24 de zile in Balcani (22): Sarajevo sau eutanasia unei iubiri


Mă gândisem, cu teamă, că s-ar putea întâmpla şi asta. Probabil că asta e soarta relaţiilor la distanţă.

Trecuseră 10 ani de când nu mai văzusem oraşul. Devenise mai vioi, mai senin. Nu se mai văd urmele războiului, nu mai întâlneşti la tot pasul patrulele fortelor ONU de mentinere a păcii.

Si totuşi…

Avea un farmec pe care nu l-am mai regăsit. Nu ştiu dacă să dau vina pe noile construcţii (deşi sunt bine integrate), pe turişti (care omoară liniştea amiezii în Baščaršija), sau doar pe timp, ucigaş  fără simbrie al marilor iubiri care nu ajung în stadiul de iubiri cotidiene.

Si dacă iubire nu mai e, rămâne totuşi frumuseţea toamnei la Sarajevo.

Sunt un balcanic


Sunt un balcanic. Scriu asta fara rusine si fara mândrie. E un fapt. Un fapt care a fost probat si in aceasta vacanta pe care am petrecut-o in Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Croatia, Bosnia si Hertegovina.

Refuzul balcanitatii e o nevroza nationala. Nota speciala pentru ardeleni: si voi sunteti balcanici.

As indrazni chiar sa spun ca si Ungaria propriu-zisa e mai aplecata spre Balcani decat spre Viena; e suficient sa comparati o masa luata intr-un restaurant din Budapesta (capitala care a fost 150 de ani sub turci) cu una la luata la Bratislava (Pozsony – capitala regilor habsburgi ai Ungariei din secolul XVI pana in 1873) si veti simti diferenta de savoare.

Ideologia statului national a facut si inca face ravagii in aceasta patrie mai larga. Printre pierderile colaterale ale impartirii regiunii prin peste 20 de frontiere se numara si aromânii; am avut cateva ocazii de a reflecta la destinul acestei comunitati si la locul marginal care i se rezerva in manualele de istorie ale românilor nord-dunareni.

O sa incerc sa va spun (in foileton) o poveste despre acest periplu balcanic pe traseul Bucuresti – Giurgiu – Grivita – Plevna – Loveci – Sofia – Niš – Studenica – Novi Pazar – Sopoćani – Podgorica – Ulcinj – Bar – Cetinje – Kotor – Herceg Novi – Dubrovnik – Neum – Metkovic – Mostar – Sarajevo – Kraljevo – Kragujevac – Ravanica – Zaječar – Vidin – Calafat – Craiova – Bucuresti.

Cireşe amare


28 Cireşar

1912 – S-a născut Sergiu Celibidache, dirijor iconoclast intr-o lume care se spargea in bucati. Iata-l dirijand Filarmonica din Berlin in 1950, in decorul, din pacate real, al ruinelor acestei celebrei sali de concert.

1914 – Este ucis, la Sarajevo, arhiducele Franz Ferdinand. Moare si speranta unei emancipari nationale pasnice a românilor ardeleni.Va urma primul razboi mondial.

Ştefan Luchian – Maci, ulei pe pânză

1916 – Moare Ştefan Luchian. In ultimii opt ani isi pictase florile in ciuda evolutiei implacabile a sclerozei multiple.

Vermeer - Fată citind
Jan Vermeer din Delft – Fata citind in fata ferestrei deschise (Pinacoteca din Dresda)

1919 – Se semneaza Tratatul de la Versailles, care nu va aduce totusi o pace durabila in Europa.

Lacomia marilor puteri invingatoare va declanşa un nou razboi devastator peste numai 20 de ani. Cel care va distruge si Filarmonica din Berlin si Pinacoteca din Dresda. Parisul a scapat ca prin urechile acului.

1940 – Trupele sovietice intra in Basarabia, Bucovina de Nord si tinutul Herţa. Carol al II-lea isi dovedeste impotenta politica si militara, impreuna cu Consiliul de Coroana, populat de el cu pigmei si sicofanti.

28 iunie, vremea cireşelor amare.

Sarajevo: Sfârşitul Europei de Mijloc


28 iunie 1914: Franz Ferdinand, Arhiduce de Austria este împuşcat mortal la Sarajevo. A urmat primul razboi mondial. Apoi al doilea. Apoi Cortina de Fier. Si din nou la Sarajevo, in anii ’90, pentru actul al IV-lea al unei tragedii: Europa Natiunilor.

Mostenitorul tronului austro-ungar e prezentat in treacat in istorie ca pretext pentru izbucnirea razboiului. Istoria nu se scrie cu « ce-ar fi fost daca ».  Si totusi… Arhiducele de Austria era un sustinator al proiectului de federalizare a imperiului propus de românul Aurel Popovici.

In Die Vereinigten Staaten von Gross-Österreich (Statele Unite ale Austriei Mari), publicata in 1906, Popovici propunea o federatie de 15 state nationale. In jurul lui   Franz Ferdinand se formase asa-numitul Cerc de la Belvedere, un grup de reformisti in care Aurel Popovici este inclus incepand cu 1905.

In 1912, planul lui Popovici este luat ca baza pentru a elabora un proiect de guvernare, in contextul in care succesiunea la tron parea foarte apropiata – starea sanatatii imparatului nu era tocmai buna si oricum avea deja 8o de ani.

In mai 1914, vizita la Sarajevo a printului mostenitor era pe punctul de a fi contramandata pentru ca Franz Josef era grav bolnav. Franz Josef isi revine, vizita are loc, iar Franz Ferdinand este asasinat. Incepe razboiul mondial si se sfarseste visul unei Europe de Mijloc ca loc al unitatii in diversitate.

Aurel Popovici moare la Geneva in februarie 1917, exact in momentul cand in Rusia era pe punctul sa izbucneasca revolutia. Vladimir Ulianov (mai cunoscut sub numele de Lenin) pleaca din Geneva.