Două orizonturi


Dois horizontes fecham nossa vida:

          Um horizonte, — a saudade
          Do que não há de voltar;
          Outro horizonte, — a esperança
          Dos tempos que hão de chegar;
          No presente, — sempre escuro,—
          Vive a alma ambiciosa
          Na ilusão voluptuosa
          Do passado e do futuro.

……………………………….

 No breve correr dos dias
          Sob o azul do céu, — tais são
          Limites no mar da vida:
          Saudade ou aspiração;
          Ao nosso espírito ardente,
          Na avidez do bem sonhado,
          Nunca o presente é passado,
          Nunca o futuro é presente.

………………………………….

   Dois horizontes fecham nossa vida.

(Joaquim Maria Machado de Assis – Dois horizontes)

Viața ne-o-nchid aceste două zări:

O zare e un dor prelung

De tot ce-a fost și nu va reveni;

A doua zare e speranța

În timpuri ce vreodată vor veni;

Mereu obscur prezentul e trăit

În sufletul ambițios

Pierdut în visul voluptuos

Despre ce-a fost sau încă n-a venit.

………………..

În scurta zilelor fugă

Sub cerul albastru s-au pus

Aceste țărmuri mării vieții:

Mari aspirații, dor nespus.

Pentru al nostru duh ardent,

În lăcomia binelui visat,

Nicicând prezentul nu-i trecut fixat

Nicicând n-ajunge mâine în prezent.

…………………

Viața ne-o-nchid aceste două zări.

Pastila antidepresivă (7): Nostalgia euforiei


“Nu poate exista un raport sănătos cu viitorul fără a nutri o  înclinație spre nostalgie. Aceasta funcționează ca și cârma unei nave, alimentând din urmă sensul propriei vieți. Atunci când nostalgia euforiei întâlnește  dorul, această surdă neliniște care te face să simți o tulbure fericire, ești împăcat între tristețe și speranță. »

 

ad

 (Citite în avion, între Paris si Toulouse, într-un articol despre japonezii din São Paulo)

 

Doar portughezii se puteau gândi la asta…


E singura țară din lume care celebrează ca zi națională ziua morții unui poet – Luís de Camões.

Si mai neobisnuit (daca se poate spune astfel!) e ca Luís de Camðes a murit în ziua în care trupele spaniole erau la portile Lisabonei (10 iunie 1580); Portugalia a intrat in 1580, pentru 60 de ani, sub stapanirea Habsburgilor spanioli. Portugalia sarbatoreste asadar o zi in care si-a pierdut independenta.

A pierdut (vremelnic) statul dar si-a câstigat (pentru totdeauna) sufletul. 10 iunie e o zi a comunitatilor portugheze, oriunde s-ar afla. O zi a sufletului portughez.

Si fiindca veni vorba de suflet – seamănă destul de mult cu sufletul românesc. În portugheză exista si cuvantul dor. De fapt exista chiar două: dor si saudade. În română avem expresia de dor si de inimă albastră; am putea zice că dorul românesc este saudade, iar inima albastră este dor-ul portughez.

Un exemplu de dor (saudade) ajuns în Mozambic – aici

Un fado – aici.

Si, desigur, o strofă din Camões

Amor é fogo que arde sem se ver;

É ferida que dói e não se sente;

É um contentamento descontente;

É dor que desatina sem doer;

Cuvinte încrucişate (2): Idealuri şi idoli


 idolVertical

1 Particulă nobiliară

După ce Ferdinand I a fost exclus din Casa de Hohenzollern, ca urmare a întrării în război împotriva Germaniei, Parlamentul României a hotărât ca Ferdinand I (fost de Hohenzollern-Sigmaringen) să devină Ferdinand I al României. Regii au fost de atunci ai României. E un titlu nobiliar câştigat aşa cum se câştiga în primele timpuri: pe câmpul de luptă, prin curaj personal.

