Nimic de sărbătorit


Ce sărbătorim azi?

O să trec peste faptul că mai mult de jumătate din populația acestei țări nu știe ce s-a petrecut la 1 decembrie 1918. O să mă refer doar la cei care cred că știu. Este, zic ei, ziua Marii Uniri. Se creează impresia că prin votul celor 100 000 de români adunați la Alba-Iulia s-a împlinit unirea. De fapt, pentru ca dorința exprimata de ei să devină realitate, armata de țărani a Regelui Ferdinand a trebuit sa mai lupte încă aproape un an. Așa că actul oficial al Unirii a fost semnat abia in decembrie 1919.

Așa că 1 Decembrie 1918 e o zi importanta, dar în nici un caz nu poate aspira la statutul de Zi Națională, dacă mergem pe ideea unei zile naționale unice. Dacă s-ar decreta vreo 5-6 zile naționale, ar avea, probabil, un loc printre ele. Nu înainte de 10 mai (Independența) și 24 ianuarie (Ziua Principatelor Unite). Altminteri, ar putea să fie, așa cum și era în perioada României Mari, una dintre zilele însemnate de aducere aminte a faptelor înaintașilor. Pe același plan cu 27 martie (Unirea Basarabiei cu România) sau 28 noiembrie (Unirea Bucovinei).

Bine, bine, dar atunci de ce zici că nu e nimic de sărbătorit? îmi veți reproșa. Pentru că toate bunele motive de a sărbători aceasta zi au fost îngropate sub straturi groase de minciună în ultimii 25 de ani.

  1. La început, în 1990, a fost minciuna « emanaților revoluției »: niște tovarăși din linia a doua a partidului comunist au decis că ei reprezintă noua Românie. Și au mai decis tovarășii că e periculos să revină la Ziua Națională adevărată, 10 Mai, pentru că le-ar fi reamintit românilor că au un rege legitim. Și au inventat 1 decembrie pentru a nu sărbători 10 Mai! Incredibil, dar adevărat, România nu și-a sărbătorit vreme de 25 de ani Ziua Independenței doar pentru ca acești « emanați » să se legitimeze la butoanele republicii minciunii.
  2. Apoi a fost minciuna apărării statului național-unitar. Ideea că 1 decembrie reprezintă momentul desăvârșirii statului unitar e o ficțiune pusă în circulație de național-comuniștii din jurul lui Nicolae Ceaușescu. Declarația de la 1 Decembrie 1918 era făcută pe baza autonomiei Transilvaniei; mai mult, în textul Declarației este menționat dreptul fiecărui popor de a se « instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său ». Tovarășii care au ales 1 decembrie din frică față de 10 Mai se vede treaba că nu citiseră decât cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu la 1 decembrie 1978, nu și Declarația de la 1 Decembrie 1918. Așa că nu și-au dat seama că 1 decembrie poate servi foarte bine și ca argument pentru un stat federal, multietnic (în Declarație se vorbește despre « popoare »).
  3. A fost apoi marea mizerie a politizării sărbătoririi. Cum să mai crezi în simbolistica unionistă a zilei când primul ministru din 1990 (fiul unui cominternist) încuraja mulțimea să îl huiduie pe liderul opoziției, Corneliu Coposu (om care a făcut 17 ani de temniță grea pentru a fi fost liderul tineretului țărănist și secretar al lui Iuliu Maniu)? Și asta a fost doar începutul. Puteți verifica: majoritatea sărbătoririlor au fost divizate între București și Alba-Iulia. Opoziția într-o parte, guvernul în cealaltă parte. Unitate națională, parol!
  4. E apoi minciuna « tradiției » sărbătoririi. Serbări populare ample nu au fost organizate nici măcar în 1928, când a fost marcată festiv aniversarea a 10 ani de la Unire. Marile serbări populare pe această temă s-au desfășurat pe 10 Mai 1929, la București și la Alba-Iulia! Ce să mai zic de « tradiția » fasole cu ciolan de 1 decembrie?! Atât i-a dus mintea pe tovarășii de la propagandă.

