Amortalitate contra imortalitate


Ca orice întreprindere stiintifică onestă, si cartea Laurei Bossi, Istoria naturală a sufletului, duce la si mai multe întrebări. Paginile de concluzii sunt pline de semne de întrebare. Tulburătoare.

« Notiunea traditionala de suflet era, desigur, dificil de folosit, reunind viata si gândirea, moartea si nemurirea, dragostea si ratiunea. Abandonarea ei ne-a lăsat într-o lume «neînsufletită», unde natura a devenit un lucru sau un patrimoniu de exploatat, animalul, o masină sau o marfă, corpul uman, un lucru […]

În lipsa sufletului, asadar, viata umană e măsurată după « calitatea » sa, limbajul nu mai e expresia sa, ci « comunicarea » de mesaje continând informatii cuantificabile, copiii nu mai sunt decât « produsul » unui « proiect parental », moartea nu mai e decât  o  «oprire a vietii» decisă voluntar. Am câstigat astfel câtiva ani de «sperantă de viată», dar am pierdut nemurirea. […]

quo-vadis-673838l-imagine

Putem noi oare încă să decidem că există valori absolute, si nu doar banul, singura valoare recunoscută azi, măsură a tuturor lucrurilor? Că indivizii nu sunt intersanjabili, că timpul nu capătă sens decât dacă îl considerăm sub specie aeternitatis? […]

De fapt, în visul nostru de amortalitate, am fost poate contaminati cu o maladie mortală a sufletului. […]

Ce medic al sufletului ne va vindeca azi de această boală? »

Uzul raţiunii


Nebunul nu e omul care şi-a pierdut raţiunea. Nebunul e omul care a pierdut totul în afară de raţiune.

(G.K. Chesterton)

Discutăm tot mai mult despre detalii, în artă, în politică, în literatură. Opinia cuiva despre tramvaie contează; opinia lui despre Botticelli contează; opinia lui despre toate lucrurile nu contează. El poate lua la rând şi poate explora un milion de obiecte, dar trebuie să nu găsească acel ciudat obiect, universul; pentru că dacă îl va găsi, va avea o religie – şi va fi pierdut. Totul contează –  în afară de tot.

(G.K. Chesterton – Heretics)

Mintea şi dragostea


Nu întrebuinţa rău ideile, ca să nu fii silit să întrebuinţezi rău şi lucrurile. Căci de nu păcătuieşte cineva mai întâi cu mintea, nu va păcătui nici cu lucrul.

Folosindu-ne cu dreaptă judecată de înţelesurile lucrurilor, dobândim cumpătare, iubire şi cunoştinţă. Iar folosindu-ne fără judecată, cădem în necumpătare, ură şi neştiinţă.

Iubirea trupească de sine este iubirea pătimaşă şi neraţională faţă de trup. Ei i se împotriveşte iubirea în înfrânare. Cel ce are iubirea trupească de sine e vădit că are toate patimile.

Mulţi săraci cu duhul are lumea, dar nu cum se cuvine. Şi mulţi care plâng, dar pentru pagube de bani sau pentru pierderi de copii. Şi mulţi blânzi, dar faţă de patimile necurate.[…]Fericiţi sunt însă numai aceia care fac şi pătimesc acestea pentru Hristos şi dupa pilda lui Hristos.

Ia aminte la tine, de nu cumva răutatea care te desparte de fratele tău nu se afla în fratele, ci în tine. Şi grăbeşte de te împacă cu el, ca să nu cazi din porunca dragostei.

(Sf. Maxim Mărturisitorul – Cele patru sute de capete despre dragoste)

La ce nu foloseste intuitia


– Sigur ca puteam sa-ti spun, dar mi-ar fi placut sa intuiesti… [cititorul este indemnat sa ia acest cuvânt in sensul lui bergsonian]
– Tu nu porti cercei, cum as fi putut sa intuiesc ?! [interlocutorul are o lunga obisnuinta de folosire a termenului in traditie carteziana]
– Asa cum intuiai toate dorintele mele atunci cand ne-am cunoscut! [mergi la sensul kantian al termenului]
– Dar atunci nu faceam decat sa urmez niste intuitii despre adevaratele mele dorinte profunde, care se dovedeau a fi si ale tale…[raspuns in cheie romantica, folosind o definitie schellingiana a intuitiei]

Pe voi cum va ajuta intuitia in viata in doi? Ce sfaturi le-ati da celor doi de mai sus?