Aşa că nu se poate disocia ideea de monarhie constituţională în România de Familia Regală a României. Văzând destrămarea oricărui prestigiu al funcţiei prezidenţiale, a apărut o nouă specie de aşa-zişi « monarhişti », care cică ar vrea revenirea la monarhie, dar fără linia de succesiune propusă de Regele Mihai – Principesa Margareta, apoi Principele Nicolae. E o încercare disperată de diversiune, semn că cei în măsură să ştie ştiu că numărul monarhiştilor a atins deja pragul critic pentru câştigarea unui eventual referendum.

Am putea să încercăm şi noi, monarhiştii să ne numărăm cu ocazia acestui scrutin pentru inexistenta funcţie de preşedinte al republicii. Să mergem şi să ne anulăm voturile. Dacă voturile nule vor fi mai numeroase decât voturile « câştigătorului », nu va fi o palmă dată acestor impostori?

2. Dacă revine în octombrie, i se zice indiană

Joe Dassin – Été indien

3. … de noapte spre Lisabona, ecranizare după romanul omonim al scriitorului elveţian Pascal Mercier

http://www.filme-bune.net/night-train-to-lisbon-filme-online-subtitrat-in-romana/

Un film cu o construcţie simplă, dar cu idei profunde la fiecare pas. Am început să citesc şi cartea şi probabil că voi scrie mai mult despre idei cand o termin. Acum vă dezvălui doar o parte din discursul provocator al eroului în momentul absolvirii colegiului (începe pe la minutul 35).

Nu aş vrea să trăiesc într-o lume fără catedrale. Îmi doresc ca frumuseţea şi grandoarea lor să se afle în opoziţie cu culoarea urâtă a uniformelor militare.

Iubesc cuvintele puternice ale Bibliei. Am nevoie de forţa poeziei ei. Am nevoie de ea împotriva descompunerii limbii şi a dictaturii sloganurilor lipsite de valoare.

Dar există o altă lume în care nu aş dori să trăiesc: o lume în care gândirea independentă este dispreţuită, iar cele mai bune lucruri pe care le putem experimenta sunt ca nişte păcate; o lume în care iubirea noastră e controlată de tirani, asupritori şi asasini. Şi cel mai absurd lucru e că oamenii sunt îndemnaţi din amvon să accepte aceste lucruri.[…]

Nu aş vrea să trăiesc într-o lume fără catedrale […] Îmi doresc cuvinte simple şi grandoarea poeziei, dar vreau şi libertatea de a face ceea ce-mi place: să lupt împotriva tuturor lucrurilor malefice din această lume.

4. Scris în spate când navighezi spre Spania sau conduci dinspre Salvador

Şi anul acesta, de Ziua Hispanităţii (care este şi Ziua Naţională a Regatului Spaniei), am tradus o poezie hispanofonă. Poeta e din Salvador.

S-a pierdut în oglindă fata de ieri/ cu ale sale şapte primăvăratice drumuri/şi cu o stea de lacrimi în inimă// Oglinda chipuri mănâncă/ şi timp// Astăzi apare într-al său cristal o femeie întristată./ Poate şi moartea./ Dar moartea … cine o vede?/// (Claudia Lars – Oglindă)

Cu o altă ocazie (tristă) am postat o poezie de Antonio Machado în amintirea unuia dintre fondatorii actualului regat spaniol – Adolfo Suarez (aici).

Alte poezii traduse din lirica hispanoamericană găsiţi aici

Orizontal

1. Vechiul Testament

Continuă pe blogul Contra republicii minciunii: Regatul României serialul dedicat celor 14 impostori. Episodul 3 este dedicat unei candidate al cărei slogan pare să fie « Să nu ai alţi Preşedinţi în afară de Mine ».

2. Impozit (arh.)

Constantin Brâncoveanu e tipul uman care ne-a lipsit cel mai mult din compoziţia clasei conducătoare de-a lungul istoriei. Un diplomat care a ştiut să menţină o tărie diamantină în momentul în care i-a fost cerut ca dare ceea ce nu putea fi dată cezarului, sultanului, pentru că era rostul lui pe lume: credinţa fără de care eşti mai puţin decât o umbră sub soarele amiezii.

