Cartea săptămânii (XI)


Paşii pierduţiPaşii pierduți, de Alejo Carpentier, e un asemenea unui concert baroc prezentat intr-un cinematograf  in care pe panza alba ruleaza un film mut, usor suprarealist.

Combinatia aceasta improbabila produce uneori efectul unei comedii tragice:

“Atunci aflaram ca mai multi angajati ai hotelului disparusera. Putin dupa aceea, îi vazuram trecand pe sub arcadele din fata, inarmati cu carabine Mauser si incinsi cu cateva cartusiere fiecare. Vazand ca ramasesera cu jachetele albe de serviciu, glumiram pe tema infatisarii lor martiale.  [mai mult – aici]

Alteori, cititorul devine spectatorul unei drame comice:

“Cu mastile de gaz atarnand sub barbie, fara sa se fi schimbat de hainele de lucru, ai fi zis ca se depusesera pe ei, in straturi, pete si cruste, cele mai negre scursori ale pamantului. Toti beau naprasnic, direct din sticlele apucate de gat, printre carti de joc si fise risipite pe mese. Dar, dintr-o data, jocul inceta si jucatorii se intoarsera spre curte, cu o expresie de bucurie. [mai mult – aici]

Fiecare capitol are o tema muzicala care antreneaza apoi un flux de imagini reale, visate, amintite, imaginate, pe un fir cand epic-fabulos, cand dramatic-suprarealist.

E o carte care solicita permanent imaginatia si ofera recompense pe masura.

Saga fără sfârşit


Prea des un om va trebui să moară/ Ca umbra lui un ceas să se zărească;/ În ora ceea pare să lipsească/ O undă mov discret corpusculară.//

Spaima în frică voind s-o topească/ În aer ardent vibrat de chitară,/ Vikingul rănit în Steaua Polară/ Somnul cu vise voia să-l găsească.//

Adormi în miezul nopţii lucioase/ Si vazu prin gheaţă, în râu scăpărând,/ Toţi peştii prinşi de la facerea lumii// Înşiraţi pe firul alb de mătase,/ Cu nadă-n cârlig pentru cine-i la rând/ În apa verde din spatele culmii ///

Jane Austen în aerul sărat al dimineţii


Chiar inainte de a pleca in vacanta (partea a II-a, la mare), am văzut un documentar despre Jane Austen (pe History, cred). M-a frapat o informatie: ca ar avea, astazi, un succes enorm in Japonia.

Cu multi ani in urma ma intrigase un articol dintr-o revista de neurologie despre unele diferente intre organizarea ariilor de procesare a cuvintelor si a muzicii la japonezi in comparatie cu europenii. Acele diferente, speculau autorii, ar putea explica succesul de proportii al muzicii de opera in Japonia.

Pentru mine, unul dintre rezultatele colaterale neasteptate al acelei perioade de interes major pentru problemele neurolingvisticii a fost apropierea mea de opera. Asa ca m-am intrebat si de aceasta data: ce sa caute Jane Austen in Japonia?

Spre sfarsitul documentarului a mai clipit un beculet: un istoric literar sustinea ca Jane Austen ar fi ppe o lista scurta de sapte maestri ai stilului din literatura engleză; mai mult, ca ea ar fi  matricea primă a stilului prozei engleze. Aha, deci s-ar putea sa avem din nou de-a face cu muzicalitatea cuvintelor.

Văzusem, desigur, cateva ecranizari după Pride and Prejudice  sau după Sense and Sensibility, dar nu m-m grăbit sa deschid vreuna dintre traducerile in română ale acestor romane. Acum mi-am descărcat toate romanele lui Jane Austen ca e-bookuri si am ales Mansfield Park pentru ceasurile dintre răsăritul de soare si ora mai târzie de trezire in vacantă a fetelor mele.

Intr-un fotoliu confortabil, in linistea diminetii, cu mirosul mării si briza cuvintelor care poartă o muzică a imaginii…

« About thirty years ago Miss Maria Ward, of Huntingdon, with only seven thousand pounds, had the good luck to captivate Sir Thomas Bertram, of Mansfield Park, in the county of Northampton, and to be thereby raised to the rank of a baronet’s lady, with all the comforts and consequences of an handsome house and large income »

… Imagini bine conturate, care stimuleaza imaginatia sa pună oricâte nuante. Sobrietate explozivă, asa as numi aceasta marcă a stilului Austen, evidentiată abrupt incă din primele rânduri.

Cireşe amare


28 Cireşar

1912 – S-a născut Sergiu Celibidache, dirijor iconoclast intr-o lume care se spargea in bucati. Iata-l dirijand Filarmonica din Berlin in 1950, in decorul, din pacate real, al ruinelor acestei celebrei sali de concert.

1914 – Este ucis, la Sarajevo, arhiducele Franz Ferdinand. Moare si speranta unei emancipari nationale pasnice a românilor ardeleni.Va urma primul razboi mondial.

Ştefan Luchian – Maci, ulei pe pânză

1916 – Moare Ştefan Luchian. In ultimii opt ani isi pictase florile in ciuda evolutiei implacabile a sclerozei multiple.

