Luna dovleacului


A început să se simtă frigul. A început să scadă lumina zilei. În cabinet intra tot mai des depresiile de toamnă.

E timpul să reactivez în creierul meu faţa luminoasă şi caldă a toamnei, aceea care o poţi vedea prin ochii şi gura şi nasul  unui dovleac  în care pui o lumânare.

Cum nu mai pot ieşi cu dovleacul pe uliţă, am soluţia intensificării maxime a amintirii prin miros (şi la om creierul olfactiv este strâns legat de zonele memoriei de lungă durată). Pun, aşadar, un dovleac la cuptor.

Mai întâi o sa fie mirosul de coaja arsă, înţepându-te cu o nelinişte: dacă şi mirosul catifelat al dovleacului copt s-a rătăcit în labirintul memoriilor infidele şi nu va veni azi?

Când scriu acest rând am deja în creier doze sănătoase de endorfine, dopamină şi serotonină, secretate ca urmare a contactului cu o radiaţie electromagnetică luminoasa cu lungimea de undă de 580 de nanometri, asociată cu o radiaţie calorică (similară celei pe care o simţi când îţi apropii faţa de ferestruicile unui dovleac după ce a luminat un ceas sau două) şi, mai ales, cu o concentraţie potrivită de molecule odorante, care stimulează cilii olfactivi ai piramidei nazale (înfiptă în cerul de toamnă bogată al copilariei).

Întamplător sau nu, dovleacul este şi o hrană excelentă pentru creier, conţinând cantităţi semnificative de vitamine B, magneziu şi zaharuri optim dozate. Figurează chiar în capul unei liste cu exemple de meniuri antidepresive, publicată de o organizatie care a compilat evidenţe ştiintifice în legatură cu valoarea terapeutică a alimentelor în tulburările depresive şi anxioase; lista de meniuri face parte dintr-o serie de documente publicate în cadrul proiectului Feeding Minds.

Nu uitaţi însă că la fel de important e şi cum mâncăm, nu numai ce mâncăm. Iar dovleacul merită mai mult decât cinci minute de ingestie grăbită dintr-o placintă. Merită cel puţin două-trei după-amiezi de duminică, în care să îl grijeşti, să stai un ceas în raza mirosului venind din cuptor şi să-ţi laşi mintea să se liniştească printre lucrurile cu adevărat importante.

Uitarea, iertarea, vindecarea


Uitarea şlefuieşte memoria. Memoria ziditoare e ţinerea în minte a binelui.  Răul nu există în afara memoriei noastre.

Amintirea răului umple mintea cu nefiinţă. Iertarea nu e deplină decât împreună cu uitarea răului; iertăm deplin doar atunci când putem lăsa răul să se întoarcă în nefiinţa sa esenţială. Şi ne vindecăm astfel de nefiinţă, de acea spumă de nimicuri care ocupă locul binelui.

Dar cum să uiţi?

Făcând lucruri  pe care ai fi bucuros să le accepţi ca dar. Oricum ai primit totul în dar. Aşadar…

Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea.

Uitaţi forma negativă Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face. Să ne concentrăm pe ce putem face, nu pe ce să nu facem.

Iertaţi şi veţi fi iertaţi.

E plina vorba noastră de mă aştept să. Să nu aşteptăm să facă lumea primul pas. Mi-a plăcut foarte mult o vorbă a Reginei Ana: « Lumea nu îmi datorează nimic. Dar nici eu ei ».  Sa dăm lumii în dar ceea ce am primit în dar. A da, a iubi, a ierta sunt actele care mă afirmă ca persoană. Iertând mă iert. Şi uit răul ca să am loc destul pentru a ţine minte binele. Tot binele care mi s-a făcut. Binele care m-a făcut.

Daţi şi vi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura.

Vedem răul în ceilalţi pentru că ne măsurăm pe noi înşine cu o măsură prea uşoară. Ne e frică de presupusa uşurătate a fiinţei noastre şi facem faptele fricii. Frica ţine minte răul, vede peste tot răul, anticipează răul.

Căci nu este pom bun care să facă roade rele şi, iarăşi, nici pom rău care să facă roade bune.

Dar dacă pomul bun se teme că e rău şi nu mai face roade pentru că s-a umplut de frică în loc de sevă?

81 de placeri politice


Da, ii inteleg pe cei care vor sta acasa la referendum. Le place:

să ia un dos de palmă în freză. nu, nici în plex şi nici în faţă cu pumnul, jur!/ să fie minţiţi în 5 minute/ să se dea cu barca, după scufundarea flotei/ să le fie dorită atâta sănătate câtă încape într-un cancer/ să li se facă majorităţi şi guverne personale/ să li se arate tasta 3/ să le intre-n cap că 80=170!/ să supravieţuiască în junglă fiindcă ăsta “nu mai e stat social”/ să rămînă cu gura căscata la arestările televizate/ să înveţe să toarne whiskey peste gheaţă…

Lista completa a lui Flavius o gasiti aici. Excelenta memorie! Ramane sa vedem daca memoria si refuzul minciunii mai au vreo valoare politica.