Povestea cu har poetul Ioan Alexandru (nu după ureche, ci după o documentare temeinică la Constantinopol):

Şi mama lor era de faţă şi Sultanul era de faţă şi au văzut cu ochii lor, în secolul 18, nu în mitologie, nu în illo-tempore, nu în timpuri necunoscute, nu în primele zile ale creştinismului, ci în secolul 18 când se mergea la vânătoare, când se mânca iluminist cu bijuterii de argint, când se făceau baluri şi dansuri, când lumea era evoluată, aşa se spune, …se murea pentru Hristos cum nu se murea în vremurile cele mai frumoase.

Cronicile ne spun că a fost un măcel ce istoria nu a mai văzut. De bunăvoie! Nesiliţi de nimeni! Pentru că nu i-a silit nimeni să moară! Vă rog să credeţi că au făcut-o din libertatea lor!

Ei au fost nişte oameni foarte calculaţi, au fost nişte negustori, au ştiut foarte bine ce fac. Au fost nişte oameni foarte realişti! Au cântărit foarte bine, ştiau bine ce fac! Şi când s-a pus preţul pentru Hristos din inima lor au zis:

– Orice, dar asta nu se poate!

– Copiii tatei, asta nu se poate! Aş face-o dacă ar fi moşia mea! Dar nu pot să o fac!

– Cel care mi-a făcut bine nu numai mie, ci neamului meu, moşilor şi strămoşilor, care ne-a dat o ţară din barbarie, şi ne-a dat un grai şi o seminţie, ne-a împodobit pământul, şi ne-a dat nădejdea învierii, şi ne-a dat pe mână Împărăţia Sa!

– Cum să mă leapăd de El, pentru un ciolan, pentru un blid de linte, mâine şi aşa tot mor, mor mâine sau azi eu tot o sfârşesc.

-Să mă leapăd de El? Doamne fereşte!

A murit împăcat cerând iertare pentru cei care l-au prigonit.

-Iartă-i Doamne!

3.Superstiţie

Marin Sorescu a făcut poezie din eresul popular al strigoilor, moroilor. La Lilieci e mostra cea mai elocventă a culorii locale a poeziei soresciene.

Nicaieri nu mananci o varza cu carne
Mai gustoasa ca-n cimitir,
De ziua mortilor, cand se face pomana
Si toate femeile vii se intrec in de-ale mancarii.
Masa e-ntinsa pe iarba, la umbra bisericii
Crapate, de-a razbit aproape de sfinti crapatura
Si cand bate crivatul, iarna, cred ca le degera colacii de lumina care le
strang tamplele.

Eugen Negrici crede că Marin Sorescu chiar a avut, în 1982, şi şansa universalităţii şi a trecut din frică şi nebăgare de seamă pe lângă ea (am dat citatul în postarea Fericirea e din familia întâmplării).

4. E mai lung decât un anotimp, dar mai scurt decât Toamna patriarhului

Am recitit Toamna patriarhului, de Gabriel Garcia Marquez, şi s-a nimerit să ajung la final după ce văzusem Tren de noapte spre Lisabona. A sunat altfel finalul romanului pus în paralel cu discursul din care am citat mai sus (din care am omis, intenţionat!, frazele despre mortalitate şi eternitate).

fiindcă noi ştiam cine sîntem pe cînd el a rămas pe veci în neştiinţă cu şuierul dulce al herniei lui de mort bătrîn secerat de lovitura morţii, zburînd împresurat de foşnetul tulbure al ultimelor frunze îngheţate ale toamnei lui spre tărîmul întunecat al adevărului uitării, agăţat cu spaimă de zdrenţele putrede ale mantiei morţii şi străin de strigătele mulţimii dezlănţuite ce se revărsa pe străzi cîntînd imnuride bucurie la aflarea morţii lui, străin pentru totdeauna de cîntecele eliberării şi de petardele sărbătoreşti şi de clopotele de slavă care răspîndiseră în lume vestea cea minunată că în sfîrşit se isprăvise timpul infinit al eternităţii.
Poate mai comentăm pe marginea cărţii şi reuşim să strângem de un comentariu de grup la această carte (inclusă în Alfabetarul meu).

