Lebede gri (IV)


22. Se pare că fenicienii scriau totuşi destul de mult, dar foloseau un tip de papirus perisabil, care nu rezista atacurilor biodegradative ale timpului. Manuscrisele aveau orată mare de extincţie înainte ca autorii şi copiştii să treacă la folosirea pergamentului în secolul al doilea sau al treilea. Cele care nu au fost copiateîn timpul acestei perioade, pur şi simplu au dispărut.

(Îmi dau seama că trecem printr-o perioadă similară, poate chiar mai dramatică: mediile de stocare a informaţiei se schimbă din ce in ce mai rapid, iar cele care nu vor fi copiate la fiecare schimbare majoră de tehnologie vor deveni rapid « ilizibile » pentru cei mai mulţi cititori potenţiali)

23. Neglijarea evidenţei tăcute este endemică în modul în care studiem comparativ talentul, mai ales în activităţile care sunt infestate de caracteristicile sindromului învingătorul-ia-totul.

(Asemenea manuscriselor feniciene, scrierile multor autori, nu neapărat mai puţin talentaţi, nu ajung până la noi; până la noi ajung, şi cu mult noroc, doar câţiva)

24. O mulţime de oameni care îşi spun scriitori dar operează (doar « temporar ») aparatele strălucitoare de cappuccino la Starbucks. Inechitatea în acest domeniu este mai mare decât, de pildă, în medicină, din moment ce rar vedem doctori servind hamburgeri.

25. Aşa că pot să presupun că pot în mare măsură să apreciez performanţa întregii populaţii dintr-o profesie cum e medicina după eşantionul care este vizibil pentru mine. La fel şi pentru instalatori, şoferi de taxi, prostituate, şi pentru toţi cei din meserii lipsite de efectul de superstar.

26. Consecinţa dinamicii de tip superstar e că, printre altele, ceea ce numim « moştenirea literară » sau « comoara literară » e doar o parte minusculă din ceea ce a fost produs.

27. Ideea mea nu e că Balzac e netalentat, ci doar că e mai puţin singular în talent decât credem.

28. Într-o ţară ca Franţa, unde tot mai mulţi oameni scriu cărţi şi în acelaşi timp, din păcate, tot mai puţini oameni le citesc, editorii literari respectabili acceptă unul din zece mii de manuscrise ale unor autori încă nepublicaţi.

(Cele mai multe dintre aceste manuscrise nici nu vor fi citite. Ironic, se întâmplă uneori acelaşi lucru cu manuscrisele ulterioare al scriitorilor de succes – următoarele cărţi sunt acceptate nu numai fără a fi citite de editor, dar chiar înainte de a fi scrise!)

Lebede gri (II)


Transcriu aproape în întregime subcapitolul Natura umană, fericirea şi recompensele primite grămadă

8. A câştiga 1 milion de dolari într-un singur an, după ce nu ai câştigat nimic în cei nouă ani dinainte, nu aduce aceeaşi plăcere ca distribuirea totalului în mod egal pe cei zece ani, adică ai o plăcere mai mare dacă vei câştiga 100 000 zece ani la rând. Aceeaşi regulă este valabilă şi pentru ordinea inversă – dai lovitura în primul an şi apoi nu mai câştigi nimic în cei nouă ani rămaşi.

9. Cumva, sistemul tău de plăcere/recompensă este saturat destul de repede şi nu poţi reporta plăcerea.

10. De fapt, fericirea ta depinde mult mai mult de numărul de situaţii în care ai emoţii pozitive decât de intensitatea acestor afecte pozitive. Cu alte cuvinte veştile bune sunt în primul rând veşti bune; cât de bune contează mai degrabă puţin.

11. Aşa că pentru avea o viaţă placută e mai bine să distribui aceste mici afecte pozitive cât mai uniform de-a lungul timpului. Multe veşti uşor pozitive sunt preferabile unei singure grămezi de veşti mari.

