Minunile omenești ale Sfântului Nicolae


Vrând dimineața, Avlavie, după porunca împăratului, să scoată pe cei legați din temniță la tăiere, tu, cu minunile tale, mai înainte ai apucat prin vis și îngrozindu-l pe el, ai zis : nimic să nu faci bărbaților acestora, că nevinovați sunt spre tăiere; pentru aceea și noi cu dânșii grăim ție, Nicolae mărite :

Bucură-te, mare făcătorule de minuni;

Bucură-te, grabnic ajutătorule;
Bucură-te, cald folositorule;
Bucură-te, cercetătorul celor necăjiți;
Bucură-te, limanul cel lin al celor înviforați;
Bucură-te, mangâierea celor ce plâng;
Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi;
Bucură-te, povățuiorul celor orbi;
Bucură-te, bogăția săracilor;
Bucură-te, toiagul cel tare al bătrâneților;
Bucură-te, cununa Bisericii;
Bucură-te, părintele săracilor și bun dăruitorule;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nicolae, mare făcător de minuni!

(din Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae)

A sări în ajutor, a da căldură, a-i asculta pe cei aflați în necaz, a liniști, a hrăni, a lumina, a dărui tot binele – iată marile și multele minuni le Sfântului Nicolae.

Celor care îi poartă numele le doresc să se împărtășească din plin din minunile dărniciei.

Să aveți o zi minunată și s-o dăruiți toată, Nicolai și Nicolete!

Gazel (pentru Nicoleta)


A zilei frumuseţe

Nu stă în zări semeţe,

Ci vin de-mpărtăşire-i

Surâsul cald pe feţe

Şi dulce în privire

Lumina dă bineţe

Şi fragede pe buze

Cuvinte vin să-nveţe.

Spală-n inimă lacrimi

Fericiri în fâneţe

Şi dorul pune în zi

Strop amărui de fineţe

Nu alunga de la porţi

Cerşetori de tristeţe,

Dă-le coapte mere, gutui,

Cozonaci, cornuleţe.

Moş Nicolae ţi-a scris

Ca dar aste poveţe.

24 de zile in Balcani (17): Sv. Nikola, Marubi, Dulcigno


Am urcat până la cetate în ultima după-amiază petrecută la Ulcinj/ Ulqini/ Dulcigno. Chiar la piciorul cetăţii este biserica Sv. Nikola. Am fost atras de grădina cu măslini relativ tineri (aveau cam o suta de ani, dar in genul lor se atinge uşor mia!). Şi era o alee cu felinare in care bătea soarele dinspre apus, astfel că unele dintre ele păreau aprinse. Bătea uşor vântul si crea o linişte sonoră. Biserica a fost ridicată de regele Nikola I al Muntenegrului, in amintirea eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă (1876-1878, acelaşi în care românii şi-au câştigat independenţa faţă de aceeaşi putere suzerană – Imperiul Otoman).

În cetate, vântul bate deja cu putere. Suntem cam subţire îmbrăcaţi. Intrăm în turn (cula Balšić). Aici dăm peste o expozitie de fotografie Marubi. Pietro Marubi a înfiinţat un studio foto în Shkodër (Albania), pe la 1850. Acum exista un proiect european de punere in valoare a celor peste 300 000 de plăci fotografice din colectia Marubi, care acopera o istorie de 100 de ani a unei zone care cuprindea Albania, Muntenegru şi părti din Macedonia de azi.

Când ieşim, vântul e mai blând si lumina apusului te face sa visezi aventuri în stil italian pe stradele înguste, imprevizibile, pe care orice fel de intimitate e foarte improbabilă. Poti auzi din stradă cum cineva îşi face cafeaua, sau te ajunge din urmă conversaţia unui cuplu de tineri francezi (zic tineri după voci, nu-i văd, sunt undeva într-un studio de la ultimul cat). Mă găndesc că poate atunci când oraşul era unul mult mai aglomerat, pe străzi era robabil mult mai mult zgomot si astfel era mai greu să auzi chiar tot ce se întâmpla în casă. Dar îmi dau sema imediat că şi în case era mare aglomeraţie, aşa că adio intimitate. Intimitatea e o invenţie recentă.