Lecturi neprogramate(1): Anul Zero


janO carte pe care am primit-o în dar de Crăciun și care s-a dovedit, paradoxal,  a fi foarte potrivită pentru a-mi readuce în minte adevărata semnificație a acestei sărbători.

E o panoramă succintă a unui sfârșit și început de lume în care se întâlnesc foametea și entuziasmul, răzbunarea și iertarea, lupta pentru supraviețuire și nașterea unei noi morale.

Autorul, olandez, ne poartă mai ales prin Olanda și Franța când descrie entuziasmul eliberării, prin Germania, Japonia, Olanda când vine vorba despre foamete, prin Franța, Italia, Iugoslavia, Grecia, Malayezia, Vietnam, China când vrea să exemplifice formele răzbunării. Mai trece in fugă si prin Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Belgia, Ucraina.

România lipsește de pe harta entuziasmului, dar lipsește și de pe hărțile foametei și răzbunării – aceasta din urmă luând adesea și forma războiului civil. (Probabil lucrurile ar fi stat altfel dacă Regele Mihai nu l-ar fi împiedicat pe Mareșalul Antonescu să ne târască în apocalipsa germană).

Ian Buruma alege uneori un unghi surprinzător (cel puțin pentru mine) în descrierea zilelor anului zero. M-a incitat, de pildă, această descriere a intrării canadienilor în Haga:

Maria Haayen , o tânără din Haga, își amintește cum a văzut apropiindu-se de ea, huruind, primul tanc canadian, din a cărui turelă se ițea capul unui soldat: “Parcă mi s-a scurs tot sângele din corp; mi-am zis: vine eliberarea noastră. Când s-a apropiat tancul, am rămas cu răsuflarea tăiată, iar soldatul s-a ridicat în picioare – arăta ca un sfânt.”

Poate că senzația aceasta era mai des întâlnită la femeile tinere, dar o aveau și bărbații. Un olandez și-a amintit că “era un privilegiu chiar să și atingi mâneca unei uniforme canadiene. Fiecare soldat de rând din armata canadiană era un Cristos, un izbăvitor”.

Într-un sens important, experiența soldaților aliați din țările eliberate în vara lui 1945 se poate compara cu ce s-a întâmplat cu aproape douăzeci de ani mai târziu, când au sosit Beatleșii. Și atunci eliberarea s-a exprimat ca un fel de manie – în primul rând erotică.

În 1945, bărbații din Olanda […], ori lipseau de acasă, ori erau prizonieri, ori săraci, subnutriți și demoralizați. Ocupația străină și înfrângerea distruseseră aproape complet autoritatea masculină, cel puțin temporar. Un istoric olandez al vremii a exprimat situația astfel: “Bărbații olandezi au fost învinși  militar în 1940 și sexual în 1945”.

Cât despre foamete, dacă vi se pare că oamenii din tabloul lui Van Gogh (« De aardappeleters ») au prea puțin de mâncare, imaginați-vă familia unui muncitor german (unul care are lucru!) în 1945: șase persoane care trebuie să supraviețuiască cu un ceai și o felie de pâine neagră dimineața și o porție de supă seara (adică o șesime dintr-o supă făcută dintr-o ceapă, o cană de lapte, un cartof și restul apă)

În părțile a doua și a treia ale cărții m-au captivat capitolele intitulate Statul de drept (despre procesele criminalilor de război) și  O singură lume (despre crearea ONU) – în acest ultim capitol autorul reușește un tablou foarte viu din doar câteva tușe bine puse (de exemplu, cât de multe spune faptul că  preambulul Declarației Universale a Drepturilor Omului – adoptată in formă finală în 1948 – a fost prezentat Adunării, în 1945,  de către Jan Smuts, premierul sudafrican care a « inventat » apartheidul doar câțiva ani mai târziu!)

