Viaţa nu e în altă parte


Singurătatea dăuneaza grav sănătăţii. Mai mult decât fumatul. Dar mai puţin decât relaţiile ambivalente – pasionale, dar conflictuale.

Nu vorbim doar despre sănătatea mentală, ci despre sănătate în general. Vorbim despre boală şi moarte. Numeroase studii au arătat că singurătatea afectează serios sistemul imunitar. Şi că persoanele care nu au prieteni, confidenţi, o reţea de sprijin social, au un risc de două ori mai mare de moarte prematură.

Alte efecte negative ale singurătăţii, probate ştiinţific, sunt: scăderea calităţii somnului, creşterea tensiunii arteriale, oboseală cronică, recuperarea mai lentă dupa unele boli sau evoluţia agravată a altora.

…………….articolul complet pe Ralix.ro (aici)…………………………………………..

Antologia poeziei erotice: Ecuador


Secretul văduvelor

de Tyrone Maridueña

Când văduvele din nord se întorc la mormintele unde şi-au ascuns lacrimile
Merg să întâlnesc în ochii lor dorinţa întoarcerii lui
Dar ceea oglindirile ce poartă chipul său mi-arată
Contrariul morţii
Care nu e viaţa, ci conştiinţa despre ea.

(originalul aici)

 

Moartea ca slogan publicitar


În curând începe nebunia temporară numită campionat mondial de fotbal. Un joc ce antrenează emotii colective cvasireligioase. Emotii care sunt speculate pentru a creşte profiturile deja indecente ale acestei industrii.

Un clip de promovare a echipei chiliene de fotbal

are ca leitmotiv lupta cu moartea. Metafora « grupa morţii », aplicată grupei B a turneului final (Chile, Spania, Olanda, Australia), este luată ad litteram şi contrapusă supravieţuirii celor 33 de mineri blocati timp de 69 de zile în subteran.

Mesajul este extrem de penetrant. Dar indecent, zic eu. Iar autorii nu au nici măcar scuza nebuniei temporare: urmăresc cu sânge rece un câştig comercial. Dacă moartea vinde bine, de ce să n-o trimitem pe teren?

 

Adevărat a înviat!


„[…]De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel de pe urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel de pe urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă.

Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru; şi cei dintâi, şi cei de al doilea, luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii.[…]

Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte.[…] »

(Cuvântul de învăţătură al Sfântului Ioan Gură de Aur la Sărbătoarea Învierii Domnului)

Porci şi sfinţi


« Fiinţa umană nu este un lucru printre altele; lucrurile se determină unele pe altele, în vreme ce omul se autodetermină. Ceea ce el devine – în limitele înzestrării sale şi ale mediului în care se află – este ceea ce el a făcut din sine însuşi. În lagărele de concentrare, de pildă, în aceste laboratoare vii, în acest loc al încercărilor, am văzut şi mărturisim că unii dintre tovarăşii noştri s-au comportat asemenea porcilor, în vreme ce alţii s-au purtat ca sfinţii. Omul poartă în sine ambele potenţialităţi; pe care dintre acestea o actualizează depinde de deciziile sale, iar nu de condiţiile în care se găseşte. […] În cele din urmă, omul este acea fiinţă care a inventat camerele de gazare de la Auschwitz! Dar el este deopotrivă si fiinţa care a intrat în aceste camere de gazare cu capul sus, cu rugăciunea Tatăl nostru sau Shema Israel pe buzele sale. » (Viktor E. Frankl – Psihiatria reumanizată)

Un Machado pentru Suarez


Azi a murit Adolfo Suarez. Suferea de peste un deceniu de de boala Alzheimer. Nu-şi mai amintea că a fost prim-ministru al Spaniei.

Istoria însă nu-l va uita atât de repede, pentru că el a fost cel care a condus primul guvern democratic al Spaniei de după moartea lui Franco, tot el fiind cel care a reuşit să negocieze o tranzitie paşnică spre democratie.

Adolfo Suarez a fost desemnat să formeze guvernul (de către regele Juan Carlos, care a făcut atunci un pariu riscant, dar care s-a dovedit câştigător) pe când avea  doar 43 de ani. A fost 5 ani prim-ministru. S-a retras din viaţa politică înainte de 60 de ani, având asigurate respectul şi recunoştinţa concetăţenilor.

Oamenii îl recunoşteau şi îl aplaudau pe stradă. Au continuat să facă asta şi dupa ce au aflat că nu-şi amintea că a fost prim-ministru. Pentru că inima n-are nevoie de cuvinte pentru a-şi aminti. Şi nu doarme nicidată.

Suarez îl cita pe Antonio Machado chiar şi în discursurile politice. O să pun aici un Machado în amintirea lui Adolfo Suarez.

A adormit inima mea?

A adormit inima mea?
stupii viselor mele
nu mai lucrează? A secat
apa la moara gândirii,
roata se-nvârte în gol,
plină de umbră?

Nu, inima mea nu doarme.
E trează, trează.
Nu doarme, nici nu visează; priveşte,
cu ochii limpezi deschişi,
semne îndepărtate şi ascultă
pe ţărmurile marii tăceri.

