Un secol de singurătate


Pe 27 septembrie 1914 (stil vechi), Regele Carol I se muta la cele veşnice.

În ultimele două luni de viaţă avusese parte dezamăgirea de a constata că elita politică românească îl părăsea. Regele s-a comportat ireproşabil, respectându-şi obligaţiile constituţionale. Din păcate, s-a dovedit că elita politică românească a folosit prilejul pentru a redeveni ceea ce fusese până la venirea prinţului străin: o amestecătură de sublim şi ridicol, o încâlceală de intrigi bizantine,  al circ luptelor dintre facţiuni.

România a mai avut doi regi mari, Ferdinand I şi Mihai I, dar care au fost lăsaţi singuri de elita politică tocmai în clipele cele mai grele. De la 1914, în România nu a mai existat fructuoasa împletire a destoiniciei monarhului constituţional cu loialitatea elitei faţă interesul superior al ţării, dincolo de interesele partizane. Şi asta s-a văzut.

Regele Carol ISă citim din testamentul regelui care a întemeiat România:

Viaţa mea este aşa de strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată ţară, că doresc să-i las şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa

Şi a lăsat şi material şi simbolic: jumătate din averea sa mobilă şi o bună parte din averea imobilă a lăsat-o prin testament pentru fundaţii culturale, pentru aşezăminte sociale şi de binefacere, pentru dezvoltarea învăţământului, pentru susţinerea armatei şi bisericii.

Zi şi noapte, m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acuma o poziţie vrednică între Statele europene, m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să îndeplinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele Statului.

Ca un fapt prea rar amintit, să spunem că Regele Carol I a ctitorit, reparat sau renovat numeroase biserici ortodoxe (aş vrea să ştiu dacă a numărat cineva câte – oricum, din acest punct de vedere se poate compara doar cu Ştefan cel Mare).

Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit fără frică şi fără şovăire înainte, pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu popor.

Atacurile violente la care se referă regele sunt cele din anii 1870; s-a văzut mai apoi că nu aveau sprijin popular, erau doar « bunele obiceiuri » ale clasei politice postfanariote. Şi o observaţie referitoare la « credinciosul popor »: răscoala de la 1907 nu a atins niciuna dintre moşiile aflate pe Domeniul Coroanei. Nu întâmplător. Regele Carol a numit un administrator capabil (Ioan Kalinderu) şi a dispus ca o parte a cîştigurilor să fie investite în şcoli şi dispensare, precum şi în modernizarea exploatărilor agricole.

Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii Țării, pentru care am avut întotdeauna o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic, la gurile Dunării, şi pe Marea Neagră, un Stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele, spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni.

Da, realizările Regelui Carol în ceea ce priveşte prestigiul statului român şi al armatei române sunt incontestabile. Un exemplu e edificator: trimisul Rusiei la Bucureşti, oferea României, în septembrie 1914, printr-un acord secret, recunoşterea pretenţiilor româneşti asupra Transilvaniei în schimbul … mentinerii neutralităţii! (care fusese deja hotărâtă la Consiliul de Coroană din 3 august) Atât de tare se temea Imperiul Rus de intrarea României în război de partea Germaniei!

Succesorul meu la tron primeşte o moştenire de care el va fi mândru şi pe care o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind de deviza: Tot pentru ţară, nimic pentru mine.

S-a făcut caz adesea de averea Regelui Carol. Toţi cei care l-au cunoscut ştiu că a avut un trai auster. Şi, aşa cum am menţionat mai sus, principalul moştenitor al regelui (în cel mai propriu înţeles al cuvântului!) a fost poporul român. Merită notat că economiile regelui erau în principal în lei româneşti. Era leul acela puternic, despre care auzeam de la bunica, povestindu-mi cum ofta din când în când tatăl ei: « Ehei, nu mai vedem noi leul ăla dinainte de 916 – te duceai cu 20 lei (un pol) în târg şi încălţai casa! » Leul acela cu chipul Regelui Carol era echivalent cu francul francez şi francul elveţian. Şi mai stabil decât francul francez.

Trimiţând tuturor o ultimă salutare, plină de dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească, din când în când, de acela care s-a închinat cu tot sufletul iubitului său popor, în mijlocul căruia el s-a găsit aşa de fericit. Pronia cerească a voit ca să sfârşesc bogata mea viaţă, am trăit şi mor cu deviza care străluceşte în armele României: Nihil sine Deo!

Nu e doar istorie. La 1866, prinţul străin a devenit liantul de care avea nevoie  elita politică pentru a construi România modernă.