1 Decembrie 1918 a fost târâtă în noroiul republicii minciunii. Și a devenit 1 decembrie, ziua în care drapelele de luptă victorioase cu semnele a trei Regi ai României (Carol Întemeietorul, Ferdinand Întregitorul și Mihai, reîntregitorul Transilvaniei) sunt purtate prin fața tribunei oficiale a impostorilor și prin fața unei  « mulțimi » care a ajuns să fie mai mică decât trupele care defilează. Chiar și în anii în care sunt anunțate din timp mari cantități de fasole cu  cârnați.

Deutschland 1990 – Rumanien 2018?


Pe lângă « Good Bye, Russia », manifestanţii din Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău au desfăşurat şi o pancartă pe care era scris « Deutschland 1990 – Rumanien 2018 » (cu referire la reunificarea Germaniei în 1990). Pancarta a fost purtată şi prin faţa Ambasadei Germaniei la Chişinău, aflată vizavi de clădirea unde s-a votat în 1918 Unirea Republicii Democratice Moldoveneşti (Basarabia) cu Regatul României. (sursa informaţiilor – aici, unde puteţi vedea şi un film al manifestaţiei)

Presa străină (din păcate, şi cea din România!) a tratat fugitiv şi în cheie minoră evenimentul. Şi totuşi, a fost cea mai amplă manifestaţie de la proclamarea independenţei, în 1991. Ca unul care am fost în acea piaţă în august 1991 şi văzând imaginile din 16 mai 2015, vă pot spune că până şi cifra dată de organizatori (30 000) mi se pare foarte mică; cifra dată de autorităţi (3000!) e pur şi simplu ridicolă!

Organizatorii – Tinerii Moldovei – vor să convoace o Adunare Naţională pe 5 iulie. Care ar putea exprima dorinţa « de unire a acelor români şi a ţinuturilor locuite de dânşii cu România ». Vă sună cunoscut?

O sărbătoare transilvană

O sărbătoare transilvană

Nu vă supăraţi pe mine, dragi români ardeleni, că o să vă spun de-a dreptul câteva lucruri despre sărbătoarea de azi.

1. 1 Decembrie ar fi de pus cu roşu în calendar ca ziua libertăţii românilor ardeleni, aşa cum cu roşu ar trebui pusă şi ziua de 27 Martie ca zi a demnităţii românilor moldoveni.

2. La 1 Decembrie 1918, Transilvania s-a unit cu Regatul României, nu invers. Ziua Naţională a rămas 10 Mai, iar românii au serbat împreună această zi vreme de 29 de ani.

3. Chiar şi atunci când au vrut să marcheze 10 ani de la Marea Unire, românii, şi în primul rând românii din Ardeal, au vrut ca sărbătorirea să se facă în mai 1929 (prim-ministru era chiar Iuliu Maniu!). Sărbătorile au avut loc pe 20 mai (duminica cea mai apropiată de 22 mai, echivalentul pe stil nou al zilei de 10 mai pe stil vechi). Astfel, momentul a fost marcat de două ori – pe 10 Mai la Bucureşti şi pe 20 mai la Alba Iulia.

4. Dacă nu mă credeţi că 1 Decembrie e o sărbătoare transilvană (şi, indiscutabil, 10 Mai e sărbătoarea naţională), privitţi o fotografie originală de la Adunarea de la Alba Iulia:

Poza e alb-negru dar e clar că steagurile tricolore au culorile puse orizontal, cu banda galbenă la margine. De ce credeţi că în anii comunismului poza a fost falsificată grosolan prin colorare diferită a steagurilor?

Explicaţia e simplă: în anii naţional-comunismului Marea Unire era opera maselor, se înfăptuise magic doar prin declaraţia de la Alba Iulia şi nu mai era nevoie să fie pomenit războiul împotriva Republicii Sovietice Maghiare, nici Regele Ferdinand, nici Regina Maria. În plus era trecut sub tăcere şi faptul că unirea nu s-a făcut, până la urmă, în forma descrisă în Declaraţia de la Alba Iulia (care păstra o anumită autonomie pentru Transilvania – nu a fost initial o unire necondiţionată, abia în 1919 Consiliul Dirigent al Transilvaniei a votat pentru unirea fără condiţii). Or dispunerea particulară a culorilor ar fi adus în prim plan ideea că acolo se petrecea un eveniment relevant pentru românii ardeleni, parte a naţiunii române care ţinea totuşi să-şi manifeste o anumită specificitate.

