De ieri până azi


În aşteptarea primului client am ascultat, pentru a ieşi din amorţeală, We shall overcomeSub efectul cantecului mi s-a conturat in minte un portret bun de pus in galeria de Admiraţii.

Pentru că a fost aglomeraţie în trafic şi clientul nu a mai ajuns, am avut timp să pun acest portret pe hârtia virtuală sub titlul  Sir Robert al Brazdelor.

Următorul client avea o problemă de somn. La fel şi al patrulea. Aşa că am făcut şi refăcut desene cu serotonina şi adrenalina. Le-am trecut azi pe curat şi le găsiţi în bucata de stres nr. 9 – Somnul şi stresul.

În timpul plimbării (în pas vioi) de după masa de prânz, am găsit rima finală la Saga fără sfârşit; acum e un sonet, aşa că l-am rânduit în raftul cu sonete.

Seara fac fişe pentru Corp şi minte; am constatat că a trecut mai mult de un an de când am început Psihiatria 201 şi am pus contorul la 202, imediat după ce postasem episodul 12.

Azi dimineaţă m-am trezit târziu, cu un rând visat din Pessoa.

A nossa vida não tinha dentro. Éramos fora e outros.(Viața noastră nu a fost în interior. Eram în afară și alţii.)

Din Mărăcini se născu Maestrul Pleiadei


« Străbunul coboară spiţa din vremuri de ceaţă/Acolo unde Dunărea prin Tracia îngheaţă./ De unguri mai la vale, sta în ţări vecine/Boierul numit Banul Mărăcine./ Stăpân peste aur, holde şi oraşe/ Al lui, un fiu mai mic, adună pâlcuri ostaşe/ Şi părăsind glia, ales în fruntea lor,/ Străbătu ungurimea şi ţara nemţilor/ Străbătu Burgundia şi ţara Franciei mai jos/ Şi lui Filip Valois duse al său prinos,/ Care tocmai purtând război cu neamul inglez/ Primi solia în slujba steagului francez/ Şi-o răsplăti cu bunuri peste trebuinţã/ Pe-al Loirei ţărm; în bună credinţă,/ Uitând de tot, fraţi, părinţi şi ţară,/ Cel ce mi-a fost bunic, aicea se-nsoară/ Zămislind un fiu din care viaţa mea coboară“. (Pierre de Ronsard – Elegie, traducere de Barbu Brezeanu)

Pierre de Ronsard e unul dintre poetii mei favoriti. Azi implineste 488 de ani. Alecsadri i-a dedicat balada Banul Mărăcine, iar Iorga a incercat sa documenteze istoric adevarul cuprins in aceasta legenda familiala. Azi, teza originii danubiene a maestrului Pleiadei se loveste de argumente istorice care o pun serios in discutie. Dar, pana la urma, dincolo de istorie, afirmarea apasata a balcanitatii de catre Ronsard e poate mai importanta. A crezut in  si s-a mandrit  cu aceasta legenda genealogica.

Exista, langa Craiova, un sat numit Banu’ Maracine. Nimic nu mai aminteste azi ca a fost parte a legendei Marchizului de Ronsart. In schimb, in Bulgaria exista satul Kupino (maracine) si asta a fost un motiv suficient ca la Veliko Târnovo sa existe un muzeu literar Ronsard.

De ziua lui, sa facem cum zice maestrul Pierre intr-o Odă:

Verson ces roses pres ce vin,/ De ce vin verson ces roses,/ Et boyvon l’un à l’autre, afin/ Qu’au cœur noz tristesses encloses/ Prennent en boyvant quelque fin.

Post-restant


Lumini în umbre se prefac

Şi umbrele-n lumini fugare.

În urma lebedei uşoare

O stea se zbate albă-n lac.

(dintr-un Pastel, scris la 17 ani de poeta care a plecat azi, la 71 de ani terestri).

Am citit foarte putin din poeta Constanţa Buzea, dar i-am citit săptămână de săptămână, cu mare interes, ani de zile, rubrica de întâmpinare din România literară  – Post-restant. O bună scoală pentru cei care voiau să înteleagă ce este si ce nu este literatura.

Campion: Ion Minulescu


Şi-ai să mă uiţi –
Că prea departe
Şi prea pentru mult timp porneşti!
Şi-am să te uit –
Că şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Cu ochii urmări-vei ţărmul, topindu-se ca noru-n zare,
Şi ochii-ţi lăcrima-vor poate
Trei lacrimi reci de călătoare ;
Iar eu pe ţărm
Mâhnit privi-voi vaporu-n repedele-i mers,
Şi-nţelegând că mi-eşti pierdută,
Te-oi plânge-n ritmul unui vers.

Şi versul meu
L-o duce poate vreun cântăreţ până la tine,
Iar tu –
Cântându-l ca şi dânsul,
Plângându-l, poate, ca şi mine –
Te vei gândi la adorata în cinstea căreia fu scris,
Şi-uitând că m-ai uitat,
Vei smulge din cadrul palidului vis
Întunecatu-mi chip,
Ca-n ziua când te-afunda vaporu-n zare
Şi când din ochi lăsai să-ţi pice
Trei lacrimi reci de călătoare!

Marele Premiu şi cununa de lauri a primei editii a CPR : Ion Minulescu

Premiul I : Octavian Paler

Premiul II : Otilia Cazimir

Premiul III : Adrian Păunescu

Cutremur liniştit


Cuvânt

de Vito Apüshana (Miguelángel López Hernández)

Ştim că există în zi

un mic orificiu care susţine lumea

punem acolo urechea şi ascultăm

bătăile tuturor inimilor

şi de acolo vine numele pe care noi îl dăm vieţii: cutremur liniştit.

După aceasta poezie scrisa de un amerindian columbian, ca bonus pentru echipa roşie, Nu m-ai învăţat, cu o divă mexicană.

Praf de roze


Greu e numai sufletul, nu ţărîna.
Căci, cenuşa noastră, iubito, poate
fi pe talgere cîntărită cu vreo
cîteva roze. (Lucian Blaga – Zodia Cumpenei)

Pentru runda finală  am stropit buletinele de vot cu esenta de roze.

Bonus electoral: o bijuterie de Jorge Luis Borges.

Paracelsus ramasese singur. Înainte de stinge lumina si de a se aseza in fotoliul scâlciat, rasturna gramajoara de cenusa in mâna lui concava si rosti un cuvânt cu glas scazut. Roza reaparu. (Jorge Luis Borges- Roza lui Paracelsus )