Admiraţia ca pâine cotidiană


Nu-mi amintesc să fi invidiat pe cineva vreodată. Nu înseamnă ca nu au existat asemenea situaţii. Pur şi simplu nu mi-au rămas în memorie.

În schimb, port cu mine o listă lungă, şi care nu încetează să crească, de oameni care mi-au trezit admiraţia, uneori pentru un scurt moment, adesea însă pe  toată durata (încă nedeterminată) a funcţionării memoriei mele. Dar chiar şi atunci când a fost vorba de un moment, omul-care-a-strălucit-acolo-o-clipă rămâne pentru de mine în primul rând aşa cum a fost atunci.

Această mirare asupra puterii şi fragilităţii oamenilor e, pentru mine, o bucată din pâinea cotidiană. Şi voi începe povestile chiar cu nişte pâini calde

Leac pentru uitare


Văd adesea oameni care spun că ar vrea să şteargă cu buretele una sau alta dintre amintirile neplăcute. Le spun ca nu există un medicament care să poată face asta, dar că, dacă ar exista, eu nu l-aş prescrie, pentru că ar însemna să-i privez de o ocazie de a afla lucruri cu adevărat importante pentru ei.

De mâine nu mai pot să le spun că nu există sau că nu va exista în viitorul apropiat o terapie pentru uitarea amintirilor neplăcute în trei pasi simpli. Îţi faci o programare la clinica « Bad memories are not for ever », evoci o amintire neplăcuta şi se face o înregistrare; vii peste trei zile, ţi se injectează metiraponă, ţi se cere sa evoci din nou amintirea neplăcuta şi … surpriză: nu o mai resimti ca neplăcuta; peste 4 zile, altă surpriza: nu-ţi mai aminteşti mare lucru din acea întâmplare pe care o considerai neplăcută cu o saptămână în urmă. Gata, ai scapat!

Cercetarea care mi-a dat aceste idei a fost publicată în mai 2011 în Journal of Clinical Endocrinology and Metabolism, de un grup de cercetatori canadieni. Ei au studiat şi ce se întâmplă cu amintirile neutre din punct de vedere emoţional; suntem asiguraţi că amintirile neutre rămân intacte la 4 zile dupa expunerea la metiraponă.

Vestea proastă v-o dau eu: nu există amintiri neutre de lungă durată. Iar efectele lipsei memoriei de lungă durată sunt expuse deja de Homer în episodul cu Ulise în ţara mâncătorilor de lotus; câţiva dintre tovarăşii lui Ulise scapă de frică si durere, dar şi de dorinţă şi de amintirea de sine.

Memorie de elefant


Intr-o discutie intre vechi prieteni, ne gandeam daca va ramâne creativitatea o marca distinctiva a oamenilor in raport cu robotii viitorului. Cred ca nu. Idei noi, chiar revolutionare, pot fi generate la comanda. Pana acum cateva luni nu ma gandisem la asta. Dar am fost convins si va puteti convinge si domniile voastre citind la pagina 80 a cartii lui Marius Ghenea (fratele meu, care implineste azi 43 de ani – La Multi Ani, Marius), Antreprenoriat, pe care am mai amintit-o in postarea despre gut feeling; veti gasi acolo enumerate chiar metode de a genera idei inovatoare. Daca exista metode, e doar o chestiune de timp pana cand vor fi puse in programe de calculator performante. In final, puterea de calcul a masinilor va genera mai multe idei noi decat un brainstorming cu laureati Nobel.

As miza pe o carte surprinzatoare in competitia cu masinile: memoria. Ce gluma buna, veti spune. Calculatoarele au deja memorii uriase, am pierdut partida asta. Si totusi, in anumite privinte, computerele nu se pot compara cu un elefant de 60 de ani. De exemplu, daca ar fi sa conduca turma de elefanti, in timpul unei mari secete, din acelea care se produc o data la 40-50 de ani, nu cred ca un computer ar fi la fel de sigur ca batrana femela de elefant; aceasta va conduce cu precizie spre apa turma, folosind amintirile de la 15 ani, intiparite de mobilizarea pentru supravietuire din timpul precedentei secete.

Elefantii isi pot recunoaste imaginea in oglinda; putm deci presupune ca au cel putin imaginea de sine a unui copil de 2 ani; au asa cum am vazut, o memorie de lunga durata. O memorie care nu depaseste, totusi, durata propriei vieti. Ceea ce ne distinge de elefanti, dar mai ales de computere, este memoria personala de lunga durata, incorporand povesti, simboluri si semnificatii care depasesc experienta efectiva de viata a unei persoane.

O turma de elefanti care nu are batrani va muri de sete la urmatoarea seceta.