Cum spuneam, o carte potrivită pentru a ne reaminti că viața e un dar uluitor și fragil, că drepturile nu sunt de la sine înțelese și că depind de obligațiile pe care și le asumă fiecare dintre noi.

Radioterapie: Metamorfoza


Nu mai ascultasem de mult teatru radiofonic (când eram copil, eram un pasionat al genului). Am ascultat ieri şi azi piesele participante la ediţia a doua a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România (http://tnr.srr.ro/articole/art.htm?g=1&c=61&a=1280591). Drama recompensată cu premiul I, Metamorfoza, adaptare după povestirea omonimă de Franz Kafka, mi s-a părut, într-adevăr, foarte reuşită. Un bun prilej de reflecţie despre sensul (sau nonsensul) existenţei, despre iubire şi ura de sine. Puteti asculta piesa pe eteatru.ro (aveţi grijă să daţi mai întâi pauză piesei care ruleză pe playerul din colţul din dreapta sus). Merită să acordaţi o ureche şi pieselor scurte Numărătoare inversă şi Chinoiserie.

Încă un argument pentru monarhie


22ptCâteodată o imagine chiar face cât o mie de cuvinte.

De exemplu cea pe care mi-a trimis-o Liviu, Doi prinţi şi doi ţărani.

Cred că mai potrivit decât doi ţărani  ar fi doi mitocani. 

Dar nici aşa nu prea e corect. Pentru că mitocanii lui Caragiale erau lorzi pe lângă ăştia.

Şi să-mi spună cineva dacă zăreşte pe undeva slugile prinţilor William şi Harry ai Marii Britanii; între timp, eu încerc să număr slugile mitocanilor noştri.

Cum vă place această paralelă între educaţia civică a unor prinţi şi cea a miniştrilor republicii?

Cinema Plevna, Tampere


In România exista cinci strazi numite Plevna: in Bucuresti, Braila, Calarasi si Tg. Mures si Craiova.

Cam cate Plevne credeti ca sunt in Marea Britanie? Doua, trei, poate? Raspunsul (aproximativ) corect: cel putin douzeci si doua.

Mai puneti patru localitati numite Plevna in Statele Unite (in Kansas, Montana, Michigan, Missouri), una in Canada (Ontario), un mall in Perth, Australia si un hotel in Sliema, Malta.

Batalia de la Plevna a fost faimoasa in presa internationala a vremii si a fost privita, mai ales in tarile anglofone, ca un eveniment care a schimbat cursul istoriei.

Mi se pare ca in ultimele decenii, rolul crucial al Plevnei in istoria românilor este in buna masura subestimat in constiinta publica. Noi nu mai sarbatorim Ziua Independentei si, in consecinta, ne gandim putin spre deloc la aceasta pagina de istorie esentiala.

Daca turcii nu ar fi rezistat 143 de zile la Plevna, daca rusii nu aveau nevoie de ajutorul armatei române, foarte probabil am fi devenit un protectorat rusesc.

Finlanda a participat cu un regiment la operatiunile din 1877-1878. Ca urmare a comportarii Garzii Finlandeze in acest razboi, Finlanda (pe atunci mare ducat in cadrul Imperiului Rus) a primit dreptul de a avea o armata nationala. Iar Plevna e un nume cunoscut finlandezilor –  cinematograful Plevna din Tampere gazduieste anual, in martie, un festival international de film, iar in septembrie-octombrie este Octoberfest, la beraria Plevna (aflata tot in fosta filatura de bumbac Finlayson din Tampere, botezata Plevna in 1877)

Am gasit chiar un studiu amplu despre rolul formator al experientei Plevnei in constiinta nationala finlandeza. Foarte interesante cateva note ale combatantilor despre trecerea lor prin Iasi si Bucuresti. Ambele sunt descrise ca orase ale contrastelor.

