Antologia poeziei erotice: Australia


Aventura

de Katherine Gallagher

El avea un fel de a se uita la ceas
cand venea,

in timp ce se dezbraca. Ea nu
se uita niciodata la ceas,

stia ca va pleca
dupa un ceas sau doua

si fetisul lui
era un fel de a o lasa sa inteleaga

ca va fi acasa la el
ca de obicei, pentru cina.

Cu toate astea, era ceva sigur,
ar putea-o duce asa cu anii –

Asteptare, telefon, vizita.
Nu indeajuns, dar totusi ceva.

Cat de putin, ea si-a dat seama intr-o zi
cand el i-a trimis flori,

amintindu-si ca e ziua ei
si ea a plans.

(originalul aici)

 

Antologia poeziei erotice: Angola


ELOGIUL SPIRITUALITĂŢII

de Alda Lara

Nu spune că sânii mei
sunt doi porumbei albi,
obosiți că nu pleacă …
sau că trupul meu
este un fruct cald și bun
care în nopțile de vară,
îţi face poftă de muşcat și rănit …
Nu spune că buzele mele
sunt promisiuni de dorințe
abia-nfrânate,
sau că părul meu despletit
îţi aduce aminte de îmbrăţişările ușoare
ale zilelor neterminate …

că mâinile tale ştiu să culeagă
ceea ce nu este …

Ci mai bine vino să-mi spui,
că simţirea mea
este vibrantă și firavă,
ca grația
unei fete în floare …
că inteligența mea
este adâncă şi fără veşminte,
ca nopțile fără lună,
și că voința mea,
este atât de puternică și plină,
că numai dragostea ta
o condamnă! …

 

(originalul aici)

 

Antologia poeziei erotice: Noua Zeelandă (Aotearoa)


Fata care a stat lângă mine
marţi la casa librăriei
Whitcoulls din Hamilton

de Glenn Colquhoun

Pentru zece secunde am fost
îndrăgostit de tine.

În prima secundă ne-am întâlnit.

Tu cumpărai cărţi de bucate.

În a doua secundă ne-am întors
Luând din priviri bucăţi din celălalt.

În a treia secundă ne-am ţinut uşor unul pe altul.
Pielea ta era o pisicuţă jucânduse cu o perdea.

Ne-am sărutat în secunda a patra.

Porţile din faţă s-au lovit de zidurile noastre.

Ne-am căsătorit în secunda a cincea.
Rochia ta era din palmier Nikau.

Într-a şasea secundă am construit o casă cu vedere spre lac.

Nu a fost niciodată ordonată şi iarba ne ajungea la genunchi.

În secunda a şaptea ne-am certat:

În legătură cu pasta de dinţi şi cu poezia
si cu cine să ducă gunoiul.

Într-a opta secundă am devenit graşi şi fericiţi
şi ne întindeam pe pământ după masă.

Burta ta zvâcnea cu un copil rotund.

În secunda a noua eram bătrâni în aceeaşi grădină
a aceleiaşi case pe malul aceluiaşi lac în aceeaşi dragoste.

În secunda a zecea ne-am spus la revedere.

Mâna ta a alunecat departe de mine dar
mi s-a părut ceva ce-aş fi putut simţi.

Am trecut iarăşi unul pe lângă altul fără întoarcere

Ca şi cum totuşi ne-am întâlnit într-un fel doar la casa
librăriei Whitcoulls din Hamilton
într-o marţi bleu pal de septembrie.

(originalul aici)

 

Raiul pe pământ


Cu adevărat însă spun vouă: Sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu.[…]

Şi fiind întrebat de farisei când va veni împărăţia lui Dumnezeu, le-a răspuns şi a zis: Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. (Evanghelia după Luca)

Săptămâna a trecut repede şi nu am apucat să scriu, de Sf. Gheorghe, ceva ce am tot amânat – ceva despre un Gheorghe de la care am învăţat că într-adevăr cei blânzi moştenesc pământul. Am scris despre acest George cu inima largă la rubrica Admiraţii (articolul Perii din Grădina Raiului).

Pentru biblioterapie vă propun Jorge Luis Borges (Ruinele Circulare). « Mă socotesc nevrednic de Infern ori Paradis », zicea argentinianul Gheorghe, dar nu se putea opri să-şi imagineze Raiul ca pe o bibliotecă. Raiul începea în inima lui cu o bibliotecă.

Şi tot pentru biblioterapiepun aici un link pentru a putea citi online Un veac de singurătate. Gabriel Garcia Marquez a fost atras de multe milenarisme (« raiuri pe pământ » promise de falşi profeţi seculari – de exemplu, amicul său, Fidel Castro), dar a rămas fidel inimii sale pline de iubire, speranţă, credinţă.

Tema pentru biblioterapie este: Inima şi amintirea. Fără emoţii nu există amintire. Iar amintirea de sine înseamnă verbalizarea şi semnificarea emoţiilor. Restul e literatură. Proastă.

Miss Uni(c)vers – Finala: Brăila şi Neuilly-sur-Seine


Semifinalele au fost câştigate de Ramona Moroianu şi Jacques Prévert. Pentru că Ramona a zis că e din Brăila, m-am gândit la o finală cu voci din Brăila şi din Neuilly-sur-Seine (oraşul lui Prévert).

Finala va fi în două manşe. În prima manşă, Brăila va fi reprezentată de Ilarie Voronca, iar Neuilly-sur-Seine de Anaïs Nin. Cum Anaïs Nin nu e propriu-zis poetă, am decupat din jurnalul ei nişte micropoeme şi le-am lipit într-un mozaic cu 28 de linii. Ca să fie un duel corect am decupat şi din poezia Colomba, de Ilarie Voronca, 7 catrene.