Cuvinte încrucişate (1): Piste false


Pe plajă la Rimini am redescoperit gustul pentru cuvinte încrucişate. Şi cum unii dintre cititorii acestui blog m-au întrebat ce se întâmplă cu filmul şi cu cartea săptămânii, ele vor veni împreună într-un rebus săptămânal în care voi pune şi alte gânduri pe o temă dată.

rebus

1 Cel mai mare … traducere şi adaptare de Paolo Coelho după un eseu teologic de Henry Drummond

Aproape toată lumea, în acest moment, merge pe o pistă falsă pentru a ajunge la casa Fericirii. Se gândeşte prea mult la a avea şi a primi, la a etala, la a cuceri, la a fi cândva servit de alţii. Asta e ceea ce majoritatea persoanelor numesc realizare.

Realizarea e însă a da şi a servi. Cel care doreşte să fie mai mare între voi, a zis Hristos, acela să-şi servească aproapele. Oricine vrea să fie fericit trebuie să-şi fixeze în Dragoste întâlnirea sa cu viaţa. Restul nu are importanţă.

………………..( mai multe fragmente aici)

Voiam să citesc ceva în portugheză şi am dat peste această cărticică. E bună şi frumoasă de la un cap la altul.

1 Senhora do Tejo e un fado de saudade, sau, cum ar zice românul …

Tot citind în portugheză mi s-a făcut dor de Lisabona. De Tejo, de Rossio, de Oriente, de Belem… Am adăugat Senhora do Tejo  la rubrica Fado

2 O eră întoarsă pe dos! sau Solare fără pământ!

Am pus la rubrica Admiraţii un text – Oamenii pământului – despre pământ şi ţărani care au ţinut drumul drept în era întoarsă pe dos.

3 Izvorăşte tandru din comedia lui Tudor Muşatescu, Visul unei nopţi de iarnă.

Tocmai am văzut (de două ori chiar, că e scurt şi e frumos lucrat) filmul din 1946, în regia lui Jean Georgescu. Am fost uimit să constat cât de diferită e atmosfera faţă de cea din piesa adaptată pentru televiziune în 1980. Revăzând şi versiunea din 1980, am constatat abia acum că personajele, costumele şi decorurile aveau izul ideologic al epocii ceauşiste. Şi sunt aproape sigur că nu au fost indicaţii exprese de la cenzori pentru taiorul cu en-coeur al Margaretei Pogonat, pentru jocul foarte « tovărăşesc » al lui Matei Alexandru în rolul valetului Manole sau pentru decorul de sufragerie de bloc în casa părinţilor tinerei Doruleţ. Pur şi simplu noi, oamenii anilor 80, nu prea ne mai puteam imagina în asemenea detalii concrete viaţa din anii « 30.

Filmul lui Jean Georgescu e perfect comparabil cu filmele americane ale epocii. E dinamic şi are mult mai multe nuanţe decât ecranizarea cu Florin Piersic şi Rodica Mandache (care joacă bine, dar, din păcate, pe un text pe care nu-l mai pot înţelege, nici ei, nici spectatorii lor). Urmărind filmul din 46 aproape că te miri tot timpul că actorii vorbesc româneşte. Vizionare plăcută!

2. … Regelui – o emisiune pentru recuperarea memoriei şi pentru pregătirea conştientă a viitorului.

A început un nou sezon din Ora regelui. Şi a început bine – mai mult conţinut de actualitate şi o oră mai bună de difuzare (sâmbătă la ora 15). Puteti urmari ediţia 111 aici; mi-a placut de la cap la coadă, dar dacă aveţi doar puţin timp vă recomand în mod special minutele 10-13 (despre Regina Ana) şi 37-41(despre Domeniile Coroanei).

3. … Publica – aşa au definit romanii modul de gestionare a statului după alungarea lui Tarquinius Superbus

Res Publica înseamnă, pur şi simplu, treburile publice. Republica Romană a durat peste 400 de ani, dar trebuie precizat că nu avea preşedinte, nici nu organiza alegeri directe pentru cei doi consuli, care erau gardienii statului pentru un mandat comun de 1 (un) an! Nicio republică în care preşedintele e ales prin vot direct nu a durat ca stat de drept mai mult de 50 de ani!