Iasi:

La periferii, « gramezi de colibe joase de lemn, marginind drumuri murdare »; in centru, finlandezii simt ca s-au intors in lumea civilizata, cu « case bine intretinute, magazine cu vitrine de sticla si cafenele splendide »; simt nevoia sa se schimbe inainte de a vizita orasul si chiar constata ca preturile erau « cam mari » (iata un timp in care finlandezii nu prea isi permiteau sa faca shopping la Iasi!)

Bucuresti:

La prima vedere orasul le pare « incantator », « frumos, ca o pictura fantastica », dar si « ametitor »; nu intarzie insa sa descopere contraste chiar mai mari decat la Iasi, de la culmile luxului pana in adancurile mizeriei; trasuri stralucitoare se intalnesc pe strazile desfundate cu carute care stau sa cada, domni eleganti trec pe langa romi pe jumatate goi (e interesant ca, in opinia finlandezilor, Iasii sunt un oras mai curat si cu strazi mai bune decat Bucurestii).

[E prea simplu să plângi]


Regina Ana in tinerete„Nu ştiu ce înseamnă să ai sânge albastru. Ştiu doar că recunoşti imediat o doamnă adevărată, pentru că e modestă. »

Spune asta o descendenta a lui Ludovic al XV-lea, o principesa care a avut-o ca matusa pe ultima împărăteasă a Austriei.

Regina Ana a României împlineste 90 de ani. (Mai mult despre manifestarile prilejuite de aceasta aniversare – aici)

„Nu suntem o familie in care se plange. Ar fi prea simplu.”

Regina Ana nu a cautat si nu a avut niciodata o viata usoara. Nu s-a plans. A luptat pentru valorile in care a crezut, a muncit si a transmis fiicelor sale spiritul liber si modestia ce o caracterizeaza.

România a avut o serie de regine exceptionale. Regina Ana este din acelasi aluat ca vrednicele de amintire Elisabeta, Maria si Elena

Atunci cand am dubii ca România valoreaza ceva, imi amintesc imediat ca niste principese venite din Germania, din Marea Britanie, din Grecia, au iubit aceasta tara si au stat cu acest popor in marire si in dezastru.

Iar urmarind acest film, am fost miscat de multumirile pe care le aducea lui Dumnezeu Regina Ana, pentru faptul ca a apucat sa  paseasca in tara pe care o iubea fara s-o fi putut vedea.

Queen of Canada / Reine du Canada


Photo de Sa Majesté saluant, tirée de l’exposition du Jubilé de diamant Une reine et son pays au Musée des civilisationPe 17 aprilie 1982 a fost adoptat actul constitutional care a consacrat independenta deplina a Canadei. Cu aceasta ocazie, Regina Marii Britanii a incetat sa mai fie si suverana Canadei. Elisabeta a II-a a devenit Regina a Canadei. Nu s-a pus problema schimbarii formei de guvernamant, pentru ca sustinerea pentru monarhie era clara: peste 82% dintre cetateni au spus « da » noii carte constitutionale.

In Australia s-a propus insa explicit schimbarea formei de guvernamant, dar in 1986, prin Australia Act, Elisabeta a II-a a mai primit o Coroana, devenind Regina a Australiei. A mai avut  de trecut si referndumul din 1999, cand republicanii au pierdut la 20 de procente diferenta.

In Noua Zeelanda a fost proclamata Queen in New Zealand in 1986 si nu a avut prea mari emotii nici in 2010, cand o propunere de referendum pentru republica a fost respinsa in parlamentul de la Wellington cu 68 de voturi la 53.

Am mai spus: monarhia constitutionala este cea mai noua forma democratica de guvernamant. Iata ca in ultimele 3 decenii, 3 dintre cele mai dezvoltate democratii au ales acest sistem. Regina Elisabeta a castigat 3 Coroane prin plebiscit, in ultimii 31 de ani.

Regalitatea la feminin: exemplul unor femei exceptionale


Atât experiența mea în sociologie, drept internațional și științe politice*, cât și faptul că am fost binecuvântată să am în moștenirea familiei mele exemplul unor femei excepționale, care au jucat un rol influent în viața publică, au format convingerea mea fermă că femeile trebuie să joace în lumea de astăzi un rol extrem de important.

