Pinguinii nu compun simfonii


TĂRIILE  NOASTRE  SUNT  SI  SLĂBICIUNILE  NOASTRE. Nimeni nu este condamnat sa fie „nebun”, toti suntem vulnerabili in diverse feluri la tulburari mintale.

Daca am avea doar gene „absolut sigure” am fi la fel de putin adaptabili ca pinguinii.

Probabil ca pinguinii nu fac niciodata o boala echivalenta cu schizofrenia, dar nici nu compun simfonii. SLĂBICIUNILE NOASTRE  SUNT  SI  TĂRIILE  NOASTRE.

Daca nu vreti sa aveti de-a face cu nebuni, iata o prima lista de persoane nefrecventabile: Isaac Newton, Ludwig van Beethoven, Michelangelo, Robert Schumann, Virginia Woolf, Winston Churchill, Lev Tolstoi, Eugene O’Neill, Vivien Leigh, Charles Dickens. Lista ramane deschisa.

Cap limpede şi inimă mare


Era un adevarat mentor. Şi unul cu totul deosebit prin aceea că, atunci cand ii solicitai ajutorul, îşi sufleca mânecile şi lucra cot la cot cu tine.

Nu făcea niciodată caz de erudiţia sa (reală, impresionantă!), ci o strecura uneori în discuţie, cu discreţie si cordialitate, astfel încât nu el, ci ideile interlocutorului să fie puse în valoare … (continuarea aici, în seria Admiraţii)

 

Cartea săptămânii (XVI)


Citindu-l pe Turgheniev pune in scena 4 lumi, mergand in perechi.

Prima pereche: o lume traditionala aflata la crepuscul – Irlanda anilor ’50 – si o lume deja moarta ca lume – Rusia anilor ’50 a secolului XIX –  dar pastrata vie ca hiperlume in lecturi din Turgheniev.

A doua pereche: lumea « normala » si lumea azilului psihiatric.

Nu o sa va dezvalui nimic din trama epica, lirica si ideologica a romanului lui William Trevor. E prea bine tesut ca sa va stric placerea de a descoperi, cu surprize la fiecare pas, subtilitatile, muzica si frumusetea povestii.

Va pot spune insa ce scrieri ale lui Turgheniev puteti citi inainte, pentru a gusta mai deplin referintele, frugale, de altfel, din romanul scriitorului irlandez. Am identificat trei romane citate: Pervaia liubov (Prima iubire, 1860), Nakanune (În ajun, 1860), Otțî i Deti (Părinți si copii, 1862).

Sănătos = normal?


ooNormal = care este în concordanță cu norma. Dar daca norma e nesănătoasă?

Mi-am amintit si de un poster-oglindă lansat in 1974 de fundatia olandeza Pandora si care avea inca mare succes in campaniile de destigmatizare a persoanelor cu probleme de sănătate mintala. Textul spune:

ai întâlnit o persoană normală?          si…, ti-a placut?

300 de tulburari mintale si mult mai multe normalitati


Noul Manual Diagnostic si Statistic al Tulburarilor Mintale (DSM 5), programat sa apara in mai 2013, ar putea avea 1000 de pagini si peste 300 de categorii diagnostice. A fost nevoie de 14 ani pentru ca editia a 5-a a bestsellerului  Asociatiei Psihiatrice Americane (DSM produce anual 5 milione de dolari, iar vanzarile totale au ajuns la 100 000 000$) sa fie elaborat. Grupul de Lucru al APA a primit, in cele 3 perioade de dezbatere publica, peste 13 000 comentarii si peste 12 000 e-mailuri si scrisori, fapt calificat ca « o abordare fara precedent in orice alta arie a medicinei ».  
 