Pentru că a început (iar!!!) campania electorală pentru prezidenţiale, am început şi eu o anticampanie pe blogul Contra republicii minciunii: Regatul României; în prezent, rulează pe blog serialul 14 impostori pentru Cotroceni, având ca personaje principale pe Don Vito şi pe Herr Klanni, pe Şerifa Momaca şi pe Madam Eluda, pe Domnu Dan şi pe Mister Melteo, pe Cornelius Romanus şi pe Szekely Hunk …

Alegerile prezidenţiale sunt false alegeri, cu rezultat cunoscut: un impostor în fruntea unui pseudostat. Republica prezidenţială postcomunistă, ca şi republica ceauşistă (Ceuşescu fiind, de altfel, creatorul funcţiei de preşedinte al republicii), ca şi republica sovietică, este o pistă falsă.

Sens şi dor


Iar câtă vreme versurile mele au un înţeles de ce să nu aibă unul şi universul?
Spuneţi-mi în ce geometrie se întâmplă că partea depăşeşte întregul?
Şi în ce biologie volumul organelor
Are mai multă viaţă decât întreg corpul?

***

Toate teoriile, toate poemele
Dăinuie mai mult decât această floare,
Dar sunt ca ceaţa, neplăcute şi umede,
Şi mai înalte decât floarea asta…
Înălţimea sau durata nu sunt deloc importante…
Sunt doar înălţime şi doar durată…

***

Navă ce pleci departe,
Cum se face că, spre deosebire de alţii,
Imediat ce dispari, nu-mi mai e dor de tine?
Căci atunci când nu te văd, încetezi să exişti.
Iar dacă ţi-e dor de ceva ce nu există,
Simţi acest lucru pentru nimic;
Nu de navă, de noi ne este dor nouă.

(Fernando Pessoa – Poeme desperecheate; traducere de Dinu Flămând)

Dragostea în Mozambic


Magoa-me a saudade
do tempo em que te habitava
como o sal ocupa o mar
como a luz recolhendo-se
nas pupilas desatentas

(Mia Couto – Saudades)

(Mă doare dorul/ dupa timpul în care te locuiam/ așa cum sarea ocupă marea/ca lumina retrăgându-se/ în pupile neatente)

Textul integral  al poeziei Saudades (Doruri) si traducerea mea in limba română – aici

Am descoperit si poezii pătrunzătoare de Mia Couto (al carui roman, Veranda cu frangipani, tradus excelent in română de Mioara Caragea, vi-l recomand inca odata!). Poezii din placheta Raiz de Orvalho (Rădăcina de rouă) – aici.

Cartea săptămânii (I)


Veranda cu frangipani

de Mia Couto

Am găsit-o alaltăieri într-un coș de solduri și am citit-o  ieri noapte. V-am zis că mai citesc uneori și în vis, dar nu cred că asta s-a întâmplat acum. Deși  cartea vorbește despre visul unui mort care ocupă pentru 6 zile trupul unui viu pentru a muri a doua oară cum trebuie.

Stilul e fabulos, ritmul e fascinant. Câteva exemple – aici. Dar vă recomand călduros să cititi această carte de la primul până la ultimul rând.

Arbust sau arbore tropical, din genul Plumeria, care își pierde frunzele în perioada înfloririi. 
Numele îi vine de la marchizul de Frangipani, care a creat (la Roma, în secolul XVI) 
un parfum pentru mănuși având la bază florile de Plumeria (originare din America). 
Tot în secolul al XVI-lea, spaniolii introduc speciile de Plumeria în Filipine, 
de unde se raspîndesc în toată Asia australă si apoi pe insulele si țărmurile Oceanului Indian. 
În Asia si-a căpătat numele de arbore al templelor, fiind asociat cu morții, strigoii, vampirii, fantomele.

Barcelona: halucinaţia întoarcerii acasă


„Debarcai într-o zi la Barcelona şi avui impresia halucinantă a unui miracol, ca şi când aş fi fost dintr-o dată  transportat în propria mea patrie – România. »

Am descoperit azi această amintire a lui Mihai Tican – Rumano, călător pasionat şi fabulos povestitor al  trupului şi sufletului Africii. Pe la 11-12 ani citeam şi reciteam fermecat  La vînătoare în Congo; seara, când veneam de la şcoală, i-o povesteam prietenului meu Sandu T.