Cartea săptămânii (VI)


Însemnările secrete ale lui Descartes, de Amir D. Aczel

O scurtă descriere a cărtii – aici

Ce mi-a placut mie:

  • că autorul (un matematician) stie să povestească
  • că autorul (un matematician) stie să explice
  • că am fost incitat la o reflectie asupra infinitului si rationalitătii
  • că am inteles cateva lucruri în plus despre modul în care dualismul cartezian ne influentează încă gândirea asupra gândirii
  • că autorul (un matematician) a reusit să transforme un personaj arid din mintea mea într-unul viu si foarte actual.

Jane Austen în aerul sărat al dimineţii


Chiar inainte de a pleca in vacanta (partea a II-a, la mare), am văzut un documentar despre Jane Austen (pe History, cred). M-a frapat o informatie: ca ar avea, astazi, un succes enorm in Japonia.

Cu multi ani in urma ma intrigase un articol dintr-o revista de neurologie despre unele diferente intre organizarea ariilor de procesare a cuvintelor si a muzicii la japonezi in comparatie cu europenii. Acele diferente, speculau autorii, ar putea explica succesul de proportii al muzicii de opera in Japonia.

Pentru mine, unul dintre rezultatele colaterale neasteptate al acelei perioade de interes major pentru problemele neurolingvisticii a fost apropierea mea de opera. Asa ca m-am intrebat si de aceasta data: ce sa caute Jane Austen in Japonia?

Spre sfarsitul documentarului a mai clipit un beculet: un istoric literar sustinea ca Jane Austen ar fi ppe o lista scurta de sapte maestri ai stilului din literatura engleză; mai mult, ca ea ar fi  matricea primă a stilului prozei engleze. Aha, deci s-ar putea sa avem din nou de-a face cu muzicalitatea cuvintelor.

Văzusem, desigur, cateva ecranizari după Pride and Prejudice  sau după Sense and Sensibility, dar nu m-m grăbit sa deschid vreuna dintre traducerile in română ale acestor romane. Acum mi-am descărcat toate romanele lui Jane Austen ca e-bookuri si am ales Mansfield Park pentru ceasurile dintre răsăritul de soare si ora mai târzie de trezire in vacantă a fetelor mele.

Intr-un fotoliu confortabil, in linistea diminetii, cu mirosul mării si briza cuvintelor care poartă o muzică a imaginii…

« About thirty years ago Miss Maria Ward, of Huntingdon, with only seven thousand pounds, had the good luck to captivate Sir Thomas Bertram, of Mansfield Park, in the county of Northampton, and to be thereby raised to the rank of a baronet’s lady, with all the comforts and consequences of an handsome house and large income »

… Imagini bine conturate, care stimuleaza imaginatia sa pună oricâte nuante. Sobrietate explozivă, asa as numi aceasta marcă a stilului Austen, evidentiată abrupt incă din primele rânduri.

Antipsihiatria – la modă în timpuri nebune


In the context of our present pervasive madness that we call normality, sanity, freedom, all our frames of reference are ambiguous and equivocal. (R.D. Laing – The Divided Self , 1969)

Timpul Raţiunii a creat nebunia azilului psihiatric. Timpurile in care anomia devine regulă dărâmă azilul cu un cost cam mare: societatea devine o instituţie terapeutică totală.

Antipsihiatria refuză simultan definiţia bolii psihice şi definiţia normalităţii.

« În contextul nebuniei atotcotropitoare a timpului nostru, tot ceea ce numim normalitate, sănătate mintală, libertate,  toate cadrele noastre de referinţă sunt ambigue şi echivoce » (R.D. Laing – Sinele divizat, 1969)

Un DA sau un NU: laudă votului emotional


« Democraţia lui Traian Băsescu înseamnă un popor care sta cuminte în bănci, eventual cu mâinile la spate, un popor care nu vorbește neintrebat, un popor care vorbește doar dacă repeta constiincios si cuminte discursul presedintelui si al acolitilor lui. »

Bine zice domnul Stelian Tănase pe blogul său, o excelenta sursa de comentarii politice pertinente, bine echilibrate, facute cu cap si inima.

Aud la fiecare rand de alegeri ca nu ar trebui sa votam emotional, ci rational.

