Călătorii tandre: Dubrovnik


Uitaţi de ale voastre, republica vegheaţi

Aşa citii pe-un zid al anticei Raguze

Într-un palat solid, rar vizitat de muze,

Dar plin de spirit liber, râzând de împăraţi.

Dubrovnik îmi păruse pliant recolorat,

Un Disneyland istoric, uşor melodramatic,

Până când răspândind miros de nuc, văratic,

O uşă se deschise spre-al Rectorului Sfat.

Plăteau cu aur greu pe cei de dinafară,

Ca veşnic înăuntru ei liberi să rămână;

Pe vântul bun din pânze şi-a minţilor lumină

Rugând pe Dumnezeu oricâte să le ceară.

Obliti privatorum publica curate


DSCF1887« Uitati de interesele particulare atunci cand aveti grija de treburile publice ». Acesta este îndemnul pe care il vedea fiecare patrician care urca spre sala Marelui Consiliu al Republicii Ragusa (astazi Dubrovnik).

Cea mai longeviva republica a lumii (pentru ca Republica Venetiana a fost, de fapt, in cea mai mare parte a existentei sale de o mie de ani, un imperiu) a avut ca deviza, pur si simplu, libertatea. Libertatea avea coroana suveranitatii.

Si mai e ceva: Patricienii Ragusei au descoperit cum poti feri Republica de tiranie (asta fiind o boala endemica a republicilor). Nu aveau presedinte ales pe viata, nici pe 7 ani, nici pe 4 ani. Nici macar consuli alesi pentru un an, ca romanii. Rectorul Republicii Libere a Ragusei era ales pentru … o luna.

Si sistemul a functionat fara eroare 550 de ani. Timp in care s-au perindat aproape 5000 de rectori. Ar fi trebuit sa fie 6600, dar, totusi, unii au fost realesi. Recordul de mandate a fost 7 – adica nimeni nu a fost Rector al Republicii mai mult de 7 luni!

Dupa parerea mea, ar fi un punct de onoare pentru Croatia daca a renunta sa arboreze drapelul national la Dubrovnik, macar in cuprinsul zidurilor vechiului oras. Sa lase sa fluture acolo steagul libertatii singurei republici din lume care nu a cunoscut niciodata tirania, nici razboiul civil.

Nebunia normalitatii


Pe 18 decembrie 2012, Danielle Canarelli, psihiatru francez, a fost condamnată la 1 an de închisoare cu suspendare pentru « omucidere involuntară ».

Ce s-a întâmplat?

Joel Gaillard, pacient cu schizofrenie, l-a ucis pe partenerul bunicii sale si a fost declarat lipsit de discernamânt. Familia victimei s-a indreptat împotriva medicului care l-a tratat pe Gaillard timp de 4 ani si l-a vazut cu 20 de zile inaintea faptei.

In esenta, doctoritei Canarelli i s-a reprosat ca nu a impus internarea nevoluntara si ca a anuntat politia dupa 3 ore din momentul in care pacientul a parasit camera de garda; judecatorul a spus: « asta inseamnă ca un pacient a plecat in oras in timp ce chiar dumneavoastra ne spuneti ca era in stare proasta si putea face rau ». Rau pe care l-a facut peste 20 de … zile!

O judecata complet irationala a unei societati care are nevoie de tapi ispasitori.  Si un precedent inacceptabil in redefinirea profesiei psihiatrice.

Realism halucinator al juriului Nobel


Premiul Nobel  pentru Literatură  a fost acordat scriitorului chinez Mo Yan, « care uneste cu un realism halucinator povesti populare, istorie si contemporaneitate ».

Numele autorului inseamna « Nu vorbi ». Cam asta ii reproseaza disidentii chinezi: ca a tacut si tace in legatura cu reprimarea libertatii de opinie in China.

E interesant ca romanul sau cel mai tradus – Sâni mari şi şolduri late – a fost retras din circulatie in China la scurt timp de la publicare, iar autorul a fost obligat sa isi faca autocritica in fata partidului. Mie mi se pare ca a fost o tactica pentru a-l promova « la export ».

