Un roman cum nu mai avem altul


ligia ruscuRomanul « O dimineaţă la vânătoare », de Ligia Ruscu, e senzaţional. A apărut în vara aceasta şi se poate spune că este un dublu debut – al autoarei (care, la 47 de ani, intră în literatură cu o lovitură de maestru) şi, deşi vi se va părea poate nerezonabil ce zic, eu zic că avem de-a face cu primul roman istoric adevărat din literatura română (mi-ar plăcea să îmi daţi contraexemple, abia aştept să comentăm după ce citiţi cartea!).

Primul titlu care mi-a venit în minte pentru această postare a fost « Balzac, Stendhal şi Agatha Christie » (şi îmi părea rău că nu mai rămânea loc şi pentru Dumas). Am văzut apoi că un comentator mai avizat (Ovidiu Pecican, în revista Apostrof) ajunsese la aceeaşi concluzie: că Ligia Ruscu combină ingenios în scrisul său tuşe din aceşti patru mari în genurile lor, reuşind totuşi să-şi contureze un stil propriu; ba mai adaugă Ovidiu Pecican, pe bună dreptate, şi un buchet de autoare britanice (din care proza Ligiei Ruscu nu se inspiră, ci al căror aer îl respiră). Fiind eu un mare fan Jane Austen, m-am mirat că nu mi-a venit în minte numele, deşi îi simţisem mireasma de flori de câmp. Dar să vă las să citiţi un fragment din cronica mentionată (fragment care include şi o lovitură de maestru – a criticului, de data asta):

« Familie, chiverniseală, preocuparea pentru un testament a potenţialilor moştenitori, călătoria la un conac boieresc de la ţară sunt elemente ce pot fi regăsite şi la Jane Austin, şi la surorile Brontë, şi la Daphne du Maurier, deşi cea care scrie nu aparţine unei tradiţii literare anglo saxone, ci propriei noastre literaturi. […]Textul ei nu are nimic din romanul burghez, „proustian“, al Hortensiei Papadat Bengescu, şi nici din Dimineaţa pierdută a Gabrielei Adameşteanu, după cum nici din stilul aventuros şi alert al Ursitei lui Hasdeu. Te duce cu gândul mai degrabă la stendhalism şi balzacianism, la Al. Dumas tatăl chiar, cel din naraţiunile de fundal, din povestirile contemporane acestuia, explorând o versiune de romantism echilibrat, o alianţă a lui cu un anume realism istoric. Naraţiunea liniară, fără meandre şi surprize de anvergură, care să răstoarne perspectiva, captivează şi poartă mai departe cititorul, către deznodământul unei poveşti de dragoste ce se împleteşte şi din tatonări aşa zicând criminalistice. Dar, remarca o persoană avizată, cea mai potrivită trimitere culturală pentru ataşamentul dintre Sofia şi Receanu rămâne cea referitoare la Scarlet O’Hara şi Rhett Butler din faimosul roman al Margretei Mitchell, Pe aripile vântului. Să fie vorba despre o influenţă insidioasă şi rămasă ascunsă chiar şi pentru autoare? Ori despre pariul unei replici româneşti? Cert este că O dimineaţă la vânătoare – titlu ce aminteşte de Dramă la vânătoare de A. P. Cehov – se recomandă ca o lectură agreabilă şi recompensantă. »

Sunt tare curios cine e « persoana avizată » care i-a sugerat lui Ovidiu Pecican trimiterea la Rhet Butler. În timpul lecturii nici măcar n-am mirosit apropierea Alexandru Receanu – Rhett Butler, dar acum mi se pare izbitoare asemănarea. Pe Scarlett O’Hara nu o prea recunosc. Mostre de Cehov sunt câteva (scenele cu boierul Bălteanu, sau cea a chefului de la colonelul Gribovski), dar, în ansamblu, romanul Ligiei Ruscu e mai degrabă tolstoian (deşi aş spune că Război şi Pace, în ansamblu, e un roman istoric mult mai diluat cu filozofări decât O dimineaţă la vânătoare).

Lectura e agreabilă şi captivantă. Nu e ca şi cum aş spune că e o carte « drăguţă », călduţă. Repet ce am spus în titlu: e un roman cum nu mai avem altul. Care ar trebui avut în vedere de profesorii de limba română pentru al pune în fruntea recomandărilor atunci când vor să stimuleze cititul folosindu-se de plăcerea lecturii.

