Pastel visat


Opt  ierni trecut-au caii-n jos pe Nipru,
Gutui s-au mai făcut de sapte ori,
Vreo sase primăveri n-am mers pe nori,
Cinci veri mult prea departe-am stat de Ebru,
De patru toamne-n vis mă plimb pe Ring în zori,
Trei viscole le-am pus în vin de Cipru,
Doi trubaduri cu al Proventei timbru
Lui Austen Jane se-ntrec sa-i dea fiori
Cântandu-i un laïs  lânga cismea,
În mintea-mi ce-n nisipul cald dormea.

Un irlandez în pustiu


Totul a inceput in gara din Montpellier, sub o ploaie marunta. Era aproape 11 noaptea si taxiurile albastre care ar fi trebuit sa ne duca la hotel nu se zareau. Luam primul taxi care apare. Soferul  nu are trasaturi meridionale. Vorbeste frantuzeste cu un accent care nu pare a fi american; il intreb daca e britanic. « I’m from Dublin », spune el, cu un zambet, si adauga ca locuieste de cativa ani in Montpellier. Nu tot timpul. Are o casa si intr-un loc pe care ne  sfatuieste sa-l vizitam daca vom inchiria o masina: St. Guilhem-le-Désert.

Urmarea e tot sub semnul intamplarii. Ieri plecasem spre  Carcassonne. Am ratat intrarea pe autostrada 9 si ne-am trezit pe A750, pe care GPS-ul (neactualizat) nu o vedea; am luat harta si am constatat ca prima iesire era la 26 de kilometri, dar si ca acea iesire era foarte aproape de St. Guilhem-le-Désert. Am decis sa schimbam planul si sa mergem acolo, lasand Carcassonne pentru a doua zi.  

Am ajuns aici.

Continuarea o veti afla maine, pentru ca mergem si azi tot la St. Guilhem. Intr-un loc plin de anglofoni nativi, care au ales sa repopuleze satele occitane.