Cap limpede şi inimă mare


Era un adevarat mentor. Şi unul cu totul deosebit prin aceea că, atunci cand ii solicitai ajutorul, îşi sufleca mânecile şi lucra cot la cot cu tine.

Nu făcea niciodată caz de erudiţia sa (reală, impresionantă!), ci o strecura uneori în discuţie, cu discreţie si cordialitate, astfel încât nu el, ci ideile interlocutorului să fie puse în valoare … (continuarea aici, în seria Admiraţii)

 

Poate ca stiati…


Tulburarile mintale sunt  frecvente

În cifre rotunde globale, o persoană din 12 suferă în acest moment de o tulburare mintală, o persoană din 4 va prezenta o tulburare mintală de-a lungul vieţii.

Tulburarile mintale sunt dizabilitante

Cinci dintre primele zece cauze de dizabilitate sunt de natură psihiatrică. Este vorba despre:

  • depresie,
  • abuzul de alcool,
  • tulburarea afectivă bipolară,
  • schizofrenie,
  • tulburarea obsesiv-compulsivă.

Tulburarile mintale sunt tratabile

Ideea incurabilităţii tulburarilor mintale este una foarte răspândită, dar conţine prea puţin adevăr.

Pentru schizofrenie, o tulburare severă (şi care este probabil prototipul bolii psihice în mintea omului obişnuit), cifrele sunt următoarele : cu tratament clasic, 20% dintre pacienţi prezintă un singur episod psihotic, 35% au mai multe episoade, dar cu perioade lungi de remisiune completă, 35% necesită îngrijire continuă, dar nu spitalizare continuă, şi doar 10% nu răspund la tratament.

In legătură cu eficienţa tratamentelor, dau un singur exemplu: studii recente au arătat că medicamentele antidepresive au o eficienţă superioară antihipertensivelor.

Tratamentul « verde » al depresiei


   Depresia a devenit intr-adevar o criza globala. Si nu pentru ca nu exista tratamente eficiente – exista, dar eficienta lor in lumea reala este mult diminuata printr-un zid de prejudecati si false solutii. Doar intre o treime si o jumatate dintre cei care sufera ajung sa foloseasca metode adecvate de abordare a depresiei.

   Exista psihoterapii eficiente, exista tratamente medicamentoase eficiente si exista metode de prevenire eficiente.

Unul dintre cele mai mari obstacole in calea revenirii este tocmai ideea ca depresia nu e o boala, ci o slabiciune de caracter. Cel care sufera nu spera sa poata fi ajutat cu intelegere, ci judecat sau, in cel mai bun caz, « incurajat » cu un « trebuie doar sa vrei ».

In brosura publicata cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale, cel mai bine scris material mi s-a perut cel intitulat « Cum poti ajuta un cunoscut care sufera de depresie ».  Sunt punctate 5 moduri in care pot contribui la revenirea din depresie a unei persoane apropiate:

  • înţelegerea depresiei
  • sprijinirea persoanei suferinde pentru a urma un tratament eficient
  • recunoasterea semnelor de alarma pentru riscul de suicid
  • ajutor pentru activitatile de zi cu zi
  • sustinere pentru mentinerea unui program de activitati al persoanei afectate

(traducerea integrala a fisei Helping Someone You Know With Depression o gasiti aici)

Se vorbeste mult (si uneori pe buna dreptate) despre nocivitatea medicamentelor sau despre ineficienta psihoterapiilor. Dar mai nocive si mai generatoare de ineficienta sunt prejudecatile de negare a bolii,  de judecare si marginalizare a persoanelor suferinde, de refuz al ajutorului (cu motivul « doar tu poti si trebuie sa-ti rezolvi singur problemele).

Daca vrem o abordare mai naturala, mai « verde », a depresiei, putem incepe de aici: sa invatam sa-i ajutam cu adevarat pe cei care sufera. Si cum sansa de a avea cel putin un episod depresiv de-a lungul vietii este de circa 17%, cel putin una dintre persoanele apropiate va avea nevoie de ajutor.

[Oameni trăind cu psihoze: veştile bune şi veştile rele]


In numarul curent al Australian and New Zealand Journal of Psychiatry, in editorialul intitulat People living with psychosis: The good news and the bad news, sunt prezentate rezultatele celui de-al doilea studiu australian asupra evolutiei psihozelor, efectuat in 2010-2011 (primul studiu s-a desfasurat in 1997).

Vestile bune:

Proportia cazurilor cu evolutie cronica si deteriorare progresiva a ajuns la doar 11% (fata de 24% in 1997). 30% au episoade multiple cu remisiuni partiale intre episoade (la fel ca in 1997). In schimb, proportia celor cu remisiuni foarte bune intre episoade a crescut la 29% (fata de 21% in 1997). 8% continua sa ia medicatie, dar nu mai au episoade psihotice, iar 22% se vindeca.

Australia este probabil tara care a investit cel mai mult in sanatate mintala comunitara in ultimii 20 de ani si rezultatele incep sa se vada.

Vestile rele:

A crescut consumul de alcool si droguri in randul persoanelor cu psihoza, iar consumul de tutun ramane foarte ridicat (2/3 dintre persoanele cu psihoza fumeaza; pentru comparatie, doar un sfert dintre adultii australieni fumeaza).