Străbunica mea, Regina Maria, regina consoartă a României intre 1914 si 1927, rămâne o figură foarte admirată și iubită. Eforturile sale umanitare și diplomatice pentru țara noastră în timpul Primului Război Mondial și ulterior, în 1919, la Conferința de Pace de la Paris, au câștigat aprecierea și afecțiunea întregii lumi .

Predecesoarea ei, Elisabeta, prima regină a României, pe lângă faptul că a fost o regină progresistă, a fost un autor internațional celebru și poetă, fiind cunoscută peste tot în Europa, sub pseudonimul Carmen Sylva. A publicat peste 53 de volume, în șapte limbi europene, a înființat instituții pentru săraci, școli, spitale, cantine, sanatorii, școli de gătit și creșe, a luptat pentru respectarea legilor sanitare.

Bunica mea, regina Elena a României, a jucat un rol luminos, chiar dacă discret, în istoria întunecată a României din secolul 20.[…]. Ea a fost un sprijin constant al forțelor democratice din România în perioada cuprinsă între 1940 și 1947.[…] În fața tiraniei a nazismului, ea a afișat cu hotărâre un caracter puternic, urmărind ceea ce știa a fi drept și bun.[…]

Și astăzi, mama mea, Regina Ana, este o amintire vie că, în fața pericolului, femeile se pregătesc și sunt gata să lupte pentru o cauză nobilă – aceea a libertății și a democrației. Regina Ana a fost locotenent în armata franceză, a luptat în al doilea război mondial conducând o ambulanță, ca asistentă medicală militară, și a fost distinsă cu Croix de Guerre de către Franța pentru serviciul ei.[…]

Capacitatea noastră de a purta de grijă este punctul nostru forte. Ori de câte ori lovește un dezastru, femeile se dovedesc a fi cele in care poti avea încredere pentru a reconstrui rapid și eficient rețelele de resurse necesare pentru ca o comunitate să prospere.[…]

(Principesa Margareta a României – Women’s leadership: Model for 3rd millennium, discurs rostit la al XVI-lea Summit Economic Eurasiatic Marmara, Istanbul,  10 aprilie 2013)

Textul integral original (în limba engleză) îl găsiti pe blogul Principelui Radu – aici.

* Principesa Margareta a absolvit Facultatea de Sociologie, Ştiinţe Politice şi Drept Internaţional Public a Universitatii din Edinburgh, Scoţia, în 1974. A fost cercetător în domeniul sociologiei medicale şi al sănătăţii publice în universităţi din Anglia (1974 – 1983) şi apoi (1983 – 1989) în agenţii ale ONU (Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie). Din  august 1989 s-a dedicat cauzei României.

Paradoxurile libertăţii


Herr Doctor,

Sir Karl,

I have some hope that this letter will be correctly forwarded to you from office@openuniverse.org. Yesterday I had a philosophical debate (as a dilettant) with my daughter (incidentally, she came in this world in the year you left it). On freedom. Eventually, she decided to write a letter to Benedictus Spinoza to express some criticism on Proposition XXXIII. Apparently, she consider with serenity your warnings about the enemies of the open society and the paradox of freedom. So, I decided to write a letter to you.

Vă scriu dintr-un secol care a inceput printr-o ilustrare eclatanta a  paradoxului tolerantei: tara care a statuat toleranta ca unul dintre principiile sacrosancte ale organizarii societatii a fost lovita chiar in inima ei libera de cei care promoveaza intoleranta.

