Amortalitate contra imortalitate


Ca orice întreprindere stiintifică onestă, si cartea Laurei Bossi, Istoria naturală a sufletului, duce la si mai multe întrebări. Paginile de concluzii sunt pline de semne de întrebare. Tulburătoare.

« Notiunea traditionala de suflet era, desigur, dificil de folosit, reunind viata si gândirea, moartea si nemurirea, dragostea si ratiunea. Abandonarea ei ne-a lăsat într-o lume «neînsufletită», unde natura a devenit un lucru sau un patrimoniu de exploatat, animalul, o masină sau o marfă, corpul uman, un lucru […]

În lipsa sufletului, asadar, viata umană e măsurată după « calitatea » sa, limbajul nu mai e expresia sa, ci « comunicarea » de mesaje continând informatii cuantificabile, copiii nu mai sunt decât « produsul » unui « proiect parental », moartea nu mai e decât  o  «oprire a vietii» decisă voluntar. Am câstigat astfel câtiva ani de «sperantă de viată», dar am pierdut nemurirea. […]

quo-vadis-673838l-imagine

Putem noi oare încă să decidem că există valori absolute, si nu doar banul, singura valoare recunoscută azi, măsură a tuturor lucrurilor? Că indivizii nu sunt intersanjabili, că timpul nu capătă sens decât dacă îl considerăm sub specie aeternitatis? […]

De fapt, în visul nostru de amortalitate, am fost poate contaminati cu o maladie mortală a sufletului. […]

Ce medic al sufletului ne va vindeca azi de această boală? »

Toate minciunile


mensonges

Profesorul Raoult și-a rezumat totuși altfel sfatul. Nu a spus că « știința », la singular (și, eventual, cu majusculă), ne-ar putea ajuta să vedem mai clar, ci « înțelepciunea »(sagesse). Se pare că în privința subtitlului, autorul a cedat sugestiilor editorului, care vehiculează, prin intermediul sintagmei « știința vă ajută să vedeți lucrurile mai clar », mitul unei științe încheiate care poate furniza îndrumări clare, ținând astfel loc și de filozofie și de religie și de morală.

Or, Didier Raoult arată în cartea sa tocmai că știința lucrează cu ipoteze, care adesea conțin modele probabilistice ale căror erori se pot multiplica până la a face ca predicția să fie complet ratată. Ia ca exemplu paradigmatic în acest sens gripa aviară (vă mai amintiți? apocalipsa venea sub forma gripei aviare acum un deceniu!). Modelul propus de cercetătorii din Rotterdam (publicat într-o carte care s-a vândut în 500 000 de exemplare doar în ediția franceză!) implica zeci de milioane de morți. Dar toate cele cinci supozitii pe care s-a bazat s-au dovedit false. Presiunea mediatică a continuat și după ce toate acele supozitii s-au dovedit false, iar guvernele au continuat să investească miliarde in  vaccinuri și grupuri de lucru perfect inutile. Iar în 2009, în  loc să constate onest eșecul predicției despre apocalipsa aviară, grupurile de promovare a fricii au găsit o nouă sperietoare: gripa porcină. Alte miliarde cheltuite fără rost.

Didier Raoult propune să revenim la clasica măsurare a raportului dintre riscuri și beneficii și la înțelepciunea căii de mijloc. Și dă câteva exemple, dintre care am reținut

  • frica de a face cancer de piele prin expunerea la soare a dus la scăderea nivelurilor de vitamină D – calea de mijloc înseamnă evitarea excesului de expunere la soare (estetica bronzului)
  • frica de durere la dus la supraconsumul de analgezice, cu riscurile asociate acestui supraconsum – calea de mijloc ar însemna revenirea la o toleranță mai mare la durere
  • frica de moarte a dus la supraconsumul de anxiolitice și antidepresive, care a dus până la urmă tocmai la creșterea mortalității premature – înțelepciunea ar cere să revenim la o filozofie de viață care să ne ajute să coabităm mai bine cu frica de moarte.