5. V-a întrebat cineva, dragi români ardeleni, dacă vreţi ca ziua de 1 Decembrie să fie abuzată de nişte politruci, care au folosit-o în lupta lor meschină împotriva zilei de 10 Mai? Şi, de fapt, ce conţinut ar mai putea avea 1 Decembrie pentru o ţară care nu-şi mai serbează independenţa? Credeţi că astfel îi onoraţi pe moşii voştri? Ei ce ar zice dacă le-aţi spune că aţi lepădat legământul cu care ei s-au legat de Regele Ferdinand şi urmaşii săi « pe vecie »?

Golanul mincinos sau habarnistul cinic?

Golanul mincinos sau habarnistul cinic?

…sau poate « balerinul »? « mutul »? « paranoicul »? … Cam asa arata profilurile candidatilor la presedintie vazuti prin ochii adversarilor lor.

Daca alegatorii cred ca favoritii lor spun adevarul,  atunci, oricum ar cadea zarul, cei mai multi se vor trezi ca au de ales in turul II cam asa:

  1. Un golan mincinos sau un “mut” care calca pe cadavre
  2. Un corupt sau un dusman al României
  3. O persoana care “halucineaza” sau una care se are bine cu interlopii
  4. O persoana fara onoare sau una ipocrita
  5. Un “balerin” sau unul care “calca peste cadavre

……. si alte variatiuni pe aceeasi tema.

Iar campania electorala nici nu a inceput oficial.

Asta sa fie celebra “libertate de a-ti alege cel mai bun presedinte”? Când, oricine ar iesi invingator, o majoritate consistenta il va considera din start nedemn?

Mai si platim iarasi si iarasi pentru tot circul asta. In conditiile in care o majoritate consistenta a românilor au o parere buna si foarte buna despre Regele Mihai, Principesa Mostenitoare Margareta si Principele Nicolae, saltimbancii politici continua sa ne spuna ca monarhia constitutionala e o utopie? Ca trebuie sa fim pragmatici si sa alegem un presedinte?

Optiunea pragmatica este monarhia constitutionala: costuri mai reduse, imagine externa incomparabil mai buna, temperarea luptei politice la varf.

Monarhia constitutionala nu rezolva toate problemele, dar rezolva 5-6 probleme pe care republica prazidentiala le agraveaza cu fiecare ciclu electoral.

Monarhia e solutia pragmatica. Republica este utopia. O utopie neagra.

Citatele originale le puteti gasi in articolul Vito, Klanni si Eluda


10014Nu e vorba despre trecut. E vorba despre viitor.

Cei care îşi zic republicani spun că noi, regaliştii, vrem să ne întoarcem într-un trecut idealizat.

Nu e vorba despre trecut. E vorba despre viitor. Ce viitor are republica?

Domnilor republicani, ce îmi propuneţi pentru următorii douăzeci de ani? Credeţi că are un viitor România?

Nu e vorba despre trecut. E vorba despre viitor. Haideţi să vorbim serios despre viitor.

 

O zi naţională colorată


De ce vorbesc de Ziua Naţională? Pentru că se apropie. 10 Mai. Ziua adevărată a României. Ziua României adevărate.

Pe un blog pe care îl citesc cu plăcere am găsit un articol frumos despre o vacanţă în Olanda. Printre altele, e descrisă şi atmosfera în care se sărbătoreşte Ziua Regelui.

Nu știu cum ne-a fost norocul însă ne-am nimerit acolo fix în perioada cu ziua Regelui, sărbătoare națională de maximă importanță pentru olandezi. Mi s-a părut foarte frumos și interesant să văd o mare de portocaliu revărsându-se pe străzi în ziua respectivă. Ar trebui să ne alegem și noi o culoare în care să ne îmbrăcăm de ziua României 🙂

Răspunsul meu ar fi:

Cat despre Ziua Regelui, daca ne trezim un pic, am putea avea si noi Ziua Reginei, cu esarfe galbene si cu margarete la butoniera.

Despre Regina pe care am putea s-o sărbătorim am scris aici

Despre Ziua Regelui (până anul trecut, vreme de 123 de ani, Ziua Reginei) în Olanda, am scris aici