Femeile unui scriitor


Intr-adevar, de vazut filmul. Am gasit o varianta cu subtitrari in engleza aici

Blog de vineri

31014« Tu mă iubești pe mine, eu pe Yan, Yan pe Galea, iar Galea pe Marga ».

Săptămâna trecută am terminat de citit cartea « Femeile care scriu trăiesc periculos », de Laure Adler și Stefan Bollmann. Deși constat nu pentru prima oară, curios îmi pare faptul că multe dintre femeile scriitoare, care au lăsat opere valoroase în literatura universală, fie că nu au fost căsătorite, fie că au trăit în cuplu cu o femeie (amantă cu caracter protector, cu funcții de secretară, infirmieră, psiholog, contabil, bonă etc). Rareori când scriitoarele se bucurau de o viață de familie clasică. Scrisul și familia greu se îmbină într-o viață de scriitoare activă.

Bărbații scriitori, dimpotrivă. Au avut alături o soție fidelă, răbdătoare, devotată, care rareori îi împărțea patul conjugal, în schimb, împărțea toate mizeriile, neplăcerile, isteriile, bolile, capriciile, crizele etc. De unele soții de scriitori, omenirea își mai aduce aminte, de altele nu…

Voir l’article original 174 mots de plus

Grădina Ghetsimani


de Boris Pasternak

Stele indiferent clipesc departe
Lumina pe-un cot de drum se prelinge
Drumu-nconjură Măslinii-din-Munte
Sub el, prin vale, Kidronul se scurge.

Poiană tăiată în două fâşii.
Stă-n iarbă Calea Lactee să nască.
Măslini cu luciri argintii-cenuşii
Se străduiesc pe văzduh să păşească.

E grădina cuiva la capăt de drum.
A zis către cei lângă poartă lăsaţi:
“Trist pân’ la moarte sunt în suflet acum
Rămâneţi aici, ucenici, şi vegheaţi”

A renunţat fără împotrivire
Ca pentru plată să se împrumute
Făcând minuni cu-a Domnului mărire.
Om ca şi mine moartea o s-o-nfrunte.

Adâncul nopţii pare acum ţinutul
Distrugerii şi goliciunii hâde.
În Cosmos creşte-n van nelocuitul
Şi doar grădina viaţa o cuprinde.

Privind negre hăuri căzute din har
Pustii, făr` de-nceput şi nesfârşite
Îl roagă să treacă al morţii pahar,
Cu sânge-n sudori, pe Domnul Părinte.

Când ruga-i uşură lingoarea morţii
Văzu lângă drum, din grădină ieşind,
Cum zac pe jos ucenicii cu toţii,
Risipiţi pe pâmânt, fără vise dormind.

El i-a sculat zicând: „Datu-va Domnul
Să-i fiţi în vremea Mea pământ curat,
Iar voi dormiţi, în ceasu-n care Omul
În mâna păcătoşilor s-a dat. »

Şi iată, răsărind de nu-ştiu-unde,
Ceată de robi şi din popor strânsură,
Cu torţe, săbii şi cu Iuda-n frunte –
Sărutul trădării e gata pe gură.

Cu sabia vrea Petru să-i alunge
Într-o clipită tăind o ureche.
Dar aude: „Cearta fierul n-o stinge
Pune sabia în teaca ei veche. »

„Din neguri multă oaste îngerească
Nu mi-ar da Mie Tatăl, să nu poată
Duşmanii fir de păr să îmi clintească?
Zdrobiţi ar fi şi urma lor uitată. »

Şi-ajungem răsfoind a vieţii carte,
La locul cel mai scump din tot ce e divin.
În acest ceas să scriem cu dreptate
Cuvântul şi să-l împlinim. Amin.

E mersul veacurilor ca în pilde,
La mijloc de vreme ia foc pe pământ;
Şi-n faţa-nfricoşatei slave-arzânde,
Cu voie sufăr şi cobor în mormânt.

Şi-a treia zi va fi a ridicării
Din moarte. Ca plutele pe apă se arată,
În lung convoi, scăpând întunecării,
Veacuri ce vin pe rând la Judeacată”

E o încercare a mea de traducere a acestui poem cu imagini atât de vii. Varianta unui mare poet român o găsiţi aici, iar versiunea rusă aici

Dear life


nobelJames E. Rothman (Universitatea Yale), Randy W. Schekman (Universitatea Berkley) si Thomas C. Südhof (Universitatea Standford) au primit anul acesta Premiul Nobel « pentru descoperirea mecanismelor care regleaza traficul vezicular, un sistem major de transport in celulele noastre ». Descoperirile lor au dus si la cunoasterea mai buna a modului de transmitere a informatiei intre celulele nervoase.

Progresele in domeniul neurotransmisiei sunt uimitoare. Si mai uimitoare e insa transformarea acestor impulsuri electrochimice in literatura. In frumusete absolut inutila din punct de vedere adaptativ. Cum ajung niste « fraze » biochimice stereotipe si monotone sa se transforme in mesaje imprevizibile si sclipitoare?

De exemplu, in acest inceput pictural al povestirii Dear life de Alice Munro, scriitoarea canadiana care a castigat ieri Nobelul pentru literatura:

Trăiam când eram tânără la capătul unui drum lung, sau poate doar un drum care mi se părea mie lung. Departe, in spatele meu, când veneam de la scoală, si mai apoi de la liceu, era adevăratul oras, cu activitatea sa si cu trotuarele sale si cu luminile sale stradale dupa ce se lăsa întunericul. Marcând limita orasului, erau doua poduri peste râul Maitland: unul îngust de fier, pe care masinile aveau uneori  probleme in a decide cine se da înapoi ca să o astepte pe cealalta, si o punte de lemn care avea din când in când o scandura lipsă, astfel încât puteai privi  în jos de-a dreptul în apa grăbită si strălucitoare. Îmi plăcea asta, dar se găsea întotdeauna cineva care venea si înlocuia în cele din urmă scândura.