Şi ar trebui avut în vedere de profesorii de istorie atunci când vor să trezească interesul pentru istoria României (am uitat să va spun că Ligia Ruscu o diletantă în literatură, ca profesionistă cercetează şi predă istoria antică la Universitatea Babeş – Bolyai din Cluj), mai ales că romanul recreează atmosfera din Ţara Românească în perioada anilor « 30 ai secolului XIX (dar cu frecvente trimiteri la perioada 1806-1812, sau la « zavera » de la 1821 – cea care era descrisă în manualele din anii naţional-comunismului ca « revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu »), epocă prin care se trece « pe repede înainte » la orele de istorie (asta dacă se trece vreodata prin ea!). E o perioadă de tranziţie (în toate: în îmbrăcăminte, în bucătărie, în limbă, în alfabet ş.a.), dar e chiar tranziţia din care se naşte România modernă.

Avem în literatura română fantezii istorice (Sadoveanu fiind exponenţial pentru acest gen care a fost catalogat abuziv ca roman istoric) şi avem reconstituiri de atmosferă pentru intrigi amoroase, poliţiste sau psihologice proiectate în trecut. Roman istoric adevărat pănă în anul graţiei 2014 nu s-a scris. Acesta e primul. Şi, întâmplător sau nu, începe cu începutul: vremea bunicilor şi străbunicilor României moderne.

Şi mai e un mare merit în venele de istorie din acest roman: autoarea reuşeşte să de la o parte pâcla ideologiilor ulterioare şi să ne dea o versiune la dimensiunea umanului, ca şi cum te-ai întoarce de-adevăratelea cu mintea la 1832 si n-ai şti nimic din ce va urma, cui i-a dat şi cui nu i-a dat istoria prim-planul în deceniile care au urmat.

Constat că nu sunt atât de aberant pe cât credeam cu ideea că O dimineaţă la vânătoare e singurul roman istoric scris vreodată în limba română. Zice Cosmin Ciotloş în România literară:

« Nu fac statistică aici, dar merită subliniat că într-un fel, O dimineaţă la vânătoare vine să umple nişte goluri. Unul e cel de perspectivă, reconstituirile neideologizate de epocă şi de imaginar colectiv fiind, cum am văzut, deficitare. Celălalt se referă strict la perioadă. Dacă parfumul fanariot a aprins curiozitatea prozatorilor români (ca şi frenezia revoluţionară paşoptistă), dacă balcanismul i-a cucerit pe destui (de toată mâna), despre tranziţia aceasta, despre deceniile în care Ţările Române se reoccidentalizează sub presiunea modelului francez şi cu sprijin rusesc nu s-a prea scris nimic valabil. Pe acest fundal, o serie de întâmplări de tip policier (declanşate de un accident cinegetic, care se dovedeşte a fi o crimă) nu e numaidecât o găselniţă, cât un fapt ce ţine de stilistica epocii. N-am să stric, deci, plăcerea cititorilor, devoalând făptaşul şi urmărind raţionamentele detectivistice din roman. »

Vă las şi eu să savuraţi deliciile stilistice, detectivistice şi istorice etalate în acest roman de excepţie (în sensul cel mai propriu al cuvântului). Mai adaug doar o prezentare TV concisă şi precisă, marca Dan C. Mihailescu – aici.

Miss Uni(c)vers – Semifinala moldo-franceză


În părul tău e blonda auroră
Şi-n ochi – eternul nimb al strălucirii.
Făptura ta o leagănă zefirii
Şi-n glasul tău e-o muzică sonoră.

Pe trupul tău divin întreaga floră
Şi-a dat tributul ei sortit iubirii
Şi-n sânii tăi, tăria răzvrătirii
Suprema năzuinţă ţi-a dat soră.

Spre fructul cald al poamei tentatrice
Nu poate-oricine-n fapt să se ridice!
Nu poate-oricine roadele să guste,

De-a fi gravat – ca-n plăci de gramofoane –
Dospit în carnea bestiei auguste –
Sonorul ritm al speciei umane! »

(Benjamin Fondane – Eva)
În grupa semifinală B (Benjamin Fondane) puteţi vota versuri de Mihai Eminescu, Grigore Vieru şi Jacques Prévert.
Puteţi bifa oricâte variante. Dacă votaţi şi « Alte versuri de… » lăsaţi un comentariu cu versurile preferate.

Versurile citate sunt din Frumoasă și jună de Mihai Eminescu, Singurătate de Grigore Vieru şi Je suis heureuse de Jacques Prévert.