Vermeer - Fată citind
Jan Vermeer din Delft – Fata citind in fata ferestrei deschise (Pinacoteca din Dresda)

1919 – Se semneaza Tratatul de la Versailles, care nu va aduce totusi o pace durabila in Europa.

Lacomia marilor puteri invingatoare va declanşa un nou razboi devastator peste numai 20 de ani. Cel care va distruge si Filarmonica din Berlin si Pinacoteca din Dresda. Parisul a scapat ca prin urechile acului.

1940 – Trupele sovietice intra in Basarabia, Bucovina de Nord si tinutul Herţa. Carol al II-lea isi dovedeste impotenta politica si militara, impreuna cu Consiliul de Coroana, populat de el cu pigmei si sicofanti.

28 iunie, vremea cireşelor amare.

Cuvinte pentru durere


Ce cuvinte pot alina durerea? întreabă Gabi într-un comentariu la Marea Insulă a Câinilor. O să iau cuvântul durere in sensul său integral – ca suferintă fizică si emotională (de altfel, cele doua componente nu sunt separate niciodată) si o să mă refer la cinci tehnici de folosire a cuvintelor pentru calmarea durerii. Ascultaţi mai întâi un exemplu:

Tudor Gheorghe – Of, ce dor, ce chin, ce jale!

1. Substantivizarea durerii, adica transformarea verbelor in substantive: in loc de « ma doare » si de « a durea – durere » pot alege « dor », « chin », « jale ». Durerea devine un obiect partial controlabil – pot, de exemplu sa expulzez « dorul » impreuna cu cu « of » eliberator ; pot, de asemenea, sa asociez imagini cu aceste substantive si aceasta asociere ma conduce la pasul umator,

2. Vizualizarea unor scenarii reconfortante; cromatic, verdele ajuta la relaxare, la calmare (« foaie verde » are si acest rol in cântecul de dor); o poarta, o liziera de padure, o linie a tarmului, un lac sunt modalitati de a sugera lasarea in urma a durerii si intratrea in povestea linistitoare.

3. Muzicalitatea cuvintelor ajuta; daca povestea este evocata de muzica si versuri, cu atat mai bine.

4. Disocierea diferitelor caracteristici ale durerii; folosind mai multe cuvinte pentru descrierea unei dureri (care e intodeauna compusa), fiecare componenta e mai usor de manipulat. De exemplu o pentru o durere pe care o descriu ca intepatura si ca arsura, abordez pe rand « arsura » si « intepatura ».

(In exemplul « Of, ce dor, ce chin, ce jale! », primele doua  versuri  mi se par o ilustrare comprimata genial a punctelor 1,2,3,4: dau nume durerii, modulez muzical vocalele durerii, expulzandu-le cu un of chiar la poarta dumitale, care deschide imediat o poveste; iar « dor », « chin », « jale » pot evoca distinct diferite caracteristici fizice si emotionale ale durerii.)

5. In fine, diversiunea; « ochii tai ma baga-n boala »  e o formula care trimite de la « boala » la « poveste », de la « durere » la  placerea sau speranta care sunt adesea amestecate cu durerea, de la adrenalina si colecistokinina, la serotonina si endorfine.

Pentru participantii la vot in Campionatul Poetilor am postat provocarile pentru semifinale (aici si aici)

Rusalce


Tocmai am urmarit, pe Mezzo, Rusalka. E un exemplu excelent pentru a arata cat de multa poveste creeaza muzica sau despre cum este o poveste in primul rand ritm si muzicalitate. In rolul titular, Renée Fleming. Mi-a placut foarte mult prestatia scenica. Vocea e frumoasa si dramatica, si ma alatur aplauzelor Presedintelui Havel (un amator de opera, de altfel; clipul spre care am dat link prezinta un fragment din spectacolul de la Opera Nationala din Praga  la aniversarea a 20 de ani de la Revolutia de Catifea).

As spune insa ca Valentina Nafornita este cel putin in aceeasi liga. Am mai scris despre solista Operei Nationale din Bucuresti si o urmaresc in continuare cu atentie si placere.

Incitat de frumusetea acestei arii, am cautat-o si in alte interpretari. Iata inca trei variante ale frumusetii vocii umane: Lucia Popp, Angela Gheorghiu si Anna Netrebko.

Aria Lunii


Soprana Valentina Naforniţă a câstigat consursul BBC Cardiff Singer of the World. Am ascultat iarasi si iarasi Aria Lunii, impresionat de expresivitatea si controlul perfect al vocii. Ascultati.

Multumesc, Radu, ca m-ai convins, acum 20 de ani, sa ascult mai multa opera; eram un fanatic al textului si iti spuneam ca asta e slabiciunea libretelor de opera; m-ai convins ca e ceva in vocea umana care trece mult dincolo de cuvinte. De atunci descopar, iarasi si iarasi, majestatea si profunzimea si dincolo-de-intelesul vocii umane. In seara asta, Valentina  Naforniţă. Inca o secventa, la Ateneu. Multumesc, Radu.