[Es la mañana llena de tempestad]


E dimineaţa de furtună plinăneruda
în inima verii
 
Ca batiste luându-şi rămas bun fâlfâie norii,
vântul îi scutură cu mâinile lui călătoare.
 
Infinita inimă a vântului
bătând peste tăcerea noastră îndrăgostită.
 
Şuierând printre copaci, orchestral şi divin,
ca o limbă încărcată de războaie şi cânturi.
 
Vânt ce poartă în furt grăbit frunzele uscate
şi abate săgeţile latente ale păsărilor.
 
Vânt ce o doboară în val fără de spumă
şi substanţă fără greutate, şi focuri aplecate.
 
Se frânge şi se scufundă noianul său de sărutări
contenit la porţile vântului de vară.
 
Pentru ca tu să mă auzi 

cuvintele mele
se subţiază uneori
ca urmele pescaruşilor pe plaje.
(Pablo Nnerudaeruda – Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere  de Dan Munteanu Colán)
Când Pablo Neruda primea premiul Nobel, in 1971, trecusera 48 de ani de cand poetul isi atinsese zenitul, in chiar prima lui carticica. La 19 ani a publicat Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare. Apoi a creat o multime de personaje sclipitoare cu numele Pablo Neruda: diplomatul, revolutionarul, pacifistul, comunistul. Poetul militant a fost celebrat si premiat gratie puterii stangii intelectuale, dar frumusetea celor 21 de poeme ale zeului tanar izbucneste si in secolul in care nimeni nu mai stie ca Neruda a primit Premiul Stalin.

Realism halucinator al juriului Nobel


Premiul Nobel  pentru Literatură  a fost acordat scriitorului chinez Mo Yan, « care uneste cu un realism halucinator povesti populare, istorie si contemporaneitate ».

Numele autorului inseamna « Nu vorbi ». Cam asta ii reproseaza disidentii chinezi: ca a tacut si tace in legatura cu reprimarea libertatii de opinie in China.

E interesant ca romanul sau cel mai tradus – Sâni mari şi şolduri late – a fost retras din circulatie in China la scurt timp de la publicare, iar autorul a fost obligat sa isi faca autocritica in fata partidului. Mie mi se pare ca a fost o tactica pentru a-l promova « la export ».

Secretarul Permanent al Academiei Regale Suedeze a spus ca a fost o « decizie usoara »! Si a continuat: “Unul dintre lucrurile speciale in legatura cu laureatul din acest an este faptul ca descrie – din interior – o lume la care cei mai multi dintre noi nu au acces ».

Cum stii daca o lume la care nu ai acces e reală sau halucinată? Dar daca decizia a fost « usoara », inclin sa cred ca membrii juriului au actionat sub impresia unei halucinatii. Doar in vis si in delir deciziile par evidente.

Restul e politică.

Un Nobel pentru Pace si Sănătate Mintală


The bond of our common humanity is stronger than the divisiveness of our fears and prejudices. God gives us the capacity for choice. We can choose to alleviate suffering. We can choose to work together for peace. We can make these changes – and we must. (Jimmy Carter – Nobel Lecture, 2002)

Jimmy Carter a implinit astazi 88 de ani. Sunt aproape 10 ani de cand Jimmy Carter a primit un binemeritat Nobel pentru pace. Sunt peste 30 de ani de cand a infiintat, impreuna cu sotia sa, Rosalynn Carter, Centrul Carter cu deviza: Waging Peace. Fighting Disease. Building Hope. (Ne batem pentru pace. Luptam impotriva bolii. Construim speranta).

Centrul Carter are programe consistente de promovare a sanatatii mintale si de protejare a drepturilor si demnitatii persoanelor care sufera de tulburari mintale. Rosalynn Carter are preocupari in acest domeniu de peste 50 de ani.

In Romania se acorda anual, incepand cu 2007, bursele Rosalynn Carter pentru Jurnalism pe probleme de sănătate mintală. Bursierii pe anul 2011-2012 sunt Cristian Lupșa (jurnalist, fondator al publicației Decât o Revistă) și Andrei Pungovschi (fotojurnalist freelance). Ei au propus un proiect jurnalistic pe tema: Costurile personale şi sociale ale tulburărilor de anxietate. Rezultatele sunt remarcabile. Le puteti aprecia aici.

Evocarea Centrului Carter imi trezeste de fiecare data emotia de acum aproape un deceniu, cand, dupa o prezentare a directorului de programe al Centrului, la o intalnire unde lucrau impreuna profesionisti in sanatate mintala si beneficiari ai serviciilor de sanatate mintala, am cantat impreuna We shall overcome

Zoon politikon


In afara de Cetăţeanul Havel pleacă în vacanţă (Cehia, 2006) si Doamna (Franta-Marea Britanie, 2011, in regia lui Luc Besson; Doamna este Aung San Suu Kyi – militanta pentru democratie in Birmania, laureata a premiului Nobel in 1991), programul festivalului de film CINEPOLITICA, ofera timp de 10 zile (11 – 20 iunie 2012) si alte interesante intalniri: cu fostul presedinte François Mitterand (in Le Prince et son image), cu Simeon al II-lea al Bulgariei (in Băiatul care era rege) cu Toscana comunista a anilor ’80 (in Cronaca della Toscana rossa), ca sa dau doar cateva exemple care m-ar putea atreage la Muzeul Taranului, la cinema Studio, sau la sala Elvira Popescu.