La Mulţi Ani, România!


10014Nu e vorba despre trecut. E vorba despre viitor.

Cei care îşi zic republicani spun că noi, regaliştii, vrem să ne întoarcem într-un trecut idealizat.

Nu e vorba despre trecut. E vorba despre viitor. Ce viitor are republica?

Domnilor republicani, ce îmi propuneţi pentru următorii douăzeci de ani? Credeţi că are un viitor România?

Nu e vorba despre trecut. E vorba despre viitor. Haideţi să vorbim serios despre viitor.

 

Miss Uni(c)vers – Finala: Brăila şi Neuilly-sur-Seine


Semifinalele au fost câştigate de Ramona Moroianu şi Jacques Prévert. Pentru că Ramona a zis că e din Brăila, m-am gândit la o finală cu voci din Brăila şi din Neuilly-sur-Seine (oraşul lui Prévert).

Finala va fi în două manşe. În prima manşă, Brăila va fi reprezentată de Ilarie Voronca, iar Neuilly-sur-Seine de Anaïs Nin. Cum Anaïs Nin nu e propriu-zis poetă, am decupat din jurnalul ei nişte micropoeme şi le-am lipit într-un mozaic cu 28 de linii. Ca să fie un duel corect am decupat şi din poezia Colomba, de Ilarie Voronca, 7 catrene.

Votaţi!

« Trăiesc
într-un fel de cuptor
de sentimente, iubiri, dorinţe, invenţii, creaţii…
Sunt neliniştită! Aud o chemare. Stelele mă trag din nou de păr.
Înot pe cer; plutesc, trupul mi-e plin de flori,
flori cu degete care îmi dăruiesc
dezmierdări pricepute,
ameţeală,
ce ameţeală.
Există două feluri
de a ajunge la mine: cu sărutări
şi cu imaginaţie. Dar există şi
o ierarhie: sărutările singure nu-s de-ajuns.
Sunt o otravă care nu lucrează numai în carne,
ci în straturi mai profunde.
În loc să lupt, eu farmec; în loc să înfurii,
eu îi fac pe ceilalţi să se topească. Şi zâmbesc uşor,
ca o mamă obosită căreia copiii i-au jucat prea multe feste.
Mă simt mamă a tot şi a toate – pântecele şi pământul,
cu imense aripi protectoare!
Totul în afară de fericire
e nevroză.
Ce nu devine minunat, las să treacă.
Şi a venit apoi ziua
când riscul de a rămâne strânsă
într-un mugur
era mai dureros decât riscul
de a înflori. »
(Anaïs Nin)

inima duce-n codru sub piept ca o caleaşcă
privirea-n desfrunzire pe-o gură precum scrin
pleoapa mea de tine se umple ca o ceaşcă
şi-opreşti în respirare tălăngile-n declin

obrazul tău desface lungi câmpuri de secară
în ora ce se-alungă cu haite de lumini
plimbi degetul prin coaste ca albii ce secară
o treaptă-n amintire te-ntârzie-n ruini

plâns întrerupt în ceasul adânc ca o tăcere
c-un cer ce se dilată prin toamna unde creşti
şi linia dintre arbori ne-ntunecă ne cere
când frunţile sub noapte se-ating ca două veşti

glasul precum o algă şi ceasu-nchis în părul
rotund în şerpuire pe braţ ca rădăcini
surâsul cercuieşte în aer un profil
şi-n talgere de umbră genunchii-şi scrie mărul

părul ţi se retrage pe tâmple ca armate
zboruri întretăiate în cremene cum lănci
şi pânzele tăcerii se desfăcură mate
când umbrele din sălcii au lunecat ca şăpci

te regăsesc în umăr şi-n râs ca într-o glastră
c-un braţ în amintire lămpile te-auresc
şi te apleci pe buza umedă ca fereastră
din glezna-n evantalii ierburi şi-arome cresc

cu frunţile ca zboruri de porumbei în cerc
şi lacu-nchis în deget cu-o linişte-n inele
dar vinele sunt plantele agăţătoare-n piele
şi mâinile prin trupul în buruiană-mi trec

(Ilarie Voronca)

Cinema Plevna, Tampere


In România exista cinci strazi numite Plevna: in Bucuresti, Braila, Calarasi si Tg. Mures si Craiova.

Cam cate Plevne credeti ca sunt in Marea Britanie? Doua, trei, poate? Raspunsul (aproximativ) corect: cel putin douzeci si doua.

Mai puneti patru localitati numite Plevna in Statele Unite (in Kansas, Montana, Michigan, Missouri), una in Canada (Ontario), un mall in Perth, Australia si un hotel in Sliema, Malta.

Batalia de la Plevna a fost faimoasa in presa internationala a vremii si a fost privita, mai ales in tarile anglofone, ca un eveniment care a schimbat cursul istoriei.

Mi se pare ca in ultimele decenii, rolul crucial al Plevnei in istoria românilor este in buna masura subestimat in constiinta publica. Noi nu mai sarbatorim Ziua Independentei si, in consecinta, ne gandim putin spre deloc la aceasta pagina de istorie esentiala.

