Nebunia normalitatii


Pe 18 decembrie 2012, Danielle Canarelli, psihiatru francez, a fost condamnată la 1 an de închisoare cu suspendare pentru « omucidere involuntară ».

Ce s-a întâmplat?

Joel Gaillard, pacient cu schizofrenie, l-a ucis pe partenerul bunicii sale si a fost declarat lipsit de discernamânt. Familia victimei s-a indreptat împotriva medicului care l-a tratat pe Gaillard timp de 4 ani si l-a vazut cu 20 de zile inaintea faptei.

In esenta, doctoritei Canarelli i s-a reprosat ca nu a impus internarea nevoluntara si ca a anuntat politia dupa 3 ore din momentul in care pacientul a parasit camera de garda; judecatorul a spus: « asta inseamnă ca un pacient a plecat in oras in timp ce chiar dumneavoastra ne spuneti ca era in stare proasta si putea face rau ». Rau pe care l-a facut peste 20 de … zile!

O judecata complet irationala a unei societati care are nevoie de tapi ispasitori.  Si un precedent inacceptabil in redefinirea profesiei psihiatrice.

Viaţa e o boală întotdeauna mortală


Doctore, simt ceva mortal
Aici în regiunea fiinţei mele,
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele,
Iar noaptea luna şi stelele.

Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.

Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc
Şi chiar am citit nişte cărţi,
Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,
Am fost bun şi am fost frumos…

Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.

Cred că m-am îmbolnăvit de moarte
Într-o zi
Când m-am născut.

(Marin Sorescu – Boala)