Toate minciunile


mensonges

Profesorul Raoult și-a rezumat totuși altfel sfatul. Nu a spus că « știința », la singular (și, eventual, cu majusculă), ne-ar putea ajuta să vedem mai clar, ci « înțelepciunea »(sagesse). Se pare că în privința subtitlului, autorul a cedat sugestiilor editorului, care vehiculează, prin intermediul sintagmei « știința vă ajută să vedeți lucrurile mai clar », mitul unei științe încheiate care poate furniza îndrumări clare, ținând astfel loc și de filozofie și de religie și de morală.

Or, Didier Raoult arată în cartea sa tocmai că știința lucrează cu ipoteze, care adesea conțin modele probabilistice ale căror erori se pot multiplica până la a face ca predicția să fie complet ratată. Ia ca exemplu paradigmatic în acest sens gripa aviară (vă mai amintiți? apocalipsa venea sub forma gripei aviare acum un deceniu!). Modelul propus de cercetătorii din Rotterdam (publicat într-o carte care s-a vândut în 500 000 de exemplare doar în ediția franceză!) implica zeci de milioane de morți. Dar toate cele cinci supozitii pe care s-a bazat s-au dovedit false. Presiunea mediatică a continuat și după ce toate acele supozitii s-au dovedit false, iar guvernele au continuat să investească miliarde in  vaccinuri și grupuri de lucru perfect inutile. Iar în 2009, în  loc să constate onest eșecul predicției despre apocalipsa aviară, grupurile de promovare a fricii au găsit o nouă sperietoare: gripa porcină. Alte miliarde cheltuite fără rost.

Didier Raoult propune să revenim la clasica măsurare a raportului dintre riscuri și beneficii și la înțelepciunea căii de mijloc. Și dă câteva exemple, dintre care am reținut

  • frica de a face cancer de piele prin expunerea la soare a dus la scăderea nivelurilor de vitamină D – calea de mijloc înseamnă evitarea excesului de expunere la soare (estetica bronzului)
  • frica de durere la dus la supraconsumul de analgezice, cu riscurile asociate acestui supraconsum – calea de mijloc ar însemna revenirea la o toleranță mai mare la durere
  • frica de moarte a dus la supraconsumul de anxiolitice și antidepresive, care a dus până la urmă tocmai la creșterea mortalității premature – înțelepciunea ar cere să revenim la o filozofie de viață care să ne ajute să coabităm mai bine cu frica de moarte.

Cina cea de taină şi cunoaşterea dogmatică


Cina cea de taina este evenimentul mistic fondator al comunităţii creştine. Apostolii lui Hristos au răspândit un nou mod de a trăi în lume. Elementul ritual care distingea comunităţile creştine primare era adunarea în jurul mesei.

Această convivialitate a definit mentalitaţi şi instituţii sociale şi politice care au ajuns până în zilele noastre – v-ati gândit că a discuta şi (eventual) a rezolva probleme la o « masă rotundă » e o formă mentală creştină?

Poate va fi mai evident dacă voi aminti că forma otomană corespondentă este « divanul »- conceptul a pătruns şi în Ţările Române şi s-a menţinut atâta vreme cât a ţinut influenţa politică otomană. Revenirea României în Europa a însemnat şi trecerea de la « divan » (Divanurile ad-hoc de la 1857 fiind ultimele care au folosit numele turcesc) la « adunare »( Adunările elective de la 1859, de exemplu). De menţionat că  « adunare » este traducerea termenului elin ecclesia, care a fost preluat de latina târzie cu sensul de « comunitate a credincioşilor ». « Adunarile », ca forme politice moderne, sunt, desigur, laice, dar forma laică păstrează urma matricei creştine (de exemplu, existenţa unor valori asupra cărora votul nu are putere – lucru care ar fi fost uimitor pentru un atenian din vremea lui Pericle – sau  regula majoritatii calificate, de două treimi, pentru legile « organice »)

Am vorbit până aici despre « cină » ca formă care modelează încă existenţa în lume a civilizaţiilor cu matrice creştină. Să vorbim puţin şi despre implicaţiile « tainei ». Nu despre ce este dincolo de taină, ci ce este dincoace: cum s-a dezvoltat gândirea ştiinţifică creştină pornind de la dogmele creştine.