Flori, fete, filme si povesti (8)


1. Floarea se mai cheama si … africană

File:VenusVictrix.jpg2. Fata este Pauline. S-a nascut intr-o insula care pretinde a fi pamantul natal al lui Cristofor Columb. S-a maritat cu un general republican care a guvernat pentru un an insula Saint-Domingue, botezata initial, de Columb, Hispaniola. Dupa ce generalul moare de febra galbena, se marita a doua oara, devenind Printesa Borghese. Mai mult nu va spun deocamdata, iar in loc de portret anexez o sculptura de Canova, care o infatiseaza ca Venus Victrix.

affiche Le rouge et le noir3. Filmul din 1954 îi are ca protagonisti pe Danielle Darieux si Gerard Philipe. O versiune mai noua (1997) pentru televiziune puteti vedea aici.


4. Iar povestirea… Zice autorul, in loc de prefata:

« Povestirea aceasta a fost scrisa in iarna lui 1830 si la o departare de 300 de leghe de Paris […] »

Si incepe astfel:

« Pe 15 mai 1796, generalul Bonaparte isi facu intrarea in Milano in fruntea acestei tinere armate care tocmai trecuse podul de la Lodi si aratase lumii ca, dupa atatea secole, Cezar si Alexandru aveau un urmas. »

Cum se numeste floarea?

Regalitatea la feminin: exemplul unor femei exceptionale


Atât experiența mea în sociologie, drept internațional și științe politice*, cât și faptul că am fost binecuvântată să am în moștenirea familiei mele exemplul unor femei excepționale, care au jucat un rol influent în viața publică, au format convingerea mea fermă că femeile trebuie să joace în lumea de astăzi un rol extrem de important.

Străbunica mea, Regina Maria, regina consoartă a României intre 1914 si 1927, rămâne o figură foarte admirată și iubită. Eforturile sale umanitare și diplomatice pentru țara noastră în timpul Primului Război Mondial și ulterior, în 1919, la Conferința de Pace de la Paris, au câștigat aprecierea și afecțiunea întregii lumi .

Predecesoarea ei, Elisabeta, prima regină a României, pe lângă faptul că a fost o regină progresistă, a fost un autor internațional celebru și poetă, fiind cunoscută peste tot în Europa, sub pseudonimul Carmen Sylva. A publicat peste 53 de volume, în șapte limbi europene, a înființat instituții pentru săraci, școli, spitale, cantine, sanatorii, școli de gătit și creșe, a luptat pentru respectarea legilor sanitare.

Bunica mea, regina Elena a României, a jucat un rol luminos, chiar dacă discret, în istoria întunecată a României din secolul 20.[…]. Ea a fost un sprijin constant al forțelor democratice din România în perioada cuprinsă între 1940 și 1947.[…] În fața tiraniei a nazismului, ea a afișat cu hotărâre un caracter puternic, urmărind ceea ce știa a fi drept și bun.[…]

Și astăzi, mama mea, Regina Ana, este o amintire vie că, în fața pericolului, femeile se pregătesc și sunt gata să lupte pentru o cauză nobilă – aceea a libertății și a democrației. Regina Ana a fost locotenent în armata franceză, a luptat în al doilea război mondial conducând o ambulanță, ca asistentă medicală militară, și a fost distinsă cu Croix de Guerre de către Franța pentru serviciul ei.[…]

Capacitatea noastră de a purta de grijă este punctul nostru forte. Ori de câte ori lovește un dezastru, femeile se dovedesc a fi cele in care poti avea încredere pentru a reconstrui rapid și eficient rețelele de resurse necesare pentru ca o comunitate să prospere.[…]

(Principesa Margareta a României – Women’s leadership: Model for 3rd millennium, discurs rostit la al XVI-lea Summit Economic Eurasiatic Marmara, Istanbul,  10 aprilie 2013)

Textul integral original (în limba engleză) îl găsiti pe blogul Principelui Radu – aici.

* Principesa Margareta a absolvit Facultatea de Sociologie, Ştiinţe Politice şi Drept Internaţional Public a Universitatii din Edinburgh, Scoţia, în 1974. A fost cercetător în domeniul sociologiei medicale şi al sănătăţii publice în universităţi din Anglia (1974 – 1983) şi apoi (1983 – 1989) în agenţii ale ONU (Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie). Din  august 1989 s-a dedicat cauzei României.

LIEBSTER AWARD


Am primit aceasta nominalizare de la Lucy Visinescu. Ii multumesc.