Fişă de lectură: Cealaltă lume a Ceciliei


Bucuria este un fluture
Ce zboară jos, peste câmpuri,
Iar jalea este o pasăre
Cu aripi mari, puternice, negre,
Purtându-te pe sus, deasupra vieţii
Care pluteşte jos, în lumina soarelui şi-n verdeaţă.
Pasărea tristeţii zboară înalt, spre cer
Acolo unde îngerii durerii stau de pază
Pe tărâmul morţii.
Edith Södergran,  16 ani

(Motto la romanul lui Jostein Gaarder, Ca într-o oglindă, în chip întunecat …)

… continuarea fişei aici (https://danghenea.wordpress.com/fise-de-lectura/jostein-gaarder-ca-intr-o-oglinda-in-chip-intunecat/)

Flori, fete, filme şi alte ficţiuni (7): Nişte balcanici


Vladimir Ulianov (Lenin) a locuit peste drum de Cabaret Voltaire. Probabil că a jucat şah cu Tristan Tzara. Până când serviciile secrete germane  au hotărât că e timpul să mai dea o lovitură Rusiei. Arma mortală era chiar Lenin. Afişul dada apartine grupului berlinez. Aşadar, soluţia şaradei era Elveţia – Rusia – Lenin. Mulţumesc celor care au răspuns (atât de repede şi bine!) şi le semnalez un indiciu pe care l-au trecut cu vederea: portretul lui Erasmus din Rotterdam, pictat de Hans Holbein cel Tânăr. Tabloul se află la Basel, acolo unde Dostoievski a facut o criză de epilepsie în faţa unei alte opere a aceluiaşi pictor: Christ în mormânt.

Dar să trecem la enigma de azi.

1. Floarea este primula (Primula veris).

Med en primula veris În pacea păduriiPutereaSoareluiToate de la acelaşi Autor.

2. Numele fetei este Cecilia.

« Cecilie puse caseta cu cântece de Crăciun interpretate de Sissel Kyrkjebø în walkman. Şi în curând urechile ei sorbeau cu nesaţ acordurile muzicii de Crăciun. După un timp, când îşi scoase casca de pe urechi, ştiu că, acolo jos, ei stăteau la masă.

Mama citea din Evanghelia de Crăciun. Când a terminat de citit, au cântat cu toţii Pace pe pământ« .

3. Filmul este Serenadă în Valea Soarelui.

4.Cartea se numeşte Beatles, şi fiecare capitol se construieşte pe ritmul unei piese, care dă şi titlul capitolului.Primul se cheamă I feel fine.

« La ultima compunere luasem Satisfăcător. Dar pe aia mi-o făcuse tata. Hobby-ul meu. A lui a fost ideea ce să scrie, bineînţeles, despre timbre, deşi aveam numai două triunghiulare din Coasta de Fildeş. Tata a luat Satisfăcător. Apoi mi-am mai acordat o şansă. Am pus o rezervă nouă în stilou şi-am început să scriu cu cerneală. Nu mai era cale de întoarcere. Mă furnica pe spate, încordarea mă făcea aproape genial. Mai întâi aveam să închei şcoala generală şi apoi voi face liceul. Pe urmă aveam să studiez medicina ca să mă fac medic într-o ţară săracă în care să trăiesc şi să mor pentru negrii cei bolnavi. Am reuşit să scriu trei pagini şi jumătate şi-am încheiat cu ceva despre Nansen, dar n-am reuşit să potrivesc prea bine Polul Nord cu negrii, şi-apoi mi-a venit ideea c-ar fi trebuit să amintesc de Albert Schweitzer, dar era deja mult prea târziu. »

De data aceasta sunt trei cuvinte-indiciu care unesc cele patru puncte şi conduc spre solutie. Iar indiciul ajutător pentru soluţie este: nişte balcanici  pentru Europa.

Şi pentru că în cartea lui Jostein Gaarder (pe care v-o recomand cu căldură: e extraordinar de densă şi se citeşte foarte uşor) din care am citat la punctul 2 e vorba de o fetiţă foarte bolnavă, poate vă gândiţi şi la petiţia pentru Regele Belgienilor pe care v-am semnalat-o săptămâna trecută. A ajuns la aproape 200 000 de semnături.

Curajul şi frica, viaţa şi moartea


chironCurajul de a fi este curajul de a te accepta,  în ciuda faptului că eşti inacceptabil.
Nevroza este calea de a evita nefiinţa prin evitarea fiinţei.
(Paul Tillich – Curajul de a fi)
Centaurul Chiron era semizeu (fiu al lui Cronos). Tatăl său i-a oferit nemurirea, dar l-a informat care sunt condiţiile pentru a o obţine. Prima dintre ele fiind ca nu va mai avea parte nici de suferinţele, dar nici de bucuriile vieţii. Pe scurt, obţinea nemurirea, dar pierdea viaţa.
Chiron a refuzat.
A preferat să fie dascălul lui Ahile, invăţându-l despre curaj şi înţelepciune, calităţi pe care zeii nu le pot dobândi nici într-o eternitate.
L-a învăţat medicină pe Asclepios. Şi probabil că l-a învăţat să lupte pentru viaţă, nu împotriva morţii. Ceea ce noi, medicii şi pacienţii de azi, uităm uneori.

Irozi burghezi


PIETER BRUEGEL I CEL BĂTRÂN

PIETER BRUEGEL I CEL BĂTRÂN – Uciderea pruncilor (sursa: http://www.cultura.sibiu.ro/muzee/capodopere/pieter_bruegel_i_cel_btran_c_1525_1569i)

De-o vreme nimicesc chiar şi deşertăciunea a ceea ce nu pot scrie
Nimicesc şi ceea ce poezia promite să ierte
Mă port ca un Irod cu încreaţii
Fiindcă probabil există o lume persuasivă şi paralelă
care vieţuieşte invizibil şi concomitent
cu noi burghezii şi suficienţii
Şi nu-i permitem să se exprime
să ne umilească şi să ne tulbure vanitatea
şi o distrugem din neputinţă şi invidie
chiar înainte de a fi
preexistat

Înăbuşim cu perna conjugală lumea.

(Ovidiu Genaru – Deşertăciune; sursa aici)