Multe dintre comentarii au vizat tocmai tendinta de a pune etichete patologice pe fenomene de firesti in anumite circumstante. Dar, ca sa aiba succes, aceste obiectii ar trebui insotite de un model pozitiv sau macar de o definitie pozitiva a sanatatii mintale. Cat timp sanatatea mintala va fi definita ca absenta a bolii, iar boala va continua sa fie principalul suspect de serviciu pentru orice nefericire, numarul de diagnostice va continua sa creasca; iar cand facem scaderea observam ca sanatosi raman din ce in ce mai putini.
 
Va simtiti sanatosi (mintal)? Si daca da, cum va dati seama de asta?
 
 
 
 

Matineul de sâmbătă (II)


Titlul original în română – Balanţa (1992). Titlul original în franceză – Le chêne (Stejarul).

Regia: Lucian Pintilie

După romanul omonim de Ion Băieşu

În distributie: Maia Morgenstern, Razvan Vasilescu, Adrian Titieni, Anda Onesa, Dan Condurache, Emil Hossu, Magda Catone, Marcel Iures, Matei Alexandru, Victor Rebengiuc

Filmul integral – aici. Iar aiciLe chêne, cântec interpretat de Gilles Vigneault. Am mai ascultat in interpretarea lui imnul national al Quebecului – Gens du pays (unul dintre acele rare imnuri nationale care vorbeste numai despre dragoste, bucurie si viata).

Antipsihiatria – la modă în timpuri nebune


In the context of our present pervasive madness that we call normality, sanity, freedom, all our frames of reference are ambiguous and equivocal. (R.D. Laing – The Divided Self , 1969)

Timpul Raţiunii a creat nebunia azilului psihiatric. Timpurile in care anomia devine regulă dărâmă azilul cu un cost cam mare: societatea devine o instituţie terapeutică totală.

Antipsihiatria refuză simultan definiţia bolii psihice şi definiţia normalităţii.

« În contextul nebuniei atotcotropitoare a timpului nostru, tot ceea ce numim normalitate, sănătate mintală, libertate,  toate cadrele noastre de referinţă sunt ambigue şi echivoce » (R.D. Laing – Sinele divizat, 1969)

Să ne fie ruşine!


Peste 50% dintre noi cred, în anul de graţie 2012, că persoanele care suferă de schizofrenie sunt violente şi ar trebui ţinute undeva departe de societate pentru că reprezintă un pericol permanent.

În aceste condiţii, nici nu am de ce să mă mir de ideile primitive promovate de un reportaj difuzat ieri seară la TVR despre « aceşti psihopaţi lăsaţi în libertate ». În final ecranul era acoperit cu litere mari, roşii (de sânge!!!), care ne anunţau că, într-un an, persoanele cu schizofrenie comit 500 de infracţiuni violente.

Să zicem, de dragul discuţiei, că ar fi o cifră reală (ca profesionist implicat vreme de câţiva ani în proiecte pentru persoanele cu probleme severe de sănătate mintala aflate în penitenciare sau în spitale de psihiatrie  şi măsuri de siguranţă, cred că este o supraevaluare).  Ştiţi câte infracţiuni cu violentă comit, într-un an, persoanele « normale »? Peste 80 000. Altfel spus: din 400 de persoane cu schizofrenie, una singură va comite, anul acesta, o infracţiune violentă, dar « normalii » au o rată de 1 la 200, adică dublă.

Şi ăsta e doar vârful aisbergului violenţei « normalilor ». Vreţi să vorbim despre cele peste 2000 de femei bătute zilnic de partenerii lor « normali »? Dintre care 60-70 sunt omorâte în bătaie în fiecare an. De « normali », desigur. În aproape toate cazurile fiind implicat şi consumul abuziv de alcool. Dar alcoolul consumat excesiv de cel putin 4 milioane de români nu e un pericol atât de mare pentru societate precum schizofrenicii lăsaţi în libertate, nu-i aşa?

Un profesor vienez si un « doctor de Paris »


Eminescu nu a fost nebun. Eminescu a avut o boala. Care nu era data de sifilis.

