Doar portughezii se puteau gândi la asta…


E singura țară din lume care celebrează ca zi națională ziua morții unui poet – Luís de Camões.

Si mai neobisnuit (daca se poate spune astfel!) e ca Luís de Camðes a murit în ziua în care trupele spaniole erau la portile Lisabonei (10 iunie 1580); Portugalia a intrat in 1580, pentru 60 de ani, sub stapanirea Habsburgilor spanioli. Portugalia sarbatoreste asadar o zi in care si-a pierdut independenta.

A pierdut (vremelnic) statul dar si-a câstigat (pentru totdeauna) sufletul. 10 iunie e o zi a comunitatilor portugheze, oriunde s-ar afla. O zi a sufletului portughez.

Si fiindca veni vorba de suflet – seamănă destul de mult cu sufletul românesc. În portugheză exista si cuvantul dor. De fapt exista chiar două: dor si saudade. În română avem expresia de dor si de inimă albastră; am putea zice că dorul românesc este saudade, iar inima albastră este dor-ul portughez.

Un exemplu de dor (saudade) ajuns în Mozambic – aici

Un fado – aici.

Si, desigur, o strofă din Camões

Amor é fogo que arde sem se ver;

É ferida que dói e não se sente;

É um contentamento descontente;

É dor que desatina sem doer;

Psalm pessoan


Fă-mă mare ca Soarele, ca să te pot adora în mine;
si fă-mă curat ca luna, ca să-ti pot înălta rugăciuni în mine;
si fă-mă limpede ca ziua ca să te pot vedea întotdeauna în mine
si să-ti înalt rugăciuni si să te ador.
Doamne, ocroteste-mă si sprijină-mă.
Dăruieste-mă ca să mă simt al tău.
Doamne, scapă-mă de mine.
Fie ca livada mea să rodească fructe plăcute.
Fie ca tie si via mea să-ti dea vin.

(Fernando Pessoa – Cronica vietii care trece; traducere de Dinu Flămând si Micaela Ghiţescu)

Fericirea e în altă parte


Observând aprobarea din cap gânditoare, poate recunoscătoare, a lui Spinoza, van den Enden continuă:

– Dacă nu despre afaceri, atunci despre ce scrii, tinere?

– Pur şi simplu despre ceea ce văd pe fereastra prăvăliei mele.

Van den Enden se întoarse pentru a urmări privirea lui Bento îndreptată spre stradă.

– Priviţi. Toată lumea e în mişcare. Se agită încoace şi încolo ziua întreagă, viaţa întreagă. Cu ce scop? Bogăţie? Faimă? Satisfacerea poftelor? Cu siguranţă aceste scopuri sunt greşite.

-De ce?

Bento spusese tot ce dorise să spună, dar, încurajat de întrebarea clientului său, continuă:

– Asemenea scopuri sunt generatoare. De fiecare dată când un scop este atins, acesta pur şi simplu generează noi nevoi. Deci mai multă agitaţie, mai multe căutări, la infinit. Trebuie că adevărata cale spre fericirea nepieritoare se află în altă parte. Despre asta mâzgălesc eu.

Bento se înroşi puternic. Niciodată nu mai împărtăşise cuiva astfel de gânduri.

Pe faţa clientului se putea citi un real interes. Puse jos sacoşa, se apropie şi îl privi lung pe Bento. […]

Clientul insistă:

– Tu spui că fericirea nepieritoare se află în altă parte.

Vorbeşte-mi despre această « altă parte ».

– Ştiu doar că nu se află în obiectele perisabile. Nu se află în afară, ci este lăuntrică. Mintea e cea care hotărăşte ce e înspăimântător, lipsit de valoare, de dorit sau nepreţuit şi, prin urmare, mintea, şi numai mintea, e cea care trebuie modificată.

– Cum te numeşti, tinere?

– Bento Spinoza. În ebraică numele meu este Baruch.

– Iar în latină numele tău este Benedictus. Un nume frumos, binecuvântat. Eu sunt Franciscus van den Enden. Conduc o Academie de studii clasice. Spinoza, spui…hmm, de la cuvintele latineşti spina şi spinosus, care înseamnă « spin », respectiv « spinos ».

D’espinhosa în portugheză, spuse Bento, dând aprobator din cap. Dintr-un loc plin cu spini.

(Irvin D. Yalom – Problema Spinoza)

Am citit pe nerăsuflate prima sută de pagini din Problema Spinoza. M-am oprit doar cât să transcriu fragmentul de mai sus. Revin curând cu comentarii şi biblioterapie.

Nebun sau geniu?


Într-o zi, într-un restaurant, în afara spaţiului şi a timpului,
Mi-a fost servită iubirea sub formă de măruntaie reci.
I-am spus delicat omului de la bucătărie
Că le preferam calde
Fiindcă măruntaiele (gătite după reţeta din Porto) nu se mănâncă niciodată reci.

S-au luat la ceartă cu mine.
Nu poţi avea dreptate, nici măcar la un restaurant.
N-am mâncat nimic, n-am mai vrut nimic, am cerut nota
Şi am ieşit să străbat strada în lung şi-n lat.

Cine ştie ce vor să spună toate astea?
Eu nu ştiu, şi tocmai mie mi s-a întâmplat…

(Ştiu că în copilăria fiecăruia dintre noi a existat o grădină
Publică, o grădină a lui ori a vecinului
Şi ştiu bine că stăpână pe aceste grădini era doar joaca.
Şi azi e stăpână tristeţea.)