Una dintre teoriile curente azi e că gândirea ştiinţifică s-a dezvoltat în ciuda şi împotriva dogmelor. Adevărul e că gândirea ştiinţifică a fost adesea anticlericală, dar, cel puţin până în secolul XIX, rareori antireligioasă – chiar şi Darwin a trăit şi a murit în pace cu biserica sa.

În secolul XIX a fost inventat termenul « Renaştere », Jules Michelet fiind primul care l-a folosit; ideea că artele şi ştiinţele Greciei antice ar fi renăscut după un mileniu de obscurantism creştin a fost una dintre marile fraude intelectuale ale acestui secol XIX, perpetuată în cultura de masă până în zilele noastre.

Leonardo da Vinci, exemplu de om renascentist, nu poate fi conceput în afara moştenirii creştine. Inclusiv, sau mai ales, în ceea ce priveşte partea ştiinţifică a operei sale.

Să începem chiar cu celebra frescă Ultima Cena. Liniile de perpectivă converg în chipul lui Iisus – Leonardo foloseşte tehnica perspectivei pentru a pune in evidenţă un simbol creştin fundamental (Calea, Adevarul si Viata).

Dar putem spune şi altfel: tehnica perspectivei a fost posibilă doar după ce dogmele creştine au facut posibila notiunea de infinit. Infinitul nu e conceptibil (cel puţin nu ca noţiune matematică şi fizică) în gândirea greacă antică. Pentru Euclid, ideea unor paralele care se întâlnesc la infinit nu avea sens. Prima anticipare a geometriilor neeuclidiene e tocmai tehnica perspectivei – invenţie a aşa-zisei Renaşteri. De fapt, această perioadă este începutul dezvoltării unui nou tip de ştiinţă, una care depăşeşte raţionalismul static al gândirii antice. Această nouă ştiinţă are la bază dogme care circumscriu şi fac utilizabil non-raţionalul, non-reprezentabilul şi infinitul.

Iar pentru cine mai crede că dogmele creştine sunt inamicii ştiinţei şi că mileniul în care au fost elaborate a fost unul întunecat, o să deschid chiar Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin, scrisă în secolul VIII al erei creştine.

« Nu sunt toate inexprimabile şi nici toate exprimabile, nici toate incognoscibile şi nici toate cognoscibile … Altceva este cognoscibilul şi altceva exprimabilul, după cum altceva este vorbirea şi altceva cunoaşterea »

« Cognoscibil », « exprimabil » sunt termeni cu care ştiinţa greacă nu-şi bătuse capul (Socrate, cu al sau « stiu ca nu stiu nimic », e o exceptie si un scandal in filosofia greaca – nu intamplator il puteti gasi zugravit pe peretii multor biserici ortodoxe). De fapt, Atena ratiunii nici nu îşi putea închipui un cosmos care să aibă părţi ce nu pot fi cunoscute raţional. Euclid a luat drept punct de pornire nişte « evidenţe » empirice şi raţionale pe care le-a numit axiome. Ştiinţa creştină a procedat invers: a verificat consecinţele practice ale acceptării unor dogme care nu puteau fi înţelese raţional.

Iată câteva exemple:

1. Infinitul. 

« Este evident că Dumnezeu este necorporal. Căci, cum ar avea corp ceea ce este infinit, nemărginit, fără de formă…?… Dacă Dumnezeu ar fi corporal, cum se va putea respecta dictonul că Dumnezeu străbate prin toate şi umple toate, după cum spune Scriptura: „Nu umplu Eu, oare, cerul şi pământul, zice Domnul? »… Dar dacă unii zic că Dumnezeu este un corp imaterial, ca aşa-numitul, de înţelepţii greci, al cincilea corp, vom spune că este cu neputinţă, deoarece, negreşit, el se va mişca ca şi cerul. Căci acesta spun ei că este al cincilea corp. Cine este, însă, acela care îl mişcă pe acesta? Căci tot ce se mişcă este mişcat de altcineva. Şi pe acela, cine? Şi aceasta la infinit, până vom ajunge la ceva nemişcat. » (Ioan Damaschin, op. cit.)

Matematica, astronomia, filosofia cosmologică greacă se bazaseră  pe finit, pe măsurabil, pe corpuri ideale şi forme perfecte. Poliedre regulate, sfere, numere raţionale, armonii şi proporţii, aceasta era ţesătura cosmosului grec. Grecii antici erau perfect opaci la ideea de infinit. Dogma dumnezeului infinit şi necorporal a generat  matematici şi fizici la care anticii nu aveau acces.

