Jurnal de român în Franța (7-10)


Z7, Rodez

După-amiază încerc să ajung pe jos în oraș. Ziua e însorită, peisajul e frumos. Fac vreo patruzeci de minute până în Bourran (un cartier nou din Rodez). Când am fost în vizită de recunoaștere, în septembrie, aici am stat. Și constat că revăd cu bucurie locurile.
Dau o tură prin oraș să rezolv câteva treburi. Mai întâi, să văd unde îmi deschid un cont. Intru la CA. E cinci și douăzeci, programul afișat e până la 17.45, dar bate deja vânt de plecare. Persoana de la recepție se duce să se lămurească asupra cererii mele. Revine după 7-8 minute cu un cartonaș pe care sunt scrise, de mână, cu litere foarte mici, cele trei documente necesare. Îmi spune că trebuie să stabilesc un rendez-vous. Prima dată disponibilă este peste două săptămâni. Zic merci, zic nu și plec mai departe.
Fac o încercare și la BNP. E deja 17.40, programul de lucru e același și la ei, nu mă aștept la mare lucru. Contrar așteptărilor, mă preia prompt un domn foarte amabil, mă ascultă atent, dispare într-un birou un minut sau două, și revine cu o programare peste câteva zile plus o carte de vizită a consilierei cu care trebuie să mă întâlnesc. Acum îmi vine în minte că și bancomatele BNP-ului sunt prietenoase și politicoase – te întreabă în ce fel de bancnote să îți dea suma solicitată, de exemplu. Tocmai au câștigat un nou client

Z8, Rodez

Dimineața o petrec la resurse umane semnând multe hârtii. E adevărat că e multă birocrație, dar despre oamenii cu care am avut de-a face nu pot spune decât lucruri de la foarte bine în sus. La Sainte-Marie se simte o autentică grijă față de oameni.
Pentru că numărul de practică vine mâine, am după-amiaza liberă. Profit de ea uitându-mă la emisiuni-concurs de cultură generală. « Questions pour un champion » are același prezentator de peste treizeci de ani. Sunt hotărât să mă duc și eu la preselecții cândva anul acesta.

Z9, Rodez

Prima zi de lucru cu drepturi și obligații depline. Constat încă o dată că echipa e foarte bine pregătită și atmosfera e bună.

Z10, Rodez

Sâmbătă dimineața. După ce îmi iau porția de peisaj înverzit de la fereastra camerei de zi, mai citesc un capitol din România medicilor. După amiază, fiindcă tot am prins gustul, merg pe jos, prin pădure și apoi pe malul Aveyronului, până în Rodez.

 

Jurnal de român în Franța (4-6)


Z4, Rodez

Mă trezesc în continuare cu noaptea în cap, foarte vioi de altfel. Cum soarele lor se trezește cu o oră mai târziu (după ora locală) decât al nostru, am timp berechet să îl întâmpin deja ferchezuit și cu ceaiul făcut. Și dacă tot îmi face cu ochiul spre o zi de roz-bleu i-am făcut și ceva poze. Iată una

IMG_20160122_200245_545[1]

Și încă una de  la plimbarea de duminică după-amiaza

IMG_20160117_162521[1]

 

Z5, Rodez

Cei mai mari fulgi de nea pe care i-am văzut vreodată. A durat doar 10 minute, dar parcă intrasem într-un glob de poveste (boule de neige, cum îi spun francezii). Și cum în povești nu-ți stă gândul la poze, n-am poze să vă dovedesc. Trebuie să mă credeți pe cuvânt.

Z6, Rodez

Prima reuniune a echipei terapeutice la care particip. Discuțiile sunt animate, consistente și foarte cordiale. Restul zilei îl petrec făcând cunoștință cu serviciul și cu pacienții pe care urmează să îi preiau în trei zile de la Dr. HH – o doamnă și o figură nonconformistă în același timp, unul dintre pionierii serviciilor psihiatrice extra muros din departamentul Aveyron. Spirit liber, altruist – îmi aduce aminte în multe privințe de mentorul meu, Dr. Oancea.

Seara ajung la o piesă de teatru, dus de Pompiliu R. Mai înainte am avut o discuție foarte interesantă despre intelectuali, despre stânga și dreapta, despre revoluția franceză, despre comunism și dictatori. Toate astea la o masă la Coq de la Place, la un pahar de Marcillac.

Piesa a fost un fel de fantezie psihanalitică (și a durat fix cât o ședință de psihanaliză). La ieșire am avut noroc că am mai găsit un taxi care să mă ducă la Sainte-Marie. De fapt, cred că ar fi fost mai rentabil, și spiritual și material (taximetristul a afișat un « preț de noapte » la ora 9.30 seara!), să rămân la Pompiliu peste noapte – să mai rezolvăm câteva dileme intelectuale!

Douceur de vivre


aveyron

“Dulceaţa trăirii” e una dintre devizele departamentului Aveyron. A nu se confunda cu dolce farniente – în locul acesta din Occitania trăiesc încă ţărani. Nişte ţărani care îşi trimit copiii la universitate, unde aceştia îşi uimesc colegii crescuţi în marile oraşe.

Pentru că, de o sută de ani, mulţi se întorc în locurile natale şi fac să existe în cel mai rural departament al Franţei ingineri excelenţi, medici excelenţi, profesori excelenţi. Liceele din Rodez au dat, în această sută de ani, un număr disproporţionat de personalităţi de anvergură.

DSCF2684

Centrul Universitar Jean-François Champollion din Rodez

Dar nu e vorba numai de vârfuri. Respectul pentru şcoală se simte la toate nivelurile, problemele educaţiei sunt foarte sus pe agenda publică. Iar rezultatele se văd. Un centru universitar înfiinţat în urmă cu 6 ani la Rodez a ajuns anul acesta pe locul I în Franţa la evaluarea în privinţa calităţii pedagogice (măsurată în progresul înregistrat de studenţi în anii de licenţă) şi pe locul II la un indicator numit valoare adăugată, care măsoară calitatea conţinuturilor predate!

Vaches-de-race-Aubrac-près-de-Rieutoort-sur-le-plateau-de-l'Aubrac-DSC_0796

Dar să revenim la ţăranii noştri din Aveyron. Ei continuă să crească vite şi raţe, să facă brânză (Roquefort e o marcă locală) şi vinuri dulci-aspre . Îşi respectă istoria şi tradiţiile. Munca e muncă, dar şi timpul odihnei e sfânt. Și din ce în ce mai mulți dintre fiii și fiicele lor, după ce au fost în lumea largă se întorc la iarba verde de acasă.