24 de zile in Balcani (3): Inima rurala a Serbiei


Cand am luat-o spre nord pe autostrada Niš – Belgrad, mi-a venit in minte că drumul cel mai scurt spre Muntenegru ar fi fost exact in sens invers, numai că ar fi trecut prin Kosovo. Personal, cred ca avertismentele in legatura cu siguranta fizica a turistilor sunt exagerate, dar atunci cand a trebuit sa ma gandesc in termeni de sicane, imprevizibilitati si abuzuri care se pot ivi intr-un asemennea teritoriu in care mustul inca fierbe, mi-am zis ca mai bine ocolim.

(Nu mai fusesem in Kosovo, dar in Albania mi s-a intamplat, in urma cu 8 ani, mie si tuturor celor care eram la acea ora la punctul de frontiera de pe aeroportul « Maica Tereza » din Tirana, sa ni se ceară câte 10 euro ca « taxă de iesire din Albania »!)

Tot pe autostradă m-am gandit ca nu am intrebat-o pe mamaie de la Piatra daca stie de unde anume din Serbia veniseră bunicii sau străbunicii ei. Povestea pe care am auzit-o la scoala despre « noi suntem aici de 2000 de ani » nu trebuie sa o luati chiar literal: majoritatea localitatilor din Oltenia au fost depopulate si repopulate de mai multe ori in ultimul sfert de mileniu, asa ca stramosii oricarui oltean au venit din multe locuri.

Улаз у ВрбуDe altfel, cand am iesit de pe autostrada si am luat-o pe un drum national spre Kraljevo, peisajul chiar imi amintea de Oltenia cea mai dinspre munte. Zona aceasta este chiar centrul geografic al tarii si pastreaza inca amintirea faptului ca Serbia a renascut in secolul XIX ca stat taranesc (pana si Karagheorghe, primul domnitor, avea origini taranesti).

Ajungem fara incidente la Kraljevo, prin care trecem repede pentru ca este programat ca etapa la intoarcere. De fapt, avem un traseu in forma de 8, iar Kraljevo este singurul punct prin care vom trece de doua ori.

24 de zile in Balcani (3): O dimineata la Niš


M-am trezit foarte de dimineata. La 6 fara 2 minute eram deja in strada. Credeam ca ma voi plimba cel putin o ora printr-un oras adormit. Dar orasul mi-o luase inainte: laptării, brutării si debite de tutun si ziare erau deschise inca de la 5.30, iar supermarketurile se pregateau sa deschida.

Am dat o prima tura prin laptării, am facut o colectie de placinte si cornuri si m-am intors la hotel unde fetele dormeau cel mai dulce somn, asa ca am estimat la inca doua-trei ore timpul pentru a doua tura.

Im place sa colind orase la ore mai putin « turistice » si oarecum la intamplare. Niš mi s-a parut oprit in timp undeva in anii « 80 ai Iugoslaviei (asa cum i-am vazut la televizor, pe cand, craiovean fiind, a privi la televizor insemna, in trei sferturi din cazuri, a da « pe sârbi »). « Socialismul de consum » titoist a dat faliment la inceputul anilor 90 si a fost apoi inlocuit de economia de razboi. Incredibil, dar adevarat, aceasta tara s-a aflat in razboi civil, cu mici intreruperi, vreme de 20 de ani!

Датотека:A town hall wannabe..jpgOamenii sunt binevoitori. O bunavointa un pic aspra, care are totusi avantajul ca nu te simti dadacit atunci cand ceri ajutorul. Orasul imi pare nu urat ci uratit, asa cum s-a intamplat si cu multe orase românesti in anii 80: biserici ascunse dupa blocuri, spatii verzi reduse la minim, mari bulevarde taiate drept, larg si sec (ceea ce e oarecum necesar la Niš, care e punctul de intersectie a doua mari magistrale europene).

Plecăm tarziu, spre prânz, si sărim peste vizitarea fortaretei si a ruinelor romane, pentru ca vreau să nu pierdem vizitarea manastirii Studenica, aflata in drumul nostru spre Novi Pazar, unde urmeaza sa innoptam.

24 de zile in Balcani (2): Niš


Am ajuns cam flămânzi la Niš. Până ne-am cazat s-a făcut aproape 8. O multime de lactobaruri (cam cum erau si la noi la sfarsitul anilor ’70), majoritatea inchise, cateva rotiserii pe principiul mancatului in picioare sau « ia si mananca din mers », dar tot nu gaseam restaurantul pe care mi-l recomandase  un localnic intalnit la o casa de schimb valutar; vazand ca ma descurcam greu cu casiera care nu stia decat sarbeste, ma intreaba: « Speak English? » « Yes » « Come » (iesim in strada) « You go that direction achzig meters … Capisci? » « Ok, capisci, osamdeset metera napred ».

Facusem deja vreo patru sute de metri. Ne-am intors si abia atunci am vazut, deasupra unei sageti  pe care scria « Kafana » si arata spre o curte, un panou slab luminat pe care scria Зврк(= Titirezul).

Am intrat neconvinsi. Dar cand am iesit eram siguri ca am mancat cea mai buna friptura de miel de pana atunci. De fapt, n-am dat seama ca, daca mancasem vreodata inainte friptura de miel, ceea ce gustasem in acea seara trebuia numit cu totul si cu totul altfel.