Guérir, c’est mourir un peu


Atunci când ești bolnav, fizic sau mintal, ai reflexul de a gândi că era mai bine înainte. Însă ideea unei reveniri la normal, la vremurile bune de altădată, la un ipotetic «eu» autentic, este iluzorie. Boala ne transformă, cu sau fără voia noastră. Ea pune în lumină vulnerabilitatea noastră, nedreptatea vieții, apoi, cu un pic de noroc, ne recentrează pe ceea ce e esențial și ne face mai puternici prin vindecare. Sau ne poate lăsa un gust de amărăciune și absurditate. A te vindeca înseamnă a muri puțin. Și, uneori, a renaște mult…

(Jean-François Marmion, editorial în Le Cercle Psy)

Memento mori et carpe diem*


Pe magazindesfaturi voi încheia mâine seria de ateliere virtuale Strategii, tactici şi tehnici de relaxare.

Tema va fi: Este meditaţia o metodă de relaxare?

Răspunsul meu scurt este: « Nu, meditaţia e o tehnică de concentrare a atenţiei« 

O formulă foarte concentrată a drumului pe care ne poate ghida meditaţia ne oferă Mahatma Gandhi:

« Traieste fiecare zi ca si cand ar fi ultima. Invata in fiecare zi ca si cum ai trai pentru totdeauna. »

***

Am avut şi eu parte de o lecţie de viaţă chiar ieri. Mi-a fost relatată o discuţie între un medic şi pacienta sa:

– E cancer. Nu vă mai faceţi nici un plan, mai aveţi cel mult şase luni de trăit.

– Nu pot să cred că îmi spuneţi asta… Ar trebui să-mi spuneţi « Vezi cum îţi faci planurile ca să poti trăi cât mai bine timpul care ţi-a mai rămas »

Discuţia s-a petrecut acum 10 ani. De 20 de ori câte 6 luni. Dar chiar dacă medicul ar fi avut dreptate în privinţa termenului, nimic nu-l îndreptăţea să arunce la coş 6 luni din viaţa unui om.

A fost totuşi o parte bună în această gafă medicală – printre lacrimi, D.R. şi-a văzut mai limpede viaţa. « Vezi cum îţi faci planurile ca să poti trăi cât mai bine timpul care ţi-a mai rămas »

***

*Aminteşte-ţi că vei muri şi culege rodul zilei

De 20% Speranţă


Sunt zile în care generozitatea ar putea fi culoarea de fond a vieţii. Mă alătur apelului la generozitate al oamenilor de la Hospice Casa Speranţei.

Îhscndrăzniţi. Să credeţi. Să iubiţi. Să speraţi.

Îndrăzniţi să trăiţi. Să dăruiţi viaţă şi speranţă zilelor.

Zilelor noastre în care putem face binele.

Dăruind vei dobândi. Dăruieşte acum. Prezentul e singurul timp real. Fă-l să fie un timp al vieţii.

https://www.youtube.com/watch?v=YOll0TVaiLg

Bocet pentru Brâncoveanu Constantin


(sursa foto: romaniaregala.ro)

Am văzut azi un episod extraordinar la Ora Regelui (emisiunea aici). Principele Nicolae la Mărăşeşti, la Putna, la Suceviţa, la Voroneţ. Merită urmărită (de la minutul 28) pledoaria pentru dragoste a părintelui Dosoftei la chilia lui Daniil Sihastrul (şi reacţiile Principelui Nicolae). Dar punctul culminant a fost, cel putin pentru mine, secvenţa de la Voroneţ (minutul 33), în care maica Elena îi atrage atentia asupra raspunderii mai mari pe care o au, la judecata lui Hristos, cei aflaţi mai sus pe scara sociala – ei nu răspund doar pentru sine, ci si pentru cei pe care i-au avut în grijă.