Votaţi!

« Trăiesc
într-un fel de cuptor
de sentimente, iubiri, dorinţe, invenţii, creaţii…
Sunt neliniştită! Aud o chemare. Stelele mă trag din nou de păr.
Înot pe cer; plutesc, trupul mi-e plin de flori,
flori cu degete care îmi dăruiesc
dezmierdări pricepute,
ameţeală,
ce ameţeală.
Există două feluri
de a ajunge la mine: cu sărutări
şi cu imaginaţie. Dar există şi
o ierarhie: sărutările singure nu-s de-ajuns.
Sunt o otravă care nu lucrează numai în carne,
ci în straturi mai profunde.
În loc să lupt, eu farmec; în loc să înfurii,
eu îi fac pe ceilalţi să se topească. Şi zâmbesc uşor,
ca o mamă obosită căreia copiii i-au jucat prea multe feste.
Mă simt mamă a tot şi a toate – pântecele şi pământul,
cu imense aripi protectoare!
Totul în afară de fericire
e nevroză.
Ce nu devine minunat, las să treacă.
Şi a venit apoi ziua
când riscul de a rămâne strânsă
într-un mugur
era mai dureros decât riscul
de a înflori. »
(Anaïs Nin)

inima duce-n codru sub piept ca o caleaşcă
privirea-n desfrunzire pe-o gură precum scrin
pleoapa mea de tine se umple ca o ceaşcă
şi-opreşti în respirare tălăngile-n declin

obrazul tău desface lungi câmpuri de secară
în ora ce se-alungă cu haite de lumini
plimbi degetul prin coaste ca albii ce secară
o treaptă-n amintire te-ntârzie-n ruini

plâns întrerupt în ceasul adânc ca o tăcere
c-un cer ce se dilată prin toamna unde creşti
şi linia dintre arbori ne-ntunecă ne cere
când frunţile sub noapte se-ating ca două veşti

glasul precum o algă şi ceasu-nchis în părul
rotund în şerpuire pe braţ ca rădăcini
surâsul cercuieşte în aer un profil
şi-n talgere de umbră genunchii-şi scrie mărul

părul ţi se retrage pe tâmple ca armate
zboruri întretăiate în cremene cum lănci
şi pânzele tăcerii se desfăcură mate
când umbrele din sălcii au lunecat ca şăpci

te regăsesc în umăr şi-n râs ca într-o glastră
c-un braţ în amintire lămpile te-auresc
şi te apleci pe buza umedă ca fereastră
din glezna-n evantalii ierburi şi-arome cresc

cu frunţile ca zboruri de porumbei în cerc
şi lacu-nchis în deget cu-o linişte-n inele
dar vinele sunt plantele agăţătoare-n piele
şi mâinile prin trupul în buruiană-mi trec

(Ilarie Voronca)

Un Machado pentru Suarez


Azi a murit Adolfo Suarez. Suferea de peste un deceniu de de boala Alzheimer. Nu-şi mai amintea că a fost prim-ministru al Spaniei.

Istoria însă nu-l va uita atât de repede, pentru că el a fost cel care a condus primul guvern democratic al Spaniei de după moartea lui Franco, tot el fiind cel care a reuşit să negocieze o tranzitie paşnică spre democratie.

Adolfo Suarez a fost desemnat să formeze guvernul (de către regele Juan Carlos, care a făcut atunci un pariu riscant, dar care s-a dovedit câştigător) pe când avea  doar 43 de ani. A fost 5 ani prim-ministru. S-a retras din viaţa politică înainte de 60 de ani, având asigurate respectul şi recunoştinţa concetăţenilor.

Oamenii îl recunoşteau şi îl aplaudau pe stradă. Au continuat să facă asta şi dupa ce au aflat că nu-şi amintea că a fost prim-ministru. Pentru că inima n-are nevoie de cuvinte pentru a-şi aminti. Şi nu doarme nicidată.

Suarez îl cita pe Antonio Machado chiar şi în discursurile politice. O să pun aici un Machado în amintirea lui Adolfo Suarez.

A adormit inima mea?

A adormit inima mea?
stupii viselor mele
nu mai lucrează? A secat
apa la moara gândirii,
roata se-nvârte în gol,
plină de umbră?

Nu, inima mea nu doarme.
E trează, trează.
Nu doarme, nici nu visează; priveşte,
cu ochii limpezi deschişi,
semne îndepărtate şi ascultă
pe ţărmurile marii tăceri.

Miss Uni(c)vers – Semifinala moldo-franceză


În părul tău e blonda auroră
Şi-n ochi – eternul nimb al strălucirii.
Făptura ta o leagănă zefirii
Şi-n glasul tău e-o muzică sonoră.

Pe trupul tău divin întreaga floră
Şi-a dat tributul ei sortit iubirii
Şi-n sânii tăi, tăria răzvrătirii
Suprema năzuinţă ţi-a dat soră.

Spre fructul cald al poamei tentatrice
Nu poate-oricine-n fapt să se ridice!
Nu poate-oricine roadele să guste,

De-a fi gravat – ca-n plăci de gramofoane –
Dospit în carnea bestiei auguste –
Sonorul ritm al speciei umane! »

(Benjamin Fondane – Eva)
În grupa semifinală B (Benjamin Fondane) puteţi vota versuri de Mihai Eminescu, Grigore Vieru şi Jacques Prévert.
Puteţi bifa oricâte variante. Dacă votaţi şi « Alte versuri de… » lăsaţi un comentariu cu versurile preferate.

Versurile citate sunt din Frumoasă și jună de Mihai Eminescu, Singurătate de Grigore Vieru şi Je suis heureuse de Jacques Prévert.