Statul modern român nu mai există. O societate românească conştientă de sine şi cu respect de sine cu greu mai poate fi găsită pe câteva insuliţe în mijlocul mării negre a ignoranţei şi urii de sine. Comunităţile care au fondat cândva societatea şi statul mor sub asaltul mitocăniei victorioase.

Nu a existat niciodată o Românie ideală. Dar a existat o Românie adevărată, reală – un stat adevărat, o societate vie, comunităţi cu rost. Toate au crescut sub regii României. Toate au s-au îmbolnăvit de moarte sub republica sovietică, iar republica minciunii care i-a urmat a dat deja lovitura finală statului.

E chiar atât de greu de înţeles că urmaşii Regelui Carol ar putea fi ultima variantă pentru ca România să revină la viaţă? Sau vi se par mai credibili cei 14 candidati la preşedinţie de anul acesta?

La moartea Regelui Ferdinand I (20 iulie 1927)


Si tot pe 20 iulie 1927 a început cea mai lungă domnie din istoria lumii http://carolinafedra.wordpress.com/2014/07/20/cea-mai-lunga-domnie/

tudorvisanmiu

Plâng ostaşii faptelor “cruciuliţei albastre”; plâng cei 260 de copii al Măriei Tale. În sufletul lor dimineaţa de Sf. Ilie a înmuiat oţelul faptelor şi, pe obrajii sărutaţi de Măria Ta, au început să se furişeze astăzi lacrimi.

Ai încredere în fii ţării. Au trecut treisprezece ani de veghe, de muncă  fără răgaz, de sacrificii. Lasă grijile, lasă truda – eşti obosit – dormi, Măria Ta. 

Acolo sus, cavalerii plecaţi înainte Măriei Tale îţi vor ieşi în cale. Te va primi înţeleptul regel Carol, cu Marele Mihai şi mult chinuitul în trecerea lui prin această lume Avram Iancu…. 

Şi cei care au muncit în această ţară te vor fi primit ca regele muncii, şi cei care au suferit ca Regele suferinţei, iar cei care au birut, ca pe un biruitor ce s-a biruit pe el însuşi. 

Căci dacă n-ai fi fost rege, Măria Ta, te făcea fapta rege. 

Voir l’article original 59 mots de plus

4 secunde de adevăr


Azi nu e Ziua Tricolorului. Vedeti de ce aici

Contra republicii minciunii: Regatul României

Adună-ți, rege, oștile și du-le
La biruință-așa cum le-ai mai dus!

(Şt. O. Iosif – La arme!)

Exista 4 secunde  in acest clip (secundele 5, 6, 7 si 8) in care se poate vedea ca toate drapelele care au fost pe un camp de batalie (si s-au intors victorioase), poarta stema regala si au, in colturi, o cifra regala (in imagini se vede distinct cifra regelui Ferdinand – doua litere F ronde, spate in spate, unite in partea inferioara).

Fiecare dintre cei trei regi ai României si-a avut partea sa in calitate de cap al ostirii: Carol I a comandat armata care a castigat independenta, Ferdinand I pe cea care a intregit tara, iar Mihai I, in cel mai tragic moment al istoriei noastre, a reusit totusi sa faca armata sa-l urmeze fara sovaire si sa reintregeasca  Ardealul.

Cum ai putea sa treci pe sub Arcul de Triumf

Voir l’article original 38 mots de plus

La Mulţi Ani, România!


10014Nu e vorba despre trecut. E vorba despre viitor.

Cei care îşi zic republicani spun că noi, regaliştii, vrem să ne întoarcem într-un trecut idealizat.

Nu e vorba despre trecut. E vorba despre viitor. Ce viitor are republica?

Domnilor republicani, ce îmi propuneţi pentru următorii douăzeci de ani? Credeţi că are un viitor România?

Nu e vorba despre trecut. E vorba despre viitor. Haideţi să vorbim serios despre viitor.

 

Anul 96 al Unirii, anul 70 al despărţirii


Trecută prin foc şi prin sabie,
furată, trădată mereu,
eşti floare de dor, Basarabie,
eşti lacrima neamului meu.

(Dumitru Matcovschi –Basarabia)

Îmi amintesc de o carte de poezie a lui Dumitru Matcovschi, tipărită în grafie chirilică, pe care am cumparat-o de la Chişinău în 1991. August 1991. Grafia latină era deja oficială, dar la poştă nu găseai decât formulare în rusă şi « moldovenească ».