12. Deci, din punctul de vedere al « contabilităţii plăcerii », nu merită să tragi pentru un singur mare câştig. Suntem hărăziţi natural să ne extragem bucuria vieţii din recompense moderat plăcute, dar frecvente.

13. Aceeaşi proprietate se aplică invers nefericirii. E mai bine să îngrămădeşti toată durerea într-o perioadă scurtă decât să fie întinsă pe un timp mai lung.

14. Dar unii oameni reuşesc să depăşească asimetria durerilor şi bucuriilor, să evadeze din deficitul de plăcere, să se poziţioneze în afara jocului – şi să trăiască sperând.

Lebede gri (I)


Am terminat cu greu Lebăda Neagră sau impactul lucrurilor foarte improbabile, de Nassim Nicholas Taleb. Autorul are un stil care combină colocvialul cu multiple note de subsol, cu multe redundanţe, reveniri şi idei pe care le lasă baltă la jumătate. Presupun că ar fi un excelent partener de conversaţie, dar în scris îi lasă pe jumătate dezamăgiţi atât pe cei care ar putea urmări ideile ştiinţifice şi filosofice, cât şi pe cei care ar aprecia un stil pe alocuri  fermecător.

Astea fiind zise, nu regret că am citit cartea rând cu rând, pentru că găseşti mărgăritare unde te aştepţi mai puţin. Asta ar putea fi, în mod ironic, încă o aplicaţie la ideea centrală a cărţii: credem că ştim mai mult decât ştim de fapt şi subestimăm ceea ce nu ştim; iar impactul poate fi devastator atunci când nu ştim că nu ştim. Aşa că pentru cititorul care nu se grăbeşte să spună că Taleb bate apa-n piuă, iată că vine, pe neaşteptate, şi recompensa: câte o lebădă neagră de toată frumuseţea, cum e, de exemplu, ideea că există, de fapt, două regimuri ale realităţii, pe care el le numeşte Mediocristan şi Extremistan. Şi că, în Extremistan, noi putem fi izbiţi violent de apariţia unei Lebede Negre negative (există şi pozitive!) atunci când operăm cu reguli valabile în Mediocristan.

Autorul nu ne spune că am putea prezice apariţia Lebedelor Negre (pozitive sau negative), ci ne propune o abordare sceptică şi empirică a ceea ce ştim şi a ceea ce nu ştim (inclusiv ceea ce nu ştim că nu ştim!), astfel încât unele lebede negre şi multe lebede albe să devină gri, evitând astfel catastrofele, dar fiind în continuare expuşi la noroc.

Iată o primă serie de lebede gri:

  1. Cărţile citite sunt mult mai puţin valoroase decât cele necitite.
  2. Istoria este opacă. Vezi ce se întâmplă, nu scenariul care produce evenimentele.
  3. Savanţii pot să râdă de predecesorii lor, dar, din cauza unei serii de predispoziţii mentale, puţini îşi dau seama că va fi cineva care să râdă de convingerile lor într-un viitor dezamăgitor de apropiat.
  4. Să luăm, de pildă, un curcan care este hrănit în fiecare zi. Fiecare hrănire va întări convingerea păsării că este regula generală a vieţii să fii hrănit în fiecare zi de membri ai rasei umane, prietenoşi şi « acţionând pentru a-ţi satisface cel mai bine nevoile ». Într-o miercuri după-amiază, în ajunul Zilei Recunoştinţei, ceva neaşteptat i se va întâmpla curcanului.
  5. Ştim mult mai sigur ce e greşit decât ce e corect.
  6. Avem tendinţa de a ne aminti acele fapte din trecut care se potrivesc unui fir al poveştii, în acelaşi timp neglijând altele, care nu par să joace un rol cauzal în poveste.
  7. Această simplă inabilitate de a ne aminti adevărata succesiune a evenimentelor, punând în loc una reconstruită, va face ca istoria să apară retrospectiv ca mult mai explicabilă decât a fost sau este, de fapt.