…………………………………………………….[continuarea aici]

Nonpacientul englez


Dupa ce medicina bazata pe dovezi (evidence-based medicine) a dominat scena ultimului deceniu al secolului trecut si inceputul secolului XXI a venit vremea postmodernismului si in serviciile de sanatate. Royal Society of Medicine a recunoscut ca majoritatea britanicilor care au nevoie de ingrijiri de sanatate sunt nesatisfacuti de serviciile medicale. Iar cauzele principale ale nemultumirii pot fi grupate in 3 categorii:

  1. Oamenii sunt nemultumiti de  rezultatele ingrijirilor. Aici o buna parte din vina o poarta asteptarile nemasurate pe care le-a creat medicina in deceniile marilor ei victorii.
  2. Oamenii sunt nemultumiti de dezumanizarea relatiei medic-pacient, care devine , din ce in ce mai des,  o interactiune cu tehnologia.
  3. Oamenii nu mai accepta naratiunea clasica a medicinei moderne – aceea a organismului ca mecanism. Subiectul nu mai vrea sa fie obiect.

In acest context, medicina postmoderna ar pune accentele pe pluralitatea perspectivelor in ceea ce priveste rezultatele dezirabile, in ceea ce priveste relatia dintre terapeut si client si in ceea ce priveste povestea personala si subiectiva a suferintei si bolii.

Va trebui sa luam in considerare nu doar opinia medicala asupra eficientei unor tratamente, ci si perspectiva clientului asupra acceptabilitatii, costurilor si noimei acestor proceduri. Comunicarea cu persoana in suferinta va fi recunoscuta ca o abilitate clinica de baza; nimeni nu ne va mai credita ca stim ce facem daca nu vom intelege nevoile si prioritatile clientului si daca nu vom reusi sa-i comunicam aceasta intelegere. Si se va cere medicului sa participe la construirea unei povesti cu noima (pentru client) despre suferinta si vindecare.

Am descoperit, cu surprindere, si un promotor informat al medicinei postmoderne. N-as fi ghicit nici intr-o mie de ani ca persoana respectiva este un cititor avizat si intuitiv al literaturii medicale. Functia lui oficiala, aceea de patron al Royal Society of Medicine, ii cere, e adevarat, sa tina din cand in cand cate un discurs la sedintele festive, pentru care ar putea beneficia de ajutorul unor « scriitori » competenti. Dar scriitura tradeaza un diletant (in sensul pozitiv al acestui termen). In plus, Charles of Wales a sustinut aceleasi idei de 30 de ani incoace; iar in 1982, la apogeul puterii medicinei moderne, a vorbi in cadrul distinsei adunari despre medicina postmoderna era « aproape o erezie »; isi putea permite asta ca alteta regala, dar chiar si alteta sa a simtit reactia contrariata a Societatii.

« Timp de mulți ani, am pledat pentru o abordare integrată a medicinei și sănătatii. Prin medicină integrată inteleg un fel de ingrijiri care integrează cel mai bine noua tehnologie și cunoștințele actuale cu înțelepciunea antică.[…]

Importanța acestor elemente umane a devenit foarte evidenta în știința medicală contemporană. Sir Michael Marmot a demonstrat în mod convingător că starea de sănătate a angajaților este legată de măsura în care acestia se simt în măsură să își îndeplinească rolul, în funcție de propria lor judecată. Profesorul Blackburn, câstigator al Premiului Nobel pentru Medicină, a oferit dovezi indicând faptul că un nivel ridicat de stres poate duce la telomere scurtate, care sunt elemente critice care leagă cromozomii. Acest lucru, la rândul său accelerează procesul de îmbătrânire. Cu cercetari de acest fel, noi nu mai putem continua sa vedem mintea si corpul  ca entitati separate și care interacționează doar ocazional. Deoarece acestea sunt unul și același lucru. Abordarea noastră științifică și terapeutică are acum  nevoie, cu siguranta, sa avanseze într-un mod care să încurajeze și îmbrățișeze o nouă înțelegere între sperantele, perspectivele și credințele pacientului, pe de o parte, și functionarea corpului său, pe de alta parte. »  (articolul complet, aparut in J R Soc Med 2012: 105: 496–498 – aici)