2. Forţa. Newton nu avea niciun dubiu: gravitaţia este Dumnezeu. Trebuie spus din capul locului că Newton a căutat o lege fizică universală pentru că ştia că trebuie să existe. Aristotel, de exemplu, nu o căutase pentru că universul lui era compus din corpuri care aveau fiecare proprietăţi distincte (de exemplu, piatra avea « proprietatea » căderii, deci nu era nevoie de o forţă externă).

« Prin urmare Dumnezeu se numeşte „minte », „raţiune », „duh », „înţelepciune », „putere », pentru că este cauza acestora, pentru că este imaterial şi pentru că este atoatelucrător şi atotputernic. »(Ioan Damaschin, op. cit.)

Cu alte cuvinte, existenţa unei legi a atracţiei universale a fost mai întâi presupusă de misticul Newton pe baza a trei elemente dogmatice:

  • trebuia să existe o lege pentru că Dumnezeu este « mintea »
  • trebuia să fie vorba de o forţă de atracţie pentru că Dumnezeu este « puterea » care menţine (atoatelucrător) ordinea lumii
  • trebuia să fie universală pentru că Dumnezeu este unic şi suveranitatea sa e universală (acesta e sensul dogmatic al termenului « atotputernic », nu că Dumnezeu poate « orice », ci că « poate tot ceea ce vrea »)

3. Natura duală a luminii. Undă şi corpuscul. Acesta a fost răspunsul mecanicii cuantice la întrebarea la care Newton a răspuns că « lumina are o natură corpusculară », iar Christian Huygens că « lumina are o natură ondulatorie ». Ambii au fost marcaţi în teoriile lor de raţionalismul caracteristic doctrinei protestante. Răspunsul modern este de fapt o sinteză care nu poate fi înţeleasă raţional, dar are o valoare explicativă şi practică mult mai mare decât teoriile lui Newton si Huygens.

Teoria undă-corpuscul are la bază o gândire compatibilă cu dogma dublei naturi a lui Hristos, formulată la al IV-lea Sinod Ecumenic, în anul 451: « cunoscut in doua firi, in chip neamestecat si neschimbat si neimpartit si nedespartit, deosebirea firilor nefiind nicidecum distrusa prin unire ». Iar reprezentarea lui Iisus Hristos în Crez este tocmai lumina: « Lumină din Lumină… »

4. Energia

« Dumnezeirea este simplă şi necompusă … Prin urmare, trebuie să ne gândim că fiecare din atributele lui Dumnezeu nu arată ceea ce este El în fiinţa Sa, ci indică ceea ce nu este în fiinţa Lui » (Ioan Damaschin, op. cit.).

Aplicarea acelui « trebuie să gândim că », decurgând din formulă dogmatică a naturii simple a lui Dumnezeu, a dus la legile conservării energiei şi, în final, la celebra formulă unificatoare E=mc². Nu ştim ce este Dumnezeu în fiinţa sa, dar, prin formula energiei totale (dogmatică ea însăşi, ca formă), putem circumscrie misterul « energiilor necreate » (termen introdus în teologie de misticii isihaşti în secolul XIII). 

Lista ideilor ştiinţifice care au fost posibile doar în cadrul dogmatic creştin e mult mai lungă. Dogma poate fi şi un puternic instrument de cunoaştere. Dacă o privim nu ca o uşă închisă înspre mister, ci ca o uşă întredechisă dinspre mister, prin care lumina misterului ne indică sectoare de cunoaştere rodnică a lumii.

Iisus nu a spus niciodată « crede şi nu cerceta » (e una dintre acele minciuni grosolane pe seama creştinismului propagate neobosit de militanţii marxişti), ci a îndemnat la a crede şi a cerceta.

 

Despre heringi şi oameni


O carte care m-a impresionat când am citit-o şi care mi se pare uimitor de limpede şi adâncă de câte ori o recitesc (şi am făcut-o de multe ori în ultimii 22 de ani) e un mic volum intitulat Întrebări despre Dumnezeu. 48 de întrebări, începând cu « De ce trăim? » şi terminând cu « Suferinţa ». Autorul, André Frossard, ar fi împlinit azi 100 de ani.