Pentru că sunt în continuare uimit de puţina atenţie acordată de România anului 2014 comemorării a 300 de ani de la martiriul Brâncovenilor şi pentru că maica Elena l-a amintit pe Constantin Brâncoveanu ca al doilea stâlp, după Ştefan cel Mare, al neamului nostru, mi-au venit niste cuvinte care exprimă oarecum ce am simtit prima dată la Mânăstirea Polovragi, când am auzit acatistul Sfinţilor Brâncoveni, iar de atunci încoace, de câte ori trec pe lângă biserica Sf. Gheorghe Nou.

 VIDEO Ministerul Culturii îl comemorează pe Constantin Brâncoveanu, în 2014, printr-o serie de evenimente– Brâncovene Doamne, frate Constantine,

Ce făcuşi cu ţara, o lăsaşi de pradă?

Fără urmaşi vrednici din a ta plămadă –

Stirpe Basarabă ce-o luaşi cu tine

Brâncovene Doamne, frate Constantine.

 – V-am lasat credinţa, veşnică moşie

Că averea multă ce-am avut pe lume

Toată aş fi dat-o, dar nu bunul nume

Primit cu botezul, cel pe veşnicie

Pe-acesta să-l ţineţi cu temeinicie.

Că de-ar fi vreunul din cei slabi de fire

Care să clintească, arătând spre mine –

Că mi-aş fi pus viaţa mai presus de Bine –

Cu a lui greşeală merg la cântărire.

 –  Brâncovene Doamne, frate Constantine,

Nu începe oare ţara să te uite?

Şi pierdută iarăşi în gâlcevi mărunte,

Să dea cinstea veche pe minciuni străine?

Unde e credinţa, Doamne Constantine?

 – Zece drepţi de-or fi, Viaţă va rămâne

Ca să-nvie iarăşi neam cu timp şi rost

De nu, creşte iarba, înaltă cum a fost,

Coperind pe veci al meu şi-al vostru nume.

– Sa nu fie Doamne, Sfinte Constantine!

 

 

 

Gând de duminică (2)


Căutând sursa unui motto (« Credeam că învăţ să trăiesc, dar învăţam de fapt să mor » – Leonardo da Vinci) pus de Claude Simon în deschiderea romanului său Drumul Flandrei, am dat peste acest gând de duminică:

Sunt milioane de oameni care tânjesc după nemurire, dar nu ştiu ce să facă într-o după-amiază ploioasă de duminică. (Susan Ertz – Anger in the Sky)

Cuvinte încrucişate (2): Idealuri şi idoli


 idolVertical

1 Particulă nobiliară

După ce Ferdinand I a fost exclus din Casa de Hohenzollern, ca urmare a întrării în război împotriva Germaniei, Parlamentul României a hotărât ca Ferdinand I (fost de Hohenzollern-Sigmaringen) să devină Ferdinand I al României. Regii au fost de atunci ai României. E un titlu nobiliar câştigat aşa cum se câştiga în primele timpuri: pe câmpul de luptă, prin curaj personal.

Aşa că nu se poate disocia ideea de monarhie constituţională în România de Familia Regală a României. Văzând destrămarea oricărui prestigiu al funcţiei prezidenţiale, a apărut o nouă specie de aşa-zişi « monarhişti », care cică ar vrea revenirea la monarhie, dar fără linia de succesiune propusă de Regele Mihai – Principesa Margareta, apoi Principele Nicolae. E o încercare disperată de diversiune, semn că cei în măsură să ştie ştiu că numărul monarhiştilor a atins deja pragul critic pentru câştigarea unui eventual referendum.

Am putea să încercăm şi noi, monarhiştii să ne numărăm cu ocazia acestui scrutin pentru inexistenta funcţie de preşedinte al republicii. Să mergem şi să ne anulăm voturile. Dacă voturile nule vor fi mai numeroase decât voturile « câştigătorului », nu va fi o palmă dată acestor impostori?

2. Dacă revine în octombrie, i se zice indiană

Joe Dassin – Été indien

3. … de noapte spre Lisabona, ecranizare după romanul omonim al scriitorului elveţian Pascal Mercier

http://www.filme-bune.net/night-train-to-lisbon-filme-online-subtitrat-in-romana/

Un film cu o construcţie simplă, dar cu idei profunde la fiecare pas. Am început să citesc şi cartea şi probabil că voi scrie mai mult despre idei cand o termin. Acum vă dezvălui doar o parte din discursul provocator al eroului în momentul absolvirii colegiului (începe pe la minutul 35).