Secretarul Permanent al Academiei Regale Suedeze a spus ca a fost o « decizie usoara »! Si a continuat: “Unul dintre lucrurile speciale in legatura cu laureatul din acest an este faptul ca descrie – din interior – o lume la care cei mai multi dintre noi nu au acces ».

Cum stii daca o lume la care nu ai acces e reală sau halucinată? Dar daca decizia a fost « usoara », inclin sa cred ca membrii juriului au actionat sub impresia unei halucinatii. Doar in vis si in delir deciziile par evidente.

Restul e politică.

17 septembrie 1939: încă o zi în care Polonia nu a murit


« Polonia  încă nu a murit/ Atâta timp cât noi vom trăi/ Ce ne-au luat străinii prin forţă/ Cu sabia vom lua înapoi.// » (Mazurek dąbrowskiego)

Asa începe imnul national a Poloniei. O tara care a fost stearsa de 4 ori de pe harta, un popor care nu a putut fi sters din istorie. Pentru ca e un popor format din oameni liberi, nu din supusi ai unui stat. Iar statul valoreaza ceva doar daca le asigura mai bine libertatea si onoarea. Statul serveste cetateanul, nu invers. Incepand din secolul al XIV-lea, societatea poloneza s-a consolidat continuu, chiar daca asta a insemnat adesea o slabiciune relativa a statului.

« Sa punem intre noi fraternitatea si intelegerea si Dumnezeu ne va arata un conducator », se spune in acelasi  Mazurek dąbrowskiego, dar asta nu insemna un consens silit; incredibil, dar adevarat, hotararile Seimului (Parlamentul Poloniei medievale) se luau doar prin consens; si mai incredibil pentru secolele XVI – XVIII, cand in Europa infloreau regimuri absolutiste, fiecare dintre cei peste 1 milion de cetateni ai Republicii (desi avea un rege, tara se numea Rzeczpospolita – Republica) avea dreptul de veto liber fata de orice decizie la care nu fusese parte (adica avea dreptul sa nu se supuna unei legi votate fara acordul sau).

Un istoric român spunea ca la noi a fost valorizat prea mult statul si prea putin pretuita dezvoltarea societatii. Ca am avut timp de secole prea mult stat si prea putina societate. Polonia a adoptat formula inversa: o societate puternica si sanatoasa a fost pretuita mult mai mult decat puterea statului. Si Polonia inca nu a murit.

La 17 septembrie 1939, cand polonezii se bateau inca pentru Varsovia cu armatele lui Hitler, Stalin a ocupat jumatatea rasariteana a Poloniei. Ofiterii polonezi luati prizonieri de sovietici au fost ucisi la Katyn. Non omnis moriar.

 

Elogiu votului negativ


Votul negativ este  baza unei comunitati democratice.

O societate democratica functioneaza decent atata vreme cat cetateanul isi exercita dreptul si datoria de a limita puterea guvernantilor.

Orice putere are tendinta de a isi extinde prerogativele in dauna libertatii cetateanului (nu e nevoie sa reproduc aici convingatoarea demonstratie a lui Raymond Aron pentru ca am avut nefericitul privilegiu de a experimenta acest lucru de 3-4 ori in Romania ultimilor 22 de ani). 

Politicieni care au abuzat de putere ne reproseaza acum ca am votat negativ. Ei bine, singura putere reala a cetateanului este votul negativ. Datoria politicianului nu e sa produca programe. Datoria politicianului e sa ma reprezinte. De fiecare data cand nu face asta sa se astepte la un vot negativ.

Datoria mea e sa sanctionez fara ezitare orice incercare a puterii de a face ceea ce nu i-am cerut sa faca pentru mine. Nu sunt obligat sa produc solutii (nu toate problemele au solutii), dar e foarte legitim sa le retrag dreptul la semnatura in numele meu celor care   mi-au inselat increderea sau au incercat sa imi reduca libertatile in folosul lor.