« Este cu neputinţă să extragem din Evanghelie o constituţie politică pentru motivul evident că, deşi oricine poate întinde şi obrazul stâng când a fost pălmuit, este imposibil de a face din acest sfat o lege, în afară de cazul când s-ar promulga imediat o alta pentru a preciza cine anume are dreptul de a te pălmui. Evanghelia nu este o doctrină colectivistă. Dumnezeu nu numără oamenii cu ghiotura, aşa cum fac ideologii sau şefii de batalion; el nu-i pune în butoaie ca pe heringi; Dumnezeu nu ştie să numere decât până la unu. »
« O femeie care tricotează are întotdeauna ceva misterios prin amestecul de prezenţă şi de absenţă caracteristic acestei ocupaţii. Când îţi dai seama că, de fapt, este vorba de o conglomerare  de particule elementare asociate în atomi, constituiţi în molecule care stau şi tricotează, misterul ia proporţii cosmice. Când lucrurile sunt ştiinţific explicate, atunci au ele mai multă nevoie de o explicaţie religioasă. »

Cuvinte încrucişate (3): Geografia sentimentelor


care5Orizontal:

1. … inimii, volum de proze scurte de António Lobo Antunes

« Evident, am terminat liceul, am trecut şi pe la facultate, mi se spune domnule doctor, şi s-au scurs secole bune de când nimeni nu-şi mai aduce aminte să mă trimită să mă spăl pe dinţi. Mi se pare că aş fi crescut, fiindcă acea rubedenie blondă a încetat să mă mai ţină pe genunchi şi să mă mângâie pe păr, provocând de fiecare dată în nările mele un fel de mâncărime care mă lăsa aproape leşinat şi care, cum am aflat eu mai târziu, era echivalentul a ceea ce se numeşte plăcere. O plăcere evident că mult inferioară celei de a mesteca stearină sau de a-ţi mai reteza din când în când smocuri de păr. Şi chiar sub plăcerea de a rupe o hârtie pe linia găurelelor. Sau decât plăcerea de a-i arăta unei verişoare un broscoi numai cât s-o vezi cum cade pe spate, cu ochii cât cepele, dărâmând şi cutiile pe care scrie Fasole, Mazăre, Orez, dar în care au fost puse, de fapt, paste făinoase, zahăr şi cafea.” (fragment din povestirea Oamenii mari; mai mult – aici)

2. … şi veşminte obstrucţionează contemplarea. Frumuseţea şi infinitul vor să fie privite fără văluri. (Victor Hugo)

   Petru Creţia a găsit însă că norii sunt revelatori; nu obstacole în calea cunoaşterii profunde, ci sursă de cunoaştere metaforică, alegorică şi simbolică. Cu o asemenea microlectură din Norii, am început azi o nouă rubrică – Gând de duminică.
3. Eu şi …,  eseu de Martin Buber
,,În relația dintre Eu și Tu se dezvoltă personalitatea fiecăruia, respectul reciproc, deschiderea fiecăruia pentru și față de celalalt. În acest dinamism, granițele înguste ale eului se desființează, se dizolvă, rămânând numai autenticitatea dialogului, a comunicării, a creării împreună, a adevărului descoperit împreună. Această relație își găsește cea mai înaltă expresie când ea duce la o revelație a lui Dumnezeu, a eternului Tu »
(Martin Buber – Eu şi Tu)
 