Daca turcii nu ar fi rezistat 143 de zile la Plevna, daca rusii nu aveau nevoie de ajutorul armatei române, foarte probabil am fi devenit un protectorat rusesc.

Finlanda a participat cu un regiment la operatiunile din 1877-1878. Ca urmare a comportarii Garzii Finlandeze in acest razboi, Finlanda (pe atunci mare ducat in cadrul Imperiului Rus) a primit dreptul de a avea o armata nationala. Iar Plevna e un nume cunoscut finlandezilor –  cinematograful Plevna din Tampere gazduieste anual, in martie, un festival international de film, iar in septembrie-octombrie este Octoberfest, la beraria Plevna (aflata tot in fosta filatura de bumbac Finlayson din Tampere, botezata Plevna in 1877)

Am gasit chiar un studiu amplu despre rolul formator al experientei Plevnei in constiinta nationala finlandeza. Foarte interesante cateva note ale combatantilor despre trecerea lor prin Iasi si Bucuresti. Ambele sunt descrise ca orase ale contrastelor.

Iasi:

La periferii, « gramezi de colibe joase de lemn, marginind drumuri murdare »; in centru, finlandezii simt ca s-au intors in lumea civilizata, cu « case bine intretinute, magazine cu vitrine de sticla si cafenele splendide »; simt nevoia sa se schimbe inainte de a vizita orasul si chiar constata ca preturile erau « cam mari » (iata un timp in care finlandezii nu prea isi permiteau sa faca shopping la Iasi!)

Bucuresti:

La prima vedere orasul le pare « incantator », « frumos, ca o pictura fantastica », dar si « ametitor »; nu intarzie insa sa descopere contraste chiar mai mari decat la Iasi, de la culmile luxului pana in adancurile mizeriei; trasuri stralucitoare se intalnesc pe strazile desfundate cu carute care stau sa cada, domni eleganti trec pe langa romi pe jumatate goi (e interesant ca, in opinia finlandezilor, Iasii sunt un oras mai curat si cu strazi mai bune decat Bucurestii).

Pessoa, platanii, Plevna


Le iubesc pe cele pe care le văd fiindcă  voi înceta

Într-o zi sau alta să le mai văd
Şi îmi place de asemenea că ele sunt.

În intervalul placid unde mă simt iubind

Mai mult chiar decât mă simt fiind,
Îmi place să le am pe toate, chiar si pe mine.

(Ricardo Reis Ode si alte poeme, traducere din portugheză de Dinu Flămând)

Cand am revazut pozele cu platani de la Plevna mi-a venit brusc dorul de Lisabona (la Lisabona am indragit prima data platanii). Asa ca am pus aici o poezie scrisa de Ricardo Reis (heteronimul lui Pessoa) care se potriveste cu senzatia pe care o am adesea in zilele insorite de septembrie, cum că prezentul se intensifică.

24 de zile in Balcani (1): Plevna


plevnaAm ajuns la Plevna pe la ora 5. Esplanada era însorita, oamenii se bucurau de aceasta zi libera cu vreme frumoasa. Muzeul se inchisese deja, ca si mausoleul ostasilor rusi si români.

Atmosfera prietenoasa din acest oras, in care gasesti la tot pasul monumente care amintesc de zecile de mii de ostasi cazuti aici in 1877 (rusi, români, finlandezi si bulgari), mi se pare cel mai potrivit omagiu pentru sacrificiul celor care « au dat prezentul lor pentru viitorul nostru ».

(In Bucuresti există un monument, dedicat americanilor cazuti in România in al doilea razboi mondial, pe care se poate citi: « They gave their today for our tomorrow » – de fiecare data cand trec pe langa el ma intreb daca traiesc suficient de responsabil aceasta viata luata pe credit).

Dăm un tur in jurul mausoleului.  Deslusim de departe numele catorva unitati românesti mentionate pe placa memoriala.

Imi plac platanii, asa ca o rog pe Nicoleta sa-mi faca o fotografie sub platan.

24 de zile in Balcani (1): Grivita


plevna2In mintea mea urma sa fie o minilectie de istorie pentru copiii nostri. Plevna ar trebui sa fie (si nu prea este) un loc de pelerinaj pentru români.

Mergem spre Plevna in dupa amiaza unei zile de august. 15 august. In urma cu exact 136 de ani sosea in chiar aceste locuri Domnitorul Carol. A doua zi, 16 august 1877, urma sa preia comanda trupelor ruse si române care inconjurau Plevna.

Poradim 2 km. Le atrag atentia fetelor asupra indicatorului. « Acolo, pe deal si-a instalat Domnitorul Carol punctul de comanda », le spun. Sunt interesate. Le mai spun cateva cuvinte despre acea indepartata dupa-amiaza de august si constat ca ea imi pare din ce in ce mai apropiata, din ce in ce mai prezenta.

Vedem de departe Grivita. Locul unde au murit cei mai multi dintre românii care au făcut România. Redutele nu mai sunt, desigur, dar chiar si numai privind geografia locului iti dai seama de grozavia acelor asalturi.

Mergem in tacere. Abia mai tarziu vom vorbi despre detalii. Acum nu spun decat: « Românii atacau de aici. Tunurile germane ale turcilor erau acolo. » Si ma simt mic, foarte mic.