Între timp, limba română a câştigat bătălia. Cel mai recent sondaj arată că 89% vorbesc în principal româna (63% declară că vorbesc româna, iar 26% « moldoveneasca »). E de remarcat ca majoritatea etnicilor ucrainieni din Moldova adopta ca limba de comunicare româna, nu rusa.

Pentru Unire se pronunta 52% dintre moldoveni si procentul este in crestere.

Limba română în Basarabia este vie şi expansivă, conştiinţa naţională a fost redeşteptată de o mână de oameni, o mână de intelectuali care nu şi-au trădat menirea – aceea de a-şi lumina neamul.

E rândul nostru. Îi vom trăda din nou?

Iugoslavia ca mostenire privata


https://i2.wp.com/www.novosti.rs/upload/thumbs/images/2013//08/26n/dru-tito_620x0.jpgCitesc in Večernje novosti (Stirile de seară) că « depozitul [bancar] al maresalului Tito ascunde bijuterii ale familiei Karagheorghevici [familia regala a Serbiei si a Iugoslaviei] ».

Ca si in cazul României, familia regala iugoslava a fost acuzata mereu de puterea comunista instalata la Belgrad ca a plecat din tara cu mari valori ale patrimoniului national. Spre deosebire de România, in Serbia s-a constituit o comisie de ancheta care sa vada daca in contul secret al fostului presedinte pe viata al Republicii Socialiste Federative Iugoslavia, Iosip Broz Tito, se afla valori insusite ilegal.

Si s-au descoperit acolo bijuterii care apartin indubitabil familiei regale. Printre ele un colan cu diamante care a apartinut Reginei Maria a Iugoslaviei (fosta Principesa Maria a României). Acest colan a fost remis deja familiei regale, cu ocazia reinhumarii Regelui Petru si Reginei Maria,anul acesta, la Oplenac, necropola regilor Iugoslaviei.

Nepotii lui Tito au spus insa ca nu vor ceda nimic din depozitul de la Banca Nationala a Serbiei fara o hotarare judecatoreasca. Ei se considera mostenitorii unei averi private care include (de ce nu?!) si lucrurile de pret (multe dintre ele fara de pret!) ale familiei regale.

Mai mult despre ce am aflat urmarind acest subiect in presa sarba din ultimele zile – aici.

[Minciuna produce haos]


« Minciuna produce haos, inselarea asteptarilor produce neliniste. […] Monarhia e o garantie a continuitatii. Partidele isi schimba liderii, guvernele trec, noi ramanem. Un popor are nevoie de constanta, de continuitate. Regele nu are complexul puterii, nu e obsedat de putere ca un om politic. »

Asta spunea Regele Mihai acum 23 de ani… Daca vreti sa vedeti alte cateva constatari lucide si predictii care s-au adeverit intre timp, cititi postarea doamnei Monika Lungu, Nu s-a facut procesul comunismului, dar e acuzata monarhia (aici).

Daca vreti sa detaliem bolile republicii minciunii, intrati si comentati aici. Altminteri, puteti urca, impreuna cu autointitulatul « sef al statului », pe fregata « Regele Ferdinand ».  Eu zic sa luati inainte pastile contra varsaturilor (cauzate de răul de mare, desigur!).

Nicolae, un nume primit de la poporul ŢĂRII ROMÂNEŞTI


Astazi este  ziua de nastere a ASR Principele Nicolae al României.

Imi permit sa îi scriu pe felicitare si cateva rânduri despre acest nume rar printre domnitorii Ţărilor Române. De fapt, intre domnitorii de dinainte de epoca fanariota exista unul singur care sa-l poarte: Nicolae Alexandru, fiul lui Basarab I . Si al Doamnei Margareta.

A domnit intre 1352 si 1364. In documentele de dinainte de 1359 apare doar cu numele Alexandru. Numele Nicolae il ia atunci cand infiinteaza Mitropolia Ungrovlahiei, la Curtea de Arges, devenind primul voievod ortodox al ŢĂRII ROMÂNEŞTI.

Pe locul fostei mitropolii intemeiate de Nicolae Alexandru, Neagoe Basarab va construi, in 1516-1517, manastirea de la Curtea de Arges, ramasa in memoria colectiva prin legenda mesterului Manole. Biserica va deveni in secolul XX necropola Regilor României.

La Multi Ani, Altetă!

Numele vă leagă, intr-un fel semnificativ, de intemeierea ŢĂRII ROMÂNEŞTI. Sa va ajute Dumnezeu sa-l purtati cu cinste, pentru reîntemeierea Regatului României.