Tu a dispărut din limba engleză. Doar din Biblia Regelui James se mai iveşte în vreo biserică vechiul thou. Deşi îndeobşte credem că engleza a generalizat tutuiala, e exact pe dos: you e persoana a II-a plural, care îl trimite pe interlocutor (eventual politicos!) în masa îndepărtată de mine a « celorlalţi ». Cum engleza e limba liturghiei profane a timpului nostru, tutuiala dialogului autentic va fi o specie pe cale de dispariţie. Iar tutuiala amoroasă va fi dispărut. Tot Martin Buber scrie despre omul erotic monologal, specie deja foarte răspândită.
Există cale de întoarcere? S-ar putea să existe. De exemplu mie mi se pare că Suor Cristina spune « my love for you » cu simţirea intens personală care încape doar în « my Love for Thou » (ascultaţi aici).
3. Rute fără sfârşit!
Am petecut multe duminici şi zile de vacanţă jucând Ticket to Ride Europe cu copiii. Şi de tot atâtea ori am constatat că Paler avea dreptate: orice călătorie e un eşec al imaginaţiei. Să călătoreşti în aceeaşi zi de la Edinburgh la Atena şi de la Lisabona la Danzig nu prea e in oferta niciunei agenţii. Plus că vorbim despre Europa anului 1912, pe o hartă în sepia cu miniaturi abia schiţate, numai bune să-ţi aprindă imaginaţia!
Se întâmplă totuşi ca uneori să ajungi într-o gară reală unde cota imaginarului depăşeşte uneori nivelul de inundare a realului. Două exemple: Gara Oriente din Lisabona şi Milano Rogoredo (gare in sine e banală, însă ne-a dat ocazia să călătorim prin meniul unui restaurant care te purta prin Piacenza şi Milano, Barcelona şi Sicilia, Argentina şi Noua Zeelandă).
4. Personaj principal în Medea de Luigi Cherubini
« Pe mama fiilor tăi rănită o vezi şi învinsă
Întristată de tine şi de tine proscrisă… »
Aria Dei tuoi figli la madre îmi place mai mult în interpretarea Angelei Gheorghiu decât în cea a Mariei Callas.
5. Timorul de …, ţară de limbă portugheză în Mările Sudului
L-am inclus în antologia poeziei erotice (aici)
Vertical
1. Cel mai dinauntru
Despre intimitate am mai scris. De săptămâna viitoare voi publica pe Ralix, în episoade, o poveste despre intimitate (după o idee de Paul din Tars).

Era intr-o pauza de pranz. Am trecut pe langa tablita pe care era scris meniul – oferta (Ce e azi? Joi? Nu e nevoie nici macar sa arunc un ochi, stiu ce feluri sunt puse acolo cu litere de creta uda). Depasesc si linia de fum de tigara din jurul cladirii masive de otel si sticla si ajung pe strazile imbracate de toamna din Cotroceni. Pe Dr. Fleming dau nas in nas cu Victor.

…………………………

2. … Guinee, insulă în Mările Sudului, habitat originar al Păsării Paradisului.

O altă definiţie ar putea fi: Constituţia … , votată de adunarea naţională constituantă dela 26 şi 27 martie 1923 (titlul unei broşuri ce reproducea textul Constituţiei). Constituţia de la 1923 este de drept în vigoare. Pentru a le reaminti asta celor care se vor preşedinţi voi merge să-mi anulez votul la alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie. La oferta pe care am făcut-o într-o scrisoare deschisă către candidaţi nu am primit niciun răspuns serios din partea lor.

3. Irlanda – Eire!

Kylie Minogue & Jason Donovan – Especially For You

Un australian de origine irlandeză şi o londoneză de origine australiană

3. Reflexiv

Am dat peste un blog cu frumoase reflexii vizuale. O imagine nu face cât o mie de cuvinte dar poate să le primească şi să le reflecte multicolor. Reflexii in oglindaaici

4. … of a woman (într-o traducere mai puţin platonică)

Filmul săptămânii e, de fapt, unul revăzut a nu ştiu câta oară (5< n < 10) cu o plăcere parcă mai mare de fiecare dată. Mireasmă de femeie, cu Al Pacino HU-HA!!!

Despre miros şi iubire am mai scris aici

5. Una dintre Germaniile lui Noica era cea a culturii, cealaltă era « Germania … » (neart.)

Untul a trecut în 40 de ani de 4 ori, alternativ, de la « nociv pentru sănătate » la « bun pentru sănătate ». Acum e în faza « bun » (dacă îi exceptăm pe veganii puri şi duri). Dietele încep să ţină loc de religii. Suntem ceea ce mâncăm?

Uzul raţiunii


Nebunul nu e omul care şi-a pierdut raţiunea. Nebunul e omul care a pierdut totul în afară de raţiune.

(G.K. Chesterton)

Discutăm tot mai mult despre detalii, în artă, în politică, în literatură. Opinia cuiva despre tramvaie contează; opinia lui despre Botticelli contează; opinia lui despre toate lucrurile nu contează. El poate lua la rând şi poate explora un milion de obiecte, dar trebuie să nu găsească acel ciudat obiect, universul; pentru că dacă îl va găsi, va avea o religie – şi va fi pierdut. Totul contează –  în afară de tot.

(G.K. Chesterton – Heretics)

Există un sens al vieţii?