2premio-l (1)

Regulile concursului:

1.Numeste si multumeste persoanei/blogului care ti-a acordat premiul.
2.Scrie unsprezece lucruri despre tine.
3.Raspunde la intrebarile adresate si formuleaza  noi intrebari pentru nominalizati.
4.Nominalizeaza noua bloguri pe care la admiri si au mai putin de doua sute de urmaritori.
5.Anunta nominalizarea pe paginile fiecarui blog

Raspunsurile mele la cele 11 intrebari puse de Lucy:

  1. Ce-ti place cel mai mult la tine? Lenea creatoare.
  2. Ce iti place sa faci? Sa ascult.
  3. Care este  melodia/cartea preferata? Simfonia a IIIa de Brahms / Anna Karenina
  4. Cum iti doresti sa arate viata ta peste zece ani? Ca in urma cu 20 de ani.
  5. Vacanta ideala? Primavara la Barcelona, vara in Gran Canaria, toamna in arondismentul 10 al Parisului, iarna la Predeal.
  6. Ce tolerezi cel mai putin? Ura.
  7. Ce admiri cel mai mult la o persoana? Capacitatea de a admira.
  8. Cum definesti fericirea? Tot ce nu e nefericire.
  9. Care este filmul preferat? Cyrano de Bergerac (1990)
  10. Care este modelul tau personal? In viata publica, Majestatea Sa Regele Mihai; in meserie, Domnul Profesor Constantin Oancea; in familie, tatal meu.
  11. Cand ai fost ultima oara la stomatolog? Acum ceva mai mult de un an, cred.

Nominalizarile mele sunt:

  1. http://blogaradean.wordpress.com/
  2. http://tudorvisanmiu.wordpress.com/
  3. http://sagy.wordpress.com/
  4. http://www.mihalca.ro/
  5. http://comentatoramator.wordpress.com/
  6. http://g1b2i3.wordpress.com/
  7. http://filofteia.blogspot.ro/
  8. http://calatoriifestinalente.wordpress.com/
  9. http://anomismi.wordpress.com/

Intrebarile mele pentru nominalizati:

  1. Despre ce nu ati avea curaj sa scrieti pe blog?
  2. Câti prieteni aveti?
  3. Care e personajul literar preferat?
  4. Ce ati fi dorit sa inventati?
  5. Ce ati alege: tinerete fara batranete sau viata fara de moarte?
  6. Din care dintre calitatile personale ati da si altora?
  7. Numiti 5 oameni frumosi.
  8. Care e filmul preferat?
  9. Inventati un cuvant pe care sa il daruiti limbii române.
  10. Cum deosebiti binele de rau?
  11. Care e specia vegetala de care sunteti atasat?

Cartea săptămânii (XIII)


img071Personaje cu nume romane (Septicius Clarus, Vespasian, Crispus) se misca intr-un decor postmodern in care isi fac loc doar doua denumiri geografice actuale (speciale pentru autoare) – Parisul si Marea Neagra.

Alegoria lupilor atacand Santa Barbara se petrece la acest Pont Euxin unde Ovidiu si-a scris Tristele – Ovidiu care este una dintre referintele constante ale Profesorului (Septicius Clarus), si ale carui Metamorfoze furnizeaza pretextul literar al romanului Juliei Kristeva.

Barbaria se dovedeste a fi interioara, nu exterioara. Barbarii nu sunt la porti ci bine inserati  in banalitatea cotidiana. Banalitate a raului.

« Ce murdărie este această banalitate, reziduu permanent al cotidianului care te face sa-ti fie rusine desi in secret iti place – dar chiar este atat de secret? Secretul banalitatii este un jeg psihic, psihicul ca o excretie de negandit. Murdareste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti, nu te bate, nu te abate, nu aspira, nu inspira, fă-te mic, viclean, razbunator, pune un lup, mascheaza-te, strecoara-te, fii realist – stii unde duc iluziile -, pierde-ti iluziile. »
Disparitia ultimului martor al raului inseamna oare ca nu exista crime?  Ca exista doar lupii si nimicul?
Presupune ca esti anonim: e ca si cum ai spune ca esti nimeni. Se poate comite o crima impotriva nimanui? Va intreb. Necunoscutul a fost candva enigmatic, divin sau stiintific. Astazi, la Santa Barbara, necunoscutul este punerea in scena a unei non-crime. Cand nu sunt lupi, oamenii sunt nimeni. Asa ca pot fi morti, moartea nimanui, dar nu exista crime. Nici o neliniste, angoasa, cerere, proces, nimic nu misca, totul este suspendat in fata Anonimului.

[Să ne întoarcem la Cuza?]


