj – Bar – Cetinje – Kotor – Herceg Novi – Dubrovnik – Neum – Metkovic – Mostar – Sarajevo – Kraljevo – Kragujevac – Ravanica – Zaječar – Vidin – Calafat – Craiova – Bucuresti.