Ştiinţa nu poate răspunde la această întrebare. Pare însă să poată demonstra că un sentiment al sensului în viaţă este important (indiferent dacă sensul există sau nu).

« Cercetările empirice asupra sensului în viaţă converg spre următoarele:

1.[…] Cu cât sentimentul sensului e mai slab, cu atât mai importantă e severitatea psihopatologiei.

2. Un sentiment pozitiv al sensului în viaţă se asociază cu convingeri religioase profunde.

3. Un sentiment pozitiv al sensului în viaţă se asociază cu valori ce transcend propria persoană

4. Un sentiment pozitiv al sensului în viaţă se asociază cu participarea la grupuri, devotamentul pentru o cauză şi adoptarea unor scopuri clare în viaţă.

5 […] Tipurile de sens al vieţii se schimbă pe parcursul existenţei individuale; alte sarcini din cadrul dezvoltării trebuie să preceadă dezvoltarea unui solid sentiment al sensului. »

(Irvin D. Yalom  – Psihoterapia  existenţială)

Cartea săptămânii (XVII)


boiaAm scris anul trecut (aici) despre o carte a domnului profesor Boia pe care nu am citit-o: De ce este România altfel?. 

Saptamana aceasta am recitit Pentru o istorie a imaginarului, scrisa in franceza in urma cu 15 ani,  si mi-am dat seama ce era fundamental disonant in De ce este România altfel?: autorul trateaza in registrul realului (România este altfel), ceea ce tine de domeniul imaginarului (despre România se spune că, …se crede că; România pare că ). Diferenta pe care chiar Lucian Boia o ilustreaza, cu numeroase exemple, in Pentru o istorie a imaginarului.

Pentru o istorie a imaginarului e o carte supla, dar condensand multa informatie (si nu rareori luata de pe carari mai putin batatorite), e bine sistematizata fara a deveni arida, e adesea provocatoare, fara a fi insa extravaganta.

Cateva extrase aici

Cartea săptămânii (XII)


O lectura nerecomandata normalilor.  Grupeaza fragmente despre arta, filosofie, religie, dar si cateva articole foarte directe despre viata politica din Portugalia in primii 25 de ani dupa proclamarea republicii.  Totul tratat in 5-6 maniere diferite, pentru ca fragmentele sunt semnate de heteronimii lui Pessoa, scriitorul care « n-a existat niciodata » („Fernando Pessoa este singurul scriitor din lume care n-a existat niciodată. Cât era în viaţă, nu avea nevoie de o viaţă, renunţase la ea ca să poată inventa toate vieţile posibile. Rare sunt geniile care să nu fi visat vreodată să-şi transforme existenţa în legendă. Pessoa a devenit pentru el însuşi propria sa legendă, înainte să devină şi pentru noi. Ne putem îndoi de existenţa lui Homer, aşa cum îl putem bănui şi pe Shakespeare că nu va fi fost întotdeauna el. Pessoa nu a avut existenţă şi nu a fost niciodată el, cu excepţia acelor momente când i-a plăcut să lase să se creadă aşa. Om al vidului, n-a încetat să se joace cu numele său, Pessoa, al cărui înţeles în portugheză trimite la acea persona latină, masca actorului. A avut o întreagă viaţă la dispoziţie ca să joace toate rolurile pe scena unui teatru imaginar.“ – Pascal Dethurens, Pessoa, l’oeuvre absolue).

Cu iubirea la supermarket


Iubirea vinde. Sexul nu mai vinde. Si, de fapt, si atunci cand sugestiile sexuale cresteau vanzarile, cresterea s-a dovedit a fi datorata mai mult controverselor iscate de acest gen de publicitate decat incitarii sexuale. Cand sexualitatea explicita s-a banalizat, efectul pe vanzari a devenit nul, iar in unele cazuri a devenit negativ.

Si frica vinde.

Publicitatea de succes activeaza zone ale creierului similare celor activate in cursul experientelor religioase.

Publicitatea subliminala nu functioneaza. Cea implicita, da.

Sunt doar cateva lucruri pe care le-am aflat sau mi-au fost confirmate cu probe stiintifice in aceasta dupa-amiaza. Citind pe nerasuflate cartea Buyology de Martin Lindstrom. Cumparatologia (aparuta recent si in româneste, pastrand insa titlul original) e si utila, si interesanta si  foarte lizibila.