E o utopie. Orice decizie este incarcata emotional. Exista in clinica situatii nefericite in care este intrerupta legatura dintre creierul emotional si zonele de procesare a informatiei actuale. Oamenii afectati nu mai pot sa ia decizii. (Puteti citi despre asta in Eroarea lui Descartes de Damasio – carte despre care am mai scris pe blog).

Atunci cand vine vorba despre alegerea (sau demiterea!) prin vot a unui lider care sa ma reprezinte, incarcatura emotionala e, probabil, covarsitoare.

Am facut elogiul votului negativ. Fac acum apologia votului emotional. Pentru ca emotiile sunt cele care ne misca. Nu in mod garantat spre succes. Dar atunci cand te afli intr-un impas, un singur lucru e sigur: daca repeti aceleasi miscari vei ramane in acelasi impas. Iar a nu lua nici o decizie e cel mai periculos impas.

Niciodata sa nu spui niciodata


« Nimic, niciodată, totdeauna, tot, nimeni, mereu, veșnic, pururea, pe veci sunt cuvinte care îmi irită latura rațională și puținele cunostiinte pe care le am despre statistică și probabilități. »

Zice bine Marius Mihalca pe blogul sau, pe care il citesc mereu cu placere (mai rar decat mi-as dori, pentru ca e cam lenes si scrie rar).

Cititi tot articolul, ca merita. Eu o sa-mi asum rolul de avocat al cuvintelor incriminate, atunci cand sunt folosite cu dreapta chibzuinta; altminteri, si eu dau o lupta (profesionala) cotidiana cu abuzul de termeni absoluti.

Sunt de acord ca « nimic si nimeni nu ne va desparti niciodata » e o trufie si nimic mai mult; cum as putea sa controlez libera vointa a celuilalt? Pot insa sa declar legitim ca « vreau să fiu cu tine pentru totdeauna« , pentru ca e o declaratie care ma angajeaza doar pe mine si promite doar ceea ce e in puterea mea: sa vreau, nu sa obtin intotdeauna ceea ce vreau.

Sunt de acord ca termenii absoluti nu pot fi justificati rational. Dar o mare parte a vietii noastre scapa dincolo de rationalitate. Iar cuvintele absolute sunt justificate atunci cand au la baza cei trei virtuti care depasesc ratiunea: Credinta, Speranta, Iubirea.

Iar cand se intampla acest lucru cuvintele dau forma faptelor si faptele dau consistenta cuvintelor. Altminteri, credinta fara fapte e moarta, speranta fara fapte e zadarnica, iar iubirea fara fapte e doar chimval rasunator.

Peştişorul de platină


Peştişorul de platina indeplineste patru dorinte. De ce patru? Pentru ca am promis un premiu care consta in indeplinirea unei dorinte a cititoarei care a postat comentariul numarul 1000 pe acest blog. Trebuia sa-mi fi dat seama ca daca e vorba de o dorinta feminina, e musai sa fie secreta. Asa ca nu am alta sansa decat sa-mi ofer mai multe incercari pentru a nimeri. Prima incercare e o poveste despre o Mică Sirenă.

Adriana a fost crescuta de bunicii materni; parintii se despartisera inainte ca ea sa implineasca cinci ani. Relatia dintre bunicii ei i se paruse una ideala; bunicul era in mintea ei intruchiparea intelepciunii.

Acum Adriana se afla la a treia incercare de a se indragosti. Suna ciudat, nu? Dar pentru ea era o proba esentiala a unui start reusit in viata. Si, de fapt, nu sunt deloc rari cei care isi impun acest standard al indragostirii; s-ar putea sa fie chiar majoritatea in cultura occidentala a ultimelor doua secole.

Prima data fusese un barbat cu 25 de ani mai in varsta. Emotional pareau sa se potriveasca: el ii oferea senzatia de siguranta si protectie de care ea credea ca are mare nevoie. In relatia sexuala insa, Adrianei i se parea ca este departe de ceea ce astepta ca placere perfecta intr-o relatie perfecta. A plecat sa lucreze in Armenia si relatia s-a topit intr-o prietenie prin corespondenta.

A doua oara a fost … (continuarea aici)

Daca destinatara premiului considera ca am ghicit dorinta, sa scrie « foc », daca am ratat complet tinta, sa scrie « apa » (poate chiar « apa de ploaie » daca dezastrul e complet); restul scalei sa il umple cu « fierbinte », « cald », « caldut » si rece ».