Cine zice asta? Profesorul Maximillian Leidersdorf, care l-a consultat pe Eminescu in cursul internarii in clinica Oberdöbling din Viena. De ce ar trebui sa-l credem? Pentru ca Leidersdorf era tocmai unul dintre sustinatorii teoriei ca majoritatea bolilor psihice sunt consecinta unor boli fizice, iar in domeniul patologiei generate de sifilis era o somitate; de altfel, in perioada 1883-1887 l-a avut ca asistent pe tânarul Julius Wagner-Jauregg, cel care a primit, in 1927, Premiul Nobel pentru descoperirea malarioterapiei in paralizia generala progresiva, data de sifilis. Ar fi putut, asadar, Leidersdorf sa treaca pe langa acest diagnostic? Eu cred ca nu.

Ginerele lui Leidersdorf (si proprietarul clinicii), doctorul Heinrich Obersteiner, medicul curant al lui Eminescu pe perioada internarii, merge insa dincolo de simpla negare a sifilisului si pune, se pare, si un diagnostic pozitiv al episodului de boala: manie acuta de cauza functionala. Termenul de psihoza functionala fusese pus in circulatie recent (1881) de profesorul Fuerstner, de la Heidelberg, pentru a desemna boli psihice fara cauza organica. Daca documentele clinicii nu ar fi fost distruse in timpul Primului Razboi Mondial, am sti din sursa directa daca Eminescu a fost unul dintre primii « beneficiari » ai diagnosticului de psihoza functionala.

Daca un trio de medici ieseni (dintre care unul a tinut sa adauge dupa semnatura « doctor de Paris ») nu ar fi ignorat acest diagnostic, probabil ca poetul nu ar fi fost supus tratamentelor cu mercur care i-au facut, probabil, mult rau si, foarte sigur, nici un bine. Ignoranta « de Paris » poate fi, cred eu, una dintre cauzele mortii premature a poetului.

Vreau sa precizez ca nu cred deloc in teoria conspirationista a « uciderii » lui Eminescu. Maiorescu si Junimea au strans bani si l-au trimis la cea mai buna clinica a vremii (Leidersdorf a fost chemat si de sultanul otoman Murad al V-lea, consultatie pe care insusi Eminescu o semnaleaza in « Timpul », in august 1876). A fost corect diagnosticat (iar diagnosticianul era chiar cel care infiintase, in 1882, Institutul Clinic de Neurologie din Viena, primul de acest fel din lume), iar episodul psihotic s-a remis complet. O fotografie facuta in 1884 arata un om care ar fi putut fi creativ inca multi ani (chiar daca, ar fi mai avut, probabil, periodic, episoade maniacale si depresive), daca in România ar fi dominat mai devreme ideile psihiatrice germane si nu alienismul francez.

Eminescu a fost dintre cei alesi simultan pentru boala si geniu. Nu este ori/ori. Nu va mai straduiti sa argumentati ca un « nebun » n-ar fi putut crea, in ultimele sale zile, Stelele-n cer. Eu as zice ca unui « normal » i-ar fi fost infinit mai greu sa o scrie. Tariile noastre sunt si slabiciunile noastre.

Hexagonul normalităţii


S-ar putea ca schizofrenia să nu fie o (singură) boală. De-a lungul ultimului secol am înghesuit în acest diagnostic toate antitezele normalităţii ideale. Daca ar fi să desenez geometric domeniul normalităţii, figura rezultată ar fi un hexagon. Între laturile acestui hexagon (fragile linii Maginot, de altfel) mintea mea îşi mentine forma atunci când:

  • Fac diferenţa între real şi imaginar;
  • Ţin anxietatea sub control;
  • Am reacţii emotionale adecvate;
  • Dau un sens experienţelor proprii;
  • Am o imagine de sine stabilă;
  • Stabilesc şi menţin relaţii cu ceilalţi.