Mai puţin ca perfectul


Mai puţin ca perfectul e un timp dintr-o gramatică a dezamăgirii.

(Dezamăgire e un substantiv compus. Nu poate fi dezamăgit decât cel care a fost amăgit.)

În lumea reală, mai puţin ca perfectul ia locul prezentului.

Uneori, mai puţin ca perfectul ia forma unui viitor apropiat, hulpav şi impersonal:

« Acum nu pot să… dar după ce rezolv şi… o să fie totul bine şi o să pot şi eu să… »

Alteori e un viitor îndepărtat, vag luminos, faţă de care prezentul e mereu cenuşiu. Victimele acestui tip de « mai puţin ca perfect » sunt « optimiştii » care zic:

« O  să vină odată şi  odată şi  rândul nostru… « 

Dar, între timp, privesc ceea ce li se întâmplă în prezent prin această lentilă a viitorului mai bun la care au dreptul. Şi dacă am dreptul la mai bine, mai binele de mâine face ca azi să fie « mai răul ». Şi trăiesc zi de zi, « mai răul », mai puţin ca perfectul.

Dar cele mai mari ravagii le face mai puţin ca perfectul în relaţiile de cuplu. Mai ales că relaţia începe adesea cu mai mult ca perfectul, altfel spus cu faza de îndrăgostire.

« Cînd ştiu cum a fost, de ce să accept mai puţin decât atât pentru mulţi ani de-acum încolo?… Ce rost are o ciorbă reîncălzită? »

Îndrăgostirea nu este o amăgire. E reală, are rosturile ei, are chiar şi o bază fiziologică. Pentru o vreme creierul funcţionează un pic altfel. Nu, nu e o boală. Aşa cum credinţa copiilor în Moş Crăciun nu e o boală. Dar trece.

Dacă e să dureze, relaţia trece într-o nouă fază. O etapă în care descoperim că suntem doi, şi diferiţi, şi încercăm să combinăm scenariile noastre « perfecte ». Perfectul compus.

Doar că uneori ne aşteptăm ca multe lucruri să se petreacă magic:

« Trebuia să-şi dea singur seama… dacă îi spun eu tot timpul ce vreau, nu mai are aceeaşi valoare »

Sau ni se pare că anumite lucruri sunt subînţelese:

« Trebuia să spun?! … Nu era normal să …? »

Şi iată că, în loc să fie un perfect compus, începem să folosim imperfectul impersonal – « trebuia ».

« Dar am trecut peste asta, sperând că… »

Speranţa e bună doar dacă aduce un strop din viitorul pe care îl promite pentru a îndulci prezentul. Dar când e cu « trecut peste » e vorba de anularea prezentului în favoarea unui viitor « fără compromisuri ».

Compromis e, totuşi, un cuvânt frumos. Înseamnă a promite împreună. Lucruri care încep azi.

Timpul frumos al compromisului e perfectul simplu.

« Tocmai mă sună să-mi spună că a luat bilete la teatru aşa cum mi-a promis. »

Cam ăsta ar fi perfectul simplu al iubirii în faza a treia (faza de implicare) – să spun ce voi face în viitorul apropiat şi să fac ceea ce tocmai am promis.

Altminteri, pentru cei care măsoară tot timpul dinspre linia orizontului, perfectul simplu e tot un « mai puţin ca perfectul » – ceea ce este sub nasul lor nu e de nasul lor, e prea puţin în raport cu mai binele care poate că îi aşteaptă chiar la colţul străzii. Desigur, după ce vor fi ieşit din acest spaţiu îngust la compromisului…

Stres masculin, stresuri feminine


……….o relatie de cuplu nesatisfăcătoare are efecte diferite la bărbati si la femei în ceea ce priveste nivelul cortizolului (unul dintre hormonii de stress) dupa o zi stresantă la lucru. La bărbati, cortizolul scade la sfarsitul zilei (permitand astfel intrarea in actiune a mecanismelor de refacere) indiferent de calitatea relatiei de cuplu, pe cand la femei nu scade decat dacă relatia de cuplu este satisfăcătoare.

Nu inseamna ca femeile sunt dependente de relatie, iar barbatii nu dau doi bani pe relatie. Doar ca in mintile barbatilor relatia e ceva de care trebuie sa se ocupe in primul rand femeia, iar femeile (desi ar vrea sa poata spune ca e altfel) gandesc exact la fel. Asa ca barbatul vine acasa cu idea ca rolul lui principal tocmai s-a incheiat (iar relatia e un plus, un hobby in care face doar ce are chef); femeia, in schimb, stie ca partenerul are asteptari ca ea sa fie ca noua dupa job (adesea chiar si ea se gandeste astfel).