« Scuzaţi că vă spun, dar nici Cuza nu a abdicat tocmai în formă legală, şi el a cam fost cu tunul la tâmplă. Abdicarea de la tron este de obicei impusă şi nu pentru că se plictiseşte regele de domnie. Să ne întoarcem la Cuza? » (dintr-un comentariu la postarea Caut republican fără prejudecăti…)

Una dintre obiectiile frecvente impotriva reinstaurarii monarhiei este ca nu putem da timpul inapoi: « asta e, legala, nelegala, abdicarea s-a produs si a produs efecte; acum a trecut timpul monarhiei ». Sau, cum zice comentatorul de mai sus:  « Să ne întoarcem la Cuza? ». Parerea mea e ca ne-am intors deja inainte de Cuza. Cand Principatele se aflau sub garantia comuna a Marilor Puteri (7, pe atunci), iar Conventia de la Paris tinea loc de constitutie si lege electorala. Cand orice ar fi zis electoratul, votul trebuia recunoscut de Marile Puteri.

Ce au facut boierii patrioti? Au propus unirea sub un  domn strain dintr-o dinastie europeana. Europa mare a zis nu. Atunci s-au gandit la trucul cu alegerea aceleiasi persoane in ambele tari. E bine de stiut ca domnia nu era ereditara si nici macar pe viata – domnul era ales pe 7 ani (era deci un fel de presedinte de republica, una de genul actualei Republici Franceze). Cuza era si el pentru aducerea unui domn strain si a promis in repetate randuri ca va abdica la momentul oportun pentru a atinge si acest deziderat exprimat de Divanurile  Ad-hoc. Deriva napoleoniena a lui Cuza a generat asa-zisa « monstruoasa coalitie » intre conservatori si liberali pentru rasturnarea sa si aducerea principelui strain care s-a dovedit atat de benefic pentru România.

Dar noi suntem iarasi inainte de Cuza. Intr-o situatie oarecum paradoxala: stim cine este regele care va sa vina, dar nu se gaseste nici un Cuza care sa spuna: « Vreau sa fiu ultimul presedinte al României! Am nevoie de acest mandat doar pentru a convoca referendumul pentru revenirea la monarhia constitutionala, fundamentul si scutul României moderne ».

NB:  « Monstruoasa Coalitie » nu a apucat sa « sarbatoreasca » 2 ani de existenta. In sase luni a reusit sa-l aduca pe Carol I ca domn si apoi liberalii si conservatorii si-au reluat rolurile firesti in lupta politica.

Nebuníi


matisseAu trecut deja 300 de ani de la moartea lui Corelli. Un dans nebun al timpului.

Dansul numit de Corelli La folia avea deja cel putin 300 de ani cand  compozitorul italian l-a introdus in lumea mare a muzicii. Unde si-a pierdut o parte din salbaticie si vitalitate, dar se pare ca a castigat o profunzime hipnotica.

Dansul pare sa fie portughez la origine, dar ajunge dincolo de Pirinei sub numele de Nebunie de Spania (Folie d’Espagne). Aici Lully are grija sa interpreteze intr-o cheie triumfalista acest dans taranesc al fertilitatii si al noptii, ca sa fie pe placul Regelui – Soare.

Carl Philipp Emanuel Bach readuce, daca nu noaptea, macar ceata Marii Nordului, dar si un soare berlinez  mai nonsalant in ale sale variatiuni pe tema Nebuniei spaniole.

Matisse ne intoarce insa in chiar negura originara  Nebuniei in seria sa de Dansuri. Les Capucines à la Danse implineste 101 ani, dar nu-i arata.

Daca in dansul portughez din secolul al XV-lea, barbati costumati in femei sunt purtati pe umeri de alti barbati, Matisse renunta la costume, renunta la barbati, renunta la femei si ramane cu zborul pur al vietii.

Imi place Corelli. As fi putut sa va propun oricare dintre muzicile lui. Am ales La folia pentru ca voiam sa o leg de Dansurile lui Matisse. Care ar fi trebuit sa introduca randurile despre tulburarea bipolara pe care planuiam sa le adaug la compilatia Culorile depresiei.

Dar Portugalia si Spania mi-au dat ideea de a mai citi cate ceva despre Juan Carlos I (pe romaneste ar fi Ioan Carol I – ceea ce era un motiv in plus intr-o tara in care atatia Ioni tocmai isi serbasera ziua in tara intemeiata de Carol I). Am gasit insa doua linkuri catre doua filme destul de lungi (un interviu de anul acesta, la implinirea varstei de 75 de ani si un film facut in 2000 de tve, cu ocazia aniversarii a 25 de ani de la reinstaurarea monarhiei in Spania).

A durat trei ore, dar a meritat. Filmele sunt in spaniola, dar cred ca sunt inteligibile pentru foarte multi romani; si foarte instructive, asa ca voi reveni cu secvente care arata remedii incercate cu succes pentru unele nebunii politice cunoscute.