Nu aş vrea să trăiesc într-o lume fără catedrale. Îmi doresc ca frumuseţea şi grandoarea lor să se afle în opoziţie cu culoarea urâtă a uniformelor militare.

Iubesc cuvintele puternice ale Bibliei. Am nevoie de forţa poeziei ei. Am nevoie de ea împotriva descompunerii limbii şi a dictaturii sloganurilor lipsite de valoare.

Dar există o altă lume în care nu aş dori să trăiesc: o lume în care gândirea independentă este dispreţuită, iar cele mai bune lucruri pe care le putem experimenta sunt ca nişte păcate; o lume în care iubirea noastră e controlată de tirani, asupritori şi asasini. Şi cel mai absurd lucru e că oamenii sunt îndemnaţi din amvon să accepte aceste lucruri.[…]

Nu aş vrea să trăiesc într-o lume fără catedrale […] Îmi doresc cuvinte simple şi grandoarea poeziei, dar vreau şi libertatea de a face ceea ce-mi place: să lupt împotriva tuturor lucrurilor malefice din această lume.

4. Scris în spate când navighezi spre Spania sau conduci dinspre Salvador

Şi anul acesta, de Ziua Hispanităţii (care este şi Ziua Naţională a Regatului Spaniei), am tradus o poezie hispanofonă. Poeta e din Salvador.

S-a pierdut în oglindă fata de ieri/ cu ale sale şapte primăvăratice drumuri/şi cu o stea de lacrimi în inimă// Oglinda chipuri mănâncă/ şi timp// Astăzi apare într-al său cristal o femeie întristată./ Poate şi moartea./ Dar moartea … cine o vede?/// (Claudia Lars – Oglindă)

Cu o altă ocazie (tristă) am postat o poezie de Antonio Machado în amintirea unuia dintre fondatorii actualului regat spaniol – Adolfo Suarez (aici).

Alte poezii traduse din lirica hispanoamericană găsiţi aici

Orizontal

1. Vechiul Testament

Continuă pe blogul Contra republicii minciunii: Regatul României serialul dedicat celor 14 impostori. Episodul 3 este dedicat unei candidate al cărei slogan pare să fie « Să nu ai alţi Preşedinţi în afară de Mine ».

2. Impozit (arh.)

Constantin Brâncoveanu e tipul uman care ne-a lipsit cel mai mult din compoziţia clasei conducătoare de-a lungul istoriei. Un diplomat care a ştiut să menţină o tărie diamantină în momentul în care i-a fost cerut ca dare ceea ce nu putea fi dată cezarului, sultanului, pentru că era rostul lui pe lume: credinţa fără de care eşti mai puţin decât o umbră sub soarele amiezii.

Povestea cu har poetul Ioan Alexandru (nu după ureche, ci după o documentare temeinică la Constantinopol):

Şi mama lor era de faţă şi Sultanul era de faţă şi au văzut cu ochii lor, în secolul 18, nu în mitologie, nu în illo-tempore, nu în timpuri necunoscute, nu în primele zile ale creştinismului, ci în secolul 18 când se mergea la vânătoare, când se mânca iluminist cu bijuterii de argint, când se făceau baluri şi dansuri, când lumea era evoluată, aşa se spune, …se murea pentru Hristos cum nu se murea în vremurile cele mai frumoase.

Cronicile ne spun că a fost un măcel ce istoria nu a mai văzut. De bunăvoie! Nesiliţi de nimeni! Pentru că nu i-a silit nimeni să moară! Vă rog să credeţi că au făcut-o din libertatea lor!