(De fapt povesteam mult mai mult decât citisem…

Drumul de la şcoală până la blocul lui Sandu dura, în mod normal, chiar şi în pas lent, cel mult 3 minute; de abia începusem povestirea, asa că mergeam, încă 3 minute, până la blocul meu; apoi din nou spre blocul lui şi înapoi la mine la scară şi tot aşa preţ de 30-40 de minute, măsurate de ceasurile noastre Pobeda; ne despărţeam fix la mijlocul drumului, în aşa fel încât să intrăm în casele noastre exact în momentul în care începeau cele 10 minute de desene animate.

… Când  mă apropiam de terminarea povestirii paginilor citite, imaginaţia îmi era atât de stimulată încât nu mă puteam abţine să nu adaug detalii de decor, personaje noi, uneori chiar episoade întregi inventate.)

Africa mi-o imaginez şi azi prin ochii acelui copil de 11-12 ani, brodând pe teme din Mihai Tican – Rumano. Mă bucur, aşadar, că am descoperit că şi eroul meu a simţit Barcelona ca un acasă misterios. Aşa cum am mai scris aici, Barcelona si Lisabona sunt două oraşe de care îmi poate fi dor.

Interesant e că Mihai Tican – Rumano a ajuns prima dată la Barcelona venind de la Lisabona, portul în care a ancorat vaporul care îl aducea de la Cape Town, ultima etapă a primului său periplu african.

Eu am ajuns la Lisabona venind de la Barcelona. În Belem am întalnit umbra lui Pessoa cel venit de la Cape Town şi am simtit echivalenţa perfectă dintre dor si saudade, plimbându-mă duminică dimineaţa între Alcantara Mar şi Turnul Belem. Iar la orele târzii ale amiezii, caboverdienii de pe plaja din Carcavelos îmi redeşteptau reveria Africii. Revenind la Barcelona dinspre Lisabona am regăsit un acasă mitic în penumbra caldă a bisericii Santa Maria del Mar şi în plimbările pe ramble.

Nu îmi doresc să călătoresc în Africa; îmi e suficientă Africa lui Tican Românul, repovestită de mine pe parcursul a sute de kilometri de plimbări între blocurile I1 şi G şi recitită în vacanţe de vară, la umbra unui vişin, urmărind itinerariile pe un atlas rusesc de la 1903, frumos desenat şi caligrafiat, descoperit de mine într-una dintre expediţiile în podul bunicilor.

Îmi doresc să mai hoinaresc pe străzile Lisabonei sau Barcelonei.

Barcelona e oraşul în care au fost publicate toate cărţile scrise în Spania de Michel Tican – Rumano. Spania a fost a doua sa patrie adoptivă. Prima a fost Argentina. Am visat de două ori că eram pe scena de la Colon, în Buenos Aires.

De ieri până azi


În aşteptarea primului client am ascultat, pentru a ieşi din amorţeală, We shall overcomeSub efectul cantecului mi s-a conturat in minte un portret bun de pus in galeria de Admiraţii.

Pentru că a fost aglomeraţie în trafic şi clientul nu a mai ajuns, am avut timp să pun acest portret pe hârtia virtuală sub titlul  Sir Robert al Brazdelor.

Următorul client avea o problemă de somn. La fel şi al patrulea. Aşa că am făcut şi refăcut desene cu serotonina şi adrenalina. Le-am trecut azi pe curat şi le găsiţi în bucata de stres nr. 9 – Somnul şi stresul.

În timpul plimbării (în pas vioi) de după masa de prânz, am găsit rima finală la Saga fără sfârşit; acum e un sonet, aşa că l-am rânduit în raftul cu sonete.

Seara fac fişe pentru Corp şi minte; am constatat că a trecut mai mult de un an de când am început Psihiatria 201 şi am pus contorul la 202, imediat după ce postasem episodul 12.

Azi dimineaţă m-am trezit târziu, cu un rând visat din Pessoa.

A nossa vida não tinha dentro. Éramos fora e outros.(Viața noastră nu a fost în interior. Eram în afară și alţii.)