Amortalitate contra imortalitate


Ca orice întreprindere stiintifică onestă, si cartea Laurei Bossi, Istoria naturală a sufletului, duce la si mai multe întrebări. Paginile de concluzii sunt pline de semne de întrebare. Tulburătoare.

« Notiunea traditionala de suflet era, desigur, dificil de folosit, reunind viata si gândirea, moartea si nemurirea, dragostea si ratiunea. Abandonarea ei ne-a lăsat într-o lume «neînsufletită», unde natura a devenit un lucru sau un patrimoniu de exploatat, animalul, o masină sau o marfă, corpul uman, un lucru […]

În lipsa sufletului, asadar, viata umană e măsurată după « calitatea » sa, limbajul nu mai e expresia sa, ci « comunicarea » de mesaje continând informatii cuantificabile, copiii nu mai sunt decât « produsul » unui « proiect parental », moartea nu mai e decât  o  «oprire a vietii» decisă voluntar. Am câstigat astfel câtiva ani de «sperantă de viată», dar am pierdut nemurirea. […]

quo-vadis-673838l-imagine

Putem noi oare încă să decidem că există valori absolute, si nu doar banul, singura valoare recunoscută azi, măsură a tuturor lucrurilor? Că indivizii nu sunt intersanjabili, că timpul nu capătă sens decât dacă îl considerăm sub specie aeternitatis? […]

De fapt, în visul nostru de amortalitate, am fost poate contaminati cu o maladie mortală a sufletului. […]

Ce medic al sufletului ne va vindeca azi de această boală? »

Ziua în care robotul meu mă va iubi


“Imaginează-ți că  mâine, la tine acasă, ți se pune la dispoziție  o mașină  adecvată, perfect  adaptată caracterului tău, mai puțin surprinzătoare, mai puțin destabilizantă decât persoanele care te înconjoară. Un partener ideal, cu o dispozitie tot timpul stabilă, niciodată narcisic, receptiv și care ar ști să răspundă așteptărilor tale. Eu fac pariu că, foarte repede, unii dintre noi vor prefera compania roboților față de cea a oamenilor apropiați. Și că, în consecință, raporturile noastre cu  alții vor evolua. Este prea adesea subestimată maniera în care noile tehnologii ne schimbă. Iau ca exemplu  telefonul mobil: a putea fi găsit în orice moment ne-a făcut mai puțin răbdători. În același  fel, frecventând prea mult roboți gratificanți am putea deveni mai puțin toleranți cu dezacordurile și frustrările care însoțesc inevitabil viața în mijlocul semenilor noștri.”

(Interviu în L’Express cu Serge Tisserron, autorul cărții Le jour où mon robot m’aimera. Vers l’empathie artificielle)

Vorbind aflu ce gândesc


Prin ce mijloc putem reduce disconfortul cognitiv pe care îl resimţim în urma unei experienţe emoţionale? Cum putem satisface nevoia care îl împinge pe individ să restaureze ordinea, să ânţeleagă cele întâmplate şi să restabilească sensul?[…]

Cuvântul joacă în acest caz un rol capital. În lucrările sale asupra producerii sensului în cadrul organizaţiilor, Weick (Sensemaking in organizations, 1995) afirmă că «văzând ceea ce spunem, descoperim ceea ce gândim» (Bernard Rimé – Comunicarea socială a emoţiilor)

Experienţele emoţionale sunt izvorul de sens, iar verbalizarea emoţiilor e principalul proces de producere de sens.

Iar atunci când nu dăm sens emoţiilor prin cuvinte şi existenţa devine una robotică.

Ca in acest clip publicitar cu roboţi, produs probabil de nişte roboţi umani care nici măcar nu ştiau că sunt roboţi – creadeau că sunt « creativi » (a fost unul dintre cele mai costisitoare eşecuri publicitare – 2,4 milioane $)

http://www.youtube.com/watch?v=B3NGN4t4hm4