Paradoxurile libertăţii


Herr Doctor,

Sir Karl,

I have some hope that this letter will be correctly forwarded to you from office@openuniverse.org. Yesterday I had a philosophical debate (as a dilettant) with my daughter (incidentally, she came in this world in the year you left it). On freedom. Eventually, she decided to write a letter to Benedictus Spinoza to express some criticism on Proposition XXXIII. Apparently, she consider with serenity your warnings about the enemies of the open society and the paradox of freedom. So, I decided to write a letter to you.

Vă scriu dintr-un secol care a inceput printr-o ilustrare eclatanta a  paradoxului tolerantei: tara care a statuat toleranta ca unul dintre principiile sacrosancte ale organizarii societatii a fost lovita chiar in inima ei libera de cei care promoveaza intoleranta.

…………………………………………………….[continuarea aici]

Platon şi Aletheia: o dragoste neîmpărtăşită


Adevărul e dincolo de aparenţele lumii sensibile, în lumea ideilor, ne asigură Platon. Dar asta după ce ne prezintă, în primele Dialoguri, metoda mult mai senzuală a maestrului său, Socrate. Acesta « moşeşte » adevărul, în discuţii cu oamenii lumii acesteia, făcând apel la experienţele lor mundane.

Cumva, Socrate ne spune că adevărul se află printre noi şi trebuie doar să ne amintim ceea ce uităm în graba zilei sau sa băgăm în seamă lucruri pe care le ignorăm sau să limpezim apele tulburi ale minţii cu ajutorul altor minţi.

Platon s-a îndrăgostit de un adevăr inaccesibil. Acel adevar al lui Socrate, umblând desculţ pe drumuri, era prea umil pentru a fi iubit aristocratul Platon. Dar Adevărul aflat departe, în lumea inteligibilă, nu i-a răspuns la scrisori.

Poate pentru că adresa era greşită. Aletheia e ne-uitare. Neuitare într-o memorie de om aici şi acum. În lumea sensibilă şi luminată de o inteligenţă personală.

În pridvorul bisericii Sf. Nicolae din Turnu Roşu i-am văzut pe Socrate şi Platon privind din nou împreună spre aceslaşi Adevăr. Acela care e prezent oriunde doi sau trei oameni îl caută cu bună credinţă.

Am scris aceste rânduri în atmosfera încărcată de vanitaţi intelectuale platonice a verii vrajbei noastre. As vrea ca intelectualii să redevină « moaşe » ale adevărului. Multi suntem încă prinşi în vraja lui Platon şi credem că putem dicta cetăţii în numele unui adevăr greu accesibil. Cu frustrarea cronică a unei iubiri neîmpărtăşite.

Socrate la cizmărie


« Simon era cetăţean atenian şi cizmar. Când Socrate începu să vină în atelierul lui şi să discute cu cineva, el se obişnui să însemne tot ceea ce putea să-şi amintească. Aceasta-i pricina pentru care oamenii au numit dialogurile lui Dialoguri cizmăreşti. Aceste dialoguri sunt în număr de treizeci şi trei[…] Ni se spune că el, cel dintâi, a pus conversaţiile lui Socrate sub formă de dialog. Pericle îi făgădui să-l sprijine şi-l rugă să vină la el, dar răspunsul lui fu : «Nu vreau să-mi vând libertatea de vorbire».«  (Diogenes LaertiosDespre vieţile şi doctrinele filosofilor)

Aşadar, înainte de Platon, un cizmar a inventat dialogurile socratice. Nu şi-a lăsat meseria pentru a dobândi faimă de de filosof , iar când a dobândit aceasta faimă nu a folosit-o ca să obţină puterea, ci pentru a-şi păstra libertatea. Simon şi-a cultivat gândirea pentru a-şi spori libertatea şi a se păzi de lipsa de măsură.

Cetăţean, atenian, cizmar. Liber, cultivat, profesionist. Cu astfel de oameni poate prospera o democraţie.