8 și infinitul


Simbolul infinitului (∞) a fost propus de John Wallis, în Arithmetica infinitorum, în 1655. Newton l-a folosit în calculul infinitezimal. Amândoi au fost preocupați de infinit dintr-o perspectivă teologică.

Newton, de fapt, a petrecut mult timp încercând să descifreze matematic textele biblice. A crezut ca descoperit si o dată precisă a sfârșitului lumii. Dar, pentru un mistic creștin, ziua finală e ziua a opta, ziua întâi a învierii. Asta ar putea explica de ce a adoptat cu atâta entuziasm simbolul propus de Wallis. Wallis care, la rândul său, nu pare să fi fost nici el străin de o simbolistică mesianică atunci când a propus acest opt culcat ca simbol pentru infinit.

Matematicienii actuali consideră ca o ciudățenie o altă idee a lui Wallis, expusă tot în Arithmetica infinitorum: un număr negativ ar fi ceva mai mare decât infinitul. Teoria curentă susține că numerele negative sunt mai mici decât zero. Pare evident că un număr mai mic decât zero nu poate fi mai mare decât infinitul, nu-i așa? Și totuși… Tocmai John Wallis, inventatorul axei numerelor (aceea pe care se înșiră simetric, la stânga și la dreapta față de zero, numerele negative, respectiv pozitive), să nu-și fi dat seama de asta?

Sau poate infinitul nu e pe axă? Poate că axa trebuie răsucită în forma unui opt culcat?

Și nu doar poate, ci aproape sigur calculul infinitezimal a fost modul în care Newton a încercat să înțeleagă creația din nimic a lumii.

Așadar, infinitul este Dumnezeul manifestat, zero este Geneza, minusul este Dumnezeul nemanifestat, potențial, negativ, dincolo de atribute, Dumnezeul apofatic al misticilor.

Infinitul matematic a fost inventat într-un anumit context de cultură creștină, iar simbolului care îl reprezintă nu i se pot  găsi origini mai plauzibile în afara sferei creștine. Fapt este că inventatorul simbolului era teolog de meserie, iar cel mai influent propagator a fost un mistic cel putin la fel de mult pe cât a fost un uriaș al științei moderne.

Cartea săptămânii (VI)


Însemnările secrete ale lui Descartes, de Amir D. Aczel

O scurtă descriere a cărtii – aici

Ce mi-a placut mie:

  • că autorul (un matematician) stie să povestească
  • că autorul (un matematician) stie să explice
  • că am fost incitat la o reflectie asupra infinitului si rationalitătii
  • că am inteles cateva lucruri în plus despre modul în care dualismul cartezian ne influentează încă gândirea asupra gândirii
  • că autorul (un matematician) a reusit să transforme un personaj arid din mintea mea într-unul viu si foarte actual.

Zâmbetul si matematica


Am aflat ieri. Am banuit intotdeauna ca e ceva ce imi scapa in metoda doamnei profesoare. Ceva care facea ca matematica sa para accesibila si chiar luminoasa.

Citez din memorie din interviul doamnei profesoare la Radio Craiova,  dat cu ocazia Zilei europene a solidaritatii intre generatii si difuzat ieri:

« Pentru a preda matematica, o materie cumva mai rigida, e bine sa o predai cu un zambet; sa nu adaugi la dificultatea materiei incruntarea profesorului. Inainte de a castiga mintea elevilor, mai ales la gimnaziu, trebuie sa gasesti drumul spre inima lor. »

Acum inteleg de ce este atat de neiubita matematica. Prea multi profesori incruntati. Prea patrunsi de importanta matematicii. Uneori neatenti la poezia matematicii. Care poate vorbi nu numai mintii, ci si inimii. Cu conditia sa-ti fie explicata cu un zambet.

Au fost cateva generatii de norocosi carora doamna profesoara le-a oferit zambetul matematicii. Eu am fost si mai norocos. Pentru ca doamna profesoara e mama mea.

Lista lui Helm


Alegerea numelor personajelor (si chiar a numelor unor locuri) din Stranger than Fiction e un mijloc foarte eficient de a extinde simbolistica filmului.

Harold Crick =

= Harold Bloom + Francis Crick

Karen (Kay) Eiffel=

 = Karen Horney + Gustave Eiffel            

Ana Pascal =

= ? + Blaise Pascal

Jules Hilbert =  

Problema  3 (din 23)

Fiind  date doua poliedre oarecare de volume egale, este intotdeauna posibil  sa  il tai pe primul intr-un numar finit de  bucati poliedrice care sa poata fi reasamblate pentru a-l compune pe cel  de-al doilea?

= Jules Verne + David Hilbert 

Penny Escher == ? + M.C. Escher

Matematica nu e ştiinţă


În vremea noastră orice formă de cunoaştere e privită că fiind mai credibilă dacă poate aduce in sprijinul tezelor sale argumente matematice. In consecinţă statutul cel mai înalt în rândul ştiinţelor tind să îl aibă cele considerate reale, exacte, cu un grad înalt de matematizare. În această perspectivă, matematica e adesea încoronată ca regină a cunoaşterii, a ştiinţei.

Nu a fost întotdeauna aşa. Vă propun spre reflecţie câteva raţionamente ale gânditorului renascentist Giovanni Pico de la Mirandola, AD 1486.

« 1. Matematicile nu sunt ştiinţe adevărate. 2. Dacă fericirea este în desăvârşirea speculativă, matematicile nu ajută la dobândirea fericirii. 3. Matematicile nu sunt ştiinţe, pornind de la sine, ci doar în măsura în care sunt o cale de cercetare pentru alte ştiinţe. » (Raţionamente despre matematici, în număr de 85, conform propriilor opinii)