Sophie de Roumanie


Situl breton al Principesei Sofia a României – aici. L-am descoperit cu placere în pauza de prânz, dupa o semnalare pe Diana Mandache’s Weblog ~ Royal History.

Dupa amiaza am avut cea de-a doua intalnire din cadrul atelierului « Ajutor pentru revenire » . Am vorbit despre gestionarea crizelor, despre prognosticul pe termen lung, despre gestionarea medicatiei si despre durata tratamentului.

Medicamentele nu vindecă


« The purpose of taking drugs is not to heal or cure but generally to make the experience of illness less uncomfortable ». Nu pentru vindecare luăm medicamente, ci pentru a face experienta bolii mai putin inconfortabilă. Aceasta idee revolutionară este exprimată de David Moerman, profesor de antropologie la Universitatea Michigan, intr-o carte publicata in 2002 – Meaning, Medicine and the ‘Placebo Effect’. Tot el subliniaza ca efectul placebo nu este produs de pastila placebo (care, prin definitie, este inactiva), ci de semnificatia care ii este atasata in cadrul relatiei medic pacient. Asa ca Moerman prefera sa denumeasca efectul placebo meaning response (raspunsul la semnificatia [contextului]). Contribuie la acest raspuns:

  • numele bolii – diagnosticul este o sabie cu doua taisuri: uneori linisteste (e o boala cunoscuta si vindecabila), alteori activeaza nelinisti de lunga durata, chiar atunci cand boala se vindeca (cancer, schizofrenie)
  • numele medicamentului – medicamentele « fara nume » au mai putin efect, la aceeasi doza a aceleiasi substante active
  • ce percepe pacientul din credintele medicului – doctorii care recomanda convinsi un placebo au rezultate mai bune decat cei care au dubii in privinta unor medicamente active.
  • credintele magice ale pacientului:
              • pastilele rosii sunt stimulante, iar cele albastre sunt calmante
              • capsulele mari bicolore sunt mai puternice decat comprimatele albe rotunde
              • doua comprimate albe rotunde inseamna mai mult decat unul
              • o pastila colorata foarte mica (care trebuie sa contina o substanta foarte puternica daca e asa de mica!) inseamna mai mult decat doua comprimate albe rotunde
              • injectiile sunt mai puternice decat orice fel de pastila
              • si, desigur, chirurgia e cea mai puternica dintre toate interventiile

Si, fiindca am adus vorba de chirurgie, sa luam tot un exemplu din cartea lui Moerman pentru a ilustra efectul placebo nelegat de pastile:

Intr-un studiu observational (adica nu s-a facut un experiment, ci s-a analizat activitatea obisnuita a unei clinici), 2503 pacienti au fost supusi unor proceduri chirurgicale pentru ca prezentau semne sugestive ale unor boli. La 346 pacienti boala nu s-a confirmat pe masa de operatie. In aceste cazuri nu s-a efectuat nici o interventie, pacientii au fost inchisi la loc si trimisi acasa cu recomandarile obisnuite dupa respectiva interventie (care, de fapt, nu avusese loc). Dupa 6 luni, la trei sferturi dintre acesti pacienti simptomele se ameliorasera (jumatate dintre acestia declarandu-se complet vindecati!)

Gheaţa neagră


« Tuturor care dau de psihiatri in ziua de azi le spun sa incerce o alta varianta! Nu cred sub nici o forma in ceea ce poate face “bine” un medicament care se joaca cu sistemul nervos al pacientului. Nu am vazut nici macar un singur caz de boala psihiatrica in Romania tratat cu adevarat!

Am vazut pacienti care puteau cu o simpla psihoterapie, sa se reechilibreze, sa nu necesite internare ci doar familia sa fie instruita cum sa le asigure cele necesare, un climat psihoafectiv adecvat, insa au fost instruiti de medici ca daca nu-si iau tratamentul va fi dezastru… Am vazut cum nu esti bagat in seama de nimeni o data internat si daca ti se pune o eticheta ca esti bolnav si gata, nimeni nu se gindeste ca poate nu e chiar asa. »

(dintr-un comentariu in blogosfera semnat Black Ice)

Randurile de mai sus apartin probabil unei persoane care a suferit mult si mult din aceasta suferinta a fost creata de noi, psihiatrii.

Nu traim intr-o lume ideala, insa un lucru putem face si in aceasta lume imperfecta: sa respectam suferinta unui semen al nostru. Iar oamenii care au, la un moment dat, o problema de sanatate mintala ar trebui sa beneficieze de un respect neschimbat din partea noastra.

Am invatat aceasta lectie cu adevarat abia cand l-am cunoscut pe Joel. Un american care a trecut vreme de 10 ani prin spitale psihiatrice, din pricina unei psihoze majore, si s-a confruntat cu atmosfera dezumanizanta a acestor institutii. Partea extraordinara e ca el si-a dat seama ce valoare terapeutica directa are respectul. Dupa ce s-a stabilizat, a devenit consilier pe sanatate mintala al mai multor administratii nord-americane si europene. Iar seminarul sau, intitulat simplu « Respect » a fost pentru mine o experienta majora a acestei vieti.

Joel e numele unuia dintre cei patru arhangheli care pazesc, cu sabie de foc, raiul. Focul respectului ar putea topi  gheaţa neagră.

(Nota: Joel beneficiaza de o familie  iubitoare si continua sa ia o doza minima dintr-un tratament de intretinere.)