Sinceritate sau adevăr în iubire?


…………………………………………………………………………………………….

Când încerci să fii sincer in dormitor şi spui “uite ce e, vreau să ştii tot, ăsta sunt, nu cred că m-aş putea schimba, dacă poţi să mă accepţi aşa, bine”, începând să goleşti sacul de istorii personale pe care îl cari cu tine peste tot, e ca şi cum ai spune că trecutul e foarte important şi că va influenţa decisiv viitorul. Şi că ăsta eşti tu: cel care este livrat viitorului aşa cum a fost format de trecut. Sărind peste prezent. Prezentul fiind singurul timp real.

Iar adevărul are ca atribut principal realitatea. Adevărul este prezent. Sinceritatea e o amintire dintr-un trecut supus uitării sau o presupunere hazardată şi arogantă aruncată în viitor (“eu întotdeauna am fost aşa…” sau “eu niciodată nu voi putea să…”)

………………………………………………………(fragment din episodul 2 din Supa intimităţii – tot articolul poate fi citit pe Ralix.ro – aici)

Cuvinte RUPTE: Sincer


RUPTE e un acronim pentru răsturnate, uzate, părăsite, trădate, expulzate. Rupte de sensul lor originar.

« Cât sunt de dulci limbii mele, cuvintele Tale, mai mult decât mierea, în gura mea! » (Psalmul 118)

Ce legatura are citatul de mai sus cu intelesul cuvantului sincer? Una etimologica. Sincera era mierea pe care o aduceau romanii din Grecia recent cucerita. Sincera, adica fara ceara, fara  impuritati. Pura, adevarata, dulce.

Obisnuim astazi sa incepem cu « Sincer, … » o fraza in care strecuram o pilula amara pentru interlocutor. Sau sa ne gandim putin la frazele care incep cu « Acum, sincer, … ». Nu par ele sa spuna ca pâna acum acele cuvinte care se vor adevarate zaceau intr-o masa de impuritati?

Sincer e cel care poate spune cuvinte adevarate si dulci. Cuvintele care poarta răul nu pot fi nici adevarate (pentru ca răul nu participa la Adevar) si nici dulci (si vor fi scuipate inapoi de cel care le primeste).

Sincerităţi de ţoapă


« 14 decembrie [2006]

………………………………………………………………………………………………………………………………….

Constat că de câte ori cineva vrea să scuze grosolăniile unuia […] zice: « Cel puţin, e sincer ». De parcă sinceritatea ar fi o calitate în sine şi n-ar exista sincerităţi greţoase de care se folosesc mârlanii pentru a fi mârlani şi ţoapele pentru a fi ţoape. S-ar putea vorbi chiar de un « tupeu al sincerităţii » care te face să regreţi că nu sunt mai mulţi « ipocriţi » capabili să nu confunde sinceritatea cu lipsa celor şapte ani de-acasă. V-aţi gândit vreodată cum ar arăta o societate în care n-ar funcţiona niciun fel de ipocrizie? »

………………………………………………………………………………………………………………………………….

Octavian Paler, acum 5 ani. Cu 5 luni înainte de tăcere. Acum stă pe birou şi mă priveşte de pe coperta cărţii lui Daniel Cristea – Enache. Am avut şansa să stau de vorbă câteva zeci de minute cu domnul Octavian Paler, acum mai bine de 10 ani. Părea că are tot timpul din lume atunci cand voia să-l dedice unui argument. Şi raţionamentul era aproape întotdeauna diamantin – lucid, simetric, penetrant.

 » 15 decembrie

…………………………………………………………………………………………………………………………………

Tot ce mai ţin minte din drama unde Schiller ne vorbeşte de Wilhelm Tell e acest amănunt: cineva (am uitat numele personajului) pune în vârful unei prăjini o pălărie pe care cetăţenii disciplinaţi trebuie s-o salute! Aşa că să nu ne mai mirăm de nimic. »

Cred că realitatea a bătut in 5 ani şi imaginaţia şi raţionamentele lucide ale lui Octavian Paler. S-ar fi mirat şi Domnia Sa de noile recorduri în materie de « sincerităţi » şi de salutarea sârguincioasă a pălăriilor din vârful prăjinii.