Călătorii tandre: Dubrovnik


Uitaţi de ale voastre, republica vegheaţi

Aşa citii pe-un zid al anticei Raguze

Într-un palat solid, rar vizitat de muze,

Dar plin de spirit liber, râzând de împăraţi.

Dubrovnik îmi păruse pliant recolorat,

Un Disneyland istoric, uşor melodramatic,

Până când răspândind miros de nuc, văratic,

O uşă se deschise spre-al Rectorului Sfat.

Plăteau cu aur greu pe cei de dinafară,

Ca veşnic înăuntru ei liberi să rămână;

Pe vântul bun din pânze şi-a minţilor lumină

Rugând pe Dumnezeu oricâte să le ceară.

24 de zile in Balcani (19): Republica Ragusa


dub1În lumina tare a amiezii maşinuţele care aşteaptă să prindă un loc în parcare par nişte gândaci insignifianţi, acolo jos, în fostul şanţ de apărare.

Acoperişurile viu colorate ascund însă o oroare recentă: sunt noi pentru că unele mai vechi au fost sistematic bombardate în timpul războiului din fosta Iugoslavie. Dubrovnik a ajuns sa fie recunoscut în ilustratele turistice după aceste acoperişuri roşii. Se spune că în 1992 Dubrovnikul era oraşul fără acoperişuri.

Aşa că vederile mint şi spun adevărul în acelaşi timp: acoperişurile nu sunt « cele autentice », dar sunt un simbol adevărat al curajului şi tenacităţii locuitorilor acestei republici a libertătii. Nu mă refer la Republica Croaţia, ci la vechea republică maritimă a oraşului liber Ragusa. Am scris mai mult despre ce am descoperit la Palatul Rectorului Republicii Ragusa aici.

dub2

24 de zile in Balcani (18): Incredibilul Dubrovnik


DSCF1880Am ezitat în privinţa Dubrovnikului atunci când am facut planul de vacanţă. De fapt, nici nu a figurat în primele două versiuni. Mi se părea că imaginile de prezentare sunt prea aranjate, iar preţurile sunt piperate. Până la urmă a intrat în program mai mult pentru ca era convenabil plasat pe harta călătoriei şi pentru că urma să ajungem acolo in zilele în care e cel mai bun raport între starea vremii şi preţuri.

DSCF1869Am ajuns uşor la locul de cazare şi am ieşit să caut un bancomat. Mai era vreo jumatate de oră până să apună soarele. Era duminică,  nu ştiam deloc oraşul, harta pe care o aveam era destul de sumară, aşa că m-am hotărât să o iau spre oraşul vechi, drumul într-acolo fiind cel mai bine marcat. Am dat de primul bancomat după un sfert de oră; la picioarele mele se afla un indicator are arăta că mai am 1,2 km până la Stari Grad. Ceva mă oprea să merg mai departe (probabil că nu voiam să fiu dezamăgit, cu o zi mai devreme, de diferenta dintre realitate şi vederile retuşate), dar era şi ceva care mă trăgea în aceeaşi direcţie cu din ce în ce mai mulţi oameni, vorbăreţi sau tăcuţi, tineri sau grizonaţi, romantici sau meticuloşi.

Şi am ajuns. Şi a fost o întâlnire cu un Dubrovnik pe care până nu îl vezi, nu îl crezi. Vederile îmi sugerau « drăguţ », dar zidurile, văzute în grosimea lor şi de sub umbra lor prelungă, spun o altă poveste. Una tulburătoare. Alte cuvinte nu mai vin. Soarele e pe jumătate în apă.

Obliti privatorum publica curate


DSCF1887« Uitati de interesele particulare atunci cand aveti grija de treburile publice ». Acesta este îndemnul pe care il vedea fiecare patrician care urca spre sala Marelui Consiliu al Republicii Ragusa (astazi Dubrovnik).

Cea mai longeviva republica a lumii (pentru ca Republica Venetiana a fost, de fapt, in cea mai mare parte a existentei sale de o mie de ani, un imperiu) a avut ca deviza, pur si simplu, libertatea. Libertatea avea coroana suveranitatii.

Si mai e ceva: Patricienii Ragusei au descoperit cum poti feri Republica de tiranie (asta fiind o boala endemica a republicilor). Nu aveau presedinte ales pe viata, nici pe 7 ani, nici pe 4 ani. Nici macar consuli alesi pentru un an, ca romanii. Rectorul Republicii Libere a Ragusei era ales pentru … o luna.

Si sistemul a functionat fara eroare 550 de ani. Timp in care s-au perindat aproape 5000 de rectori. Ar fi trebuit sa fie 6600, dar, totusi, unii au fost realesi. Recordul de mandate a fost 7 – adica nimeni nu a fost Rector al Republicii mai mult de 7 luni!

Dupa parerea mea, ar fi un punct de onoare pentru Croatia daca a renunta sa arboreze drapelul national la Dubrovnik, macar in cuprinsul zidurilor vechiului oras. Sa lase sa fluture acolo steagul libertatii singurei republici din lume care nu a cunoscut niciodata tirania, nici razboiul civil.