Votul negativ este cea mai pozitiva atitudine democratica. Absenta de la vot paveaza calea puterii absolute. Votul pozitiv e, de fapt, un vot de incredere; dar daca politicianul ales astfel nu se teme de un vot negativ, nu va intarzia sa intre pe autostrada spre abuzul de putere.

Am votat


Pe 9 iunie 1848 s-a citit la Islaz o proclamatie revolutionara in 22 de puncte pe care as socoti-o unul dintre actele fondatoare ale statului ce se va numi România.

Proiectul pasoptist de emancipare politica, economica si nationala a fost incununat de succes intr-o perioada istorica scurta (aproximativ un sfert de secol). Romania este, de la origine, un stat constitutional; nu este teritoriul unui grup etnic sau proprietatea unui conducator, ci se naste odata cu aparitia unui numar de cetateni responsabili, care aleg reprezentanti responsabili.

Sa citim doua puncte centrale ale Proclamatiei:

« 9. Ori ce recompensă să vie dela Patrie prin representanții săi, iar nu dela Domn. 10. Dreptul fie-căruia județ de a’și alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul Popolului întreg de a’și alege Domnul »

Trag doua concluzii:

  • Toti « Domnii » care au crezut ca pot conduce in nume personal (Carol al II-lea, Ion Antonescu, Ceausescu si altii) au contribuit la ruinarea acestei Românii constitutionale; simetric, toti traitorii pe aceste teritorii care au renuntat la calitatea lor de cetateni, s-au intors la starea de supusi ai unui tiran si nu au mai fost decat niste mercenari fara patrie (atunci cand au fost platiti) sau niste robi fara istorie (atunci cand au acceptat aservirea, din neputinta sau din nestiinta).
  • Alegerile locale sunt poate cea mai importanta forma de verificare a vointei unei comunitati de a-si exercita responsabil drepturile politice. Iar fara comunitati puternice nu exista stat.

Am votat. Poate ca România exista inca. Vom vedea.

Despre demnitatea omului


« Nu ţi-am dat, nici chip, nici loc al tau, nici  vreun dar care sa-ţi fie propriu, pentru ca tu, Adame, sa vrei, sa cuceresti si sa-ţi insusesti un chip al tau, un loc al tau si darurile tale. Natura constrange alte specii prin legile date de mine. Dar pe tine nu  te-am  limitatin nici un fel, ci te-am lasat in seama liberului tau arbitru pentru a te defini tu singur. Te-am pus in mijlocul lumii, ca sa poti contepla mai bine ce contine lumea. Nu te-am facut nici celest nici terestru, nici muritor, nici nemuritor, pentru ca tu insuti, in mod liber, in maniera unui pictor sau a unui sculptor, sa iti desavarsesti  forma. »

(Pico de la Mirandola – Oratio de hominis dignitate)

Socrate la cizmărie


« Simon era cetăţean atenian şi cizmar. Când Socrate începu să vină în atelierul lui şi să discute cu cineva, el se obişnui să însemne tot ceea ce putea să-şi amintească. Aceasta-i pricina pentru care oamenii au numit dialogurile lui Dialoguri cizmăreşti. Aceste dialoguri sunt în număr de treizeci şi trei[…] Ni se spune că el, cel dintâi, a pus conversaţiile lui Socrate sub formă de dialog. Pericle îi făgădui să-l sprijine şi-l rugă să vină la el, dar răspunsul lui fu : «Nu vreau să-mi vând libertatea de vorbire».«  (Diogenes LaertiosDespre vieţile şi doctrinele filosofilor)

Aşadar, înainte de Platon, un cizmar a inventat dialogurile socratice. Nu şi-a lăsat meseria pentru a dobândi faimă de de filosof , iar când a dobândit aceasta faimă nu a folosit-o ca să obţină puterea, ci pentru a-şi păstra libertatea. Simon şi-a cultivat gândirea pentru a-şi spori libertatea şi a se păzi de lipsa de măsură.

Cetăţean, atenian, cizmar. Liber, cultivat, profesionist. Cu astfel de oameni poate prospera o democraţie.