Elogiu votului negativ


Votul negativ este  baza unei comunitati democratice.

O societate democratica functioneaza decent atata vreme cat cetateanul isi exercita dreptul si datoria de a limita puterea guvernantilor.

Orice putere are tendinta de a isi extinde prerogativele in dauna libertatii cetateanului (nu e nevoie sa reproduc aici convingatoarea demonstratie a lui Raymond Aron pentru ca am avut nefericitul privilegiu de a experimenta acest lucru de 3-4 ori in Romania ultimilor 22 de ani). 

Politicieni care au abuzat de putere ne reproseaza acum ca am votat negativ. Ei bine, singura putere reala a cetateanului este votul negativ. Datoria politicianului nu e sa produca programe. Datoria politicianului e sa ma reprezinte. De fiecare data cand nu face asta sa se astepte la un vot negativ.

Datoria mea e sa sanctionez fara ezitare orice incercare a puterii de a face ceea ce nu i-am cerut sa faca pentru mine. Nu sunt obligat sa produc solutii (nu toate problemele au solutii), dar e foarte legitim sa le retrag dreptul la semnatura in numele meu celor care   mi-au inselat increderea sau au incercat sa imi reduca libertatile in folosul lor.

Votul negativ este cea mai pozitiva atitudine democratica. Absenta de la vot paveaza calea puterii absolute. Votul pozitiv e, de fapt, un vot de incredere; dar daca politicianul ales astfel nu se teme de un vot negativ, nu va intarzia sa intre pe autostrada spre abuzul de putere.

Zoon politikon


In afara de Cetăţeanul Havel pleacă în vacanţă (Cehia, 2006) si Doamna (Franta-Marea Britanie, 2011, in regia lui Luc Besson; Doamna este Aung San Suu Kyi – militanta pentru democratie in Birmania, laureata a premiului Nobel in 1991), programul festivalului de film CINEPOLITICA, ofera timp de 10 zile (11 – 20 iunie 2012) si alte interesante intalniri: cu fostul presedinte François Mitterand (in Le Prince et son image), cu Simeon al II-lea al Bulgariei (in Băiatul care era rege) cu Toscana comunista a anilor ’80 (in Cronaca della Toscana rossa), ca sa dau doar cateva exemple care m-ar putea atreage la Muzeul Taranului, la cinema Studio, sau la sala Elvira Popescu.

Sincerităţi de ţoapă


« 14 decembrie [2006]

………………………………………………………………………………………………………………………………….

Constat că de câte ori cineva vrea să scuze grosolăniile unuia […] zice: « Cel puţin, e sincer ». De parcă sinceritatea ar fi o calitate în sine şi n-ar exista sincerităţi greţoase de care se folosesc mârlanii pentru a fi mârlani şi ţoapele pentru a fi ţoape. S-ar putea vorbi chiar de un « tupeu al sincerităţii » care te face să regreţi că nu sunt mai mulţi « ipocriţi » capabili să nu confunde sinceritatea cu lipsa celor şapte ani de-acasă. V-aţi gândit vreodată cum ar arăta o societate în care n-ar funcţiona niciun fel de ipocrizie? »

………………………………………………………………………………………………………………………………….

Octavian Paler, acum 5 ani. Cu 5 luni înainte de tăcere. Acum stă pe birou şi mă priveşte de pe coperta cărţii lui Daniel Cristea – Enache. Am avut şansa să stau de vorbă câteva zeci de minute cu domnul Octavian Paler, acum mai bine de 10 ani. Părea că are tot timpul din lume atunci cand voia să-l dedice unui argument. Şi raţionamentul era aproape întotdeauna diamantin – lucid, simetric, penetrant.

 » 15 decembrie

…………………………………………………………………………………………………………………………………

Tot ce mai ţin minte din drama unde Schiller ne vorbeşte de Wilhelm Tell e acest amănunt: cineva (am uitat numele personajului) pune în vârful unei prăjini o pălărie pe care cetăţenii disciplinaţi trebuie s-o salute! Aşa că să nu ne mai mirăm de nimic. »

Cred că realitatea a bătut in 5 ani şi imaginaţia şi raţionamentele lucide ale lui Octavian Paler. S-ar fi mirat şi Domnia Sa de noile recorduri în materie de « sincerităţi » şi de salutarea sârguincioasă a pălăriilor din vârful prăjinii.