Le ştiu pe toate astea cu vârf şi îndesat,
Însă, dacă am cerut iubire, de ce mi s-au adus
Măruntaie reci gătite după reţeta din Porto?
Nu e o mâncare să poată fi consumată rece,
Dar rece mi-a fost adusă.
Nu m-am plâns, doar că era rece,
Niciodată nu poate fi consumată rece, dar rece mi-a fost adusă.

(Álvaro de Campos  – Măruntaie după reţeta din Porto, în Fernando Pessoa – Opera poetică, traducere de Dinu Flămând)

Bine ca nu e român!


ronaldoCristiano Ronaldo a calificat echipa de fotbal Portugaliei la Campionatul Mondial. Am urmarit cu placere meciul de la Stockholm in care cele doua echipe si-au pus in valoare vedetele (Zlatan Ibrahimovici la suedezi, Cristano Ronaldo la portughezi).

Ronaldo a marcat trei goluri, dar putea marca si cinci. Zlatan Ibrahimovici l-a aplaudat la golul trei, impreuna cu intreg stadionul. Si atunci mi-am dat seama de ce nu avusesem niciun chef sa sper ca Romania se va califica (de fapt, cred ca mi-era chiar putin frica de ipoteza ca echipa lui Piturca s-ar putea califica, prin cine stie ce accident bizar!).

1. Pentru ca asa-zisa echipa reprezentativa e intr-adevar reprezentativa doar pentru un grup de oameni care ne vand ca fotbal o afacere urat mirositoare.

2. Pentru ca echipa incropita de federatia de pseudofotbal e folosita pentru a crea momente de falsa de solidaritate nationala.

3. Pentru ca o victorie ar fi confirmat nefericita mentalitate « totul pentru rezultat ». Nu vreau sa urmaresc 90 de minute de antijoc si sa ma entuziasmez pentru un 0-0 care « ne tine in cursa pentru pentru calificare »

4. Si, cel mai important, pentru ca vreau sa apuc ziua in care stadionul va aplauda un gol frumos al adversarului. Sau macar sa nu il fluiere pe un jucator al echipei proprii atunci cand are o zi mai proasta. Asa cum a patit Bogdan Stancu pe Arena Nationala ieri (desi, culmea, a fost singurul dintre romani care a marcat in cele 180 de minute cu grecii).

Asa ca e mai bine ca  nu e român Cristiano Ronaldo. Desi, daca ar fi fost, nu avea mari sanse sa prinda nationala.

Suprematia cosului de gunoi


«Europa lâncezeste din punct de vedere civilizational, nu din cauza crizei economice sau a caderii pietelor financiare, ci pentru ca a ales sa abandoneze de a mai gândi si sa nu-i mai tolereze pe cei care gândesc. Ignoranţa culturală e celebrată de noile media si e un produs derivat al societatii informatiei si abundentei. Shopping e si la catedrală si la bibliotecă, e un gest primordial exixtentialist. Omul ca fiinta care alege in permanenta ce sa cumpere. Suprematia cosului de gunoi». (Clara Ferreira Alves, citata de Mara Guerra in articolul Sofremos de «mediapulação», pe blogul Palavras ao Poste)

Sf. Gheorghe


La Multi Ani!

Cu drag,

pentru Gheorghe, Gherghina, Georgeta, George, Georgiana, Iorgu, György…

pentru Barcelona si Catalonia …steaguri

pentru Anglia si Georgia…

pentru Portugalia si Grecia …

pentru Moscova, Genova si Giurgiu…

pentru Botosani, Hârlău, Băilesti, Drobeta – Turnu Severin si Timisoara…

Cartea săptămânii (XXI)


ababcO carte scrisa in catalana, in care Catalonia nu apare deloc. Un singur personaj e catalan, dar locuieste la Berlin. Singura limba in care e tradusa cartea este româna, in cadrul unui program destinat promovarii literaturii catalane.

Asta imi aminteste de Heliade, care, la inceputurile literaturii romane, indemna:  » Scrieti baieti, scrieti orice, numai scrieti ». Si Àngel Burgas scrie aproape orice in catalana: traduceri, scrieri pentru copii, piese de teatru, romane.

Daca ar fi insa sa ma iau dupa Sfârsitul Europei, Àngel Burgas are o voce distincta si care prinde cititorul. Are un mod insolit de a construi o intriga foarte larga (in prima treime a romanului ai impresia ca lecturezi povestiri disparate), dupa care actiunea se accelereaza, pentru ca apoi finalul sa fie decupat scurt.

A palavra


TâniaTomé (Mozambic)

A palavra quer deitar-sett
sozinha, reflexa
contemplar devagar
o sol morre ao silêncio
Não há pressa, não há medo
A palavra quer morrer
quantas vezes for preciso

(Cuvântul vrea să se întindă/ singur, reflectat/ să contemple încet/ soarele moare oferit tăcerii/ Nicio grabă, nicio frică/ Cuvântul vrea să moară/ de câte ori e nevoie )

Si ceva compus, scris si cantat tot de TâniaTomé – Amar e bom.

Poezia asta mi-a adus aminte niste randuri de demult:

Cuvintele mor de sete/ pe buzele noastre// Uscate sunt/ buzele/ sau cuvintele?

Cu ocazia Zilei Internationale a Poeziei.