Ei au fost nişte oameni foarte calculaţi, au fost nişte negustori, au ştiut foarte bine ce fac. Au fost nişte oameni foarte realişti! Au cântărit foarte bine, ştiau bine ce fac! Şi când s-a pus preţul pentru Hristos din inima lor au zis:

– Orice, dar asta nu se poate!

– Copiii tatei, asta nu se poate! Aş face-o dacă ar fi moşia mea! Dar nu pot să o fac!

– Cel care mi-a făcut bine nu numai mie, ci neamului meu, moşilor şi strămoşilor, care ne-a dat o ţară din barbarie, şi ne-a dat un grai şi o seminţie, ne-a împodobit pământul, şi ne-a dat nădejdea învierii, şi ne-a dat pe mână Împărăţia Sa!

– Cum să mă leapăd de El, pentru un ciolan, pentru un blid de linte, mâine şi aşa tot mor, mor mâine sau azi eu tot o sfârşesc.

-Să mă leapăd de El? Doamne fereşte!

A murit împăcat cerând iertare pentru cei care l-au prigonit.

-Iartă-i Doamne!

3.Superstiţie

Marin Sorescu a făcut poezie din eresul popular al strigoilor, moroilor. La Lilieci e mostra cea mai elocventă a culorii locale a poeziei soresciene.

Nicaieri nu mananci o varza cu carne
Mai gustoasa ca-n cimitir,
De ziua mortilor, cand se face pomana
Si toate femeile vii se intrec in de-ale mancarii.
Masa e-ntinsa pe iarba, la umbra bisericii
Crapate, de-a razbit aproape de sfinti crapatura
Si cand bate crivatul, iarna, cred ca le degera colacii de lumina care le
strang tamplele.

Eugen Negrici crede că Marin Sorescu chiar a avut, în 1982, şi şansa universalităţii şi a trecut din frică şi nebăgare de seamă pe lângă ea (am dat citatul în postarea Fericirea e din familia întâmplării).

4. E mai lung decât un anotimp, dar mai scurt decât Toamna patriarhului

Am recitit Toamna patriarhului, de Gabriel Garcia Marquez, şi s-a nimerit să ajung la final după ce văzusem Tren de noapte spre Lisabona. A sunat altfel finalul romanului pus în paralel cu discursul din care am citat mai sus (din care am omis, intenţionat!, frazele despre mortalitate şi eternitate).

fiindcă noi ştiam cine sîntem pe cînd el a rămas pe veci în neştiinţă cu şuierul dulce al herniei lui de mort bătrîn secerat de lovitura morţii, zburînd împresurat de foşnetul tulbure al ultimelor frunze îngheţate ale toamnei lui spre tărîmul întunecat al adevărului uitării, agăţat cu spaimă de zdrenţele putrede ale mantiei morţii şi străin de strigătele mulţimii dezlănţuite ce se revărsa pe străzi cîntînd imnuride bucurie la aflarea morţii lui, străin pentru totdeauna de cîntecele eliberării şi de petardele sărbătoreşti şi de clopotele de slavă care răspîndiseră în lume vestea cea minunată că în sfîrşit se isprăvise timpul infinit al eternităţii.
Poate mai comentăm pe marginea cărţii şi reuşim să strângem de un comentariu de grup la această carte (inclusă în Alfabetarul meu).

Viaţa nu e în altă parte


Singurătatea dăuneaza grav sănătăţii. Mai mult decât fumatul. Dar mai puţin decât relaţiile ambivalente – pasionale, dar conflictuale.

Nu vorbim doar despre sănătatea mentală, ci despre sănătate în general. Vorbim despre boală şi moarte. Numeroase studii au arătat că singurătatea afectează serios sistemul imunitar. Şi că persoanele care nu au prieteni, confidenţi, o reţea de sprijin social, au un risc de două ori mai mare de moarte prematură.

Alte efecte negative ale singurătăţii, probate ştiinţific, sunt: scăderea calităţii somnului, creşterea tensiunii arteriale, oboseală cronică, recuperarea mai lentă dupa unele boli sau evoluţia agravată a altora.

…………….articolul complet pe Ralix.ro (aici)…………………………………………..