………Articolul complet pe Ralix.ro

Tiramisu


O colegă se mărită  şi m-a întrebat care sunt ingredientele unei relaţii reuşite. Ii răspund cu o reţetă de tiramisu.

Ingrediente:

3-8 valori comune / 120 drame de atracţie fizică / un pahar de vin plin ochi de admiraţie pentru partener(ă) / o jumatate de oră de empatie pe zi / 750 de drame de încredere / 2 pachete de pişcoturi de sprijin şi contact fizic / 2 căni de răbdare (cu cateva picături de esenţă de vacanţe) / câteva boabe mari de fair-play proaspăt măcinat, pentru pudrat.

Mod de preparare:

Se bat nucleele de valori comune cu atracţia fizică pană se albesc; se pun la foc blând amestecând până când capătă consistenţă, adăugând treptat vinul admiraţiei (în circa 7 ani, punând cu grijă fiecare strop – ar trebui să fie 2-3 picături pentru fiecare zi). Se încorporează încrederea, de preferat cu mijloace tradiţionale: a spune ce vei face şi a face ce ai spus. Adăugaţi în fiecare zi jumătatea de oră de privit lumea din papucii celuilalt; nu uitaţi să-i spuneţi şi partenerului ce aţi văzut de acolo. Se păstrează amestecul la temperatura Crăciunului în urmatorii 10 ani. Intre timp se prepară cele două căni de răbdare tare, în care se picură 10 – 20 de picături de vacanţe frumoase. Se înmoaie pişcoturile de sprijin şi contact fizic plăcut în amestecul obtinut mai sus şi se lasă cel puţin 2 ore în fiecare zi. Se asamblează crema şi piscoturile, se pudrează cu fair-play şi avem un delicios cuplu de vârstă mijlocie.

Puteti încerca şi reţeta de tiramisu. Am schimbat doar numele ingredientelor (dar lista e completă) şi unităţile de măsură, uneori; după ce descoperiţi corespondenţele reţeta devine riguros exactă.

 

Hexagonul normalităţii


S-ar putea ca schizofrenia să nu fie o (singură) boală. De-a lungul ultimului secol am înghesuit în acest diagnostic toate antitezele normalităţii ideale. Daca ar fi să desenez geometric domeniul normalităţii, figura rezultată ar fi un hexagon. Între laturile acestui hexagon (fragile linii Maginot, de altfel) mintea mea îşi mentine forma atunci când:

  • Fac diferenţa între real şi imaginar;
  • Ţin anxietatea sub control;
  • Am reacţii emotionale adecvate;
  • Dau un sens experienţelor proprii;
  • Am o imagine de sine stabilă;
  • Stabilesc şi menţin relaţii cu ceilalţi.

Despre empatie (un fel de test)


Înainte de a răspunde la testul următor gânditi-vă câteva momente la o persoană cu care interactionati frecvent.  Rezultatul testului vă va spune cât de empatic sunteţi în această relaţie. Îl puteţi repeta pentru alte relaţii semnificative din viaţa dumneavoastră.

Marcaţi oricare dintre propoziţiile de mai jos care credeţi ca descriu adecvat relaţia cu persoana la care v-aţi gândit (puteţi marca oricâte răspunsuri)

 Respect si  incredere:

a) Îl respect. b) Mă respectă. c) Îmi povesteşte despre grijile lui. d) Crede în mine.

Placere si destindere:

a) Ne putem distra împreună. b) Ne plăcem. c) Nu e nevoie să-mi pun masca. d) Ne simţim bine împreună.

Deschidere si comunicare:

a) Sunt deschis faţă de el/ea. b) Discutăm. c) Îi înţeleg punctul de vedere chiar şi atunci când nu sunt de acord cu el. d) Îmi ascultă păsurile.

Acceptare si intelegere:

a) Nu trebuie să fiu perfect(ă) în relaţia cu el. b) Nu trebuie să fie perfect(ă) în prezenţa mea. c) Mă va ierta dacă voi greşi cu ceva. d) Îl/O iert când greşeşte faţă de mine.

Pretuire si colaborare:

a) Îl preocupă persoana mea şi ceea ce gândesc eu. b) Îmi preţuieşte opiniile. c) Nu mă va ignora atunci când vrea să întreprindă ceva. d) Îmi cere sfatul.

Pentru rezultat, vezi Cheia 4